mamicieblog

blog de parenting, iubire si casa…


Leave a comment

Ca fratii…

Ma uit la ei doi cum interactioneaza si nu-mi vine sa cred ca eu sunt mama lor… Sunt atat de faini cand se joaca frumos pe covor, isi dau si isi smulg jucariile unul altuia… Cand cel mare ii intinde cu drag o jucarie crezand ca cel mic o doreste musai, cand cel mic o ia si se uita la T cu o privire plina de admiratie si pretuire… Dar si cand cel mare ii smulge jucaria din mana, pentru ca e a lui si are putina nevoie de ea, iar cel mic urla intr-un anume fel dandu-i de stire ca nu e ok.

Am profitat de momentele de genul astuia, cand cel mare ne intreba ”de ce plange?” sa ii amintim ca M acum invata, ca asa cum il invatam acum, asa se va purta pe viitor… Adica daca acum este invatat sa imparta jucariile, le va imparti probabil in viitor, iar daca il invatam sa smulga jucariile din mana, atunci cand va fi mare, e foarte probabil sa procedeze si el la fel… Intelege, o perioada se poarta ok, apoi uita… Si e ok sa uite… La fel cum e ok sa nu imparta… De fiecare data le spunem exact asa, ca e ok sa nu imparta daca nu isi doresc. Insa T isi doreste, si imparte cu placere de multe ori… pentru ca stie ca nu e fortat sa o faca… Inclusiv cu fratiorul lui…

M acum invata sa imparta. Ii spunem de fiecare data ca e ok sa nu imparta jucaria, daca nu doreste. Incercam sa il invatam schimbul, mai ales cand pune mana pe jucarii care ii pot face rau. La inceput a fost reticent la ideea de schimb. Acum s-a mai potolit, daca ii dai un obiect destul de interesant pentru el, renunta repede la cel din mana. T a observat si profita maxim de ideea de schimb. E drept ca nu prea are rabdare sa renunte M de buna voie la ce are in maa, insa e un progres, nu?

Ma uit cum cel mic, devenit destul de mobil in ultima perioada, se taraie grabit prin casa dupa cel mare, urmarindu-i atent joaca. Participa interesat, atunci cand e bagat in seama, la orice provocare initiata de T. Si rade, rade mult, ceea ce il incurajeaza pe cel mare sa faca si mai multe giumbuslucuri, sa gaseasca si mai multe jocuri, sa il provoace si mai mult…

E destul de fain sa urmaresti toata scena asta… si destul de greu sa iti stapanesti lacrimile…


Leave a comment

Draga doamna educatoare,

Ti-am incredintat un copil, al meu, pentru a-i completa educatia pe care noi ca parinti ne straduim sa i-o oferim acasa… mai bine, mai rau, asa cum ne pricepem si noi… Stiu ca e greu sa ai grija de atatia copii, fiecare cu dorintele si nevoile lui, fiecare crescut altfel, fiecare cu curcubeul lui de emotii si valori. Imi dau seama ca nu e usor sa ai grija de fiecare copil in parte sa simta ca este iubit, sa faca activitatile zilnice, sa invete in fiecare zi ceva frumos, insa nu cred ca e imposibil, nu?

Iti multumesc ca iti dai silinta ca al meu copil sa se simta bine la gradinita, se vede in comportamentul lui cand ajunge acasa si incepe sa ne cante vesel cantecelele invatate acolo.

Stiu ca sistemul nostru de invatamant e mai dificil, tot trece printr-o perioada grea din care nu pare sa isi mai revina. Hai sa incercam sa-l facem altfel impreuna: eu acasa, trimitand in acest sistem un altfel de copil, educat, nu dresat, istet, care stie de limite si reguli; iar tu direct implicata in sistem, in care educi cu dragoste si grija pentru fiecare copil, in care nu pedepsesti si nu dai bulinute pentru a-i dresa pe copii sa faca asa cum iti doresti, ci cauti in fiecare dintre ei acea resursa interioara care ii face atenti la activitati: curiozitatea, placerea de a descoperi.

