mamicieblog

blog de parenting, iubire si casa…


Leave a comment

cum sa scrii poezii?

nu m-am gandit niciodata ca voi ajunge sa scriu poezii. Dimpotriva, ma gandeam ca este atat de greu sa gasesti rima perfecta, ritmul, cuvintele… Si sa folosesti cuvinte cu inteles schimbat, sau cine stie cate si mai cate.

Insa in ultimele luni situatia este diferita. Nu numai ca am inceput sa scriu poezii in romana si engleza, dar a inceput sa imi si placa. Toate acestea datorita cursului de educator Montessori la care m-am inscris. Si nu, nu mi se mai pare greu, ci frumos, usor… Parca imi pare rau ca am pierdut timpul pana acum.

Pedagogia Montessori are o particularitate aparte, invata copilul sa creeze, sa nu se teama, sa fie mandru de ceea ce face. Invata copilul de la usor la greu, de la concret la abstract. Asa am invatat si eu sa scriu poezii. Va las o poezie scrisa de mine.

Love is pink

It tastes as sweet watermelon

And smells like a special perfume

Of a traditional stew prepared

by your grandmother

love looks like the arms of a happy child

coming to hug you

and sounds like his laughter

when loved and desired.


Leave a comment

Copiii si libertatea

Ce e libertatea? De ce alergam cu totii dupa ea? Daca privim in profunzime, putem intelege ca nu suntem niciodata liberi. Suntem de fapt dependenti de ceea ce ne inconjoara…

In fine, nu voiam sa devin filozofica, doar ca zilele acestea m-am gandit mai mult decat oricand la libertatea si independenta copiilor. Maria Montessori vorbeste despre independenta totala si independenta perfecta. Libertatea totala e cea in care nu se pun limite. Independenta perfecta este cea in care exista limite care tin cont de gradul de dezvoltare si responsabilitate a copilului. libertatea copilului ar trebui sa fie data in functie de varsta copilului, de experientele lui anterioare.

Toti ne dorim copii independenti, insa cati dintre noi suntem pregatiti sa ne invatam copiii sa fie independenti? Mai mult decat atat, suntem tentati sa le dam prea multa libertate copiilor pentru a ii ajuta sa isi construiasca increderea in ei. In realitate, facem opusul. Prea multa libertate poate duce la frustrari, la neincredere in sine. Daca ii vom da unui copil de 2 ani stiloul in mana, caietul tip 2 si il rugam sa scrie litere, vom avea surpriza sa aflam ca nu poate. Ii si aratam cum sa faca, ba chiar ne si suparam putin, ca doar nu e atat de greu. Ce ziceti? Il ajutam sa aiba incredere in el?

Cu siguranta nu il vom ajuta, pentru ca inca nu este pregatit fizic sa faca acest lucru. Insa daca ii punem stiloul in mana, ii dam o foaie si il lasam sa scrie ce isi doreste, va fi fascinat sa urmareasca urmele de cerneala lasate pe hartie.

Bineinteles ca exemplul a fost exagerat, pentru un impact cat mai mare. Uneori limita este atat de fina incat doar un parinte care isi cunoaste foarte bine copilul poate sa stie cat `se intinde` cu libertatea acordata copilului.

Da, stiu, pare destul de complicat. Tocmai de aceea subliniez importanta petrecerii timpului liber impreuna cu copilul, implicarea copiilor in toate activitatile adultilor si conectarea cu copilul.

Eu, trebuie sa recunosc, sunt fascinata de descoperirile pe care le fac la cursul de educator AMI Montessori. Iar subiectul libertatii, care m-a fascinat dintotdeauna, a adus pentru mine un plus de cunoastere, o noua perspectiva de abordare a copilului.

Sa mai povestesc?


Leave a comment

Copiii si pasiunile lor…

Ma gandeam zilele trecute la copiii mici, pana in 6 ani, care dezvolta diferite pasiuni pentru diferite lucruri (trenuri, personaje din desene animate etc. ). Imi amintesc si ca cel mare al meu a avut astfel de pasiuni, destul de multe, iar eu, ca un  parinte `responsabil` ce eram, le alimentam pe toate.

