mamicieblog

blog de parenting, iubire si casa…


Leave a comment

Despre Montessori, de data asta la scoala…

De curand m-am inscris la un curs AMI de educator Montessori pe grupa de varsta 6-12 ani. Am vrut, si inca mai vreau, sa continui educatia baietilor in sistem Montessori, cat mai mult cu putinta. In vara am fost la primul modul. Cursul se tine in Praga. Am fost toata gasca. Ma gandeam ca voi profita de plimbare si vom face si putin din concediul mult dorit cu aceasta ocazie…

Cat m-am inselat! Cursul nu este usor (nici extraordinar de greu), insa trebuie sa-i acorzi timp. Muuult timp! Insa cursul este revelator… Cel putin pentru mine.

Am fost un copil caruia i-a placut scoala, mi-a placut sa invat. Pe vremea cand mergeam eu la scoala nu existau tablete, telefoane si nici macar emisiuni interesante la televizor. Asadar, informatia o luam din carti si de la scoala. Cu toate acestea, modul in care li se prezinta copiilor lumea in sistemul Montessori este extraordinar! Nici macar nu am cuvinte sa exprim revelatia mea dupa orele de curs, cand in sfarsit, dupa ani de studiu, s-au legat toate acele elemente. Totul are logica, totul are sens… Ma simt diferit, desi cunostintele sunt aceleasi…

Sistemul Montessori pentru scoala (cel putin pe varsta 6-12 ani pe care o studiez acum) este total diferit de cel traditional. Este un sistem in care copilul este vazut ca un adult in devenire, in care informatiile se leaga unele de altele si capata o alta valoare. Este un sistem in care copilul lucreaza singur la formarea lui intrinseca, adultul este ghid din umbra.

Stiti orele acelea plictisitoare din scoala generala in care proful tot povestea, si povestea si toti copiii cascau? Pentru ca nu intelegeau de ce le este necesara informatia… Nu ma gandesc decat la orele de istorie, care au fost un calvar pentru mine. Nu am inteles pana in vara, de ce imi este mie utila istoria in viata… Acum totul are sens…

Va invit la descoperire… Cautati informatii despre cum invata un copil la scoala Montessori. Si ce invata… Meditati.

Pentru ca nu vreau sa fie un post de promovare am sa ma rezum doar la a va invita sa-mi scrieti daca doriti mai multe informatii de la mine. Adresa mea este cami@nutrilicios.com.

`One test of the correctness of educational procedure is the happiness of the child.`

M. Montessori

Advertisements


Leave a comment

Cum ne mai educam copiii?

In ultima vreme, preocupata mai mult de educatia copiilor mei, am inceput sa observ tot mai mult copiii din jur si pe parintii lor. Pana nu demult eram in bula mea cu oameni `aproape perfecti`. Glumesc, desigur. Insa e vorba de adulti care au inteles ca si copiii sunt oameni, ca si ei au nevoi, care incearca si reusesc (in cea mai mare parte a timpului) sa trateze copiii cu blandete si cu prezenta lor.

Insa in jurul meu am observat si oameni mai preocupati de hartiile de la serviciu decat de emotiile propriilor copii, Am gasit tot mai multi parinti care isi trateaza copiii ca pe niste animale, fara respect, fara empatie, si care nu inteleg de ce copiii se razvratesc. Sunt parinti care, din prea multa grija pentru copiii lor, le reteaza aripile (recunosc, uneori si eu fac asta. Noroc ca T mi-a atras atentia ca nu il las sa greseasca si ca el vrea sa faca unele greseli). Si am vazut copii care umbla ca niste roboti, conectati la priza in permanenta, prin intermediul tabletei si telefonului. De parca nu ar mai avea timp sa invete programare pana devin adulti si pentru care o ora de joaca in aer liber este un eveniment din ce in ce mai rar.

