mamicieblog

blog de parenting, iubire si casa…


1 Comment

Educatie muzicala si nu numai…

Cum ii invatam pe cei mici ce e muzica? Cum le povestim despre mari compozitori, despre instrumente muzicale, despre beneficiile muzicii si multe altele? E suficient sa deschidem televizorul sau radioul? Si ce invata ei de la tv in domeniul muzical? V-ati pus vreodata astfel de intrebari? Ati gasit raspuns?

Eu am gasit raspuns. Noi nu suntem fani muzica pe tv. Ascultam in masina, insa de cand au aparut cei mici ascultam doar muzica pentru copii. Deseori m-am intrebat cum ii voi invata eu pe copiii mei despre muzica. Le-am povestit despre instrumentele muzicale, insa nu era suficient. Am pus mana pe o carte Usborne la un moment dat, despre concertul din padure si ai mei au fost fascinati de cum se auzeau intrumentele muzicale prezentate in acea carte. Asa ca am simtit nevoia sa fac mai mult.

Asa cum am scris si aici, pe un grup cu recomandari de carti pentru copii, am gasit colectia Povesti din Padurea muzicala, de Cristina Andone. Mi-am dorit foarte mult aceste carti, prezinta muzica asa cum visam si eu sa o arat copiilor. Cartile, din pacate, nu se mai gasesc pe piata. Se fac eforturi pentru a fi republicate. Si sper sa reuseasca. Noi am imprumutat pentru cateva zile o parte din carti de la o prietena. Si nu am gresit!

T a ales sa incepem seria cu Beethoven si furtuna de sunete. A ascultat povestea cu atentie. Chiar si M a venit langa noi si privea incantat pozele. Apoi, l-am intrebat pe T daca vrea sa asculte ceva de Beethoven. Am pus CD-ul si s-a facut liniste. Au ascultat cuminti si au mai cerut o data. Am pus.

Am mai citit Chopin si balada stropilor de ploaie si Mozart si curcubeul muzical. De fiecare data am ascultat cu atentie si CD-ul. Au fost si intrebari, muuulte… unora nu am stiut sa le dau raspuns. Insa am promis ca ma voi informa mai bine.

Cum stiu ca lui T i-au placut cartile? La cateva zile dupa ce am returnat cartile, am iesit la plimbare. Ploua. Si T imi spune: Uite, mami! Balada stropilor de ploaie! Ca la Chopin!.

Asadar, noi asteptam cu nerabdare reeditarea cartilor, precum si aparitia altor carti in seria Padurea muzicala. Mi se pare cel mai usor si coerent mod de a invata copiii ca muzica clasica e mai mult decat muzica…

Voi cum faceti educatie muzicala copiilor?


Leave a comment

Martisor… martiflor!

Anul acesta, pentru ca T este mare si ii place sa creeze, am ales sa facem impreuna martisoarele. Si am decis sa punem in practica o idee mai veche a mea… Nu e originala, doar ca am vazut ceva similar la o librarie, anul trecut, si am gasit si ceva idei despre cum am putea realiza acest lucru pe niste site-uri straine. Asa ca am strans materialele si ne-am pus pe treaba!

Am realizat un martiflor, adica un martisor plantabil din hartie reciclata. Sper din tot sufletul ca semintele puse de noi in martisor sa aiba suflet si sa creasca…

Am folosit:

  • Hartie de imprimanta sifonata, colorata si orice fel de hartie (subtire, nu carton) ce ne-a picat la indemana. Pentru doua coli de hartie reciclata am avut nevoie de 6-10 coli de hartie.
  • Apa
  • Blender
  • Colorant alimentar
  • Seminte de flori
  • Hartie cerata
  • Forme si unelte pentru decupat
  • Pistol de lipit
  • Capsator
  • Mini-felicitari (eu le-am facut in power-point si le-am scos la imprimanta de acasa)
  • Ata de martisor
  • Pungi mici.

Cum am procedat?

Am rupt hartia in bucatele cat mai mici si am turnat apa peste ea. Am lasat o jumatate de ora sa se umezeasca bine, dupa care am blenduit.

Am impartit pasta obtinuta in doua parti egale si am adaugat cate o culoare in fiecare. T a ales rosu si albastru, asa ca i-am respectat dorinta. am pus si semintele de flori, cate 2 pachete in fiecare culoare.

Am intins pasta colorata pe hartie de copt. Am presat cu facaletul astfel incat sa obtin o foaie cat mai subtire si uniforma.

dsc_5294

Am lasat la uscat, langa calorifer, aproximativ o zi.

