mamicieblog

blog de parenting, iubire si casa…


Leave a comment

Cum pregatim copilul pentru vizita altor copii?

E drept ca nu am avut parte de multe vizite din partea altor copii, sau parinti cu copii, insa au fost suficiente pentru ca T sa invete sa imparta jucariile, sa invete sa se joace cu alti copii si sa isi doreasca si alte vizite. Si M se descurca bine in prezenta copiilor ce vin la noi in vizita si ii invadeaza spatiul. Insa, ma gandesc ca la el a fost mai usor sa invete, nascandu-se al doilea si impartind totul natural, inca de la inceput.

Chiar daca era prea mic sa inteleaga, am incercat sa ii povestesc lui T cand urmeaza sa primim o vizita, cine vine, cat e de mare si cum isi poate gestiona jucariile. Intotdeauna am considerat ca el este stapanul jucariilor lui (acum i-am facut stapani pe amandoi, sa nu se supere) si ca el decide ce jucarii vrea sa imparta. Inainte de vizita ne asezam impreuna in mijlocul jucariilor si il intrebam ce jucarii doreste sa imparta cu X (musafirul nostru). Jucariile pe care nu vrea sa le imparta le ascundeam in sifonier pana trecea vizita.

Inutil sa mai spun ca la inceputul acestei practici ascundeam 98% din jucarii. De cele mai multe ori, pana se termina vizita erau toate scoase din „vizuina” si folosite cu succes la joaca. Dupa ce s-a lamurit T cam cum sta treaba, a inceput sa ascunda din ce in ce mai putine jucarii. Acum ascunde rar vreo jucarie de care probabil este mai atasat in acea perioada.

Am procedat la fel si cu M, insa nu s-a aratat pana acum interesat sa ascunda ceva de musafirii lui. Voi continua sa ii propun, evident, insa am impresia ca asa va fi mereu. M imparte uneori mai usor lucrurile. Alteori iese cu scandal…

Alte reguli pentru vizita prietenilor sunt: nu oferim jucarii cadou (poate uneori sub forma de imprumut, insa destul de rar), la fel cum nu cerem jucariile musafirilor (nici macar pe perioade limitate); jucariile ramase la vedere se impart, se folosesc impreuna, pot fi atinse si de musafiri.

La voi cum decurg vizitele cu copii?

Advertisements


Leave a comment

Cum pregatim copilul sa mearga in vizita?

Ma tot gandeam zilele trecute la vizitele noastre din ultima vreme, la cum s-a transformat comportamentul baietilor in vizite si cum putem sa le facem viata mai usoara atunci cand mergem in vizita.

Intotdeauna am fost de parere ca, atunci cand un copil nu are un comportament dorit de noi intr-o anumita situatie (cum ar fi in vizita), trebuie sa creez tot mai multe ocazii pentru a-l ajuta sa obtina acel comportament.

Personal, ma aflu in doua situatii diferite atunci cand mergem in vizita: cu M (cel mic) care e usor de „manevrat”, sta linistit de regula si nu face multe stricaciuni, daca il mai pun si la san, chiar nu stiu de el. Cu T (cel mare), situatia se schimba. Este la varsta la care curiozitatea este maxima, vrea sa caute in sertare sau dulapuri, vrea sa se ascunda, vrea sa sara sa isi consume energia si sa faca multe boroboate. In timp, acest comportament s-a mai estompat. Acum T intelege de ce nu umblam in sertarele oamenilor, de ce nu intram niciunde neinvitati. Asta nu il impiedica insa sa se plictiseasca, mai ales daca mergem intr-o casa fara copii.

