mamicieblog

blog de parenting, iubire si casa…


Leave a comment

Copiii si pasiunile lor…

Ma gandeam zilele trecute la copiii mici, pana in 6 ani, care dezvolta diferite pasiuni pentru diferite lucruri (trenuri, personaje din desene animate etc. ). Imi amintesc si ca cel mare al meu a avut astfel de pasiuni, destul de multe, iar eu, ca un  parinte `responsabil` ce eram, le alimentam pe toate.

Apoi, am observat ca motivul pentru care fac acest lucru este pentru a-mi `cumpara` cateva minute de liniste zilnic. Adica ii iau copilului jucaria dorita in speranta ca se va juca putin mai mult cu ea, astfel incat sa apuc si eu sa beau o cafea linistita. Sau, caut carti cu trenuri cat mai atractive pentru cel mic, poate, poate se va uita mai mult de 5 minute pe ele sa pot citit si eu in liniste 5 pagini din cartea mea.

Pasiunile nu sunt rele. Folosite corect, ele pot atrage copilul in minunatul univers al cunoasterii. Insa atunci cand ele sunt alimentate artificial de parinti, cand nu se tine cont de calitatea jucariilor si cartilor, ele pot duce intr-o directie gresita. Copilul poate intelege ca a fi ca Elsa este tot ce poate primi mai bun in viata. Se poate transmite copilului un sistem de valori neadecvat vremurilor in care traim si culturii pe care dorim sa o abordam.

Mai mult, este obositor si pentru parinti sa caute toate acele jucarii cu personajele preferate de copil, este frustrant sa dea o multime de bani pe o jucarie din plastic cu masina lui Mickey si sa constate ca a fost folosita doar 10 minute intr-un joc. Este trist sa cumperi carti de proasta calitate doar pentru ca au personajul preferat al copilului cand sunt atatea carti faine care chiar l-ar putea invata ceva pe copilul tau.

Da, am fost acolo. Am cunoscut frustrarea data de sacii de jucarii pe care copilul nici nu le-a atins odata avute, saci care au fost aruncati. Inca mai am in biblioteca ceva carti fara nici o valoare. Insa am reusit sa ma debarasez de aceste obiceiuri. Si sa ii explic copilului, ca unui adult, de ce nu vreau sa dau 200 de lei pe masinuta din Cars. Am adus, usor usor, carti valoroase in biblioteca lui. Acum citeste cu drag despre oameni importanti, despre inventii si viata, despre aventurile altora.

La cel mic am fost mai atenta la pasiunile lui, am incercat sa ii ofer mai repede explicatiile aferente. Are si el pasiuni, fireste, insa nu au legatura cu personaje imaginare. Iar jucariile au fost alese mai cu grija, nu am mai cedat primului impuls de a cumpara lucruri pentru cateva minute de liniste. Am obtinut aceasta liniste facand mai multe activitati impreuna cu ei, i-am implicat in toata rutina noastra zilnica si acum se vad rezultatele.

Copiii vostri ce pasiuni au?


Leave a comment

Copiii si bucatariile de jucarie

In ultima vreme am observat o isterie cu jucariile de lemn de la lidl, in special bucatariile. Toata lumea le cauta, se face trafic de bucatarii, unii au dezvoltat reale afaceri cu ele. Toata lumea isi doreste bucataria de la lidl de Craciun.

Si nu reusesc sa inteleg de ce e atat de importanta. Mie mi se pare ca sunt bani dati degeaba. Copiii nu au nevoie de o bucatarie de lemn, de jucarie, unde sa nu curga apa la chiuveta, unde nu poti da drumul la aragaz, unde nu se sparge o farfurie etc. Si ei, copiii, isi dau seama ca nu isi doresc asa ceva, ei vor sa simta adevarata bucatarie, vor sa spele vase adevarate, cu apa, nu cu aer. Vor sa simta caldura focului, sa simta greutatea unei cratite. Nicidecum nu vor sa se prefaca.

Stiu, e dificil sa faci curat dupa un copil care foloseste o bucatarie adevarata, insa si stima de sine a copilului e mai mare atunci cand invata sa foloseasca lucruri de adulti, si satisfactia copilului e mai mare atunci cand spala singur o farfurie, cu apa adevarata. Chiar daca farfuria a ramas murdara, faptul ca isi doreste sa o spele, ca se straduieste, ar trebui sa fie o mare bucurie pentruparinti. Asa va invata sa o spele din ce in ce mai bine, va invata care este greutatea acelei farfurii, despre cand se sparge, despre pericolul cioburilor etc.