Apoi am desenat diverse forme, pe care am incercat sa le decupez cu foarfeca. Insa nu mi-a iesit. Asa ca am umezit iar hartia si am pus-o in forme mici, fie din tabla (forme pentru prajituri), fie din silicon (forme pentru bomboane de ciocolata).

Le-am lasat sa se usuce, le-am scos din forme cu atentie. Le-am atasat un snur de martisor si le-am lipit pe etichetele create de mine in power point.

Asa ca in acest an, T isi va surprinde prietenii, bunicile si educatoarele cu martisoare realizate de el si  mami… Si e tare mandru de asta!

 

 


Leave a comment

Urat sau…?

Iata, a trecut aproape un an de cand T a parasit gradinita `groazei`. Pe zi ce trece, in loc sa mai uit, sa nu mai fiu asa furioasa, dimpotriva, ma gandesc ca nu pot face mare lucru pentru ca alti copii sa nu treaca prin traume similare cu cele prin care a trecut copilul meu…

Si nu, nu e vorba ca a fost batut de educatoare, insa un castron in cap, dat la nervi, cu siguranta l-a afectat… Mi-e ciuda cel mai mult pe mine, ca nu am stiut sa iau atitudine atunci, desi stiam ca T spune adevarul, modul in care unele persoane te mint in fata e incredibil… si, din pacate, sunt si mai pacifista de felul meu….

Cand imi amintesc ca T era marginalizat, izolat de colegi, pe motiv ca ii musca, insa niciodata nu au cooperat cu noi parintii in strategia de a descoperi cauza si de a-l linisti prin metode umane, empatice, mi se zburleste parul… Prin ce sentimente a trecut el, mititelul, cand educatoarea sau ingrijitoarea a tipat la el ”capul la perete ca te omor!”? Dar cand era mutat de la o clasa la alta, de la o educatoare la alta? Plateam sumele deloc modice pentru o educatie in stil Montessori si copilul meu statea izolat intr-o clasa normala, pentru ca nimeni nu stia sa se poarte respectuos cu el…

Iar eu ma incapatanam sa o cred pe marea patroana… care subtil mi-a indus ideea ca eu nu sunt o mama buna, ca am un copil defect si ca ele, cele din gradinita sunt perfecte… Noroc ca m-am trezit la timp!

E drept ca a durat ceva pana ce copilul a inceput sa fie din nou vesel, sa ne cante si sa ne spuna poezii, insa in mediul corect s-a dezvoltat frumos. Sper ca experienta de la acea gradinita sa nu il fi marcat atat de mult, sa reuseasca sa treaca peste trauma si sa fie in continuare vesel si vorbaret, pus pe sotii si nazdravan. Nu stiu cum voi reusi eu sa trec peste trauma, peste vina pe care o simt ca mi-am dus copilul intr-un loc in care nu se simtea bine, ca uneori l-am obligat sa ramana acolo, desi era traumatizat. Sper sa ma ierte si mai ales, sa reusesc sa ma iert eu si sa ma vindec de aceasta experienta.


1 Comment

Cu ce se mai joaca cei mici?

Mi s-a intamplat de multe ori sa nu stiu ce sa ii mai dau copilului sa se joace cand suntem la restaurant. Sau in avion. Sau oriunde unde trebuie sa stea linistit mai mult timp. Evit, pe cat posibil, sa ii dau telefonul sau alte gageturi. Totodata am nevoie sa stau si eu de vorba cu un adult, sau doar sa stau linistita. Asa ca, atunci cand am vazut pe net un tutorial despre o cutie portabila de piese lego, nu am ezitat in a cauta materialele necesare. Din pacate nu mai tin minte site-ul pe care am vazut tutorialul. Insa azi va povestesc cum am facut eu.

Materiale necesare:

  • O cutie de plastic, eventual mai colorata, cu marginile cat mai drepte. Cutia trebuie sa se inchida bine, sa nu ramaneti fara piese de lego pe drum. Eventual cu maner, pentru un transport mai usor de catre posesor
  • O tabla suport de lego
  • O foarfeca buna sau un cutter
  • Pistol de lipit cu silicon
  • Piese de lego.

Ce am facut?

Am decupat din tabla suport de lego o bucata de marimea capacului cutiei si am lipit-o cu pistolul de lipit.

