mamicieblog

blog de parenting, iubire si casa…


Leave a comment

Educatie muzicala si nu numai…

Cum ii invatam pe cei mici ce e muzica? Cum le povestim despre mari compozitori, despre instrumente muzicale, despre beneficiile muzicii si multe altele? E suficient sa deschidem televizorul sau radioul? Si ce invata ei de la tv in domeniul muzical? V-ati pus vreodata astfel de intrebari? Ati gasit raspuns?

Eu am gasit raspuns. Noi nu suntem fani muzica pe tv. Ascultam in masina, insa de cand au aparut cei mici ascultam doar muzica pentru copii. Deseori m-am intrebat cum ii voi invata eu pe copiii mei despre muzica. Le-am povestit despre instrumentele muzicale, insa nu era suficient. Am pus mana pe o carte Usborne la un moment dat, despre concertul din padure si ai mei au fost fascinati de cum se auzeau intrumentele muzicale prezentate in acea carte. Asa ca am simtit nevoia sa fac mai mult.

Asa cum am scris si aici, pe un grup cu recomandari de carti pentru copii, am gasit colectia Povesti din Padurea muzicala, de Cristina Andone. Mi-am dorit foarte mult aceste carti, prezinta muzica asa cum visam si eu sa o arat copiilor. Cartile, din pacate, nu se mai gasesc pe piata. Se fac eforturi pentru a fi republicate. Si sper sa reuseasca. Noi am imprumutat pentru cateva zile o parte din carti de la o prietena. Si nu am gresit!

T a ales sa incepem seria cu Beethoven si furtuna de sunete. A ascultat povestea cu atentie. Chiar si M a venit langa noi si privea incantat pozele. Apoi, l-am intrebat pe T daca vrea sa asculte ceva de Beethoven. Am pus CD-ul si s-a facut liniste. Au ascultat cuminti si au mai cerut o data. Am pus.

Am mai citit Chopin si balada stropilor de ploaie si Mozart si curcubeul muzical. De fiecare data am ascultat cu atentie si CD-ul. Au fost si intrebari, muuulte… unora nu am stiut sa le dau raspuns. Insa am promis ca ma voi informa mai bine.

Cum stiu ca lui T i-au placut cartile? La cateva zile dupa ce am returnat cartile, am iesit la plimbare. Ploua. Si T imi spune: Uite, mami! Balada stropilor de ploaie! Ca la Chopin!.

Asadar, noi asteptam cu nerabdare reeditarea cartilor, precum si aparitia altor carti in seria Padurea muzicala. Mi se pare cel mai usor si coerent mod de a invata copiii ca muzica clasica e mai mult decat muzica…

Voi cum faceti educatie muzicala copiilor?

Advertisements


Leave a comment

Martisor… martiflor!

Anul acesta, pentru ca T este mare si ii place sa creeze, am ales sa facem impreuna martisoarele. Si am decis sa punem in practica o idee mai veche a mea… Nu e originala, doar ca am vazut ceva similar la o librarie, anul trecut, si am gasit si ceva idei despre cum am putea realiza acest lucru pe niste site-uri straine. Asa ca am strans materialele si ne-am pus pe treaba!

Am realizat un martiflor, adica un martisor plantabil din hartie reciclata. Sper din tot sufletul ca semintele puse de noi in martisor sa aiba suflet si sa creasca…

Am folosit:

  • Hartie de imprimanta sifonata, colorata si orice fel de hartie (subtire, nu carton) ce ne-a picat la indemana. Pentru doua coli de hartie reciclata am avut nevoie de 6-10 coli de hartie.
  • Apa
  • Blender
  • Colorant alimentar
  • Seminte de flori
  • Hartie cerata
  • Forme si unelte pentru decupat
  • Pistol de lipit
  • Capsator
  • Mini-felicitari (eu le-am facut in power-point si le-am scos la imprimanta de acasa)
  • Ata de martisor
  • Pungi mici.

Cum am procedat?