Apoi, am observat ca motivul pentru care fac acest lucru este pentru a-mi `cumpara` cateva minute de liniste zilnic. Adica ii iau copilului jucaria dorita in speranta ca se va juca putin mai mult cu ea, astfel incat sa apuc si eu sa beau o cafea linistita. Sau, caut carti cu trenuri cat mai atractive pentru cel mic, poate, poate se va uita mai mult de 5 minute pe ele sa pot citit si eu in liniste 5 pagini din cartea mea.

Pasiunile nu sunt rele. Folosite corect, ele pot atrage copilul in minunatul univers al cunoasterii. Insa atunci cand ele sunt alimentate artificial de parinti, cand nu se tine cont de calitatea jucariilor si cartilor, ele pot duce intr-o directie gresita. Copilul poate intelege ca a fi ca Elsa este tot ce poate primi mai bun in viata. Se poate transmite copilului un sistem de valori neadecvat vremurilor in care traim si culturii pe care dorim sa o abordam.

Mai mult, este obositor si pentru parinti sa caute toate acele jucarii cu personajele preferate de copil, este frustrant sa dea o multime de bani pe o jucarie din plastic cu masina lui Mickey si sa constate ca a fost folosita doar 10 minute intr-un joc. Este trist sa cumperi carti de proasta calitate doar pentru ca au personajul preferat al copilului cand sunt atatea carti faine care chiar l-ar putea invata ceva pe copilul tau.

Da, am fost acolo. Am cunoscut frustrarea data de sacii de jucarii pe care copilul nici nu le-a atins odata avute, saci care au fost aruncati. Inca mai am in biblioteca ceva carti fara nici o valoare. Insa am reusit sa ma debarasez de aceste obiceiuri. Si sa ii explic copilului, ca unui adult, de ce nu vreau sa dau 200 de lei pe masinuta din Cars. Am adus, usor usor, carti valoroase in biblioteca lui. Acum citeste cu drag despre oameni importanti, despre inventii si viata, despre aventurile altora.

La cel mic am fost mai atenta la pasiunile lui, am incercat sa ii ofer mai repede explicatiile aferente. Are si el pasiuni, fireste, insa nu au legatura cu personaje imaginare. Iar jucariile au fost alese mai cu grija, nu am mai cedat primului impuls de a cumpara lucruri pentru cateva minute de liniste. Am obtinut aceasta liniste facand mai multe activitati impreuna cu ei, i-am implicat in toata rutina noastra zilnica si acum se vad rezultatele.

Copiii vostri ce pasiuni au?


Leave a comment

Despre Montessori, de data asta la scoala…

De curand m-am inscris la un curs AMI de educator Montessori pe grupa de varsta 6-12 ani. Am vrut, si inca mai vreau, sa continui educatia baietilor in sistem Montessori, cat mai mult cu putinta. In vara am fost la primul modul. Cursul se tine in Praga. Am fost toata gasca. Ma gandeam ca voi profita de plimbare si vom face si putin din concediul mult dorit cu aceasta ocazie…

Cat m-am inselat! Cursul nu este usor (nici extraordinar de greu), insa trebuie sa-i acorzi timp. Muuult timp! Insa cursul este revelator… Cel putin pentru mine.

Am fost un copil caruia i-a placut scoala, mi-a placut sa invat. Pe vremea cand mergeam eu la scoala nu existau tablete, telefoane si nici macar emisiuni interesante la televizor. Asadar, informatia o luam din carti si de la scoala. Cu toate acestea, modul in care li se prezinta copiilor lumea in sistemul Montessori este extraordinar! Nici macar nu am cuvinte sa exprim revelatia mea dupa orele de curs, cand in sfarsit, dupa ani de studiu, s-au legat toate acele elemente. Totul are logica, totul are sens… Ma simt diferit, desi cunostintele sunt aceleasi…

Sistemul Montessori pentru scoala (cel putin pe varsta 6-12 ani pe care o studiez acum) este total diferit de cel traditional. Este un sistem in care copilul este vazut ca un adult in devenire, in care informatiile se leaga unele de altele si capata o alta valoare. Este un sistem in care copilul lucreaza singur la formarea lui intrinseca, adultul este ghid din umbra.