DSC_5257.JPG

Am mai decupat doua bucati mai mici si le-am lipit si pe ele, una pe lateral si cealalta pe fundul cutiei. Am adaugat piese de lego, si gata! Am o jucarie numai buna pentru iesiri linistite la restaurant!

dsc_5260

Voi cum ii tineti linistiti pe cei mici?


Leave a comment

Carti cu joc sau joc cu carti?

Totul a inceput cu ceva timp in urma, cu recomandarea unei prietene. `Atinge copacul fermecat` se numeste cartea. Am luat-o, T s-a bucurat tare mult de ea. A invatat anotimpurile usor si vesel.

Apoi am vazut in librarie cartea lui Tullet, `Apasa aici`. Avand o experienta pozitiva in spate cu astfel de carti-joc, am luat-o. Si bine am facut. T mi-o cere si acum, chiar daca stie ce actiuni trebuie sa faca si ce se intampla pe urmatoarea pagina. si chiar daca a trecut mai bine de un an de cand o avem in biblioteca. Jocul este amuzant si ne distram cu el destul de des…

apasa-aici

Ne place cum  apar bilele si cum dispar, cum se coloreaza si cum se amesteca. Am invatat despre noapte si zi, despre siruri si multimi, mai mare sau mai mic etc. Si toate fara efort, fara a da prea multe explicatii. M este si el incantat de actiuni. Deocamdata nu are rabdare la toate, insa e pe drumul cel bun…

Asa ca atunci cand am dat de alte carti ale lui Tullet, carti-joc, nu m-am gandit daca sa cumpar sau nu, ci cum sa fac sa iau cat mai multe. Am comandat cateva si am stat ca pe ghimpi pana a venit comanda, curioasa fiind si de reactia picilor. Intr-o dimineata le-am lasat la vedere pe primele 3. Nici nu facuse bine ochi, ca T a si luat-o pe cea mai mare, `The giant game of sculpture` si a inceput sa o desfaca. M, curios, l-a urmarit. Si l-a ajutat cum a stiut el mai bine. Au construit cum au stiut ei mai bine, in armonie, cateva minute bune. S-au desprins cu greu pentru a merge la gradinita.

ggs

Cand s-a intors de la gradinita, T a cerut iar cartea. S-a jucat tot impreuna cu fratele lui. E drept, se mai bat pe cate un colt, insa atmosfera este destul de placuta in general.

Mai tarziu a fost curios si de celelalte doua carti, ramase neexplorate, pe fotoliu. `The game of let’s go` si `The book with a hole`.

`The game of let’s go` este o carte senzoriala care te invita la visare. Cu ochii inchisi, visand si spunand povesti, trebuie sa urmaresti cu degetul linia verde, care are o textura diferita, placuta.

the-game-of-lets-go.jpg

 

Si urmaresti, si urmaresti, si visezi si povestesti… pana te plictisesti. Activitatea este mult prea statica pentru T momentan, insa din cand in cand o mai ia in mana si incearca sa urmareasca linia verde cu ochii inchisi.

`The book with a hole` e distractiva… cartea are o gaura pe mijloc si diverse desene (alb-negru) care te invita sa le fii centru…

the-book-with-a-hole.jpg

Cartea te invita de asemenea la visare, poti fi soare sau vedeta de televiziune, poti fi orice iti doresti… iar copiii sunt fascinati de ea. Ai mei s-au distrat copios, atat cel mare, cat si praslea, care radea de fiecare data cand imi vedea fata intr-un alt desen…

O alta carte-joc este `The game of mirrors`, care momentan a fost mai mult pe placul lui M, acesta descoperindu-si chipul oglindit in paginile cartii. M este in etapa in care se pupa de fiecare data cand se vede in oglida. A fost putin deranjat de modelele desenate pe fiecare pagina, insa asta nu l-a impiedicat sa se priveasca cu admiratie pe fiecare pagina a cartii.

the-game-f-mirrors

`The game of light` este de departe cea mai interesanta dintre cartile joc ale lui T. Doar pentru ca de ceva vreme T este fascinat de lanterne, lumini si umbre proiectate pe pereti. Asa ca am proiectat si noi desenele din carte.

the-game-of-light.jpg

 

Rezultatul? A imbratisat fiecare desen, s-a jucat cu ele, le-a descoperit si le-a cerut din nou. I-a placut si se pare ca seara vom avea o noua activitate in perioada urmatoare…

Voi va jucati cu cartile voastre?

