mamicieblog

blog de parenting, iubire si casa…


Leave a comment

Copiii si eroii din viata lor…

De pe la 6 ani, uneori si mai devreme, copiii incep sa dezvolte o pasiune deosebita pentru diversi eroi. Este de regula o perioada in care primesc si mai mult acces la ecrane, in special la desene animate. Asadar, de cele mai multe ori copiii isi aleg ca eroi personajele din desene animate.

Din dorinta de a-si vedea copiii fericiti, parintii le alimenteaza aceasta pasiune pentru eroii fantastici din desene cu fise de lucru, torturi tematice, jucarii tematice etc. Been there, done that, as zice.

Insa, ma gandesc ca avem o multime de eroi reali, unii nu mai exista, insa au lasat in urma o mostenire impresionanta, altii inca in viata. Cati dintre noi se gandesc sa le faca cunostinta copiilor lor cu astfel de eroi la varste atat de fragede? Putini, din ce in ce mai putini, din pacate.

De ce as vrea ca fetita mea (ipotetic vorbind) sa o admire pe Elsa. Elsa e un personaj imaginar, care, intre noi fie vorba, nu face nimic din ceea ce ne-am dori sa faca fetele noastre… De ce as vrea ca al meu baiat sa il idolatrizeze pe superman? Va putea el vreodata sa salveze lumea in acelasi mod in care o face superman? Sau mai bine i-as arata cum a descoperit lumea Galileo Galilei? Ma gandesc ca oferindu-le exemple concrete de eroi reali, copiii vor fi mai fascinati si se vor putea gandi la exemple clare despre cum pot face bine omenirii in loc sa viseze cu ochii deschisi la printul calare pe un cal alb.

Acum, nu zic sa ajungem in extrema cealalta, insa poate i-ar ajuta sa stie ca si ei pot inventa un medicament, pot desena ca Da Vinci sau pot crea precum Ciprian Porumbescu. Stiu, oferta nu este atat de mare pe netflix. Insa, chiar daca sunt mai putine, sunt destule carti bine scrise, valoroase, care pot fi citite copiilor sau pe care pot invata sa le citeasca singuri.

Hai sa facem o schimbare in viata copiilor nostri! Sa le oferim mai putini eroi fantastici si mai multi eroi reali! Ei vor schimba lumea!


Leave a comment

Despre izolare si copii…

Nu o sa pun linkuri pentru activitati cu cei mici, sunt destule pe internet. Inteleg panica aceasta generata de virus, in ideea in care stam in casa cu copiii si simtim nevoia sa ii stim ocupati, simtim nevoia sa stim ca nu vor pierde orele de la scoala. Insa mie mi se pare o exagerare.

Sunt adepta educatiei acasa, insa nu tinand copiii cu ochii in ecrane toata ziua, fie ca fac ore cu profesorii, fie ca joaca jocuri educative sau vad filme educative. Mi se pare ca ne vom indeparta de scopul educatiei, facand aceste lucruri.

Cred cu tarie ca in aceasta perioada ar trebui sa petrecem mai mult timp cu copiii, sa gatim impreuna cu ei, sa facem curat impreuna cu ei, sa lucram gradina sau sa ingrijim florile impreuna. Mai cred ca este important ca in aceasta perioada sa lasam copiii sa se plictiseasca. Da, sa se plictiseasca. Stiu ca la inceput, cand se plictisesc, copiii fac boacane. Am si eu doi si deja imi fac planuri de redecorat. Insa mai stiu si ca, dupa ce trece aceasta faza, copiii devin creativi. Copiii incep sa lucreze de bunavoie, singuri, concentrati. Si asta e bine.

Cel putin ai mei reusesc. I-am observat zilele astea si, atunci cand m-am implicat in proiecte alaturi de ei, au fost capabili sa lucreze si ore intregi. Pentru ca se simteau in siguranta, pentru ca eram acolo, langa ei si le era mai usor sa-si gestioneze sentimentele. Am observat ca amandoi copiii mei prefera sa lucreze, sa aiba activitate, insa sa fie lasati sa ia singuri deciziile. Asa ca imi luam ceva de facut langa ei si fiecare ne vedeam de treaba.

Sigur ca e greu, nimeni cu a spus ca e usor. Sigur ca vor pierde lectii la scoala, insa pot sa isi exerseze inteligenta emotionala, pot sa exerseze ceea ce au invatat deja, pot invata cum sa se ingrijeasca mai bine, cum sa fie parte din familie, participand la treburile casnice. Sigur ca vor face boacane, insa cum altfel vor intelege consecintele faptelor lor?

