mamicieblog

blog de parenting, iubire si casa…


Leave a comment

Dragaleala de cu seara…

Uneori, luata cu treaba prin casa, cand si baietii se joaca singuri si frumos, nu ii mai dragalesc asa cum se cuvine… Facem ritualul de seara (spalat, masa, pijama) si ne bagam la somn.

Cel mare se alinta cand ii citim povestea de seara. Cel mic e la san. Si nu reuseste sa adoarma… Tot suge, apoi se da jos din pat si cauta joaca… Iar vine la san… Si tot asa…

Ma tot intrebam de ce se poarta astfel, ce ii lipseste seara de se tot foieste…. Apoi, am observat. Vrea dragalit, gadilat, intors, pupat… pe scurt, bagat in seama. Aseara, pentru ca cel mare a adormit devreme, am avut mai mult timp cu mezinul. Asa ca l-am luat la gadilat, pupat, dragalit. Apoi, el a inventat un joc. Imi spunea „Opeste-te, mami!” foarte serios. Si eu ma opream. Apoi incepea sa zambeasca. Il intrebam: „Mai vrei gadilat?” ”Da!”, venea repede raspunsul. Si tot asa, cu „Opeste-te, mami!” si ”Mai vrei gadilat?” ne-am jucat vreo jumatate de ora.

Inutil sa mai spun cat de repede a adormit apoi.

Sfatul meu: Nu uitati sa dragaliti copiii inainte de somn! Dorm mai repede si mai bine!

Advertisements


1 Comment

De ce merg la psiholog?

Incepand cu momentul in care am devenit mama pentru prima data, schimbarea mea a inceput. Pe masura ce timpul trecea, imi dadeam seama ca ma transform, ca vreau sa fiu altfel, ca sunt multe lucruri pe care doresc sa le schimb.

Fac parte din acea categorie de oameni care crede ca mersul la psiholog este egal cu nebunie, `boli la cap` si altele asemenea. Trebuie sa specific acest lucru, pentru ca nu a fost usor sa trec peste aceste pre-conceptii.

Prima data am avut nevoie de psiholog atunci cand T nu se mai oprea din muscat la gradinita. De fapt, atunci a fost prima data cand am mers, nevoie as fi avut mult mai devreme… Si atunci am realizat cat de benefica este aceasta vizita… In 3 sau 4 sedinte viata noastra s-a schimbat radical, copilul a inceput sa vorbeasca, noi am inceput sa vedem altfel lucrurile… Am avut noroc, am intalnit persoana potrivita, care a vazut lucrurile prin ochii nostri si ne-a ajutat sa vedem problema in ansamblu. Problema s-a rezolvat aproape de la sine apoi, pentru ca am inteles ce se intampla in jurul nostru si am luat deciziile potrivite atunci cand a fost necesar.

Apoi am inceput sa ma gandesc mai mult la mine. Pe masura ce timpul trecea, copiii cresteau, imi descopeream frici despre care habar nu aveam ca mai exista, descopeream comportamente care nu pareau sa fie ale mele, descopeream ganduri pe care nu stiam cum sa le ordonez… Intr-un moment de conflict interior am luat decizia de a vizita si eu psihologul, pentru problemele mele, de aceasta data. Si e bine!

Ce s-a intamplat? Fara ca eu sa fac vreun efort, totul in jurul meu s-a schimbat. In bine! Am devenit mai constienta de ce am, ce (cine) sunt si ce pot, am vazut ca schimbarea incepe cu mine, am experimentat acest lucru. Atat timp cat eu sunt bine cu mine, sunt impacata cu deciziile mele, totul in jurul meu se transforma. Atat timp cat eu ii accept pe cei din jur asa cum sunt ei, ma accept si pe mine, cu bune si mai putin bune… Totul in viata mea s-a concentrat in jurul gandurilor mele, pentru ca la psiholog am invatat ca daca ma concentrez suficient pe un anumit gand, tot universul va lucra ca ceea ce imi doresc eu sa se intample. Tot Veronica m-a invatat despre mindfulness, despre meditatie si despre acceptare.