 

 


1 Comment

Ora de (in)cultura…

Am citit, acum ceva vreme, pe un grup specific, despre cartile cu tema muzicala scrise de Cristina Andone: Enescu si hora razelor de soare, Ceaikovski si dansul notelor de argint, Vivaldi si cele patru anotimpuri, Chopin si balada stropilor de ploaie, Poveste muzicala de Craciun, Mozart si curcubeul muzical, Bach si orga fermecata, Strauss si valsul trandafirilor de mai, Beethoven si furtuna de sunete. Sunt carti ce ii invata pe ai nostri copii ce este muzica, ii duce intr-o calatorie interesanta pe ritmuri de vals si nu numai.

Nu suntem mari ascultatori de astfel de muzica, insa am observat ca cei mici se simt fantastic cand o asculta. Abia asteptam reeditarea cartilor, sa invat si eu, impreuna cu cei mici, despre muzica clasica. Urmaream cu atentie postarile despre reeditare si aparitia cartilor pe piata, mai ales ca toate review-urile erau fantastice…

Si… surpriza! Autoarea anunta ca editura cu care dorea sa colaboreze a refuzat editarea ultimei carti din serie (cea cu Enescu). Si mai surprinzator este motivul: nu exista piata… In conditiile in care cartile din prima editie s-au vandut si cererea pare sa existe (adica nu eram singura care astepta reeditarea si fetele intrebau periodic de data aparitiei cartilor pe piata). Se pare ca un public educat, inclusiv in muzica, nu este un deziderat al editurilor. In schimb, sunt convinsa ca exista piata pentru cartile `stiintifice` ale celor din puscarie care cauta sa isi micsoreze pedeapsa…

Pentru ca asemenea carti nu merita sa moara intr-un sertar, pentru ca astfel de carti nu merita sa bucure doar copiii din tari straine, se cauta potentiali doritori care sa dovedeasca editurilor ca merita sa fie publicate si republicate. Asadar, se lucreaza la o lista de precomanda, si va invit si pe voi sa va scrieti numele aici, daca va doriti cartile.

Zilele urmatoare voi cauta sa imprumut cartile si sa le arat copiilor. Promit ca revin cu review! Pana atunci, se fac inscrieri pentru precomanda, asa ca va invit sa completati tabelul de aici. Sper din tot sufletul sa pot sa aduc aceste carti in biblioteca noastra!


Leave a comment

Cum educam copiii altor parinti?

Simplu. Nu ii educam. Nu ii disciplinam. Participam cumva la educatia lor daca suntem cadre didactice sau daca ni se cere acest lucru.

Nu inteleg nevoia unor parinti de a educa copiii altora. Sunt de acord, poate cei din jurul meu nu isi educa copiii asa cum as face-o eu. Nici nu au cum, venim din familii diferite, avem idei si comportamente diferite. Si firi diferite. Asta se reflecta si in relatia noastra cu copiii. Si eu mi-as dori sa nu mai vad copii certati pe strada, sau, mai grav, batuti. Chiar ieri o bunicuta ii dadea cu foc unui copil peste maini pentru ca mi-a impins copilul. Nu a contat ca am rugat-o insistent sa nu faca asta.

Intrebarea mea deriva tot dintr-o experienta mai putin placuta de acum ceva vreme. Insa m-a marcat, nu pot uita, asa ca o impart cu voi. Nu am nevoie sa imi spuneti daca am procedat sau nu corect, eu stiu ca as face la fel daca s-ar mai intampla. Insa poate da de gandit cuiva…

T era la un loc de joaca intr-un mall, iar eu treceam pe langa acel loc sa il verific. O mamica, ce avea doi copii, era suparata si ii cerea insistent fetei de la receptie sa ii spuna cine l-a batut pe fiul ei (sau l-a muscat, nu mai tin bine minte) si sa o cheme pe fetita agresiva la ea. Atunci am intervenit, politicos, si i-am spus ca daca as fi mama acelei fetite nu i-as permite sa faca asa ceva. Educatia se face in familie si nu as permite ca cineva necunoscut sa intervina in acest proces fara sa ma intrebe. Doamna a fost foarte suparata si m-a facut in toate felurile, exprimandu-si nemultumirea ca oamenii `ca mine` nu stiu sa isi educe copiii si ea simte nevoia sa intervina. Ca baiatul ei a fost agresat. Nu am negat.