Asadar, in aceasta perioada de izolare incercati sa stati cu copiii, sa ii ajutati sa se plictiseasca, sa nu ii obligati ca faca lectii, daca nu vor, dar sa le oferiti ceea ce au nevoie pentru lectii, daca vor. Limitati ecranele, nu ii vor ajuta, chiar daca fac lectii. Lectiile se pot recupera, formarea lor emotionala mai greu.

Si stati in case, e mai sigur!


Leave a comment

cum sa scrii poezii?

nu m-am gandit niciodata ca voi ajunge sa scriu poezii. Dimpotriva, ma gandeam ca este atat de greu sa gasesti rima perfecta, ritmul, cuvintele… Si sa folosesti cuvinte cu inteles schimbat, sau cine stie cate si mai cate.

Insa in ultimele luni situatia este diferita. Nu numai ca am inceput sa scriu poezii in romana si engleza, dar a inceput sa imi si placa. Toate acestea datorita cursului de educator Montessori la care m-am inscris. Si nu, nu mi se mai pare greu, ci frumos, usor… Parca imi pare rau ca am pierdut timpul pana acum.

Pedagogia Montessori are o particularitate aparte, invata copilul sa creeze, sa nu se teama, sa fie mandru de ceea ce face. Invata copilul de la usor la greu, de la concret la abstract. Asa am invatat si eu sa scriu poezii. Va las o poezie scrisa de mine.

Love is pink

It tastes as sweet watermelon

And smells like a special perfume

Of a traditional stew prepared

by your grandmother

love looks like the arms of a happy child

coming to hug you

and sounds like his laughter

when loved and desired.


Leave a comment

« Le maître est l’enfant »

V-am povestit deja ca sunt din ce in ce mai apropiata de educatia Montessori, v-am mai vorbit si despre beneficiile acetui tip de educatie. Nu sunt singura care doreste sa imparta cu lumea intreaga aceasta descoperire.

`Ca proaspăt tătic preocupat de primii paşi în viaţă ai fiicei sale, regizorul Alexandre Mourot descoperă metoda Montessori şi se decide să îşi instaleze camera de filmat într-o casă a copiilor (cu vârste între 3 şi 6 ani) în cea mai veche şcoală Montessori din Franţa. Alexandre e primit cu căldură într-o atmosferă surprinzător de calmă şi liniştită, cu multe flori, fructe şi materiale Montessori. Cunoaşte copii fericiţi, cu multă libertate de mişcare, care lucrează fie singuri, fie în grupuri mici. Observă că prezenţa educatorului e foarte discretă. Unii copii citesc, unii frământă pâine, alţii fac calcule, râd sau dorm. Copiii l-au ghidat pe regizor de-a lungul întregului an şcolar şi l-au ajutat să înţeleagă secretul autonomiei lor şi al încrederii de sine – seminţele unei noi societăţi bazate pe pace şi libertate – cărora Maria Montessori le-a dedicat întreaga sa viaţă profesională.`

Pe scurt, Alexandre Mourot a filmat copiii dintr-o clasa Montessori si acum doreste sa imparta cu noi toti, cei interesati, descoperirile sale. Clubul Montessori Start pentru Viata din Constanta a facut demersurile necesare pentru a aduce si in Romania, mai precis in Constanta, filmul.

Va invit cu drag la vizionare, sunt convinsa ca va veti indragosti si voi de acest mod de educare si disciplinare a copilului. Da, e vorba si despre disciplina, insa nu cea cu sens negativ, la care ne gandim cu totii cand auzim acest cuvant, ci o auto-disciplinare a copilului, la care adultul participa din umbra. Si educatia copilului are o alta conotatie in metoda Montessori, sunt convinsa ca va veti da seama repede de avantajele ei.

Asadar, filmul Copilul e maestrul va avea premiera in Constanta luni, 25 noiembrie, ora 17.30, la Centrul Jean Constantin (fostul cinema Republica). Biletele se vor gasi la vanzare in mai multe centre din Constanta si va puteti inscrie pe lista de aici.

Cine vine?