Nu imi forta copilul sa doarma la pranz daca nu doreste asta… e clar ca ceva il macina si nu poate sa adoarma… ajuta-ma sa descopar ce se intampla cu el. Poate e speriat de monstrii din discutiile cu colegii, de intuneric (nu stiu de unde a aparut brusc aceasta frica), de personajele negative din povestile clasice sau pur si simplu, e speriat ca e departe de parinti. Daca nu isi doreste sa doarma, nu e obligat sa o faca. La fel, daca nu isi doreste sa manance, nu e obligat sa o faca. Daca i se va face foame mai tarziu si ai posibilitatea sa ii dai sa manance, da-i. Daca nu, spune-i ca va manca acasa, mancarea lui nu mai e buna si a fost aruncata.

Ma stradui destul de mult sa nu las televizorul, tableta, telefonul sa ne acapareze viata si apreciez daca incerci sa faci front comun cu mine in acest obiectiv. Nu vreau sa ii pui copilului meu desene animate sau filme la gradinita, nici sa il lasi sa se joace singur jocuri pe tableta sau telefon. Nu pentru asta il trimit la gradinita. Sunt atatea alte activitati care ii pot umple timpul liber, incat e pacat sa irosim acest timp pe TV: puteti citi, puteti desena/picta, lipi, taia, sau pur si simplu vorbi. E mare amator de povesti inventate!

Imi cer scuze ca am stricat ideea pedepselor si recompenselor, insa pentru noi chiar nu conteaza acele bulinute, indiferent de culoarea lor. Si nici pedeapsa nu credem ca ii este de vreun folos, a invatat mult mai usor sa nu faca anumite lucruri prin experimentare sau explicandu-i. Stiu ca e mai greu, insa e mai sigur asa; mai sigur ca va tine minte mai mult timp, ca nu va repeta actiunea de frica ci pentru ca stie ca nu e bine.

Nu il certa ca nu face ceva cum vrei, explica-i, ofera-i variante acceptabile pentru el, si cu siguranta va gasi ceva care sa i se potriveasca, cu care sa vrea sa isi inlocuiasca un comportament necorespunzator. Nu-i pune eticheta (rau, prost, obraznic etc.). Sunt convinsa ca al meu copil nu e rau, obraznic, prost etc. Poate a avut un comportament neadecvat la un moment dat, asta nu inseamna ca acel lucru il caracterizeaza in general. Sunt convinsa ca nici tie nu ti-ar conveni sa iti spuna cineva ca esti rea daca la un moment dat ai avut o mica scapare si ai ridicat tonul la copii, nu?

Da, stiu ca pare ca iti cer prea mult, insa eu cer sa imi respecti copilul, sa te porti cu el ca si cu un adult, pentru ca este un adult in devenire. Nu vreau sa fie mintit, speriat, bruscat, sau mai rau, agresat. As vrea sa te porti cu el asa cum iti doresti sa ma port cu tine. Atat! Promit ca voi incerca sa te sustin in orice demers care ajuta in cresterea si educatia copilului meu in acest mod.


Leave a comment

Diversificarea, day 60

Iata ca au trecut doua luni de cand am inceput diversificarea. Am introdus cele doua mese, micul dejun si pranzul si, la cererea lui M, am inceput de curand si a treia masa, cina (pe la ora 17-18). Cina seamana de multe ori cu micul dejun, numai ca schimb fructele si cerealele, daca folosesc. De cele mai multe ori la cina ii servesc fructele bucati, am grija sa fie fructe moi cu care sa nu se inece si il urmaresc atenta. Chiar daca rupe bucati mai mari, vad ca e destul de istet sa le scoata din gura daca nu le poate inghiti.

Inca nu i-am dat carne sau ou. Initial introdusesem iaurtul si branzica proaspata, insa mi-a lasat impresia ca nu ii plac, asa ca le-am scos si urmeaza sa le introduc in curand. Mananca la fel de mult, sau putin, aproximativ 50 ml de piure. Bineinteles ca prefera alimentele dulci, insa atunci cand ii este foame mananca aproape orice. Mi-am facut un obicei de a nu-l alapta cu jumatate de ora-o ora inainte de masa, insa ii dau cat vrea dupa masa. Si e ok.