Am rupt hartia in bucatele cat mai mici si am turnat apa peste ea. Am lasat o jumatate de ora sa se umezeasca bine, dupa care am blenduit.

Am impartit pasta obtinuta in doua parti egale si am adaugat cate o culoare in fiecare. T a ales rosu si albastru, asa ca i-am respectat dorinta. am pus si semintele de flori, cate 2 pachete in fiecare culoare.

Am intins pasta colorata pe hartie de copt. Am presat cu facaletul astfel incat sa obtin o foaie cat mai subtire si uniforma.

dsc_5294

Am lasat la uscat, langa calorifer, aproximativ o zi.

Apoi am desenat diverse forme, pe care am incercat sa le decupez cu foarfeca. Insa nu mi-a iesit. Asa ca am umezit iar hartia si am pus-o in forme mici, fie din tabla (forme pentru prajituri), fie din silicon (forme pentru bomboane de ciocolata).

Le-am lasat sa se usuce, le-am scos din forme cu atentie. Le-am atasat un snur de martisor si le-am lipit pe etichetele create de mine in power point.

Asa ca in acest an, T isi va surprinde prietenii, bunicile si educatoarele cu martisoare realizate de el si  mami… Si e tare mandru de asta!

 

 


Leave a comment

Urat sau…?

Iata, a trecut aproape un an de cand T a parasit gradinita `groazei`. Pe zi ce trece, in loc sa mai uit, sa nu mai fiu asa furioasa, dimpotriva, ma gandesc ca nu pot face mare lucru pentru ca alti copii sa nu treaca prin traume similare cu cele prin care a trecut copilul meu…

Si nu, nu e vorba ca a fost batut de educatoare, insa un castron in cap, dat la nervi, cu siguranta l-a afectat… Mi-e ciuda cel mai mult pe mine, ca nu am stiut sa iau atitudine atunci, desi stiam ca T spune adevarul, modul in care unele persoane te mint in fata e incredibil… si, din pacate, sunt si mai pacifista de felul meu….

Cand imi amintesc ca T era marginalizat, izolat de colegi, pe motiv ca ii musca, insa niciodata nu au cooperat cu noi parintii in strategia de a descoperi cauza si de a-l linisti prin metode umane, empatice, mi se zburleste parul… Prin ce sentimente a trecut el, mititelul, cand educatoarea sau ingrijitoarea a tipat la el ”capul la perete ca te omor!”? Dar cand era mutat de la o clasa la alta, de la o educatoare la alta? Plateam sumele deloc modice pentru o educatie in stil Montessori si copilul meu statea izolat intr-o clasa normala, pentru ca nimeni nu stia sa se poarte respectuos cu el…

Iar eu ma incapatanam sa o cred pe marea patroana… care subtil mi-a indus ideea ca eu nu sunt o mama buna, ca am un copil defect si ca ele, cele din gradinita sunt perfecte… Noroc ca m-am trezit la timp!

E drept ca a durat ceva pana ce copilul a inceput sa fie din nou vesel, sa ne cante si sa ne spuna poezii, insa in mediul corect s-a dezvoltat frumos. Sper ca experienta de la acea gradinita sa nu il fi marcat atat de mult, sa reuseasca sa treaca peste trauma si sa fie in continuare vesel si vorbaret, pus pe sotii si nazdravan. Nu stiu cum voi reusi eu sa trec peste trauma, peste vina pe care o simt ca mi-am dus copilul intr-un loc in care nu se simtea bine, ca uneori l-am obligat sa ramana acolo, desi era traumatizat. Sper sa ma ierte si mai ales, sa reusesc sa ma iert eu si sa ma vindec de aceasta experienta.


1 Comment

Cu ce se mai joaca cei mici?