Stiu, e mai usor fara cioburi, fara sa fii nevoita sa strangi in urma copilului, fara apa intinsa peste tot. Insa cum altfel ar putea copilul sa invete toate aceste lucruri?  Acasa nu au cum, de comoditate sau lipsa de timp. La gradinita e imposibil, din cauza de siguranta si copii multi. Pai atunci unde? Si cand?

Lasati bucatariile de la lidl acolo. Amenajati un colt in bucataria de acasa pentru cei mici. Puneti acolo o cana si o farfurie din ceramica. Si niste tacamuri. Si lasati copilul sa le foloseasca de mic. Cat mai mic. Nu, nu se va rani. Sigur ca va mai sparge din ele. Insa toate au un scop nobil: invatarea.


Leave a comment

Pedepse si recompense la scoala…

Sistemul de pedepse si recompense s-a raspandit tot mai mult in ultima vreme. Copiii sunt pedepsiti sau recompensat acasa, in familie, la gradinita, la scoala, in societate. Nici ca adulti nu scapam de acest sistem, pare a a prins radacini in viata noastra. Pare ca nimic nu functioneaza daca nu suntem pedepsiti sau recompensati pentru ceea ce facem. Parca nu dorim sa facem nimic daca nu primim ceva in schimb.

De multa vreme am uitat sa fim oameni, sa facem lucruri bune pentru cei din jur, doar de dragul de a ajuta, de a fi mai buni, de a ne simti mai bine pentru ca am ajutat pe cineva. Acum totul se reduce la bani, la `si mie ce-mi iese?`, la castig.

Si e normal cumva sa fie asa, avand in vedere ca asa am fost crescuti. Cei mai multi dintre noi… Am fost invatati sa ne comparam in permanenta cu cei din jur, sa ne uitam la capra vecinului, sa concuram cu oricine, sa fim mai buni decat toti, sa atingem perfectiunea. Rareori ni s-a spus ca trebuie doar sa fim mai buni decat ieri, sau ca putem concura cu succes cu noi insine.

Ma uit in jur la copiii de varsta scolara care se intrec in haine de firma, telefoane scumpe si excursii scumpe si unii abia stiu sa citeasca. Nu mai vorbesc de scris. Si imi pare rau pentru ei, pentru cei din jurul lor, pentru ceea ce va urma…

Am inceput acest articol in urma cu doua zile… Nu am stiut cum sa-l termin, sau poate asteptam ceva… cum ar fi rezultatele la testele PISA, unde Romania a iesit mai rau ca in anii trecuti. Insa mai grav mi se pare declaratia doamnei ministru, care afirma cu non-salanta ca aceste teste nu reflecta cunostintele copiilor, ci modul in care sunt puse in practica aceste cunostinte. De parca nu pentru a folosi practic acele cunostinte ii trimitem la scoala… Nu, ii ducem la scoala sa memoreze comentarii la nesfarsit…

Sper sa se simte tonul ironic mai sus. D-na ministru, cred ca e timpul sa lasati pe altcineva in locul dumneavoastra. Nu de alta, insa cu o asa mentalitate, nu avem sanse sa iesim din mocirla prea curand…


Leave a comment

Copiii si grupul de prieteni…

Dupa vârsta de  6 ani copiii au nevoie de grup, de apartenenta la un grup, de prieteni sau mai putin prieteni, de proiecte comune.

Uneori noi, adultii, intervenim in dinamica grupului. De cele mai multe ori, cu intentii bune. Sau cel putin asa credeam. Fie ca aparam un copil nedreptatit, fie ca ni se pare ca nu s-a facut dreptate. Adevarul e ca nu vom sti niciodata unde e dreptatea, pe de o parte pentru ca nu avem toate datele problemei, pe de alta parte pentru ca ceea ce noua ni se pare dreptate, pentru altii poate fi nedreptate.

Am urmarit in zilele acestea un grup de copii de peste 6 ani. Am vazut dinamica grupului, cum se moduleaza fiecare dupa nevoile grupului, cum trairile fiecarui copil afecteaza aceasta dinamica. Am vazut cum interventia unor adulti, chiar daca a fost o intentie pozitiva, s-a transformat la nivel de grup in separarea copilului aparat de grup. E foarte greu sa intri in grup dupa ce ai fost separat. Toate eforturile au fost in zadar. Tin sa mentionez ca separarea a fost cumva auto-separare. Copilul aparat s-a purtat superior cu ceilalți (avea puterea) pana cand ceilalti au refuzat sa il implice in activitatile de grup. Cand si-a dat seama ca e separat, copilul a inceput sa incerce reintegrarea. A inceput prin a face anumite servicii grupului. Nu a functionat, a trecut la artileria grea: a inceput sa jigneasca si sa se retraga. Nu a functionat nici asa, asa ca a incercat glumele si jocuri comune. Inca se negociaza.