Acum am facut o pauza de la terapie. Nu neaparat pentru ca eram pregatita, poate datorita conceptiei despre care mentionam la inceput, sau poate doar pentru ca imi place prea mult sa incerc sa imi rezolv singura problemele. Acum am la indemana cateva instrumente pe care le folosesc cu drag ori de cate ori e necesar. Sau cand am timp. Sau cand vreau sa meditez. Just like that!

Ma bucur ca am descoperit psihoterapia. Ma bucur enorm ca am intalnit psihologul potrivit pentru mine! De cand am mers prima data la psiholog, intreaga viata mi s-a schimbat, relatiile cu cei din jur s-au schimbat, eu m-am schimbat. Evident ca nu sunt 100% `vindecata`, ca sunt multe aspecte in viata mea cu care vreau sau trebuie sa lucrez. Insa toate la randul lor. Schimbarea a inceput si merge in directia potrivita. Si asta e tot ce conteaza!


1 Comment

Masina pentru photo booth

Se apropie ziua de nastere a lui T si tema aleasa de el anul acesta a fost masini, de orice fel, orice culoare, orice marca, dupa cum singur s-a exprimat. Asa ca a trebuit sa gasesc idei cat mai faine pentru a-i aduce la ziua lui tema mult dorita.

In afara de tortul cu masini, am ales sa fac si o rama de folosit la poze, in forma de masina. Simplu de spus… la fel de simplu de facut…

Am cautat un carton mare pe care am desenat conturul unei masini, vedere din fata. Eu am pus cartonul in doua, sa fie mai rezistent. Am decupat dupa conturul desenat. Culoarea am dat-o cu tehnica servetelului simplificata… Adica am lipit servetele albastre (culoare aleasa de el) cu o solutie de aracet si apa. Am pus servetele pe ambele parti, sa arate bine.

DSC_0030

Din cartonul ramas am decupat un volan si doua dreptunghiuri pe care le-am folosit ca roti. Acestea au fost colorate cu acuarela, intr-o culoare mai inchisa.

DSC_0028

Din carton subtire si colorat am decupat doua cercuri albe, si doua cercuri mai mici, galbene, pe care le-am lipit pe post de faruri.

O parte din cartonul galben ramas l-am folosit ca si placuta de inmatriculare, scriind pe el numele si varsta sarbatoritului.

Taa daaaa!

DSC_0029

 


Leave a comment

Cum pregatim copilul pentru vizita altor copii?

E drept ca nu am avut parte de multe vizite din partea altor copii, sau parinti cu copii, insa au fost suficiente pentru ca T sa invete sa imparta jucariile, sa invete sa se joace cu alti copii si sa isi doreasca si alte vizite. Si M se descurca bine in prezenta copiilor ce vin la noi in vizita si ii invadeaza spatiul. Insa, ma gandesc ca la el a fost mai usor sa invete, nascandu-se al doilea si impartind totul natural, inca de la inceput.

Chiar daca era prea mic sa inteleaga, am incercat sa ii povestesc lui T cand urmeaza sa primim o vizita, cine vine, cat e de mare si cum isi poate gestiona jucariile. Intotdeauna am considerat ca el este stapanul jucariilor lui (acum i-am facut stapani pe amandoi, sa nu se supere) si ca el decide ce jucarii vrea sa imparta. Inainte de vizita ne asezam impreuna in mijlocul jucariilor si il intrebam ce jucarii doreste sa imparta cu X (musafirul nostru). Jucariile pe care nu vrea sa le imparta le ascundeam in sifonier pana trecea vizita.

Inutil sa mai spun ca la inceputul acestei practici ascundeam 98% din jucarii. De cele mai multe ori, pana se termina vizita erau toate scoase din „vizuina” si folosite cu succes la joaca. Dupa ce s-a lamurit T cam cum sta treaba, a inceput sa ascunda din ce in ce mai putine jucarii. Acum ascunde rar vreo jucarie de care probabil este mai atasat in acea perioada.