Mi s-a intamplat de multe ori sa nu stiu ce sa ii mai dau copilului sa se joace cand suntem la restaurant. Sau in avion. Sau oriunde unde trebuie sa stea linistit mai mult timp. Evit, pe cat posibil, sa ii dau telefonul sau alte gageturi. Totodata am nevoie sa stau si eu de vorba cu un adult, sau doar sa stau linistita. Asa ca, atunci cand am vazut pe net un tutorial despre o cutie portabila de piese lego, nu am ezitat in a cauta materialele necesare. Din pacate nu mai tin minte site-ul pe care am vazut tutorialul. Insa azi va povestesc cum am facut eu.

Materiale necesare:

  • O cutie de plastic, eventual mai colorata, cu marginile cat mai drepte. Cutia trebuie sa se inchida bine, sa nu ramaneti fara piese de lego pe drum. Eventual cu maner, pentru un transport mai usor de catre posesor
  • O tabla suport de lego
  • O foarfeca buna sau un cutter
  • Pistol de lipit cu silicon
  • Piese de lego.

Ce am facut?

Am decupat din tabla suport de lego o bucata de marimea capacului cutiei si am lipit-o cu pistolul de lipit.

DSC_5257.JPG

Am mai decupat doua bucati mai mici si le-am lipit si pe ele, una pe lateral si cealalta pe fundul cutiei. Am adaugat piese de lego, si gata! Am o jucarie numai buna pentru iesiri linistite la restaurant!

dsc_5260

Voi cum ii tineti linistiti pe cei mici?


Leave a comment

Carti cu joc sau joc cu carti?

Totul a inceput cu ceva timp in urma, cu recomandarea unei prietene. `Atinge copacul fermecat` se numeste cartea. Am luat-o, T s-a bucurat tare mult de ea. A invatat anotimpurile usor si vesel.

Apoi am vazut in librarie cartea lui Tullet, `Apasa aici`. Avand o experienta pozitiva in spate cu astfel de carti-joc, am luat-o. Si bine am facut. T mi-o cere si acum, chiar daca stie ce actiuni trebuie sa faca si ce se intampla pe urmatoarea pagina. si chiar daca a trecut mai bine de un an de cand o avem in biblioteca. Jocul este amuzant si ne distram cu el destul de des…

apasa-aici

Ne place cum  apar bilele si cum dispar, cum se coloreaza si cum se amesteca. Am invatat despre noapte si zi, despre siruri si multimi, mai mare sau mai mic etc. Si toate fara efort, fara a da prea multe explicatii. M este si el incantat de actiuni. Deocamdata nu are rabdare la toate, insa e pe drumul cel bun…

Asa ca atunci cand am dat de alte carti ale lui Tullet, carti-joc, nu m-am gandit daca sa cumpar sau nu, ci cum sa fac sa iau cat mai multe. Am comandat cateva si am stat ca pe ghimpi pana a venit comanda, curioasa fiind si de reactia picilor. Intr-o dimineata le-am lasat la vedere pe primele 3. Nici nu facuse bine ochi, ca T a si luat-o pe cea mai mare, `The giant game of sculpture` si a inceput sa o desfaca. M, curios, l-a urmarit. Si l-a ajutat cum a stiut el mai bine. Au construit cum au stiut ei mai bine, in armonie, cateva minute bune. S-au desprins cu greu pentru a merge la gradinita.

ggs

Cand s-a intors de la gradinita, T a cerut iar cartea. S-a jucat tot impreuna cu fratele lui. E drept, se mai bat pe cate un colt, insa atmosfera este destul de placuta in general.

Mai tarziu a fost curios si de celelalte doua carti, ramase neexplorate, pe fotoliu. `The game of let’s go` si `The book with a hole`.

`The game of let’s go` este o carte senzoriala care te invita la visare. Cu ochii inchisi, visand si spunand povesti, trebuie sa urmaresti cu degetul linia verde, care are o textura diferita, placuta.

the-game-of-lets-go.jpg

 

Si urmaresti, si urmaresti, si visezi si povestesti… pana te plictisesti. Activitatea este mult prea statica pentru T momentan, insa din cand in cand o mai ia in mana si incearca sa urmareasca linia verde cu ochii inchisi.