Asadar, dragi parinti, chiar daca sunteti tentati sa interveniti sa va aparati copilul pentru ca i s-a facut o nedreptate, atat timp cat nu exista agresivitate, incercati sa va lasati copiii sa isi rezolve singuri conflictele. Pe termen lung, vor avea de castigat.

Va asigur!


Leave a comment

Despre Montessori, de data asta la scoala…

De curand m-am inscris la un curs AMI de educator Montessori pe grupa de varsta 6-12 ani. Am vrut, si inca mai vreau, sa continui educatia baietilor in sistem Montessori, cat mai mult cu putinta. In vara am fost la primul modul. Cursul se tine in Praga. Am fost toata gasca. Ma gandeam ca voi profita de plimbare si vom face si putin din concediul mult dorit cu aceasta ocazie…

Cat m-am inselat! Cursul nu este usor (nici extraordinar de greu), insa trebuie sa-i acorzi timp. Muuult timp! Insa cursul este revelator… Cel putin pentru mine.

Am fost un copil caruia i-a placut scoala, mi-a placut sa invat. Pe vremea cand mergeam eu la scoala nu existau tablete, telefoane si nici macar emisiuni interesante la televizor. Asadar, informatia o luam din carti si de la scoala. Cu toate acestea, modul in care li se prezinta copiilor lumea in sistemul Montessori este extraordinar! Nici macar nu am cuvinte sa exprim revelatia mea dupa orele de curs, cand in sfarsit, dupa ani de studiu, s-au legat toate acele elemente. Totul are logica, totul are sens… Ma simt diferit, desi cunostintele sunt aceleasi…

Sistemul Montessori pentru scoala (cel putin pe varsta 6-12 ani pe care o studiez acum) este total diferit de cel traditional. Este un sistem in care copilul este vazut ca un adult in devenire, in care informatiile se leaga unele de altele si capata o alta valoare. Este un sistem in care copilul lucreaza singur la formarea lui intrinseca, adultul este ghid din umbra.

Stiti orele acelea plictisitoare din scoala generala in care proful tot povestea, si povestea si toti copiii cascau? Pentru ca nu intelegeau de ce le este necesara informatia… Nu ma gandesc decat la orele de istorie, care au fost un calvar pentru mine. Nu am inteles pana in vara, de ce imi este mie utila istoria in viata… Acum totul are sens…

Va invit la descoperire… Cautati informatii despre cum invata un copil la scoala Montessori. Si ce invata… Meditati.

Pentru ca nu vreau sa fie un post de promovare am sa ma rezum doar la a va invita sa-mi scrieti daca doriti mai multe informatii de la mine. Adresa mea este cami@nutrilicios.com.

`One test of the correctness of educational procedure is the happiness of the child.`

M. Montessori


Leave a comment

Cei sapte ani de acasa…

O alta idee, pentru cand aveti timp de meditat…

Voiam doar sa povestim putin despre `cei sapte ani de acasa`. In cultura romaneasca exista aceasta expresie si credinta potrivit careia un copil care nu este respectuos cu cei din jur, care manifesta comportament imoral, fara grija de ceilalti, nu ar avea cei sapte ani de acasa. Adica nu a fost educat de parintii lui conform cu normele morale si sociale. Ca si cum toata educatia copiilor, referitoare la moralitate se intampla in primii sapte ani de viata.

Realitatea, insa, este total diferita. Maria Montessori a observat ca cei mici devin constienti si interesati de moralitate abia dupa 6 ani. Atunci isi pun intrebari cu privire la ce e bine si ce nu, se compara cu cei din jur, cauta in ceilalti acte de moralitate, incep sa aiba spirit justitiar si sa devina constienti de sine. Adica abia dupa 7 ani ii putem invata pe copii ce e moralitatea, cum sa se poarte in societate. Abia dupa 7 ani copilul poate incepe sa inteleaga aceste concepte si va lucra cu ele, le va duce la limita, le va incerca pe toate partile, pana va intelege si isi va forma propriul set de valori, de acte morale.

Pana in 7 ani, tot ce putem face, este sa le fim exemplu. Sa fim sinceri cu ei, sa fim corecti, sa ne respectam promisiunile, sa ii ajutam sa se dezvolte emotional, pentru ca mai tarziu sa putem lucra de moralitate si spirit justitiar. E nevoie ca noi, parintii, sa le fim calauze pe acest drum. Sa le aratam cum facem noi. Ei ne vor copia. Si dupa 6-7 ani isi vor pune intrebari si vor alege propriile cai.

Asadar, gata cu cei 7 ani de acasa! Copilul va invata dupa 7 ani ce e moralitatea, ce e corect si ce nu, cum sa respecte regulile societatii.