2 Comments

Locurile de joaca si electronicele…

Stiu ca scriu la nervi acum, insa nu ma pot abtine… Pentru ca nu mi se pare ok sa merg cu baietii la loc de joaca si ei sa stea cu ochii tinta intr-un ecran… fie ca e vorba de un joc pe TV, fie ca e vorba de TV sau de telefonul/tableta unui alt copil prezent in spatiul de joaca…

Imi mai duc copiii uneori la locuri de joaca. Motivele sunt diferite, nu are sens sa le mentionez acum. Si nici nu sunt atat de importante… Mai important mi se pare modul in care sunt amenajate aceste locuri de joaca. Fie ca sunt puse la vedere, fie ca sunt mai ascunse, jocurile pe calculator/tableta/Wii etc. nu lipsesc din spatiile de joaca destinate copiilor. Cel putin din cele vizitate de mine pana acum… in Constanta. Si, cu siguranta, eu nu merg la locul de joaca cu scopul de a plati pentru joc pe electronice sau privit la TV.

Mai mult, inca ma enervez cand vad ca ai mei copii sunt neclintiti din fata dispozitivelor electronice, acolo unde le gasesc functionand. Stiu, nu ar trebui … fiecare parinte isi creste copilul asa cum doreste… Insa imi este tot mai dificil sa le explic, de fiecare data, ca nu am venit la loc de joaca pentru a sta in fata TV-ului, ci sa se joace…

Ei au inteles… Aseara s-au despartit destul de repede de locul dragut si cald din fata jocului pe care il jucau niste copii… Insa as vrea sa inteleg de ce unii parinti prefera aceasta abordare, de ce ai da bani sa lasi copilul in fata unui ecran? Nu poti beneficia de aceasta liniste acasa? Sau la o cafenea, in timp ce-ti savurezi cafeaua cu o prietena? Copilul se va bucura de aceeasi activitate, nu?

Si nu inteleg nici firmele care pun jocuri si ecrane in spatiile de joaca pentru copii.. Personal, ma indoiesc ca se castiga bine din aceasta activitate… Iar eu una, trebuie sa recunosc, ca mi-as dori sa nu castige deloc… Macar asa, poate, poate, nu mai gasesc ecrane in spatiile de joaca. Si nu, nu sunt rea… Insa nu-mi plac deloc efectele adverse ale privitului la ecran asupra creierului copiilor… Si nu sunt putine… De exemplu, in acest articol se vorbeste despre deprivarea de somn la adolescenti datorita folosirii ecranelor. Si exemplele pot continua…

Daca ar fi dupa mine, as interzice ecranele de orice fel in locul de joaca. In spatiul de joaca, strict. Pentru ca pot intelege un parinte care vine cu copilul la locul de joaca pentru ca el sa poata scrie niste emailuri… Sau sa citeasca (pe ebook, bineinteles). Sau orice… Insa nu pot intelege deloc parintii care platesc ora la spatiul de joaca si isi lasa copilul sa se joace pe TV/ecrane. Nu pot, si pace!

Voi in ce relatie sunteti cu ecranele?

 


Leave a comment

Mamicile de la locul de joaca…

Am tot mers pe la diverse locuri de joaca (in interior si in exterior) cu baietii. Lor le place, au activitati diferite de ceea ce fac acasa, mie imi place ca pot sta linistita oarecum, cat sunt ei ocupati. Asadar, win-win situation…

Bineinteles ca intalnesc diferite tipuri de parinti, in special mămici, fiecare cu abordarea proprie in materie de crescut copiii… Si, trebuie sa recunosc, ca imi place sa le observ. Nu, nu pentru a ma compara cu ele, stiu deja ca sunt mamica perfecta pentru copiii mei. Insa invat destul de multe lucruri doar observand parintii, incerc sa ma pun in pielea lor, sa ma intreb cum as reactiona eu in situatia lor, ce pot invata din fiecare situatie…

Am intalnit parinti foarte grijulii… Acei parinti care nu se indeparteaza nici macar un minut de langa copil, ii dau instructiuni la fiecare miscare, iar daca se intampla un mic accident sunt panicati la propriu.

Am intalnit si parinti care nu isi lasa copiii sa exploreze, de teama ca se vor murdari. Stiu ca detergentul e scump, ca hainele se pot pata, insa nu inteleg de ce vii cu copilul imbracat ca din neckermann la joaca in nisip sau la zoo, sau in parc… Poti imbraca copilul in haine mai inchise la culoare, ieftine, de care sa nu iti para rau ca se murdaresc… Zic si eu…

Bineinteles ca am intalnit si parinti care isi lasa copiii sa exploreze, sa socializeze (chiar daca asta inseamna uneori sa se certe cu alti copii), sa se murdareasca, sa incerce… Si, ce ma bucura cel mai mult e ca intalnesc tot mai des aceasta categorie de parinti.