Am introdus si pepenele, rosu si galben, mango, fasole verde, orez, urmeaza ovaz. Nu m-am ferit de cerealele cu gluten (ultimele cercetari in domeniu nu exclud aceste cereale din dieta sugarilor). Meniul de azi a fost: prune cu cereale (mic dejun), dovlecel cu morcov si vanata (pranz) si banana (cina). Pentru maine m-am gandit la mar si para cu faina de migdale (mic dejun), broccoli cu cartof (pranz) si probabil pepene (cina). M a luat in greutate, este vioi, activ si a inceput deja sa mearga de-a busilea.

 


Leave a comment

Despre educatie si bataie sau educatie cu palma

In ultima vreme tot mai des aud parinti spunand ca lor nu le-ar face niciodata copii asa, sau altfel, pentru ca ei i-au educat. Cand intrebi cum au educat, raspunsul e invariabil acelasi: o palma la fund, tras de urechi si variantele (care cica nu au omorat pe nimeni). Parinti tineri, copii mici… Adica, na, m-as astepta la o astfel de abordare poate de la cei in varsta, la care informatia nu a ajuns, care traiau alte vremuri cu alte prioritati… Insa in societatea de azi, unde internetul iti intoarce mii de raspunsuri la o cautare simpla, gen ”educatie fara pedepse si fara recompense”, sau ”agresiunea fizica si verbala asupra copilului”, ma astept ca educatia cu palma nici sa nu fie pomenita in vreo discutie… pentru ca, nu-i asa?, vrem sa credem ca am evoluat….
Cand T musca alti copii la gradi am fost ”sfatuita” sa il bat, daca nu intelege… sau sa il musc si eu, sa vada cum e… Am raspuns ca nu as mai fi model pentru copilul meu, cel putin nu un model demn de urmat… Daca il bat ii arat ca daca sunt mai puternica decat el, pot face ce vreau… si nu e asa, nu? Nu vreau sa faca anumite lucruri de frica (frica ca va fi batut, ca nu il mai iubesc, ca va fi pedepsit etc.), nu vreau sa imi dresez copilul ca pe un animal… Vreau sa invete ce e bine si ce e rau pentru el, cum sa deosebeasca binele de rau, ce este respectul si cum ne ajuta in relatia cu ceilalti… si altele asemenea… Iar daca mi-as fi muscat copilul ”ca sa vada ca doare” nu as fi fost cu nimic mai presus decat un animal. Copilul a venit si el muscat de la gradi si, cu siguranta, stie cat doare. Insa si pe el il macinau niste probleme si nu stia alt mod prin care sa le exprime…
Ma intreb uneori cum ar arata societatea noastra azi daca fiecare dintre noi ne-am rezolva problemele prin agresiune… ii blamam pe teroristi, pe americani ca incep si intretin razboaie, insa nu ne gandim deloc la razboaiele zilnice pe care le purtam in societate, in familie sau chiar cu noi…

De ce putem sa nu ne aratam furia pe sef, pe un prieten care a facut o boacana, pe un adult care a facut o prostie si ne-a suparat, insa atunci cand vine vorba de copilul nostru izbucnim… si uitam sa ne mai oprim? De ce nu mergem la sef sa ii dam o palma sau sa il tragem de urechi pentru ca nu a facut cum i-am sugerat intr-un raport? De ce este atat de usor sa ii dai o palma copilului pentru ca a indraznit sa isi apere jucaria si nu a vrut sa o imparta cu alt copil? Cum ai reactiona daca cineva ar veni in parc, in timp ce butonezi la telefon si ti l-ar smulge din mana sa vada ce scrii acolo? Tendinta este sa fii agresiv, nu? Sa faci cumva sa iti recuperezi telefonul, poate chiar ai apela la ajutorul politiei… De ce nu este ok ca un copil, care se joaca linistit cu jucaria lui, sa reactioneze cumva pentru a-si recupera jucaria cand un alt copil i-o smulge din mana? De ce copilul TREBUIE sa imparta, insa noi adultii, nu? Si cei mai multi dintre noi sunt crescuti in spiritul lui ”trebuie sa imparti, ca asa e frumos”. Insa nu ne-a ajutat prea mult asta, nu?
Apropo, pe 19 septembrie Urania vine iarasi la Constanta (informatii aici) cu un seminar frumos, interesant, pozitiv, despre iubire, despre copii si parinti. Si vine cu tehnici faine, usor de pus in practica si izvorate din experienta… Mai e timp sa va inscrieti… Voi merge si eu, chiar daca am mai fost si stiu si CD-ul pe de rost. Pentru ca imi e mai usor sa imi amintesc informatii cand sunt prezentate cu umor, pentru ca T a crescut, il am si pe M acum, si vad altfel problemele cu care ma confrunt, pentru ca sper sa gasesc tot mai multi parinti interesati de alt fel de parenting si pentru ca sper sa gasesc si cadre didactice interesate de un alt fel de educatie…