Nu as vrea sa judec nici pe unii, nici pe altii. Sunt de acord ca fiecare parinte isi creste copilul asa cum isi doreste. Insa mi se pare nepotrivit sa uiti copilul cu zilele in fata gadgeturilor si apoi sa te plangi ca nu stii ce sa mai faci cu el. Mi se pare nepotrivit sa nu stai de vorba cu el si apoi sa te plangi ca nu vorbeste corect, ca e antisocial si ca nu vrea sa iasa afara. Nu o sa vrea sa iasa afara pana ce nu i se va interzice accesul la tableta/telefon. Trebuie sa fim constienti de alegerile pe care le facem si sa ne asumam consecintele. Asa ii invatam si pe copii, nu?

Multi parinti folosesc tableta/telefonul pe post de dadaca pentru copil. Fie ca au ceva de lucru, fie ca vor cateva minute sa se adune, plaseaza copilul in fata ecranului si isi vad de treaba. Fara sa realizeze, copilul incepe sa petreaca din ce in ce mai mult timp in fata ecranelor si din ce in ce mai putin timp cu parintii. E greu sa ii ajuti sa se dezlipeasca. Dar nu imposibil. Insa e nevoie de determinare, de limite puse cu blandete, de timp de calitate petrecut cu copilul. Si e dificil sa dai acest timp cand, poate, nici tu nu l-ai avut cand erai copil. Dar, repet, nu e imposibil.

Am fost acolo, am trecut prin toate aceste stari si am realizat ca se poate. Am reusit sa ma conectez cu copiii mei, sa ii conving pe cei din jur sa mi se alature, sa fiu prezenta. Si nu, nu e totul perfect, insa nici nu trebuie sa fie. Functionam bine in imperfectiunea noastra si ne place. Si asta e tot ce conteaza.

E minunat sa vezi cum copiii isi gasesc singuri de lucru si de joaca atunci cand nu au acces la ecrane! E minunat sa ii vezi cu cartile in mana sau cerandu-ti detalii despre anumite lucruri. E minunat sa ii vezi cum inteleg cand le amintesti regula `fara ecrane` si e la fel de minunata negocierea pentru 5 minute la tv.

Ce am obtinut? Conectare cu copilul, tratare de la egal la egal, copiii sunt mai constienti de emotiile ce ii incearca si le verbalizeaza, timp de calitate petrecut impreuna, copiii au invatat sa se joace singuri, inventeaza, citesc etc.

Si nu, nu mi-e teama ca vor fi depasiti de copiii lasati in fata ecranelor. Pentru ca stiu ca vor invata rapid sa dea cu degetul pe tastatura. Va fi mai greu pentru copiii crescuti in fata ecranelor sa acumuleze informatia din carti/natura.

Voi cum stati la capitolul ecrane?


Leave a comment

Despre scoala si educatie… doar ganduri

Stiu, nu am mai scris de multa vreme, insa va asigur ca am un motiv destul de serios. Mi-as dori sa scriu mai des… uneori nici macar nu stiu despre ce sa scriu…

Azi am ales sa mai eliberez din gandurile despre scoala care nu imi dau pace in ultima vreme… Urmaresc de ceva vreme situatia invatamantului din tara si mi se pare incredibil cate transformari s-au produs in ultimul timp. Nici macar nu e vorba de educatia propriu-zisa, cat de birocratia din spatele ei. Copiii sunt buimaci, parintii nu mai stiu incotro s-o apuce iar profesorii sunt depasiti. Totul se schimba cu viteza luminii, nu stim in ce consta schimbarea, nimeni nu a facut o proiectie pe termen mediu si lung pentru a intelege unde duc aceste modificari.

Avem invatamant obligatoriu de la varste fragede (ceea ce nu e neaparat rau, atat timp cat se tine cont de dezvoltarea fiecarui copil in parte), insa nu avem gradinite si scoli capabile sa ii primeasca. Am mai dat si in institutiile particulare, care absorbeau o parte din numarul de copii de varsta scolara. Nu avem oameni pregatiti sa educe copiii cu diverse afectiuni, insa trimitem acesti copii in clase supraaglomerate, obligatoriu. Nu avem oameni pregatiti suficient, insa ii punem sa completeze hartii pana la epuizare. Vrem rezultate `ca afara`, insa nu le dam informatia necesara, materialele de lucru, metodica. Si tot asa…