Am procedat la fel si cu M, insa nu s-a aratat pana acum interesat sa ascunda ceva de musafirii lui. Voi continua sa ii propun, evident, insa am impresia ca asa va fi mereu. M imparte uneori mai usor lucrurile. Alteori iese cu scandal…

Alte reguli pentru vizita prietenilor sunt: nu oferim jucarii cadou (poate uneori sub forma de imprumut, insa destul de rar), la fel cum nu cerem jucariile musafirilor (nici macar pe perioade limitate); jucariile ramase la vedere se impart, se folosesc impreuna, pot fi atinse si de musafiri.

La voi cum decurg vizitele cu copii?


Leave a comment

Cum pregatim copilul sa mearga in vizita?

Ma tot gandeam zilele trecute la vizitele noastre din ultima vreme, la cum s-a transformat comportamentul baietilor in vizite si cum putem sa le facem viata mai usoara atunci cand mergem in vizita.

Intotdeauna am fost de parere ca, atunci cand un copil nu are un comportament dorit de noi intr-o anumita situatie (cum ar fi in vizita), trebuie sa creez tot mai multe ocazii pentru a-l ajuta sa obtina acel comportament.

Personal, ma aflu in doua situatii diferite atunci cand mergem in vizita: cu M (cel mic) care e usor de „manevrat”, sta linistit de regula si nu face multe stricaciuni, daca il mai pun si la san, chiar nu stiu de el. Cu T (cel mare), situatia se schimba. Este la varsta la care curiozitatea este maxima, vrea sa caute in sertare sau dulapuri, vrea sa se ascunda, vrea sa sara sa isi consume energia si sa faca multe boroboate. In timp, acest comportament s-a mai estompat. Acum T intelege de ce nu umblam in sertarele oamenilor, de ce nu intram niciunde neinvitati. Asta nu il impiedica insa sa se plictiseasca, mai ales daca mergem intr-o casa fara copii.

Ca sa mearga totul mai usor, de fiecare data cand mergem in vizita fac urmatoarele:

  • ii anunt pe baieti cu o zi inainte ca urmeaza sa facem o vizita
  • le dau detalii despre gazde, despre loc, despre casa si cat stam
  • le amintesc regulile de comportament, ce e ok si ce nu e bine sa facem
  • scot in evidenta ce activitati ar putea face in vizita respectiva (sa iasa in curte, sa plimbe catelul, sa plimbe o masinuta)
  • cand gazda are copii, le reamintesc regulile jucariilor: jucariile se cer, gazda decide cine se joaca si cu ce jucarii si cel mai usor este sa caute o metoda prin care se pot juca impreuna si in care jucariile pot trece de la un copil la altul fara cearta. Este ok cand gazda nu vrea sa imparta anumite jucarii.
  • nu ma astept ca eu sa stau 2 ore neintrerupte la taclale si ei sa se joace linistiti pe langa noi. Nici macar cand gazda are copii.
  • daca gazda are copii, incerc sa ii conectez inainte de a-i lasa de capul lor
  • sunt tot timpul atenta la ce se intampla cu ei, desi nu intervin de fiecare data
  • ii hranesc bine inainte (daca apuc) sau iau cu mine diverse gustari pentru momentele cu glicemie scazuta
  • ii rog sa isi aleaga cate o jucarie pe care o pot lua cu ei in vizita
  • incerc sa am la indemana si ceva caiet cu activitati pe care il scot cand plictiseala atinge cote maxime. este momentul in care unul dintre parinti se retrage cu copilul pentru a-l intretine putin, pana trece faza
  • Am intotdeauna in masina cutia cu lego pe care o scot in caz de forta majora (nu prea am ajuns la asta)

Cam asa ne pregatim noi de vizite… Voi cum va descurcati in vizita?


Leave a comment

Ce face un copil mic la o gradinita Montessori?

Simplu… se distreaza invatand lucrurile elementare ce-i sunt necesare toata viata.

