mamicieblog

blog de parenting, iubire si casa…


Leave a comment

Despre scoala si educatie… doar ganduri

Stiu, nu am mai scris de multa vreme, insa va asigur ca am un motiv destul de serios. Mi-as dori sa scriu mai des… uneori nici macar nu stiu despre ce sa scriu…

Azi am ales sa mai eliberez din gandurile despre scoala care nu imi dau pace in ultima vreme… Urmaresc de ceva vreme situatia invatamantului din tara si mi se pare incredibil cate transformari s-au produs in ultimul timp. Nici macar nu e vorba de educatia propriu-zisa, cat de birocratia din spatele ei. Copiii sunt buimaci, parintii nu mai stiu incotro s-o apuce iar profesorii sunt depasiti. Totul se schimba cu viteza luminii, nu stim in ce consta schimbarea, nimeni nu a facut o proiectie pe termen mediu si lung pentru a intelege unde duc aceste modificari.

Avem invatamant obligatoriu de la varste fragede (ceea ce nu e neaparat rau, atat timp cat se tine cont de dezvoltarea fiecarui copil in parte), insa nu avem gradinite si scoli capabile sa ii primeasca. Am mai dat si in institutiile particulare, care absorbeau o parte din numarul de copii de varsta scolara. Nu avem oameni pregatiti sa educe copiii cu diverse afectiuni, insa trimitem acesti copii in clase supraaglomerate, obligatoriu. Nu avem oameni pregatiti suficient, insa ii punem sa completeze hartii pana la epuizare. Vrem rezultate `ca afara`, insa nu le dam informatia necesara, materialele de lucru, metodica. Si tot asa…

In acest context, ma intreb ce sens are educatia? Cum poate ajuta scoala la dezvoltarea armonioasa a copilului meu, cand el nu este decat un numar asociat unui nume. Observ din ce in ce mai putini oameni daruiti meseriei lor, din ce in ce mai multa politica in scoala, din ce in ce mai putin timp pentru lucrurile cu adevarat importante. Si nici macar nu exista alternative… legale… sau legalizate…

Practic, statul ma obliga sa imi duc copilul la o scoala de stat, unde nu ii poate oferi conditii minime de siguranta. Nu mai vorbesc de dezvoltare emotionala… Statul nu se ingrijeste de astfel de lucruri de finete… Pentru ca nu stie… Sau nu poate…. Sau, si mai sigur, nu ii pasa.

Eu una nu mai am incredere in educatia pe care statul o poate oferi copiilor mei. De la profesori, la programa si conditiile din scoli si gradinite, toate sunt defavorabile unei educatii propice. Refuz sa imi trimit copilul la scoala/gradinita, unde ii sunt incalcate constant drepturile, unde este umilit de colegi si de cadrele didactice, unde propovaduim iubirea de Dumnezeu insa ne purtam urat cu semenii nostri, unde nota e mai importanta decat cunostintele acumulate, unde hartiile sunt degraba pregatite, insa lectiile nu au mai fost revizuite de ani buni… Unde se intampla multe, mai putin educatie…

Si ma tot intreb, din ce in ce mai des, ce as putea face eu sa schimb ceva? Pot scrie despre aceste lucruri, pot observa, pot trage de maneca atunci cand observ ceva nepotrivit… Insa mi se pare insuficient… Pot sa cer drepturile copilului meu, insa ma lupt cu morile de vant… Sau cel putin asa am impresia…

Ce credeti ca putem face pentru a schimba in bine situatia din sistemul de invatamant?

Advertisements


2 Comments

Despre mancare si moarte…

Rezultatele unui studiu statistic facut de OMS au tot fost promovate zilele acestea, asa ca aleg sa scriu si eu despre el.  OMS a publicat un studiu conform caruia 11 milioane de oameni mor anual datorita unor boli generate de alimentatie, boli precum cele cardio-vasculare, diabet, cancer, obezitate. Se pare ca cele mai nocive alimente in prezent sunt pizza, inghetata si prajiturile.

Chiar si asa, OMS nu sfatuieste populatia sa evite cu orice pret aceste alimente, ci, mai degraba, sa le consume in cantitate mai mica, mai moderat.