In acest context, ma intreb ce sens are educatia? Cum poate ajuta scoala la dezvoltarea armonioasa a copilului meu, cand el nu este decat un numar asociat unui nume. Observ din ce in ce mai putini oameni daruiti meseriei lor, din ce in ce mai multa politica in scoala, din ce in ce mai putin timp pentru lucrurile cu adevarat importante. Si nici macar nu exista alternative… legale… sau legalizate…

Practic, statul ma obliga sa imi duc copilul la o scoala de stat, unde nu ii poate oferi conditii minime de siguranta. Nu mai vorbesc de dezvoltare emotionala… Statul nu se ingrijeste de astfel de lucruri de finete… Pentru ca nu stie… Sau nu poate…. Sau, si mai sigur, nu ii pasa.

Eu una nu mai am incredere in educatia pe care statul o poate oferi copiilor mei. De la profesori, la programa si conditiile din scoli si gradinite, toate sunt defavorabile unei educatii propice. Refuz sa imi trimit copilul la scoala/gradinita, unde ii sunt incalcate constant drepturile, unde este umilit de colegi si de cadrele didactice, unde propovaduim iubirea de Dumnezeu insa ne purtam urat cu semenii nostri, unde nota e mai importanta decat cunostintele acumulate, unde hartiile sunt degraba pregatite, insa lectiile nu au mai fost revizuite de ani buni… Unde se intampla multe, mai putin educatie…

Si ma tot intreb, din ce in ce mai des, ce as putea face eu sa schimb ceva? Pot scrie despre aceste lucruri, pot observa, pot trage de maneca atunci cand observ ceva nepotrivit… Insa mi se pare insuficient… Pot sa cer drepturile copilului meu, insa ma lupt cu morile de vant… Sau cel putin asa am impresia…

Ce credeti ca putem face pentru a schimba in bine situatia din sistemul de invatamant?


Leave a comment

Despre copii si invatatura… in Londra, baby!

Da, stiu, nu am mai scris de multa vreme. Ocupata cu amenajarea spatiului, dar si pe drumuri, nu am mai gasit de multa vreme linistea si concentrarea de a scrie. Azi va povestesc impresii din ultima calatorie, de la Londra.

Doar ce ne-am intors din Londra. Am stat putin, o zi si jumatate, dar am facut multe. Si baietii au venit incarcati de informatie utila si impresii frumoase.

Sa va spun de hotel, de fapt holiday inn, The William IV. Situat in Brent, nu departe de mijloacele de transport in comun, a fost alegerea perfecta pentru cele doua nopti petreceute in Londra. Am gasit un loc curat, amenajat cu stil, intr-o casa veche, renovata. Desi micul dejun nu a fost foarte variat, a fost suficient si cu alegeri sanatoase pentru copii.

Pentru ca stiam ca nu stam mult, am ales sa ii duc la Science Museum. Asa ca am petrecut o zi intreaga in acest muzeu. Nu, nu ne-am plicitis. Nici eu, nici ei. Muzeul se intinde pe cateva etaje (4) si este foarte bine organizat. Aproape fiecare etaj are o cafenea unde te poti odihni si de unde poti cumpara si ceva de mancare. Sau, daca ai pachet, il poti servi acolo.

Intrarea in muzeu este gratuita, se incurajeaza donatiile. Unele obiective sunt contra-cost, cum e si expozitia interactiva WonderLab. Pentru aceasta expozitie costul biletului este de 10 lire cu tot cu donatie pentru adulti. Am stat in WonderLab mai bine de doua ore cu baietii si nu s-au plictisit. Si nici eu.

Muzeul de Stiinte este folosit foarte des de cadrele didactice pentru predarea notiunilor prezentate la clasa. Era plin de elevi, de la cei de gradinita la cei de liceu. E mult mai usor sa intelegi lectiile predate la scoala atunci cand le vezi, le simti, le experimentezi.

De la experimente cu apa si lumina, cu oglinzi si magneti, la puzzle si gheata carbonica, toate i-au tinut in priza pe baieti, uitand si de inghetata promisa anterior.