Leave a comment

III. Jocul de-a mancarea sau cu mancarea

Acest articol face parte dintr-o serie de 3 articole pe tema alimentatiei copiilor la gradinita, articole ce ar putea fi premiate la concursul Lumina Stiintei organizat de ASUR, www.asur.ro. Asadar, daca v-a placut articolul, va rog sa dati Like si daca vreti sa il citeasca si prietenii vostri, nu strica un Share. Fiecare actiune Like si Share ma va duce mai aproape de premiu, iar voi veti putea afla cam ce mananca copiii vostri la gradinita, in Constanta, si ce am putea face sa ii hranim mai bine/sanatos.

Cele trei articole propuse de mine sunt: 1. Teoria meniului din  gradinita, unde voi dezbate experienta mea cu mesele din cadrul gradinitelor, precum si o analiza a alimentatiei in gradinite din punctul de vedere al profesionistului in industrie alimentara (atat cat sunt eu dupa 5 ani de facultate, un doctorat si 10 ani de cercetare si educatie in industria alimentara). 2. Meniul viitorului in gradinite, unde intentionez sa propun cateva modificari de meniu dedicat copiilor, usor de realizat, ieftin si bun, care sa ii asigure energia si nutrientii necesari dezvoltarii micutilor nostri. 3. Jocul de-a mancarea, in care aduc alimentatia sanatoasa in fata copiilor de gradinita prin joc, cantece si voie buna, astfel incat acestia sa fie mai atrasi de legume si fructe decat de chipsuri si suc.

 

Alimentele pot reprezenta o sursa inepuizabila de jocuri. Si ce le place copiilor mai mult? Exact! Sa se joace… De ce nu s-ar juca si cu mancarea? Mai ales ca astfel ar avea ocazia sa guste, sa miroasa, sa experimenteze… Asadar, in ultima parte a trilogiei mele despre copii si mancare am ales sa descriu cateva jocuri usoare ce pot fi jucate cu succes atat acasa, cat si la gradinita.

Let’s cook! Un joc dragut in care copiii isi pot prepara singuri sau in grup anumite feluri de mancare. Copiilor li se pun la dispozitie ingredientele si ustensilele de care au nevoie si li se comunica ce au de facut. In functie de varsta copiilor, felurile de mancare pot fi mai grele sau mai usoare. De exemplu, copiii pot pregati in echipa o salata de fructe, sau un smoothie de fructe cu iaurt. Inghetata de banane e pe departe favorita copiilor la orele de gatit. Atelierele pot fi tinute periodic, iar copiii vor fi incantati sa manance ce au gatit.

Vaneaza fructele! Un joc ce ar putea tine copiii ocupati o buna perioada de timp. Se fac planse cu diverse fructe si se cumpara fructele proaspete. Fructele se ascund in diverse locuri din sala, iar copiii trebuie sa le gasesca, sa le aseze pe fiecare pe cartonasul corespunzator, iar la final sa le imparta.

Nu calca pe oua! Un joc distractiv, pentru toate varstele. Leaga copilul la ochi si spune-i ca ai pus oua pe jos, si ca va trebui sa ajunga in cealalta parte a camerei fara sa calce pe ele. In loc de oua poti folosi fulgi de porumb.

Fructele si frisca. Ia un bol, pune cateva fructe in el si acopera-le cu frisca. Fiecare jucator trebuie sa manance fructele fara a pune mana pe bol, folosindu-se doar de gura. Copiii vor fi incantati de joaca in frisca.