Din punctul meu de vedere, nu este o solutie sa certam sau sa le dam o corectie copiilor care ne-au agresat copilul. Mai ales daca e prima data. Si mai ales cand nu cunoastem toate detaliile conflictului. Adica, nu neg ca acel baietel a fost agresat, insa poate el a fost cel care a agresat primul, iar fetita doar s-a aparat. Doamna nu era dispusa sa afle detalii. Era doar suparata ca cineva i-a agresat copilul. Si o inteleg. Si mie mi se rupe inima cand vad ca unul din copiii mei e agresat. Insa intr-o prima faza il las sa vad cum se apara singur. Eu l-am invatat ca atunci cand este agresat sa caute un adult caruia sa ii spuna ce s-a intamplat, sa plece de langa copilul agresor. Nu l-am invatat sa bata sau sa muste la loc. Asa mi se pare corect.

Mai mult, un copil care agreseaza are nevoie de iubire. Si doar cu dragoste si intelegere se poate indrepta. Nu cred ca mustruluiala din partea unui strain ar ajuta la corectarea agresivitatii. Dimpotriva, poate deveni mai agresiv, incercand sa se apere.

E drept ca in situatiile de genul acesta nu stii niciodata care e solutia corecta. Poate nici nu exista o solutie corecta. Totul depinde de starea copilului in acel moment. Dar si de experientele de pana atunci.

Doamna, care devenise agresiva verbal cu mine, incepuse sa tipe la copilul ei si sa il indemne sa dea si el in fetita. Degeaba i-am povestit ca nu e o solutie, degeaba i-am spus ca ea nu va fi tot timpul langa el sa ii spuna ce sa faca… am incheiat urgent discutia si am plecat.

Am constatat insa de-a lungul timpului ca sunt putini parintii care gandesc ca mine. Recunosc, mi-ar fi placut sa fie mai multi… sa promovam un mediu non-agresiv pentru copiii nostri. Eu voi educa in continuare copiii, invatandu-i sa plece, sa caute ajutor si nu sa raspunda cu agresivitate. Amintindu-le ca un copil este agresiv din lipsa de iubire. Pentru ca eu cred ca imprastiind iubire in jur, vei culege tot iubire…

Voi cum invatati copiii sa raspunda agresivitatii?


3 Comments

Cum e la Montessori?

T a schimbat iar gradinita. E a treia. Despre motivele pentru care a renuntat la cealalta gradinita voi vorbi intr-un alt post. Acum vreau sa povestesc despre cum s-a schimbat viata lui si a noastra in ultimele 3 saptamani, de cand T merge la o gradinita Montessori. Mentionez ca toata gradinita e Montessori, nu o grupa sau doua…

Inca din primele zile petrecute la noua gradinita am inceput sa vad efectele… T s-a transformat mult: din baietelul trist, obosit si fara vlaga, a redevenit baietelul vesel, cu multa energie si empatie. Am inceput sa ne intelegem iarasi cu el, sa nu mai fie tot timpul impotriva noastra. Ba chiar a inceput sa si doarma la pranz. Nu mai cere desene animate tot timpul, intelege cand i se explica de ce nu ne uitam tot timpul la TV.

Prima zi in care a ramas dupa pranz la gradinita a si dormit. Iar cand l-am luat seara, nu am gasit un baietel suparat asa cum ne asteptam. Dimpotriva, era mai vesel si mai vorbaret ca niciodata. A fost si prima zi cand mi-a povestit despre activitatile si prietenii lui de la noua gradinita. Fara sa il intreb! Nu a mai dormit urmatoarele zile, insa nici nu a fost fortat sa o faca. Si asta il ajuta…

Montessori are modul de viata practica. Adica cel mic invata sa spele vase, sa dea cu mopul, sa aseze masa si alte lucruri utile in viata de zi cu zi. T era si inainte innebunit sa ma ajute, faceam impreuna mancare, incalzeam impreuna mancarea, asezam masa, dadea cu aspiratorul etc. Acum vrea sa faca si mai mult. De fiecare data ma roaga sa il las sa ma ajute. Si il las, atat cat timpul imi permite. Mai mult, a inceput sa isi schimbe singur hainele cand sunt murdare sau ude si sa le duca in cosul de rufe murdare.

Dupa cele cateva luni la o gradinita clasica, increderea lui in el a avut de suferit. Degeaba il lasam noi acasa sa deseneze cerul mov, daca la gradinita i se spunea ca cerul e doar albastru. Incepuse sa ne ceara confirmare (`Asa e bine?`) ori de cate ori facea ceva, uneori chiar si la lucruri simple, pe care le facuse singur multa vreme inainte. Toate acestea s-au schimbat de cand merge la Montessori. Nu mai are nevoie de confirmarea noastra, este mai indraznet, stiind ca nu e judecat pentru incercarile lui.