Stiti orele acelea plictisitoare din scoala generala in care proful tot povestea, si povestea si toti copiii cascau? Pentru ca nu intelegeau de ce le este necesara informatia… Nu ma gandesc decat la orele de istorie, care au fost un calvar pentru mine. Nu am inteles pana in vara, de ce imi este mie utila istoria in viata… Acum totul are sens…

Va invit la descoperire… Cautati informatii despre cum invata un copil la scoala Montessori. Si ce invata… Meditati.

Pentru ca nu vreau sa fie un post de promovare am sa ma rezum doar la a va invita sa-mi scrieti daca doriti mai multe informatii de la mine. Adresa mea este cami@nutrilicios.com.

`One test of the correctness of educational procedure is the happiness of the child.`

M. Montessori


Leave a comment

Cum ne mai educam copiii?

In ultima vreme, preocupata mai mult de educatia copiilor mei, am inceput sa observ tot mai mult copiii din jur si pe parintii lor. Pana nu demult eram in bula mea cu oameni `aproape perfecti`. Glumesc, desigur. Insa e vorba de adulti care au inteles ca si copiii sunt oameni, ca si ei au nevoi, care incearca si reusesc (in cea mai mare parte a timpului) sa trateze copiii cu blandete si cu prezenta lor.

Insa in jurul meu am observat si oameni mai preocupati de hartiile de la serviciu decat de emotiile propriilor copii, Am gasit tot mai multi parinti care isi trateaza copiii ca pe niste animale, fara respect, fara empatie, si care nu inteleg de ce copiii se razvratesc. Sunt parinti care, din prea multa grija pentru copiii lor, le reteaza aripile (recunosc, uneori si eu fac asta. Noroc ca T mi-a atras atentia ca nu il las sa greseasca si ca el vrea sa faca unele greseli). Si am vazut copii care umbla ca niste roboti, conectati la priza in permanenta, prin intermediul tabletei si telefonului. De parca nu ar mai avea timp sa invete programare pana devin adulti si pentru care o ora de joaca in aer liber este un eveniment din ce in ce mai rar.

Nu as vrea sa judec nici pe unii, nici pe altii. Sunt de acord ca fiecare parinte isi creste copilul asa cum isi doreste. Insa mi se pare nepotrivit sa uiti copilul cu zilele in fata gadgeturilor si apoi sa te plangi ca nu stii ce sa mai faci cu el. Mi se pare nepotrivit sa nu stai de vorba cu el si apoi sa te plangi ca nu vorbeste corect, ca e antisocial si ca nu vrea sa iasa afara. Nu o sa vrea sa iasa afara pana ce nu i se va interzice accesul la tableta/telefon. Trebuie sa fim constienti de alegerile pe care le facem si sa ne asumam consecintele. Asa ii invatam si pe copii, nu?

Multi parinti folosesc tableta/telefonul pe post de dadaca pentru copil. Fie ca au ceva de lucru, fie ca vor cateva minute sa se adune, plaseaza copilul in fata ecranului si isi vad de treaba. Fara sa realizeze, copilul incepe sa petreaca din ce in ce mai mult timp in fata ecranelor si din ce in ce mai putin timp cu parintii. E greu sa ii ajuti sa se dezlipeasca. Dar nu imposibil. Insa e nevoie de determinare, de limite puse cu blandete, de timp de calitate petrecut cu copilul. Si e dificil sa dai acest timp cand, poate, nici tu nu l-ai avut cand erai copil. Dar, repet, nu e imposibil.