Ceea ce voiam sa spun cu acest articol este de fapt un apel catre toti parintii: sunteti perfecti pentru copiii vostri, nu trebuie sa demonstrati nimanui nimic, lasati copiii sa se bucure intens de copilaria lor. Incercati sa nu ii mai aratati cu degetul pe cei care nu fac ca voi, sa fiti mai empatici si nu uitati sa va iubiti copiii neconditionat!


2 Comments

Educatie financiara cu orice pret?

Nu de mult am fost rugata sa scriu un review despre o carte de educatie financiara. Imediat mi s-au aprins beculetele. Chiar ma gandeam cum sa le mai povestesc baietilor despre bani si ce activitati sa mai facem sa intelegem cum sta treaba cu finantele.

Am cerut niste pagini cu text si imagini sa vad despre ce e vorba. Nu de alta, insa nu stiu sa fac blind-review. Nu am primit, asa ca am comandat cartea, profitand ca se apropia ziua copilului. Mi se parea un cadou potrivit cu aceasta ocazie. Inainte de a da comanda am avut si curiozitatea de a citi cateva review-uri despre carte si mi s-a parut interesanta.

Ideea cartii mi s-a parut potrivita; povestea celor doi frati, Maruntila si Bancnotila, diferiti in ceea ce priveste comportamentul financiar, parea sa concorde cu gandurile mele. Conform review-urilor, nu exista o competitie intre cei doi frati, nu existau comportamente bune sau rele in privinta modului in care se cheltuiesc banii, asadar, numai de bine…

Cand m-a rugat T sa o citesc am avut o retinere. Nu stiam de ce, insa imediat cum am deschis cartea mi-am dat seama ca este o carte `proasta`. Poate imaginile, modul in care era textul aranjat in pagina sau doar modul in care fusese legata cartea, orice ar fi fost, nu am fost `imbiata` sa citesc aceasta carte.

Cand am inceput sa citesc a fost si mai rau. Am dat de o poveste scrisa foarte prost, cu fraze care nu pareau sa aiba o noima, cu repetitie de cuvinte, neplacuta auzului. Toate aceste nereguli au avut efect si asupra lui T. Nu a avut rabdare sa ii citesc pana la final, la un moment dat chiar mi-a spus ca nu ii place.

Mai mult, nici ideile transmise in carte nu mi s-au parut potrivite modului in care imi cresc si imi educ copiii. Bancnotila cumpara bomboane de toti banii pe care ii primeste zilnic, Maruntila viseaza sa isi construiasca palat pentru ca doua camere si o bucata de pamant nu sunt suficiente, copiii primesc bani ca recompensa pentru lucruri pe care ar trebui sa le faca din omenie. Cartea induce ideea ca cei mici ar trebui sa primeasca bani pentru a se juca, pentru a se purta frumos si a ajuta batranii, pentru a participa la gatit sau la treburile casei. In Maruntila si Bancnotila batranii sunt lipsiti de vlaga si au nevoie de ajutor, copiii sunt comparati unul cu celalalt (`De ce nu faci si tu ca fratele tau?`) si multe altele.

Stiu ca lumea mea e ideala, insa cu siguranta nu vreau sa le transmit baietilor mei astfel de idei, mi-ar placea sa ramana la fel de buni si de inocenti cum sunt acum, sa faca in continuare treburile casnice de placere si nu ca sa primeasca bani, sa nu isi doreasca bomboane in fiecare zi si sa devina batrani plini de energie si jucausi asa cum am intalnit prin alte tari.

Ce pot spune? Am ales o carte proasta, chiar daca subiectul general este unul educativ. Chiar ma gandeam daca as putea-o returna, atat de mult mi-a displacut cartea. Si cred ca m-am simtit si pacalita sa o cumpar (deh! Review-urile erau toate bune!), de am acest gand de a o trimite inapoi. Oricum, as fi putut face lucruri mult mai bune cu cei 35 de lei, cu siguranta.

Mai e cineva care simte ca mine? Sau ati fost printre norocosii care nu au cumparat cartea?


Leave a comment

Operatiunea Martisorul 2018…

Aproape incheiata… A mai ramas partea usoara, cea in care baietii le daruiesc… Nu ca prima parte ar fi fost dificila…

Anul acesta am avut doua grade de dificultate in crearea martisoarelor… Pentru M am ales niste fundite cu buburuze, foarte usor de creat de el… Pentru T am zis ca ma pot complica putin, asa ca am folosit tehnica servetelului.

