mamicieblog

blog de parenting, iubire si casa…


Leave a comment

Mamicile de la locul de joaca…

Am tot mers pe la diverse locuri de joaca (in interior si in exterior) cu baietii. Lor le place, au activitati diferite de ceea ce fac acasa, mie imi place ca pot sta linistita oarecum, cat sunt ei ocupati. Asadar, win-win situation…

Bineinteles ca intalnesc diferite tipuri de parinti, in special mămici, fiecare cu abordarea proprie in materie de crescut copiii… Si, trebuie sa recunosc, ca imi place sa le observ. Nu, nu pentru a ma compara cu ele, stiu deja ca sunt mamica perfecta pentru copiii mei. Insa invat destul de multe lucruri doar observand parintii, incerc sa ma pun in pielea lor, sa ma intreb cum as reactiona eu in situatia lor, ce pot invata din fiecare situatie…

Am intalnit parinti foarte grijulii… Acei parinti care nu se indeparteaza nici macar un minut de langa copil, ii dau instructiuni la fiecare miscare, iar daca se intampla un mic accident sunt panicati la propriu.

Am intalnit si parinti care nu isi lasa copiii sa exploreze, de teama ca se vor murdari. Stiu ca detergentul e scump, ca hainele se pot pata, insa nu inteleg de ce vii cu copilul imbracat ca din neckermann la joaca in nisip sau la zoo, sau in parc… Poti imbraca copilul in haine mai inchise la culoare, ieftine, de care sa nu iti para rau ca se murdaresc… Zic si eu…

Bineinteles ca am intalnit si parinti care isi lasa copiii sa exploreze, sa socializeze (chiar daca asta inseamna uneori sa se certe cu alti copii), sa se murdareasca, sa incerce… Si, ce ma bucura cel mai mult e ca intalnesc tot mai des aceasta categorie de parinti.

Ceea ce voiam sa spun cu acest articol este de fapt un apel catre toti parintii: sunteti perfecti pentru copiii vostri, nu trebuie sa demonstrati nimanui nimic, lasati copiii sa se bucure intens de copilaria lor. Incercati sa nu ii mai aratati cu degetul pe cei care nu fac ca voi, sa fiti mai empatici si nu uitati sa va iubiti copiii neconditionat!

Advertisements


Leave a comment

Jocuri de reconectare…

Din cand in cand scartaie relatia de iubire dintre parinte si copil. Uneori trebuie sa facem un efort suplimentar pentru a umple `galetusa` de iubire a copilului. Sau cupa, dupa cum o denumea Larry Cohen. Si atunci, dand `in mintea copilului`, poti aduce conectarea cu copiii la nivelul optim.

Stiti momentele acelea cand nimic nu le convine? Cand, orice ai face, ei, copiii, sunt tristi si nemultumiti? Cand e suficient sa le arunci o privire aparte si izbucnesc in plans? Nu degeaba se intampla. Si tuturor ni se intampla… Sunt momentele in care copiii nu mai sunt conectati cu noi, au nevoie de reconectare, iubire si intelegere a situatiei. Cum ii pun eu pe picioare? Simplu! Cu cateva jocuri scurte, de care ei nu se mai satura.

  1. Vreau sa te pup! Cand ii gasesc tristi prin casa, ma duc la baieti si le cer o imbratisare. Fiind deconectati, e evident ca imi refuza cererea. Si ma prostesc pe langa ei, cerand insistent o imbratisare sau pupici. Ei fug de mine. Eu ma prefac ca nu ii pot prinde sa imi iau imbratisarea… Si tot asa… Pana ce ne plictisim. Radem, alegam, iar eu ma rog de ei in cele mai fantastice moduri…
  2. Pastreaza-ti sosetele. E un joc gasit pe Hand in Hand parenting. Presupune prezenta a mai multor persoane, ca sa fie mai distractiv. Toata lumea sta in cerc, cu picioarele incaltate cu sosete la vedere. Scopul jocului este sa iti pastrezi sosetele in picioare in timp ce cauti sa scoti sosetele celorlalti. Se lasa cu chicoteli si distractie.
  3. Bataia cu bulgari. Nu, nu cu bulgari adevarati, ca inca nu a nins. Insa toata lumea are in casa un cos cu sosete. Noi avem 4, cate unul pentru fiecare membru al familiei. Asa ca, atunci cand ne plictisim, scoatem sosetele si ne imbulgarim cu ele. Stiti cat e de distractiv?
  4. Re-inventam mancarea! Din cand in cand inventam feluri noi de mancare. Jocul este distractiv si, daca folosim si denumiri interzise (caca, pipi etc.) ii mai scapa pe copii de dorinta de a folosi aceste denumiri in alte imprejurari, mai serioase. Astfel, ii intreb ce vor la cina: tocanita de furnici cu carne de hipopotam si ceapa albastra sau supa cu galuste de gandaci si coacaze roz? Sau, cand vreau sa aflu ce au mancat la gradinita, ii intreb daca le-a placut supa cu gust de ciulama si ostropelul de muci cu cartofi prajiti de la pranz… Efect garantat!