`The book with a hole` e distractiva… cartea are o gaura pe mijloc si diverse desene (alb-negru) care te invita sa le fii centru…

the-book-with-a-hole.jpg

Cartea te invita de asemenea la visare, poti fi soare sau vedeta de televiziune, poti fi orice iti doresti… iar copiii sunt fascinati de ea. Ai mei s-au distrat copios, atat cel mare, cat si praslea, care radea de fiecare data cand imi vedea fata intr-un alt desen…

O alta carte-joc este `The game of mirrors`, care momentan a fost mai mult pe placul lui M, acesta descoperindu-si chipul oglindit in paginile cartii. M este in etapa in care se pupa de fiecare data cand se vede in oglida. A fost putin deranjat de modelele desenate pe fiecare pagina, insa asta nu l-a impiedicat sa se priveasca cu admiratie pe fiecare pagina a cartii.

the-game-f-mirrors

`The game of light` este de departe cea mai interesanta dintre cartile joc ale lui T. Doar pentru ca de ceva vreme T este fascinat de lanterne, lumini si umbre proiectate pe pereti. Asa ca am proiectat si noi desenele din carte.

the-game-of-light.jpg

 

Rezultatul? A imbratisat fiecare desen, s-a jucat cu ele, le-a descoperit si le-a cerut din nou. I-a placut si se pare ca seara vom avea o noua activitate in perioada urmatoare…

Voi va jucati cu cartile voastre?

 

 


1 Comment

Ora de (in)cultura…

Am citit, acum ceva vreme, pe un grup specific, despre cartile cu tema muzicala scrise de Cristina Andone: Enescu si hora razelor de soare, Ceaikovski si dansul notelor de argint, Vivaldi si cele patru anotimpuri, Chopin si balada stropilor de ploaie, Poveste muzicala de Craciun, Mozart si curcubeul muzical, Bach si orga fermecata, Strauss si valsul trandafirilor de mai, Beethoven si furtuna de sunete. Sunt carti ce ii invata pe ai nostri copii ce este muzica, ii duce intr-o calatorie interesanta pe ritmuri de vals si nu numai.

Nu suntem mari ascultatori de astfel de muzica, insa am observat ca cei mici se simt fantastic cand o asculta. Abia asteptam reeditarea cartilor, sa invat si eu, impreuna cu cei mici, despre muzica clasica. Urmaream cu atentie postarile despre reeditare si aparitia cartilor pe piata, mai ales ca toate review-urile erau fantastice…

Si… surpriza! Autoarea anunta ca editura cu care dorea sa colaboreze a refuzat editarea ultimei carti din serie (cea cu Enescu). Si mai surprinzator este motivul: nu exista piata… In conditiile in care cartile din prima editie s-au vandut si cererea pare sa existe (adica nu eram singura care astepta reeditarea si fetele intrebau periodic de data aparitiei cartilor pe piata). Se pare ca un public educat, inclusiv in muzica, nu este un deziderat al editurilor. In schimb, sunt convinsa ca exista piata pentru cartile `stiintifice` ale celor din puscarie care cauta sa isi micsoreze pedeapsa…

Pentru ca asemenea carti nu merita sa moara intr-un sertar, pentru ca astfel de carti nu merita sa bucure doar copiii din tari straine, se cauta potentiali doritori care sa dovedeasca editurilor ca merita sa fie publicate si republicate. Asadar, se lucreaza la o lista de precomanda, si va invit si pe voi sa va scrieti numele aici, daca va doriti cartile.

Zilele urmatoare voi cauta sa imprumut cartile si sa le arat copiilor. Promit ca revin cu review! Pana atunci, se fac inscrieri pentru precomanda, asa ca va invit sa completati tabelul de aici. Sper din tot sufletul sa pot sa aduc aceste carti in biblioteca noastra!


Leave a comment

Cum educam copiii altor parinti?

Simplu. Nu ii educam. Nu ii disciplinam. Participam cumva la educatia lor daca suntem cadre didactice sau daca ni se cere acest lucru.

