mamicieblog

blog de parenting, iubire si casa…

Copilul meu e agresiv! Ce sa fac?

Leave a comment

Am mai scris despre agresivitatea copiilor si voi continua sa scriu. Sunt mama de copil agresiv si agresat si asta m-a impins sa ma documentez pe aceasta tema. Recent, cateva discutii cu prietenele mele mamici, am dezbatut subiectul si mi-am dat seama ca nu am spus atat de multe despre aceasta tema cat as fi vrut. Am sa incerc sa rezum aici cateva idei.

In primul rand vreau sa amintesc ca daca ai un copil agresiv nu inseamna ca esti un parinte rau, nu inseamna ca ai agresat copilul, nu inseamna nimic. Agresivitatea copiilor este o etapa normala in dezvoltarea lui. Agresivitatea copilului poate avea mai multe cauze, de la nestiinta de a-si gestiona sentimente prea mari, coplesitoare, pana la lupta de a deveni independent, invatarea limbajului etc.

Pe mine m-a ajutat in gestionarea agresivitatii si introspectia. Am aflat de ce ma deranjeaza agresivitatea, de ce imi aminteste un copil agresiv, ce emotii am atunci cand copilul meu e agresiv.

Ce solutii avem la indemana cand un copil este agresiv?

  • Stai calm. Incearca sa fii linistit/a atunci cand copilul tau agreseaza un alt copil. Nu tipa, nu alerga, nu il smuci.
  • Opreste comportamentul agresiv. Cu calm, il iei de mana si il indepartezi de copilul pe care il agreseaza. Eu ma asezam la nivelul lui T, ii ceream scuze copilului agresat si ma asiguram ca e bine. Apoi ii aratam lui T ca este dureros ce face, ca cel agresat plange si ii explicam consecintele comportamentului lui (ii va fi greu sa isi pastreze prietenii, provoaca durere si plans).
  • Repeta pana invata. Sigur ca nu se va opri din prima… Insa nici nu este un motiv sa pleci acasa cu el. Eu sunt de parere ca doar punand un copil in anumite situatii, el va invata sa le gestioneze corect. Repetand acelasi lucru de multe ori, va retine si va aplica.
  • Timp special/Staylistening. Am mai scris despre aceste instrumente Hand in Hand Parenting. Le-am aplicat cu succes de fiecare data. Prin timp special si ascultarea plansului copilului se elibereaza emotiile acelea care il determina sa fie agresiv. Si astfel copilul va invata sa le recunoasca si sa le gestioneze.
  • Jocuri de rol. Acasa, in timpul jocului sau din senin poti initia jocuri care sa imite viata din parc/locul de joaca. Copilul poate fi agresorul sau chiar copilul agresat, sau alegeti niste plusuri care sa joace aceste roluri… E o ocazie de a-i aminti copilului care sunt regulile, de ce nu agresam, cum sa isi recunoasca emotiile etc.
  • Carti cu mesaj. Sunt nenumarate carti pentru copii pe piata despre agresivitate, despre emotii, despre prietenie. T a reactionat foarte bine ori de cate ori ii citeam astfel de carti. Acum, cand il supara ceva si nu stie sa imi spuna ce anume, imi aduce carti care il ajuta sa treaca peste situatie.
  • Invatam emotiile. Copiii sunt uneori agresivi pentru ca nu isi recunosc emotiile, sau nu stiu sa le gestioneze, sau nu reusesc sa exprime ceea ce simt. Asadar, jocurile de recunoastere a emotiilor, amintit de fiecare data ce emotie se vede pe fata lui si cum putem recunoaste emotiile sunt binevenite. De exemplu, atunci cand cititi o carte (nu conteaza tema) cu imagini, priviti chipul persoanelor desenate si incercati sa identificati emotia transmisa. Explicati si copilului ceea ce observati. Sau puteti juca jocul `cum te simti azi?`, in care adultul descrie emotia lui din ziua respectiva si copilul spune si el ce simte (daca doreste).
  • Luptele. In perioada agresiva a lui T imi cerea foarte des sa ne luptam. Aveam regulile stabilite, ne luptam in pat, fara sa ne doara. Se descarca toata energia negativa de peste zi. Ii prindeau tare bine aceste lupte si, in zilele in care ne luptam, era mai calm in societate. Mai facem si acum acest lucru, mai rar, ca a invatat sa isi gestioneze emotiile mai bine. Ne luptam cu perne, ne alergam sau ne batem parte in parte. Fara sa doara, am zis!
  • Cand loveste ca sa se apere… Uneori copii lovesc atunci cand se simt amenintati, cand li se smulge jucaria din mana… ca sa se apere. In acest caz, cat si atunci cand sunt agresati, copilul trebuie sa aiba solutii prin care sa se apere. Si nu, solutia nu este sa dea si el, mai tare. Primul pas este sa invete sa spuna `stop`. Daca poate, are forta necesara sa indeparteze agresorul, este ok sa se dea un pas in spate si sa spuna stop. Apoi, poate sa plece de la locul agresiunii. E cel mai putin probabil sa se intample asta, nici un copil nu va renunta la ceea ce face sa se apere de un potential atac agresiv, din ceea ce am observat eu. Apoi, e bine sa fie invatat sa ceara ajutorul unui adult. Orice adult este in preajma.

Ideea este ca atunci cand un copil este agresiv nu inseamna ca ai facut ceva gresit ca parinte. Daca ai un copil agresiv e bine sa stabilesti niste limite, sa il urmaresti si sa adopti o atitudine ferma in fata agresivitatii. Cauta idei care ti se potrivesc, pe care le poti aplica cu usurinta si aplica-le de fiecare data la fel. Va inceta aceasta agresivitate. Pe de alta parte, daca esti parinte de copil agresat, care nu pare sa se fereasca de palma/pumnul ce vine spre el, invata-l sa reactioneze. Nu, nu sa dea inapoi cu pumnul sau cu piciorul. Nu e o solutie! Trebuie sa stie ca poate pleca din fata agresorului,  ca poate apela la un adult, ca poate spune copilului agresor sa inceteze. Repeta-i aceste solutii de fiecare data si, in timp, va invata sa le aplice.

Advertisements

Author: mamicieblog

Sunt mamica de doi baieti, alaptati, cosleepuiti si iubiti cu nemarginire... Am multe de spus si sper ca prin blog ma voi face auzita... Sunt inginer de formare (deci nu prea le am cu scrisul), am fost cadru didactic aproape 10 ani, iar acum sunt mamica cu norma intreaga... cateodata si sotie... Ma puteti gasi la adresa mamicieblog@yahoo.com

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s