Intotdeauna ma gandeam ca un copil sub 3 ani e prea mic sa… manance singur, sa se imbrace/incalte singur, sa invete sa taie, sa spele vase sau sa mature… Apoi am experimentat pe T, care mi-a aratat ca el nu e niciodata prea mic sa… In general T a incercat sa faca lucrurile la timpul lor, atunci cand s-a simtit el pregatit sa le faca, dupa ce a observat cu atentie cum se fac. De exemplu, nu si-a dorit o bicicleta mare pana cand nu a inteles ca o poate struni. La fel procedeaza si M. Si ma bucur ca am reusit, pana acum cel putin, sa le respectam evolutia.

Copiii mei mi-au aratat ca ei nu sunt prea mici sa faca ceva, ci ca eu le impun niste limite uneori, limite izvorate din temerile mele. Am noroc ca am dat de Clubul Montessori si am inteles cum se dezvolta cei mici si cum ii pot ajuta eu, avand incredere in ei.

Asadar, la Club, copiii mai mici de 3 ani sunt lasati sa exploreze mediul sigur, sunt invatati si incurajati sa se imbrace/dezbrace singuri ori de cate ori simt nevoia (daca s-au murdarit sau s-au udat, daca le e prea frig sau prea cald), sunt incurajati sa taie, sa insire, sa spele, sa isi puna singuri apa, sa isi faca suc, sa picteze, sa deseneze, sa sorteze, sa numere si cate si mai cate. Ei invata fizica, biologie, chimie, literatura si matematica fara sa li se para un chin. Dimpotriva, totul e firesc, explicatiile sunt pe masura posibilitatii lor de intelegere si date atunci cand sunt solicitate.

Totodata, cei mici invata sa observe, sa socializeze, sa ofere si sa primeasca. Exact ca in viata de zi cu zi. Insa fara stresul bulinelor, fara gandul la vreo bomboana. Pur si simplu din placere.

Și ce e mai important, copiii învață să se respecte pe sine și pe cei din jur, învață să respecte spațiul colegilor, învață ca respectul nu sta în formula de adresare…

Ma bucur tare mult ca am reușit sa găsesc un loc unde sa imi las copiii in siguranta. Si sper sa apara si o scoala, pe aceleasi principii, condusa de oameni la fel de dedicati si competenti.


Leave a comment

Analiza laptelui matern

Aud tot mai des mamicile intreband unde pot face analiza laptelui matern. Indrumate de cele mai multe ori de medici, ele vor sa demonstreze ca laptele lor e bun pentru copilul lor… Iar medicii vor sa le treaca pe lapte praf…

De fiecare data ma intreb ce vor sa analizeze… Lactoza, Continut de grasimi, proteine? Minerale? Imunoglobuline? Oare ce vor sa afle din aceasta analiza? Toate studiile din lume spun, demonstreaza, arata, ca laptele matern este perfect pentru copil… Indiferent de compozitia lui… Ca nu toti copiii iau la fel in greutate, ca daca un copil nu ia in greutate este din alte cauze (cum ar fi atasarea incorecta), nu pentru ca laptele mamei nu are o anumita cantitate de lactoza.

Studiile arata ca laptele matern e unic, ca nu are o compozitie fixa, ca variatia componentelor importante depinde de foarte multi factori (varsta copilului, momentul zilei, starea mamei etc.), asadar, daca facem analiza laptelui cu ce comparam apoi pentru a afirma daca acesta e bun sau nu? Cu analiza altei mame? Cu compozitia laptelui de vaca sau capra? Cum putem sa ne dam seama ca laptele analizat are compozitia ideala?

Nu, nu ne putem da seama. Analiza laptelui matern este o alta gaselnita a medicilor romani pentru a convinge mai usor de necesitatea laptelui praf. Laptele mamei este bun pentru bebelusul ei. Nu e nevoie de nici o analiza care sa ateste acest lucru.

Va las aici si un articol pe aceasta tema. Sunt mii, zeci de mii de astfel de articole pe net, savurati-le, daca vreti sa va convingeti.