Nu inteleg nevoia unor parinti de a educa copiii altora. Sunt de acord, poate cei din jurul meu nu isi educa copiii asa cum as face-o eu. Nici nu au cum, venim din familii diferite, avem idei si comportamente diferite. Si firi diferite. Asta se reflecta si in relatia noastra cu copiii. Si eu mi-as dori sa nu mai vad copii certati pe strada, sau, mai grav, batuti. Chiar ieri o bunicuta ii dadea cu foc unui copil peste maini pentru ca mi-a impins copilul. Nu a contat ca am rugat-o insistent sa nu faca asta.

Intrebarea mea deriva tot dintr-o experienta mai putin placuta de acum ceva vreme. Insa m-a marcat, nu pot uita, asa ca o impart cu voi. Nu am nevoie sa imi spuneti daca am procedat sau nu corect, eu stiu ca as face la fel daca s-ar mai intampla. Insa poate da de gandit cuiva…

T era la un loc de joaca intr-un mall, iar eu treceam pe langa acel loc sa il verific. O mamica, ce avea doi copii, era suparata si ii cerea insistent fetei de la receptie sa ii spuna cine l-a batut pe fiul ei (sau l-a muscat, nu mai tin bine minte) si sa o cheme pe fetita agresiva la ea. Atunci am intervenit, politicos, si i-am spus ca daca as fi mama acelei fetite nu i-as permite sa faca asa ceva. Educatia se face in familie si nu as permite ca cineva necunoscut sa intervina in acest proces fara sa ma intrebe. Doamna a fost foarte suparata si m-a facut in toate felurile, exprimandu-si nemultumirea ca oamenii `ca mine` nu stiu sa isi educe copiii si ea simte nevoia sa intervina. Ca baiatul ei a fost agresat. Nu am negat.

Din punctul meu de vedere, nu este o solutie sa certam sau sa le dam o corectie copiilor care ne-au agresat copilul. Mai ales daca e prima data. Si mai ales cand nu cunoastem toate detaliile conflictului. Adica, nu neg ca acel baietel a fost agresat, insa poate el a fost cel care a agresat primul, iar fetita doar s-a aparat. Doamna nu era dispusa sa afle detalii. Era doar suparata ca cineva i-a agresat copilul. Si o inteleg. Si mie mi se rupe inima cand vad ca unul din copiii mei e agresat. Insa intr-o prima faza il las sa vad cum se apara singur. Eu l-am invatat ca atunci cand este agresat sa caute un adult caruia sa ii spuna ce s-a intamplat, sa plece de langa copilul agresor. Nu l-am invatat sa bata sau sa muste la loc. Asa mi se pare corect.

Mai mult, un copil care agreseaza are nevoie de iubire. Si doar cu dragoste si intelegere se poate indrepta. Nu cred ca mustruluiala din partea unui strain ar ajuta la corectarea agresivitatii. Dimpotriva, poate deveni mai agresiv, incercand sa se apere.

E drept ca in situatiile de genul acesta nu stii niciodata care e solutia corecta. Poate nici nu exista o solutie corecta. Totul depinde de starea copilului in acel moment. Dar si de experientele de pana atunci.

Doamna, care devenise agresiva verbal cu mine, incepuse sa tipe la copilul ei si sa il indemne sa dea si el in fetita. Degeaba i-am povestit ca nu e o solutie, degeaba i-am spus ca ea nu va fi tot timpul langa el sa ii spuna ce sa faca… am incheiat urgent discutia si am plecat.

Am constatat insa de-a lungul timpului ca sunt putini parintii care gandesc ca mine. Recunosc, mi-ar fi placut sa fie mai multi… sa promovam un mediu non-agresiv pentru copiii nostri. Eu voi educa in continuare copiii, invatandu-i sa plece, sa caute ajutor si nu sa raspunda cu agresivitate. Amintindu-le ca un copil este agresiv din lipsa de iubire. Pentru ca eu cred ca imprastiind iubire in jur, vei culege tot iubire…

Voi cum invatati copiii sa raspunda agresivitatii?