Am fost acolo, am trecut prin toate aceste stari si am realizat ca se poate. Am reusit sa ma conectez cu copiii mei, sa ii conving pe cei din jur sa mi se alature, sa fiu prezenta. Si nu, nu e totul perfect, insa nici nu trebuie sa fie. Functionam bine in imperfectiunea noastra si ne place. Si asta e tot ce conteaza.

E minunat sa vezi cum copiii isi gasesc singuri de lucru si de joaca atunci cand nu au acces la ecrane! E minunat sa ii vezi cu cartile in mana sau cerandu-ti detalii despre anumite lucruri. E minunat sa ii vezi cum inteleg cand le amintesti regula `fara ecrane` si e la fel de minunata negocierea pentru 5 minute la tv.

Ce am obtinut? Conectare cu copilul, tratare de la egal la egal, copiii sunt mai constienti de emotiile ce ii incearca si le verbalizeaza, timp de calitate petrecut impreuna, copiii au invatat sa se joace singuri, inventeaza, citesc etc.

Si nu, nu mi-e teama ca vor fi depasiti de copiii lasati in fata ecranelor. Pentru ca stiu ca vor invata rapid sa dea cu degetul pe tastatura. Va fi mai greu pentru copiii crescuti in fata ecranelor sa acumuleze informatia din carti/natura.

Voi cum stati la capitolul ecrane?


Leave a comment

Despre scoala si educatie… doar ganduri

Stiu, nu am mai scris de multa vreme, insa va asigur ca am un motiv destul de serios. Mi-as dori sa scriu mai des… uneori nici macar nu stiu despre ce sa scriu…

Azi am ales sa mai eliberez din gandurile despre scoala care nu imi dau pace in ultima vreme… Urmaresc de ceva vreme situatia invatamantului din tara si mi se pare incredibil cate transformari s-au produs in ultimul timp. Nici macar nu e vorba de educatia propriu-zisa, cat de birocratia din spatele ei. Copiii sunt buimaci, parintii nu mai stiu incotro s-o apuce iar profesorii sunt depasiti. Totul se schimba cu viteza luminii, nu stim in ce consta schimbarea, nimeni nu a facut o proiectie pe termen mediu si lung pentru a intelege unde duc aceste modificari.

Avem invatamant obligatoriu de la varste fragede (ceea ce nu e neaparat rau, atat timp cat se tine cont de dezvoltarea fiecarui copil in parte), insa nu avem gradinite si scoli capabile sa ii primeasca. Am mai dat si in institutiile particulare, care absorbeau o parte din numarul de copii de varsta scolara. Nu avem oameni pregatiti sa educe copiii cu diverse afectiuni, insa trimitem acesti copii in clase supraaglomerate, obligatoriu. Nu avem oameni pregatiti suficient, insa ii punem sa completeze hartii pana la epuizare. Vrem rezultate `ca afara`, insa nu le dam informatia necesara, materialele de lucru, metodica. Si tot asa…

In acest context, ma intreb ce sens are educatia? Cum poate ajuta scoala la dezvoltarea armonioasa a copilului meu, cand el nu este decat un numar asociat unui nume. Observ din ce in ce mai putini oameni daruiti meseriei lor, din ce in ce mai multa politica in scoala, din ce in ce mai putin timp pentru lucrurile cu adevarat importante. Si nici macar nu exista alternative… legale… sau legalizate…

Practic, statul ma obliga sa imi duc copilul la o scoala de stat, unde nu ii poate oferi conditii minime de siguranta. Nu mai vorbesc de dezvoltare emotionala… Statul nu se ingrijeste de astfel de lucruri de finete… Pentru ca nu stie… Sau nu poate…. Sau, si mai sigur, nu ii pasa.