Sa le luam pe rand… Pentru martisoarele lui M am avut nevoie de niste fundite autoadezive, gargarite autoadezive, ace de siguranta si ata de martisor.

DSC_2171

M a fost tare incantat sa lipeasca gargaritele pe fundite si acele de siguranta. Ata am legat-o eu. Ta daaa!

DSC_2249

La T, lucrurile au fost putin mai complicate. Am folosit forme din lemn diverse, baza acrilica, aracet si bucati de servetele, lac transparent pentru fixare, ace de siguranta si ata de martisor.

DSC_2177

Am dat mai intai formele de lemn (care erau diferite: fundite, potcoave, ii, cercuri etc.) cu baza acrilica, le-am lasat sa se usuce bine, dupa care am lipit flori decupate de pe servetele cu aracet. Am folosit o solutie de apa cu aracet si pensula moale de desen pentru a uniformiza. Dupa ce s-au uscat, am acoperit cu un strat de lac transparent. Pentru ca nu aratau chiar minunat pe margine, am pictat cu culoarea rosie (operatiune pe care am facut-o eu in intregime, fiind foarte minutioasa si T nu a avut rabdare).

La final, am lipit cu pistolul cu silicon, ata si acele de siguranta.

DSC_2279

Pentru un transpor mai usor, si pentru efect, am luat doua cosulete din hartie, din acelea pentru flori, pe care T a vrut sa le picteze cu un model traditional (nu prea ne-a iesit lucrul cu sablonul).

DSC_2281

Baietii sunt nerabdatori sa le ofere… Si eu ii incurajez…

Asadar, primavara frumoasa va urez!


Leave a comment

Dupa vacanta…

A fost o vacanta frumoasa, linistita. Plina de reconectare, de dragoste, de bucurie. Nu au lipsit dulciurile, plimbarile, prietenii…

Insa cei mici au dus lipsa gradinitei… Parca nu mai aveau rabdare sa inceapa. T a fost curios de schimbarea sediului (in vacanta gradinita si-a mutat sediul, intr-un loc mai incapator si mai atragator), asa ca atunci cand a intrat in noul sediu a uitat sa-si ia ramas bun, sa ma priveasca… Nu-l mai interesa nimic altceva.

M, in schimb, a fost putin mai reticent. A inteles ca va ramane la gradi, insa i-a fost greu sa se desparta de mult iubita `sisi`, mai ales dupa o perioada atat de lunga de supt. Insa a avut grija sa recupereze acasa.

Chiar daca sarbatorile au trecut, la noi se mai simte mirosul acestora: bradul este inca impodobit si in fiecare zi lumineaza camera, baietii canta Steaua sus rasare si Sorcova (de multe ori acompaniati de chitara) oricat de mult as incerca eu sa ii indrept spre alte cantece, geamurile ne sunt inca impodobite cu fulgi de nea, mosi craciuni si reni… si, din cand in cand, mai fac o turta dulce sa ne delectam simturile…

Tot ce voiam sa va transmit este ca noul inceput de an sa fie la fel de lin ca al nostru, sa fie presarat de cantece ca la noi si sa continue in acelasi ton.


Leave a comment

Dragaleala de cu seara…

Uneori, luata cu treaba prin casa, cand si baietii se joaca singuri si frumos, nu ii mai dragalesc asa cum se cuvine… Facem ritualul de seara (spalat, masa, pijama) si ne bagam la somn.

Cel mare se alinta cand ii citim povestea de seara. Cel mic e la san. Si nu reuseste sa adoarma… Tot suge, apoi se da jos din pat si cauta joaca… Iar vine la san… Si tot asa…

Ma tot intrebam de ce se poarta astfel, ce ii lipseste seara de se tot foieste…. Apoi, am observat. Vrea dragalit, gadilat, intors, pupat… pe scurt, bagat in seama. Aseara, pentru ca cel mare a adormit devreme, am avut mai mult timp cu mezinul. Asa ca l-am luat la gadilat, pupat, dragalit. Apoi, el a inventat un joc. Imi spunea „Opeste-te, mami!” foarte serios. Si eu ma opream. Apoi incepea sa zambeasca. Il intrebam: „Mai vrei gadilat?” ”Da!”, venea repede raspunsul. Si tot asa, cu „Opeste-te, mami!” si ”Mai vrei gadilat?” ne-am jucat vreo jumatate de ora.

Inutil sa mai spun cat de repede a adormit apoi.

Sfatul meu: Nu uitati sa dragaliti copiii inainte de somn! Dorm mai repede si mai bine!