Acest lucru este legat si de creativitate. L-am lasat sa experimenteze ori de cate ori a vrut. Ba chiar l-am incurajat si uneori i-am propus noi experimente deosebite. Insa in ultimele luni nu mai era curios, ii era frica sa incerce lucruri noi si, cum am mai spus, ne cerea confirmare pentru orice. Acum a redevenit baiatul creativ pe care il stiam. Si e uimitor ce ganduri faine are… Ultima `gaselnita` este crearea unor tablouri cu plastelina si pictate totodata. Nu stiu daca a vazut asta pe undeva, insa cu siguranta nu a vazut acasa. Si incearca si este tare mandru cand ii iese. Iar eu ii spun ca mi se pare interesant ce creaza si uneori ii pun `opera` pe perete sa o putem admira mai mult timp.

arta.JPG

Ce e cel mai important din toata aceasta mutare si readaptare la gradinita e faptul ca ii place, isi doreste sa mearga la gradinita si acasa a devenit mai comunicativ, am inceput sa ne intelegem cu el. Nu mai cauta tot timpul motive sa nu plece dimineata de acasa, desi nici acum nu merge intotdeauna cu inima deschisa. Seara este comunicabil, chiar daca nu povesteste despre gradinita. A reinceput sa se imprieteneasca cu cartile.

Pe scurt, e bine. Si chiar am sperante de mai bine.

Copiii vostri cum sunt la gradi?


Leave a comment

Zaharul si copiii

Zaharul e unul dintre cei mai buni prieteni ai copiilor, din pacate. Cercetarile din ultima perioada pe tema consumului produselor dulci in randul copiilor nu aduc vesti bune. Si cu toate acestea, in Romania, scolile si gradinitele sunt printre cele mai mari distribuitoare de produse cu continut mare de zahar.

Da, stiu povestea: si noi am consumat zahar si uite ce grasi si frumosi suntem! Exact! Grasi, cu ceva probleme de nutritie… si stiu ca nu doar feliile alea de paine umezita pe care presaram zahar sunt vinovate de starea noastra de sanatate, insa cu siguranta si ele au avut un cuvant de spus in cresterea ratei obezitatii, diabetului, bolilor cardiovasculare, etc.

Ma gandesc ca putina informare nu strica, asadar voi prelua niste idei din articole din reviste de specialitate, in mare parte cotate ISI, de pe sciencedirect.com.

Zaharul atrage in special prin faptul ca este rapid metabolizat si absorbit in organism, desi vine cu calorii `goale`, fara aport de vitamine si minerale. Consumul de zahar a crescut treptat, fiind initial folosit pentru indulcirea ceaiului. Oamenii au instinctiv o preferinta pentru produsele dulci, considerate sursa de energie, evitandu-le pe cele amare sau acre care, de regula, sunt asociate cu toxicitatea si pericolul. Privind in ansamblu, din punct de vedere fiziologic, corpul este o unitate chimica de procesare ce merge cu apa, oxigen si zahar. Mancarea pe care o consumam este intr-un final redusa la glucoza, un zahar simplu. Aceasta reactie chimica necesita un efort mai mic atunci cand oferim organismului zahar, indiferent de forma acestuia (lactoza, fructoza, zaharoza).

Modificarea obiceiurilor alimentare si stilul de viata sedentar au condus la cresterea obezitatii in toata lumea, WHO raportand 12% din populatia adulta ca fiind obeza in 2012.