Intrecerea sucului de fructe. Se vor face minim 2 echipe cu numar egal de jucatori. La un capat vor sta jucatorii, avand fiecare echipa un bol si un intrument de facut piure. La celalalt capat va fi o galeata cu apa si fructe moi, numai bune de facut piure. Fiecare echipa va avea o galeata cu fructe, iar fructele vor fi in numar egal. La mijlocul traseului se pot pune obstacole (un scaun, o masa, niste sticle cu apa etc.). La semnul START pleaca primul jucator din fiecare echipa, trece de obstacol, ia un fruct din galeata fara sa foloseasca mainile, trece iar obstacolul la intoarcere si pune fructul in bol. Cand fructul e in bol, urmatorul jucator poate porni spre galeata, iar ceilalti coechipieri pot incepe sa paseze fructul, facandu-l piure. Jocul continua pana ce toate fructele au fost facute piure, iar jucatorii au bautul sucul din bol, cu paie.

Blend it! Aveti nevoie de un blender si cateva fructe si legume (banane, portocale, ananas, morcov, broccoli, patrunjel etc.). Se amesteca doua fructe/legume in blender si se pune in pahar. Se gusta de fiecare membru al echipei sau de fiecare copil si acesta trebuie sa ghiceasca ce contine amestecul. Castiga (daca se doreste a fi concurs) cine a ghicit cele mai multe amestecuri.

Picteaza cu iaurt! Amesteca cateva picaturi de colorant alimentar, diverse culori, in iaurt si lasa copilul sa coloreze cu iaurt. Distractie garantata! Se poate consuma (mai ales daca se adauga suc natural colorant, de exemplu suc de sfecla rosie pentru a obtine culoarea rosie, suc de varza mov, suc de morcov, suc de portocale etc.).

Exploreaza cosul cu alimente! Lasa copiii sa exploreze cu ajutorul simturilor, gasind fructele/legumele ascunse in cos. Se inglobeaza in gelatina fructe sau legume, cu diverse forme, culori si arome, dupa care se asaza intr-un cos. Copiii vor fi incurajati sa gaseasca bucatile de fructe/legume, sa le recunoasca si chiar sa le guste.

Alimente creatoare. Alimentele pot avea culori, forme si marimi diferite, facandu-le optime pentru experimente creative. Se vor pregati diverse alimente cu care copiii vor putea crea adevarate opere de arta. De exemplu se pot folosi: sare (diverse culori, alb, gri, roz), zahar (alb, brun, melasa etc.), paste de diferite forme, marimi si culori, legume uscate (fasole de diverse culori, marimi, forme, linte, mazare etc). Fiecare item alimentar se va pune intr-un bol diferit. Fiecare copil va primi un carton, cateva creioane si carioci, adeziv (lipici, aracet). Se poate da o tema, copiii pot fi ajutati sa faca conturul desenului si apoi ei doar vor da forma si culoare. Temele pot fi diverse, de la ”familia mea”, la ”farfuria cu mancare”, ”casa”, flori, peisaje etc. La final se poate organiza o expozitie ad-hoc cu creatiile copiilor.

Pentru cei pasionati de jocuri pe calculator, exista si in aceasta directie aplicatii pentru copii, cu scopul de a-i invata despre alimentatia corecta. Un exemplu simpatic am gasit eu aici).

Tot sub forma de joc ar putea fi prezentate proprietatile senzoriale ale alimentelor (”Ghici a ce miroase!” sau ”Gusta si spune ce e!”). Unele fructe si legume exotice, si nu numai, ar putea fi prezentate copiilor in diverse forme, inclusiv la orele de limba straina. Prezentarea unor obiceiuri alimentare din alte culturi, respectiv a unor feluri de mancare din alte zone/culturi, ar fi o ocazie minunata de diversificare a meniului. Copiii pot fi implicati prin documentare, pregatire si gustare.

Voi va jucati cu alimentele? Ce jocuri aveti?

 
//planetastiintei.engine.adglare.org/?683047410


3 Comments

Rechini, plante si muzica…

Din cand in cand caut materiale pentru diverse activitati cu copiii. Acum, vara, mai putin, ca stam mult timp afara, insa iarna avem nevoie de aceste materiale. Am gasit diverse site-uri, care mai de care interesante, gratuite sau cu bani, m-am inscris pe diverse grupuri si am downloadat tot ce mi s-a parut interesant. Macar de-as avea timp sa fac tot ce am salvat acum in calculator!