Ca sa mearga totul mai usor, de fiecare data cand mergem in vizita fac urmatoarele:

  • ii anunt pe baieti cu o zi inainte ca urmeaza sa facem o vizita
  • le dau detalii despre gazde, despre loc, despre casa si cat stam
  • le amintesc regulile de comportament, ce e ok si ce nu e bine sa facem
  • scot in evidenta ce activitati ar putea face in vizita respectiva (sa iasa in curte, sa plimbe catelul, sa plimbe o masinuta)
  • cand gazda are copii, le reamintesc regulile jucariilor: jucariile se cer, gazda decide cine se joaca si cu ce jucarii si cel mai usor este sa caute o metoda prin care se pot juca impreuna si in care jucariile pot trece de la un copil la altul fara cearta. Este ok cand gazda nu vrea sa imparta anumite jucarii.
  • nu ma astept ca eu sa stau 2 ore neintrerupte la taclale si ei sa se joace linistiti pe langa noi. Nici macar cand gazda are copii.
  • daca gazda are copii, incerc sa ii conectez inainte de a-i lasa de capul lor
  • sunt tot timpul atenta la ce se intampla cu ei, desi nu intervin de fiecare data
  • ii hranesc bine inainte (daca apuc) sau iau cu mine diverse gustari pentru momentele cu glicemie scazuta
  • ii rog sa isi aleaga cate o jucarie pe care o pot lua cu ei in vizita
  • incerc sa am la indemana si ceva caiet cu activitati pe care il scot cand plictiseala atinge cote maxime. este momentul in care unul dintre parinti se retrage cu copilul pentru a-l intretine putin, pana trece faza
  • Am intotdeauna in masina cutia cu lego pe care o scot in caz de forta majora (nu prea am ajuns la asta)

Cam asa ne pregatim noi de vizite… Voi cum va descurcati in vizita?


Leave a comment

Ce face un copil mic la o gradinita Montessori?

Simplu… se distreaza invatand lucrurile elementare ce-i sunt necesare toata viata.

Intotdeauna ma gandeam ca un copil sub 3 ani e prea mic sa… manance singur, sa se imbrace/incalte singur, sa invete sa taie, sa spele vase sau sa mature… Apoi am experimentat pe T, care mi-a aratat ca el nu e niciodata prea mic sa… In general T a incercat sa faca lucrurile la timpul lor, atunci cand s-a simtit el pregatit sa le faca, dupa ce a observat cu atentie cum se fac. De exemplu, nu si-a dorit o bicicleta mare pana cand nu a inteles ca o poate struni. La fel procedeaza si M. Si ma bucur ca am reusit, pana acum cel putin, sa le respectam evolutia.

Copiii mei mi-au aratat ca ei nu sunt prea mici sa faca ceva, ci ca eu le impun niste limite uneori, limite izvorate din temerile mele. Am noroc ca am dat de Clubul Montessori si am inteles cum se dezvolta cei mici si cum ii pot ajuta eu, avand incredere in ei.

Asadar, la Club, copiii mai mici de 3 ani sunt lasati sa exploreze mediul sigur, sunt invatati si incurajati sa se imbrace/dezbrace singuri ori de cate ori simt nevoia (daca s-au murdarit sau s-au udat, daca le e prea frig sau prea cald), sunt incurajati sa taie, sa insire, sa spele, sa isi puna singuri apa, sa isi faca suc, sa picteze, sa deseneze, sa sorteze, sa numere si cate si mai cate. Ei invata fizica, biologie, chimie, literatura si matematica fara sa li se para un chin. Dimpotriva, totul e firesc, explicatiile sunt pe masura posibilitatii lor de intelegere si date atunci cand sunt solicitate.

Totodata, cei mici invata sa observe, sa socializeze, sa ofere si sa primeasca. Exact ca in viata de zi cu zi. Insa fara stresul bulinelor, fara gandul la vreo bomboana. Pur si simplu din placere.

Și ce e mai important, copiii învață să se respecte pe sine și pe cei din jur, învață să respecte spațiul colegilor, învață ca respectul nu sta în formula de adresare…

Ma bucur tare mult ca am reușit sa găsesc un loc unde sa imi las copiii in siguranta. Si sper sa apara si o scoala, pe aceleasi principii, condusa de oameni la fel de dedicati si competenti.


Leave a comment

Analiza laptelui matern

Aud tot mai des mamicile intreband unde pot face analiza laptelui matern. Indrumate de cele mai multe ori de medici, ele vor sa demonstreze ca laptele lor e bun pentru copilul lor… Iar medicii vor sa le treaca pe lapte praf…

De fiecare data ma intreb ce vor sa analizeze… Lactoza, Continut de grasimi, proteine? Minerale? Imunoglobuline? Oare ce vor sa afle din aceasta analiza? Toate studiile din lume spun, demonstreaza, arata, ca laptele matern este perfect pentru copil… Indiferent de compozitia lui… Ca nu toti copiii iau la fel in greutate, ca daca un copil nu ia in greutate este din alte cauze (cum ar fi atasarea incorecta), nu pentru ca laptele mamei nu are o anumita cantitate de lactoza.