Eu una nu mai am incredere in educatia pe care statul o poate oferi copiilor mei. De la profesori, la programa si conditiile din scoli si gradinite, toate sunt defavorabile unei educatii propice. Refuz sa imi trimit copilul la scoala/gradinita, unde ii sunt incalcate constant drepturile, unde este umilit de colegi si de cadrele didactice, unde propovaduim iubirea de Dumnezeu insa ne purtam urat cu semenii nostri, unde nota e mai importanta decat cunostintele acumulate, unde hartiile sunt degraba pregatite, insa lectiile nu au mai fost revizuite de ani buni… Unde se intampla multe, mai putin educatie…

Si ma tot intreb, din ce in ce mai des, ce as putea face eu sa schimb ceva? Pot scrie despre aceste lucruri, pot observa, pot trage de maneca atunci cand observ ceva nepotrivit… Insa mi se pare insuficient… Pot sa cer drepturile copilului meu, insa ma lupt cu morile de vant… Sau cel putin asa am impresia…

Ce credeti ca putem face pentru a schimba in bine situatia din sistemul de invatamant?


Leave a comment

Despre copii si invatatura… in Londra, baby!

Da, stiu, nu am mai scris de multa vreme. Ocupata cu amenajarea spatiului, dar si pe drumuri, nu am mai gasit de multa vreme linistea si concentrarea de a scrie. Azi va povestesc impresii din ultima calatorie, de la Londra.

Doar ce ne-am intors din Londra. Am stat putin, o zi si jumatate, dar am facut multe. Si baietii au venit incarcati de informatie utila si impresii frumoase.

Sa va spun de hotel, de fapt holiday inn, The William IV. Situat in Brent, nu departe de mijloacele de transport in comun, a fost alegerea perfecta pentru cele doua nopti petreceute in Londra. Am gasit un loc curat, amenajat cu stil, intr-o casa veche, renovata. Desi micul dejun nu a fost foarte variat, a fost suficient si cu alegeri sanatoase pentru copii.

Pentru ca stiam ca nu stam mult, am ales sa ii duc la Science Museum. Asa ca am petrecut o zi intreaga in acest muzeu. Nu, nu ne-am plicitis. Nici eu, nici ei. Muzeul se intinde pe cateva etaje (4) si este foarte bine organizat. Aproape fiecare etaj are o cafenea unde te poti odihni si de unde poti cumpara si ceva de mancare. Sau, daca ai pachet, il poti servi acolo.

Intrarea in muzeu este gratuita, se incurajeaza donatiile. Unele obiective sunt contra-cost, cum e si expozitia interactiva WonderLab. Pentru aceasta expozitie costul biletului este de 10 lire cu tot cu donatie pentru adulti. Am stat in WonderLab mai bine de doua ore cu baietii si nu s-au plictisit. Si nici eu.

Muzeul de Stiinte este folosit foarte des de cadrele didactice pentru predarea notiunilor prezentate la clasa. Era plin de elevi, de la cei de gradinita la cei de liceu. E mult mai usor sa intelegi lectiile predate la scoala atunci cand le vezi, le simti, le experimentezi.

De la experimente cu apa si lumina, cu oglinzi si magneti, la puzzle si gheata carbonica, toate i-au tinut in priza pe baieti, uitand si de inghetata promisa anterior.

Dupa amiaza, dupa ce am luat masa la muzeu, am explorat si celelalte expozitii. Motoare, in marime naturala, locomotive, nave spatiale si sateliti, povesti, proiectii, experimente cu diverse materiale, toate sunt puse acolo sa ne ajute sa cunoastem lumea in care traim, sa invatam sa o protejam, sa invatam sa o dezvoltam.

Noi am fost foarte multumiti de alegerea facut. Muzeul de Stiinte din Londra este, intr-adevar, un must see. Baietii au fost relaxati, au putut pune mana pe ceea ce era expus, au putut afla lucruri pe care noi nu stiam sa le explicam, s-au distrat.

Urmeaza Muzeul de Stiinte naturale… insa dupa cat de mare parea, nu cred ca ne ajunge o saptamana pentru a-l strabate…

Voi ce muzee faine ati mai vizitat?