O parte din materialele salvate le-am folosit deja si T e fericit cand vede ca mai vin cu ceva nou.

Zilele trecute, pe un grup dedicat unor activitati tip montessori, cineva a intrebat daca vrea cineva sa traduca niste carduri. M-am oferit pentru traducerea in limba romana, si am primit pentru munca aceasta, posibilitatea de a imparti cu voi aceste carduri (in format printabil). Le puteti descarca de aici: SHARK 3-PART CARDS RomanianPlant Life Cycle Romanian si Musical Instruments Romanian.

Sunt trei fisiere cu informatii despre rechini, respectiv despre ciclul de viata al unei plante si despre instrumentele muzicale. Mie informatia mi s-a parut bine structurata si abia astept sa imprim cardurile si sa i le arat lui T. Sunt convinsa ca ne vom juca multa vreme cu ele!

Exista si versiunea in limba engleza a cardurilor, precum si alte teme abordate similar. Unele sunt contra cost, altele sunt gratuite. Le puteti gasi pe site-ul http://www.montessorinature.com.

Spor la joaca!


Leave a comment

Copiii si prietenia

Aseara veneam din oras, impreuna cu copiii. Afara, in jurul blocului erau mai multi copii pe care T si i-a facut de mult prieteni si cu care se joaca aproape in fiecare seara. Vazand cativa baieti jucandu-se cu mingea, T s-a dus catre ei, a mers langa cel mai mare din grup si i-a spus : ”Si eu sunt male, pot sa ma joc si eu cu mingea”. Baiatul l-a indepartat, i-a spus ca e mic si ca nu il lasa sa se joace cu mingea.

M-am simtit inutila, nu stiam cum sa il ajut, nu stiam cum sa reactionez. L-am urmarit pe T si am observat ca a mers catre alti baieti, care s-au retras din jocul cu baiatul cu mingea pentru a manca o inghetata. I-a salutat si apoi a mers cu mine in casa. Nu parea suparat. I-am spus ca uneori, unii copii sau oameni nu vor sa vorbeasca/sa se joaca cu alti copii. A urmati sirul de intrebari ”de ce?”, dupa care si-a vazut in continuare de joaca lui.

Insa eu deja ma framantam, incercam sa gasesc raspunsuri sa nu mai fie dat deoparte. Apoi mi-a picat fisa: copiii ar putea fi capabili sa isi rezolve singuri problemele. Si sunt convinsa ca si T ar putea sa se faca placut de copiii de la bloc. Si totusi de ce ma doare pe mine atat de mult? Banuiesc ca ar putea avea legatura cu modul in care eram tratata in copilarie de alti copii (nu imi amintesc inca mare lucru de aceea este doar o supozitie). Sau ca m-a suparat tare mult modul in care au vazut cei de la fosta gradinita la care a mers T rezolvarea problemei lui, prin izolare de ceilalti copii. Nu stiu, insa cu siguranta stiu ca al meu copil se va descurca in orice situatie.

De unde stiu asta? Pai ii povesteam sotului experienta noastra si el imi spune ca s-a mai intamplat ceva similar de vreo 2 ori cand era cu T afara. Prima data, vazand ca acel copil nu il primeste in jocul lui cu mingea, oricat de mult ar incerca sa ii faca pe plac, T a stat, s-a gandit bine, a inventat un joc simpatic care i-a atras pe ceilalti copii, iar baiatul cu pricina a ramas singur (nu pentru ca nu ar fi fost primit in joc, ci din prea multa mandrei probabil). Alta data, dupa ce a fost indeparatat de mai multe ori de langa joc de catre acelasi baiat, T a cerut tatalui sau mingea din masina si a adus-o pe campul de joaca. Era mai mare si mai noua, asa ca toti copiii au venit sa se joace cu mingea lui T. Inclusiv cel care l-a refuzat pe T in jocul lui. Am incercat sa ii invat pe T sa nu se razbune si uneori ne iese.

Asadar, se pare ca T este destul de mare si capabil sa isi rezolve singur problemele de joaca in fata blocului. Ramane ca eu, mama lui, sa devin la fel de puternica ca si el si sa nu ma las intimidata de copiii care ”nu vor sa se joace” cu mine.