  • Obezitatea este considerata factor de risc pentru multe boli cronice, printre care bolile cardiovasculare, diabet si boli ale sistemelor muscular si osos.
  • Dietele bogate in zahar si/sau sare au impact negativ asupra functiei reproductive la barbati si poate fi o cauza a incidentei in crestere a infertilitatii masculine.
  • Inainte de dezvoltarea agriculturii moderne, sub 2% din necesarul zilnic de energie erau preluate din zahar; in zilele noastre, aproximativ 18-25% din energie deriva din zaharuri simple.
  • Obiceiurile alimentare din primii ani de viata joaca un rol esential in cresterea si dezvoltarea copiilor; o introducere adecvata a alimentelor solide este extrem de importanta deoarece poate afecta acceptarea viitoare a unor alimente.
  • Prescolarii se caracterizeaza printr-un necesar mai ridicat de micronutrienti comparativ cu necesarul de energie. Acest aspect, combinat cu faptul ca dietele lor contin niveluri ridicate de grasimi saturate si zahar si sunt sarace in fibre, face acest grup de varsta vulnerabil la dezvoltarea obezitatii si deficitul de micronutrienti. Mai mult, s-a demonstrat faptul ca cei mici prefera alimente cu densitate energetica mare datorita consecintelor fiziologice pozitive ale acestora raportate la satietate si necesarul de energie, ceea ce poate afecta consumul de fructe si legume.
  • Exista studii care arata ca peste 80% dintre copiii participanti in studiu consuma mai putin de o portie de fructe si legume pe zi, iar peste 50% dintre ei nu consuma fructe si legume zilnic. Obiceiurile alimentare din primii ani de viata influenteaza dieta pe parcursul vietii deoarece expunerea timpurie la anumite alimente si arome influenteaza puternic acceptarea acestora pe termen lung si scurt.
  • Studiile arata: consumul de fructe la 12 luni este in legatura directa cu consumul de fructe la 2-3 ani. De asemenea, s-a aratat o legatura intre consumul de sucuri, in special sucuri din comert (soft drinks) din primul an de viata si consumul (mai scazut) de legume la 2-3 ani.
  • S-a demonstrat ca exista o preferinta innascuta pentru gustul dulce la copii si consumul lichidelor dulci la varste mici pot incuraja aceasta preferinta.
  • Factorii socioeconomici si cadrul familial sunt asociate direct cu dezvoltarea obiceiurilor alimentare.
  • S-a observat ca parintii cu nivel de educatie scazut, de regula ofera mai putine fructe si legume copiilor.
  • Substituirea alimentelor preparate acasa si naturale cu alimente procesate este unul dintre factorii responsabili de rata crescuta a obezitatii si excesului de greutate in randul copiilor.
  • Influenta tehnicilor de marketing, prin publicitate, ambalaje atractive si etichete, stimuleaza consumul excesiv a produselor industrializate.
  • Studiile arata ca alimentele ultraprocesate sunt prezente in proportie mare in dieta copiilor sub 6 ani si aceasta proportie creste cu varsta.
  • Boala `ficatului gras` din cauze nealcoolice este asociata cu un consum ridicat de zahar, in special fructoza, ce se gaseste cu precadere in bauturile racoritoare. Pacientii cu ficat gras consuma cantitati mai ridicate de carbohidrati simpli decat restul populatiei si consumul de bauturi racoritoare e un factor de risc comun la acesti pacienti.
  • In urma unor studii efectuate pe copiii din SUA, s-a constatat ca a crescut consumul de fructe si legume in randul copiilor, chiar si in familiile cu posibilitati reduse, prin activitati de preparare a mancarii la scoala/gradinita si in familie, prin invatarea copiilor sa citeasca etichete, sa cunoasca beneficiile aduse de fructe si legume.
  • S-a demonstrat ca dieta vestica (western diet), caracterizata prin cantitati ridicate de zaharuri rafinate si grasimi saturate, este asociata cu o functionare mai lenta a creierului. Mai mult, adolescentii din Australia care consuma o dieta vestica prezinta o incidenta mai ridicata de ADHD decat cei ce urmeaza o dieta sanatoasa.
  • Unele cercetari arata ca riscul de boli cardiovasculare creste exponential odata cu cresterea procentului de calorii provenite din zahar. In plus, studiile au aratat ca zaharurile adaugate pot creste riscul de tensiune arteriala si trigliceride, chiar si la copii.
  • WHO a lansat recent un ghid de recomandari prin care sugereaza ca zaharul adaugat in alimente de catre producatori nu ar trebui sa depaseasca 10% din energia zilnica totala consumata (ideal ar fi 5%).

Asadar, e bine sa evitam zaharul la inceput de diversificare, sa ii oferim copilului cat mai multe fructe si legume proaspete, in diverse forme, incurajand astfel consumul lor. De asemenea, povestile cu vitamine si minerale sau cu fructe si legume trebuie incurajate. La fel si pregatirea meselor in familie sau la gradinita/scoala. Momentan, legea e de partea parintilor, produsele bogate in  zahar nu au ce cauta in  meniul copiilor la scoala sau gradinita. Depinde doar de noi, parintii, sa ne cerem drepturile acolo unde e cazul.

Voi cum ii incurajati pe cei mici sa manance sanatos?


Leave a comment

Ce ne spune copilul?