Asadar, iata doar cateva metode de a descarca frustarile acumulate de-a lungul zilei, de a va relaxa impreuna si de a va reconecta. Voi ce astfel de jocuri mai jucati?


Leave a comment

Puterea de a spune NU copilului…

Vad deseori in jurul meu parinti care sunt reticenti in a spune `NU` copiilor lor. Si imi amintesc de acele vremuri in care nici eu nu eram capabila sa ii pun nu lui T, chiar daca, de multe ori, trebuia sa ma dau de trei ori peste cap si sa ma transform in zana… Sau, ma rog, in cazul meu, intr-un balon… Adunam multe frustrari, eram nemultumita de multe ori de alegerile facute si nici copilul nu parea sa fie pe deplin multumit.

Apoi am descoperit puterea lui `Nu`, spus raspicat, ferm, cu explicatiile de rigoare. Da, am primit palme, am primit priviri ucigatoare de la cei din jur, insa m-am consolat cu gandul ca e spre binele copilului. Dupa ce am ascultat plansetele interminabile ale copilului dupa primii `Nu`, a venit si resemnarea. Acum T si M stiu ca atunci cand le refuz ceva o fac pentru ca am argumente. Chiar le spun si lor de ce refuz sa le fac tot timpul pe plac. Si, culmea, par sa inteleaga, de cele mai multe ori.

Am aplicat `Nu` spus ferm in multe cazuri, de la cumpararea jucariilor inutile, pana la cererile de ciocolata si prajituri la ore si in momente nepotrivite. Chiar am stabilit si reguli, pe care baietii le cunosc. Chiar daca vor sa le incalce uneori (si eu le dau voie, pentru ca regulile sunt facute pentru a fi incalcate), in cele mai multe cazuri ei le stiu si le aplica.

Ce schimbari in bine am observat de cand am inceput sa le spun `nu` copiilor? Pai nu mai am parte de tantrumurile vietii in locurile cele mai nepotrivite, sau daca incep, se termina repede. Copiii au inteles ca suntem fiinte diferite, cu nevoi diferite, si am voie sa nu ma dau de trei ori peste cap ca sa le aduc cirese in miezul iernii. Au mai multa incredere in mine si in alegerile mele, dar au incredere si in ei. Au invatat sa negocieze si sa aduca argumente din ce in ce mai bune, ceea ce face tot procesul mai amuzant si intrigant.

Iar eu am invatat ca nu trebuie sa imi pese de parerea celorlalti, ci sa ma incred in judecata mea. Daca decid ca in acel moment asta e cea mai buna decizie, o iau si gata. Daca intre timp se schimba datele problemei, am voie sa ma razgandesc. Si e ok.

Am observat ca unii copii nu pot gestiona `nu`-ul primit. Si nici parintii lor nu il pot sustine pana la capat. Adica cedeaza imediat la insistentele copilului. Si nu isi sustin cu argumente parerea… E ok sa te razgandesti cand iti schimbi parerea, insa nu mi se pare ok sa te razgandesti doar pentru ca cel mic se smiorcaie… Nu cred ca e cel mai bun exemplu pe care il poti oferi copilului tau. E doar parerea mea…

Voi spuneti `nu` copiilor? Cum?