Dupa amiaza, dupa ce am luat masa la muzeu, am explorat si celelalte expozitii. Motoare, in marime naturala, locomotive, nave spatiale si sateliti, povesti, proiectii, experimente cu diverse materiale, toate sunt puse acolo sa ne ajute sa cunoastem lumea in care traim, sa invatam sa o protejam, sa invatam sa o dezvoltam.

Noi am fost foarte multumiti de alegerea facut. Muzeul de Stiinte din Londra este, intr-adevar, un must see. Baietii au fost relaxati, au putut pune mana pe ceea ce era expus, au putut afla lucruri pe care noi nu stiam sa le explicam, s-au distrat.

Urmeaza Muzeul de Stiinte naturale… insa dupa cat de mare parea, nu cred ca ne ajunge o saptamana pentru a-l strabate…

Voi ce muzee faine ati mai vizitat?


2 Comments

Despre mancare si moarte…

Rezultatele unui studiu statistic facut de OMS au tot fost promovate zilele acestea, asa ca aleg sa scriu si eu despre el.  OMS a publicat un studiu conform caruia 11 milioane de oameni mor anual datorita unor boli generate de alimentatie, boli precum cele cardio-vasculare, diabet, cancer, obezitate. Se pare ca cele mai nocive alimente in prezent sunt pizza, inghetata si prajiturile.

Chiar si asa, OMS nu sfatuieste populatia sa evite cu orice pret aceste alimente, ci, mai degraba, sa le consume in cantitate mai mica, mai moderat.

Realitatea este ca mancarea poate ucide, daca nu este folosita cu moderatie. Nici macar nu conteaza daca e vegetarian sau vegan, mediteraneean sau francez, meniul supraestimat, nediversificat, nemoderat poate fi generator de probleme majore de sanatate. Si, ce e mai trist, din punctul meu de vedere, e faptul ca nu ne invata nimeni cum sa ne hranim, cum sa ne alegem cele mai sanatoase meniuri, cum sa citim o eticheta. Nu exista educatie alimentara in Romania. Nici exemple nu prea avem in jurul nostru. Am trecut prea repede de la gaina si legumele din curtea bunicilor la abundenta de alimente din supermarket. Nu am avut de unde sa invatam ce e E 948 si nici in ce alimente il gasim. Nu am invatat cate mese sa mancam intr-o zi, ce inseamna o portie si ce trebuie sa contina. Nu am invatat ce se intampla cu mancarea in organism, de ce mancam…

Sunt prea putine informatii in acest sens in cartile dedicate copiilor, adultii nu se gandesc uneori ca se poate invatat despre alimentatia corecta, alteori nu stiu cum sa explice copiilor aceste lucruri. Stiu, pentru ca, desi am terminat o facultate de profil, mi-a fost greu sa adopt o cale spre educatia alimentara a copiilor mei. Insa, in timp am invatat sa le spun nu atunci cand imi cer ciocolata seara, sa ii fac sa manance fructe si legume proaspete fara sa ii oblig, sa le dau informatii valide despre alimentatie si alimente.

Si, da, vreau sa povestesc si altora cum am reusit eu, sa le dau idei, sa iau atitudine, astfel ca peste cativa ani, tot mai putini oameni sa fi murit din cauza alimentatiei. Din acest motiv a luat nastere nutrilicios. In curand ne veti gasi in Constanta cu ateliere dedicate copiilor pe tema alimentatiei, cu seminarii pentru parinti, cu joaca si distractie cat cuprinde.

Tu ce ai vrea sa gasesti la noi?

 


Leave a comment

Despre serbari, din nou…

Pentru ca azi este ultima zi de gradi/scoala de anul acesta, pentru ca si noi sarbatorim Craciunul si pentru ca evenimentele din ultimele zile m-au determinat sa ma gandesc mai mult la serbari, iata ca va scriu din nou despre ele.