Dintotdeauna am fost fascinata de modul in care putem comunica cu un copil. Pe vremea cand nu aveam copii eram fascinata de cum reuseau mamicile sa isi inteleaga bebelusii. El gangurea, mami ii schimba repede scutecul. Asa ca atunci cand am avut propriul copil i-am urmarit cu mare atentie evolutia comunicarii si limbajului. Si sunt o norocoasa, intrucat pot urmari doi copii, fiecare fiind unic in felul sau.

Mie una mi-a luat ceva timp sa ma prind cum e cu tipurile de plans la bebelusi. T, cel mare, plangea (atunci cand era bebe) si eu plangeam pe langa el ca nu intelegeam de ce plange. Il schimbam, ii dadeam sa manance, aveam grija sa nu ii fie prea frig sau prea cald, nu parea deranjat de dureri si cu toatea astea plangea. Asa ca faceam ce credeam ca il va face sa se simta mai bine, ceea ce si pe mine ma facea sa ma simt mai bine: il luam in brate. Am riscat, chiar daca in jurul meu `vocile` ma sfatuiau sa nu il tin asa mult in brate ca `se invata`. Nu s-a invatat. Atunci cand a putut sta singur in fund si cand a reusit sa se deplaseze cumva, T nu mai voia in brate. Ci pe jos, sa se manifeste in voie. La M a fost mai simplu cumva. Parca recunosteam fiecare plans. Stiam cand plange ca trebuie schimbat, cand plange de somn sau de foame sau cand vrea pur si simplu o imbratisare.

Dupa aceasta etapa a urmat etapa gangurelilor, lalaitului si onomatopeelor. La T aceasta etapa a durat destul de putin. Aproape ca nici nu o mai tin minte. A inceput sa vorbeasca destul de repede (la 1 an spunea deja cateva cuvinte si le pronunta destul de corect). La M o simt acum, ca e recenta. Si el spune cuvinte, jumatati de cuvinte si generalizeaza. Etapa normala in evolutia limbajului lor. Adica pentru M, aproape toate animalele sunt acum `ham!`. De curand a inceput sa le deosebeasca si sa le imite. Si, bineinteles, sa doarma mai mult sau in reprize mai scurte. La ambii baieti am observat perioade de somn mult (Of, ce fain era… imi incarcam bateriile!), urmate de perioade cu muuulte treziri noaptea, uneori trezirea cu chef de joaca la 4-5 dimineata. Dupa astfel de perioade am remarcat schimbari semnificative in limbaj sau motricitate. Sau ambele. Este etapa in care doar mama (si uneori tata sau bunica, daca petrec destul timp cu cel mic) se intelege cu cel mic.

Limbajul evolueaza si dupa ce au invatat cele cateva cuvinte, pe care le mai si pocesc de multe ori, urmeaza o achizitie uimitoare in vocabular. T invata 5-6 cuvinte noi pe zi. Si le folosea in contextul corespunzator. Nu am ezitat sa il invat si cuvinte mai dificile (Parasaurolophus, polietilentereftalat, sternocleidomastoidian). Era tare fericit ca reuseste sa le pronunte si ma urmarea atent si ma ruga sa le repet pana invata.

Si M este pasionat de cuvintele noi si ma intreaba de fiecare data cand prinde ocazia `Tce?` (ce e?). Si ii raspund de fiecare data cand intreaba (uneori ma intreaba despre acelasi obiect si de 10 ori). Si el se uita curios la cum imi misc buzele si uneori incearca si el sa pronunte. Cred ca in curand trecem la cuvinte grele.

Si dupa ce copiii isi formeaza vocabularul de care au nevoie incep sa prinda curaj si sa faca propozitii. La inceput sunt propozitii simple (mama apa), insa, pe masura ce cresc, lucrurile se complica. T vorbeste foarte mult, uneori mi se pare ca nu se mai termina fraza pe care o spune… insa intotdeuna are logica ceea ce spune. Pentru ca si noi am avut muuulta rabdare si i-am povestit toate cele. Sper ca ne-a mai ramas rabdare si pentru M. Si ca T sa suplineasca unde esuam noi, parintii.

Ca si trucuri pentru dezvoltarea limbajului am folosit intrebarile, muulte intrebari, urmate de explicatii, povesti (citite impreuna, mai rar ascultate), poezii si cantecele. Am explicat totul, orice intrebare a avut, a primit raspuns. Am repetat cuvinte si propozitii atat timp cat ne-a solicitat (uneori si de 15 ori). Am explicat fiecare cuvant nou pe care l-am folosit. Spor la vorbit!