Studiile arata ca laptele matern e unic, ca nu are o compozitie fixa, ca variatia componentelor importante depinde de foarte multi factori (varsta copilului, momentul zilei, starea mamei etc.), asadar, daca facem analiza laptelui cu ce comparam apoi pentru a afirma daca acesta e bun sau nu? Cu analiza altei mame? Cu compozitia laptelui de vaca sau capra? Cum putem sa ne dam seama ca laptele analizat are compozitia ideala?

Nu, nu ne putem da seama. Analiza laptelui matern este o alta gaselnita a medicilor romani pentru a convinge mai usor de necesitatea laptelui praf. Laptele mamei este bun pentru bebelusul ei. Nu e nevoie de nici o analiza care sa ateste acest lucru.

Va las aici si un articol pe aceasta tema. Sunt mii, zeci de mii de astfel de articole pe net, savurati-le, daca vreti sa va convingeti.


Leave a comment

Welcome Ibw 2017!

După cum spuneam aici, azi începe săptămâna internațională a bebelusilor purtati.  Babywearing Constanța a demarat aceasta săptămâna cu un concurs. Va puteți înscrie cu o fotografie de părinte purtaret!

Toată săptămâna sunt programate plimbări, expoziții, concursuri, întâlniri pentru a arata tuturora de ușor și frumos creste un copil purtat! Bineînțeles, ca dorim sa scoatem în evidenta sisteme sanatoase de purtat copiii, pentru ca ne dorim copii sănătoși! Nu-i asa?

FB_IMG_1506932403560

Va invit sa urmăriți pagina Babywearing Constanța,  sa veniți la evenimente și sa participați la concursuri, sa dați mai departe informația, pentru ca tot mai multi copii sa se bucure de bratele și iubirea părinților lor!

Și nu, nu se-nvata în brate!


Leave a comment

Cum transformam educatia?

Sau cum ne transformam noi, pentru a schimba ceva in modul in care sunt educati copiii nostri?

Abia m-am intors de la seminarul Oanei Moraru, un seminar frumos, plin de intrebari, provocari si raspunsuri, diferit fata de altele la care am fost, si totusi pe aceeasi directie. Cum ne educam copiii, cum ii acceptam asa cum sunt, privit din perspectiva educatiei in familie, dar si din unghiul educatorului.

Ideile transmise de Oana Moraru merg pe directia educatiei fara pedepse si fara recompense, respectului fata de propria persoana si pentru cei din jur (copii sau adulti), acceptarea eu-lui cu bune si rele, acceptarea celor din jur cu bune si rele… In timpul seminarului mi-am adus aminte de toate starile prin care am trecut ca parinte, de la mandria simtita pentru copilul meu care stie cate in luna si in stele, la furie, rusine, ingrijorare etc. Solutia acestor stari este impacarea cu sine, acceptarea neconditionata a fiecaruia dintre noi.

In timpul seminarului ni s-a amintit cum cei mici vin cu o incarcatura cognitiva si emotionala preluata pe linie genetica, ca ei au drumul lor in viata si ca ar fi bine (pentru toata lumea) sa ii lasam sa il descopere si sa il urmeze. Chiar daca noua ni se pare ca se rateaza, ca vor calca stramb, ar trebui sa stam deoparte. Ii putem informa despre potentialele pericole, insa e bine sa le dam si libertatea de a alege atunci cand se arata interesati.

Copilul preia informatii si se formeaza in functie de contextul in care e expus, preia stari emotionale din fiecare mediu, familie, scoala, bunici, prieteni, si asta il face sa devina mai bun si mai aproape de cine vrea sa fie.

Inca o data mi s-a confirmat ideea ca plictiseala naste creativitate. Asa ca replica mea favorita la „M-am plictisit!” va fi ”Joaca-te cu imaginatia ta!”.