Inca imi mentin parerea ca serbarile, cel putin la gradinita (insa si la scoala), asa cum sunt ele intelese de parinti si cadre didactice, nu aduc nici un beneficiu in viata copilului mic. Copiii sunt pusi sa invete poezii si cantece si sa le recite in fata unor oameni pe care nu-i cunoaste, sunt tinuti in stres (`stai acolo`, `nu te murdari`, `stai drept`, `fa asa`….), sunt emotionati si nimeni nu are timp sa le valideze emotiile si multe altele. Copiii nu invata despre traditii, despre motivele pentru care sarbatorim, despre prezenta scenica. Ei sunt pusi sa faca niste lucruri si le fac. Mai ales ca acum, in aceasta perioada vine Mos Craciun si trebuie sa fie ascultatori.

Mai mult, parintii alearga disperati dupa costumele picilor, dupa cadouri, multe cadouri, de parca doar despre asta e Craciunul… Cadou pentru copil la gradi, cadou pentru doamna, cadou pentru directoare, cadou pentru toti cei pe care poate nici nu-i salutam cand ii vedem pe strada… As fi curioasa ce s-ar intampla daca, in locul acestor cadouri cumparate, copiii ar aparea cu mici lucruri facute de mana lor, un glob, o decoratiune, o felicitare etc.

Rareori aud de serbari (intalniri) relaxate, unde copiii participa la pregatirea casei/gradinitei pentru sosirea colindatorilor, unde se impodobeste bradul, unde nu este asteptat Mosu` ci sunt asteptati colindatorii si sarbatoarea in sine. Se intampla, insa mult prea rar.

Ma gandesc ca viata noastra, a tuturor, ar fi mult mai relaxata si mai usoara daca am inlocui goana dupa mancare si cadouri cu timp petrecut impreuna…

Aceasta este rezolutia mea pentru aceste Sarbatori. Ceea ce va urez si voua!

Pana atunci, as fi curioasa sa stiu unde (la ce gradinita/scoala), in Constanta, se sarbatoreste Craciunul asa cum se cuvine, fara Mos si alte artificii, doar cu timp de calitate impreuna? Ma ajutati voi?


Leave a comment

Cand baietii nu se inteleg…

Aveti si voi zile in care copiii vostri par cei mai aprigi dusmani din lume? Zilele acelea in care ei se cearta din orice, tot timpul, iar tu, parintele, habar n-ai cum sa faci sa ii opresti?

Oh, da! vor spune, probabil, cei mai multi parinti cu mai mult de un copil… Eu zic ca uneori, sunt zile lungi, consecutive, in care cei doi baieti ai mei nu reusesc sa se inteleaga. Se bat, se imping, se musca, se trag de par, isi baga mainile in nas sau in ochi… Au descoperit toate formele posibile de agresiune… desi am incercat sa ii ferim de acest mod de interactiune…

Mi-am dat insa seama ca nu ii pot opri tinandu-le discursuri cu celebrele clisee: `sunteti frati, trebuie sa va iubiti` sau `daca nu va potoliti, va dau afara!`, asa ca am schimbat tactica. Am pus in aplicare mai multe idei din acest articol, insa cel mai bine a functionat sa ii las sa se bata pana se potolesc…

Da, ati citit bine… Ii las sa isi consume acea energie, frutarea si lipsa de atentie pana cand isi dau seama singuri ca se pot juca foarte frumos impreuna. Sunt atenta totusi sa nu fie vreunul pus in pericol. Am observat ca si ei sunt atenti sa nu se puna in pericol.

Ideea a venit tot de la ei. Intr-o zi i-am lasat jucandu-se frumos in sufragerie si m-am dus la bucatarie sa fac ceva. Imediat ce am disparut din raza lor vizuala au inceput sa se certe si sa se bata. Chiar ma si strigau, nemultumiti unul de comportamentul celuilalt. Nu m-am putut duce imediat la ei, asa ca si-au consumat din energie… Cand am ajuns eu langa ei (maxim 1 minut a durat lipsa mea), deja radeau si ma priveau senini: `Ce? Ne jucam!`… Asa ca, atunci cand nu sunt incarcata cu emotiile si frustrarile proprii, reusesc sa ii las sa isi stabileasca singuri ordinea in relatie.

Voi cum ii impacati pe frati?