Iar responsabili pentru acest lucru suntem noi, parintii, in primul rand. Indiferent de varsta la care se invata aceste lucruri, responsabilitatea invatarii lor este sarcina noastra. A parintilor, a educatorilor, a societatii. Pentru ca oricat de curat ai tine in casa, mizeria se va imprastia rapid daca totul e mizerabil in jurul tau.

Asa ca haideti sa fim mai buni unii cu ceilalti, sa le aratam copiilor nostri cat de frumos putem convietui. Pana la urma, toti avem acelasi scop: sa fim fericiti!


Leave a comment

Cum ne mai educam copiii?

In ultima vreme, preocupata mai mult de educatia copiilor mei, am inceput sa observ tot mai mult copiii din jur si pe parintii lor. Pana nu demult eram in bula mea cu oameni `aproape perfecti`. Glumesc, desigur. Insa e vorba de adulti care au inteles ca si copiii sunt oameni, ca si ei au nevoi, care incearca si reusesc (in cea mai mare parte a timpului) sa trateze copiii cu blandete si cu prezenta lor.

Insa in jurul meu am observat si oameni mai preocupati de hartiile de la serviciu decat de emotiile propriilor copii, Am gasit tot mai multi parinti care isi trateaza copiii ca pe niste animale, fara respect, fara empatie, si care nu inteleg de ce copiii se razvratesc. Sunt parinti care, din prea multa grija pentru copiii lor, le reteaza aripile (recunosc, uneori si eu fac asta. Noroc ca T mi-a atras atentia ca nu il las sa greseasca si ca el vrea sa faca unele greseli). Si am vazut copii care umbla ca niste roboti, conectati la priza in permanenta, prin intermediul tabletei si telefonului. De parca nu ar mai avea timp sa invete programare pana devin adulti si pentru care o ora de joaca in aer liber este un eveniment din ce in ce mai rar.

Nu as vrea sa judec nici pe unii, nici pe altii. Sunt de acord ca fiecare parinte isi creste copilul asa cum isi doreste. Insa mi se pare nepotrivit sa uiti copilul cu zilele in fata gadgeturilor si apoi sa te plangi ca nu stii ce sa mai faci cu el. Mi se pare nepotrivit sa nu stai de vorba cu el si apoi sa te plangi ca nu vorbeste corect, ca e antisocial si ca nu vrea sa iasa afara. Nu o sa vrea sa iasa afara pana ce nu i se va interzice accesul la tableta/telefon. Trebuie sa fim constienti de alegerile pe care le facem si sa ne asumam consecintele. Asa ii invatam si pe copii, nu?

Multi parinti folosesc tableta/telefonul pe post de dadaca pentru copil. Fie ca au ceva de lucru, fie ca vor cateva minute sa se adune, plaseaza copilul in fata ecranului si isi vad de treaba. Fara sa realizeze, copilul incepe sa petreaca din ce in ce mai mult timp in fata ecranelor si din ce in ce mai putin timp cu parintii. E greu sa ii ajuti sa se dezlipeasca. Dar nu imposibil. Insa e nevoie de determinare, de limite puse cu blandete, de timp de calitate petrecut cu copilul. Si e dificil sa dai acest timp cand, poate, nici tu nu l-ai avut cand erai copil. Dar, repet, nu e imposibil.

Am fost acolo, am trecut prin toate aceste stari si am realizat ca se poate. Am reusit sa ma conectez cu copiii mei, sa ii conving pe cei din jur sa mi se alature, sa fiu prezenta. Si nu, nu e totul perfect, insa nici nu trebuie sa fie. Functionam bine in imperfectiunea noastra si ne place. Si asta e tot ce conteaza.

E minunat sa vezi cum copiii isi gasesc singuri de lucru si de joaca atunci cand nu au acces la ecrane! E minunat sa ii vezi cu cartile in mana sau cerandu-ti detalii despre anumite lucruri. E minunat sa ii vezi cum inteleg cand le amintesti regula `fara ecrane` si e la fel de minunata negocierea pentru 5 minute la tv.

Ce am obtinut? Conectare cu copilul, tratare de la egal la egal, copiii sunt mai constienti de emotiile ce ii incearca si le verbalizeaza, timp de calitate petrecut impreuna, copiii au invatat sa se joace singuri, inventeaza, citesc etc.

Si nu, nu mi-e teama ca vor fi depasiti de copiii lasati in fata ecranelor. Pentru ca stiu ca vor invata rapid sa dea cu degetul pe tastatura. Va fi mai greu pentru copiii crescuti in fata ecranelor sa acumuleze informatia din carti/natura.

Voi cum stati la capitolul ecrane?