Nu stiu cum se intampla in alte familii, insa stiu ca la noi, tati e eroul! Inca de cand s-a nascut T, tati a fost prezent in fiecare etapa de crestere si ingrijire. Cand am ramas insarcinata cu M, pe tot parcursul sarcinii, tati a preluat multe din indatoririle de ingrijire ale copilului cel mare, singura mea grija fiind sa ma joc cu el cand era acasa.
Treptat, tati a devenit eroul lui T. Cu tati a reusit sa treaca peste teama de apa, cu tati a reusit sa comunice problemele cu care se confrunta, cu tati a reusit sa treaca peste neplacerile de la gradinita…
Asadar, atunci cand tati lipseste de langa noi din anumite motive, e jale. Nu, nu face rau, nu plange dupa el fizic… Insa se transforma… Poate peste prima zi mai trece cum mai trece, insa apoi,e greu de comunicat cu el, isi face scenarii cum ca tati nu se mai intoarce, nu are stare… Totul culmineaza cand stie ca trebuie sa se intoarca tati… E agitat, furios, se supara din orice, devine putin agresiv daca nu e lasat in pace…
Si cand apare tati… nu are voie sa se odihneasca, e tot timpul langa el, nu poate pleca nicaieri tati, ca trebuie sa stea cu el…
Este intotdeauna interesat de orice activitate cu tati, il prefera aproape in orice situatie, mai putin cand se loveste/raneste/imbolnaveste… Ceea ce ma bucura enorm! Si-a ales cel mai bun model de urmat!
La voi cum e? E tati eroul?
mamicieblog 