mamicieblog

blog de parenting, iubire si casa…


Leave a comment

Cei sapte ani de acasa…

O alta idee, pentru cand aveti timp de meditat…

Voiam doar sa povestim putin despre `cei sapte ani de acasa`. In cultura romaneasca exista aceasta expresie si credinta potrivit careia un copil care nu este respectuos cu cei din jur, care manifesta comportament imoral, fara grija de ceilalti, nu ar avea cei sapte ani de acasa. Adica nu a fost educat de parintii lui conform cu normele morale si sociale. Ca si cum toata educatia copiilor, referitoare la moralitate se intampla in primii sapte ani de viata.

Realitatea, insa, este total diferita. Maria Montessori a observat ca cei mici devin constienti si interesati de moralitate abia dupa 6 ani. Atunci isi pun intrebari cu privire la ce e bine si ce nu, se compara cu cei din jur, cauta in ceilalti acte de moralitate, incep sa aiba spirit justitiar si sa devina constienti de sine. Adica abia dupa 7 ani ii putem invata pe copii ce e moralitatea, cum sa se poarte in societate. Abia dupa 7 ani copilul poate incepe sa inteleaga aceste concepte si va lucra cu ele, le va duce la limita, le va incerca pe toate partile, pana va intelege si isi va forma propriul set de valori, de acte morale.

Pana in 7 ani, tot ce putem face, este sa le fim exemplu. Sa fim sinceri cu ei, sa fim corecti, sa ne respectam promisiunile, sa ii ajutam sa se dezvolte emotional, pentru ca mai tarziu sa putem lucra de moralitate si spirit justitiar. E nevoie ca noi, parintii, sa le fim calauze pe acest drum. Sa le aratam cum facem noi. Ei ne vor copia. Si dupa 6-7 ani isi vor pune intrebari si vor alege propriile cai.

Asadar, gata cu cei 7 ani de acasa! Copilul va invata dupa 7 ani ce e moralitatea, ce e corect si ce nu, cum sa respecte regulile societatii.

Iar responsabili pentru acest lucru suntem noi, parintii, in primul rand. Indiferent de varsta la care se invata aceste lucruri, responsabilitatea invatarii lor este sarcina noastra. A parintilor, a educatorilor, a societatii. Pentru ca oricat de curat ai tine in casa, mizeria se va imprastia rapid daca totul e mizerabil in jurul tau.

Asa ca haideti sa fim mai buni unii cu ceilalti, sa le aratam copiilor nostri cat de frumos putem convietui. Pana la urma, toti avem acelasi scop: sa fim fericiti!

Advertisements


Leave a comment

Cum ne mai educam copiii?

In ultima vreme, preocupata mai mult de educatia copiilor mei, am inceput sa observ tot mai mult copiii din jur si pe parintii lor. Pana nu demult eram in bula mea cu oameni `aproape perfecti`. Glumesc, desigur. Insa e vorba de adulti care au inteles ca si copiii sunt oameni, ca si ei au nevoi, care incearca si reusesc (in cea mai mare parte a timpului) sa trateze copiii cu blandete si cu prezenta lor.

Insa in jurul meu am observat si oameni mai preocupati de hartiile de la serviciu decat de emotiile propriilor copii, Am gasit tot mai multi parinti care isi trateaza copiii ca pe niste animale, fara respect, fara empatie, si care nu inteleg de ce copiii se razvratesc. Sunt parinti care, din prea multa grija pentru copiii lor, le reteaza aripile (recunosc, uneori si eu fac asta. Noroc ca T mi-a atras atentia ca nu il las sa greseasca si ca el vrea sa faca unele greseli). Si am vazut copii care umbla ca niste roboti, conectati la priza in permanenta, prin intermediul tabletei si telefonului. De parca nu ar mai avea timp sa invete programare pana devin adulti si pentru care o ora de joaca in aer liber este un eveniment din ce in ce mai rar.

Nu as vrea sa judec nici pe unii, nici pe altii. Sunt de acord ca fiecare parinte isi creste copilul asa cum isi doreste. Insa mi se pare nepotrivit sa uiti copilul cu zilele in fata gadgeturilor si apoi sa te plangi ca nu stii ce sa mai faci cu el. Mi se pare nepotrivit sa nu stai de vorba cu el si apoi sa te plangi ca nu vorbeste corect, ca e antisocial si ca nu vrea sa iasa afara. Nu o sa vrea sa iasa afara pana ce nu i se va interzice accesul la tableta/telefon. Trebuie sa fim constienti de alegerile pe care le facem si sa ne asumam consecintele. Asa ii invatam si pe copii, nu?

Multi parinti folosesc tableta/telefonul pe post de dadaca pentru copil. Fie ca au ceva de lucru, fie ca vor cateva minute sa se adune, plaseaza copilul in fata ecranului si isi vad de treaba. Fara sa realizeze, copilul incepe sa petreaca din ce in ce mai mult timp in fata ecranelor si din ce in ce mai putin timp cu parintii. E greu sa ii ajuti sa se dezlipeasca. Dar nu imposibil. Insa e nevoie de determinare, de limite puse cu blandete, de timp de calitate petrecut cu copilul. Si e dificil sa dai acest timp cand, poate, nici tu nu l-ai avut cand erai copil. Dar, repet, nu e imposibil.

Am fost acolo, am trecut prin toate aceste stari si am realizat ca se poate. Am reusit sa ma conectez cu copiii mei, sa ii conving pe cei din jur sa mi se alature, sa fiu prezenta. Si nu, nu e totul perfect, insa nici nu trebuie sa fie. Functionam bine in imperfectiunea noastra si ne place. Si asta e tot ce conteaza.

E minunat sa vezi cum copiii isi gasesc singuri de lucru si de joaca atunci cand nu au acces la ecrane! E minunat sa ii vezi cu cartile in mana sau cerandu-ti detalii despre anumite lucruri. E minunat sa ii vezi cum inteleg cand le amintesti regula `fara ecrane` si e la fel de minunata negocierea pentru 5 minute la tv.

Ce am obtinut? Conectare cu copilul, tratare de la egal la egal, copiii sunt mai constienti de emotiile ce ii incearca si le verbalizeaza, timp de calitate petrecut impreuna, copiii au invatat sa se joace singuri, inventeaza, citesc etc.

Si nu, nu mi-e teama ca vor fi depasiti de copiii lasati in fata ecranelor. Pentru ca stiu ca vor invata rapid sa dea cu degetul pe tastatura. Va fi mai greu pentru copiii crescuti in fata ecranelor sa acumuleze informatia din carti/natura.

Voi cum stati la capitolul ecrane?