Acum stiu si cum imi voi invata copiii sa se apere de vorbele grele, urate ale celor din jur: le voi spune ca toate acele cuvinte care jignesc sunt de fapt despre cel ce le rosteste si nu despre copil. Un adult impacat cu sine, ”sanatos„, bine la interior, nu va insulta niciodata un copil.

Inca o idee faina, apropo de problema parintilor si copiilor din fiecare toamna, adaptarea la gradinita, Oana Moraru spune ca aceasta teama de separare a copiilor este preluata de la parinti si izvoraste de fapt din nesiguranta noastra, a parintilor, din faptul ca nu stim unde ne lasam copiii, pe mana cui, cum se vor ocupa altii de el,etc. Tind sa cred asta, intrucat am trait-o pe propria-mi piele.

Asadar, schimbarea incepe cu fiecare dintre noi, inclusiv in sistemul de invatamant. Daca noi vom aprecia acei oameni, acele situatii care au efecte benefice asupra copiilor nostri si asupra sistemului, in general, daca noi, parintii, vom reactiona la fiecare abuz emotional (nu mai spun de cel fizic) indreptat asupra copiilor nostri si nu vom mai inchide ochii, atunci se vor intampla minuni si in sistemul nostru de invatamant. Si atunci copiii nostri vor intelege ca nu sunt singuri, vor avea mai multa incredere in ei si vor deveni ceea ce vor, pe calea pe care o aleg.

Multumim Oana pentru toate sfaturile pe care ni le-ai impartasit! Eu una, am plecat mai bogata, mai linistita si mai increzatoare in viitor!


Leave a comment

Acomodare la gradinita intr-o saptamana?

Dupa cum spuneam aici, am inceput acomodarea cu M la gradinita. Iata ca a trecut deja prima saptamana, suntem teferi amandoi si, mai mult decat atat, M isi doreste sa mearga la gradi in fiecare dimineata. Ca un efect aditional, in ultima vreme si T a fost mai grabit catre gradinita dimineata, incurajat probabil de placerea cu care se pregatea cel mic.

Acomodarea a durat cam o saptamana, poate putin mai mult, tinand cont si de vizitele de saptamana trecuta, pentru cunoasterea educatoarei si mediului. Primele doua zile am fost cu el cate o ora, timp in care a stat in curte si si-a cunoscut colegii. Apoi, a treia zi a urcat si in sala, a avut activitate o ora, si in curte alta ora. A patra si a cincea zi l-am dus de la prima ora a diminetii, a servit micul dejun impreuna cu colegii lui (desi mancase destul de bine si acasa), au facut activitati in sala si apoi afara. Saptamana aceasta a inceput sa ramana si la masa de pranz. Este foarte obosit cand il iau, insa e vesel cand ma vede si doreste sa mearga iar la gradinita.

Asadar, dupa prima saptamana la gradinita, copilul e vesel, in fiecare dimineata se trezeste zambind si nerabdator sa mearga la joaca cu copiii. Mami e si ea vesela si inca nu stie ce sa faca cu neasteptatul timp liber.

Ce m-a ajutat in aceasta perioada: atitudinea relaxata, faptul ca nu sunt presata de timp (mai am o luna pana sa fiu nevoita sa ma intorc in campul muncii), increderea acordata educatorilor si mediului in care merge M, experienta primului copil (care probabil m-a ajutat in castigarea atitudinii relaxate).

In cea de-a treia zi de acomodare, datorita oboselii si foamei, M mi-a aratat ca poate face un tantrum exact ca la carte. A durat vreo jumatate de ora pana am reusit sa restabilesc echilibrul. Copilul a adormit, l-am trezit din gresala dupa 10 minute, si a continuat provocarea… pana a mancat. Satul, mangaiat si iubit, descarcat de toate fricile si frustrarile mersului la gradinita, a adormit multumit. Urmatoarele zile a fost ok, bucuros. Ba chiar imi spunea ca vrea inapoi la gradinita, atunci cand mergeam sa il iau.

Asadar, se poate face o adaptare usoara, graduala, a copilului la gradinita. Fara lacrimi, fara lupte de putere. Cu dragoste, intelegere, vointa. Cu oameni dedicati, care urmaresc interesul copilului.

Va multumesc oameni buni ca ati avut atata rabdare!