Realitatea este ca mancarea poate ucide, daca nu este folosita cu moderatie. Nici macar nu conteaza daca e vegetarian sau vegan, mediteraneean sau francez, meniul supraestimat, nediversificat, nemoderat poate fi generator de probleme majore de sanatate. Si, ce e mai trist, din punctul meu de vedere, e faptul ca nu ne invata nimeni cum sa ne hranim, cum sa ne alegem cele mai sanatoase meniuri, cum sa citim o eticheta. Nu exista educatie alimentara in Romania. Nici exemple nu prea avem in jurul nostru. Am trecut prea repede de la gaina si legumele din curtea bunicilor la abundenta de alimente din supermarket. Nu am avut de unde sa invatam ce e E 948 si nici in ce alimente il gasim. Nu am invatat cate mese sa mancam intr-o zi, ce inseamna o portie si ce trebuie sa contina. Nu am invatat ce se intampla cu mancarea in organism, de ce mancam…

Sunt prea putine informatii in acest sens in cartile dedicate copiilor, adultii nu se gandesc uneori ca se poate invatat despre alimentatia corecta, alteori nu stiu cum sa explice copiilor aceste lucruri. Stiu, pentru ca, desi am terminat o facultate de profil, mi-a fost greu sa adopt o cale spre educatia alimentara a copiilor mei. Insa, in timp am invatat sa le spun nu atunci cand imi cer ciocolata seara, sa ii fac sa manance fructe si legume proaspete fara sa ii oblig, sa le dau informatii valide despre alimentatie si alimente.

Si, da, vreau sa povestesc si altora cum am reusit eu, sa le dau idei, sa iau atitudine, astfel ca peste cativa ani, tot mai putini oameni sa fi murit din cauza alimentatiei. Din acest motiv a luat nastere nutrilicios. In curand ne veti gasi in Constanta cu ateliere dedicate copiilor pe tema alimentatiei, cu seminarii pentru parinti, cu joaca si distractie cat cuprinde.

Tu ce ai vrea sa gasesti la noi?

 


Leave a comment

Despre `aproape` Montessori

Vad din ce in ce mai des vorbindu-se despre activitati Montessori in diverse medii (gradinite, locuri de joaca etc.), gradinite cu cate o grupa Montessori (restul grupelor sunt traditionale), activitati in `stil` Montessori, jocuri si jucarii Montessori (si care, de fapt, sunt niste chinezarii ieftine si fara nici o legatura)… Nu ca sunt vreo experta, ca nu sunt, insa, de cand mi-am dus copiii la activitati Montessori am realizat ca nu orice activitate promovata astfel, este cu adevarat in spiritul a ceea ce a vrut Maria Montessori sa creeze.

Din pacate, denumirea Montessori nu este marca inregistrata, asadar oricine o poate folosi. Si poate nu m-ar deranja folosirea denumirii Montessori atunci cand mi se explica o anumita activitate sau cum functioneaza un joc. Insa ma deranjeaza aparitia acestei descrieri in mesaje publicitare tot mai agresive.

Nu e vorba ca se folosesc de aceasta denumire, insa, de cele mai multe ori, cei care fac astfel de afirmatii nu stiu nici ei despre ce e vorba. Nu stiu exact ce caracteristici are un joc Montessori, sau cum trebuie sa arate o carte in spiritul Montessori, sau cum se face o activitate Montessori. Si nici nu lucreaza cu cineva specializat in educatia Montessori. Nici eu nu stiu totul despre Montessori. Si nu am pretentia ca voi sti vreodata. Insa mi se pare nedrept sa folosesti denumirea fara a avea cunostinte minime legate de aceasta.

Unii cred ca daca pregatesti, impreuna cu copiii, la gradinita, o paine, ai facut o activitate Montessori. Insa nu e intotdeauna asa. Pentru ca cei mai multi, din lipsa de timp, spatiu, cunostinte etc., pregatesc ingredientele, le masoara, le amesteca, iar copiii se uita si au voie sa se joace putin cu aluatul. Eventual sa il puna in tava si sa ii urmareasca coacerea. In realitate, activitatea este Montessori atunci cand cei mici sunt implicati inca de la inceput. Ei trebuie sa isi caute ingredientele in bucatarie, sa isi ia ustensilele necesare, sa masoare singuri, sa amestece singuri, sa puna painea in cuptor si sa o verifice (cu ajutorul adultului, bineinteles) cand e gata. Mai mult, ei strang la finalul activitatii, spala vasele, dau cu matura. Asta implica multa mizerie, un timp indelungat si un anumit comportament al adultului supraveghetor. Iar un adult fara studii de specialitate, nu va avea rabdarea sa observe, fara sa intervina.

Repet, e doar parerea mea. E doar ceea ce am observat de-a lungul timpului.

Mai rau mi se pare ca nici potentialii clienti nu stiu exact despre ce e vorba. Adica, am fost si eu acolo. Copilul meu a fost dus la o clasa Montessori dintr-o gradinita traditionala. La inceput. Si am crezut ca e wow. Insa, abia mai tarziu, cand am incercat Montessori `adevarat`, cu oameni instruiti in acest sens, cu materiale Montessori, cu metode specifice de lucru, abia atunci am inteles ce nu e corect intr-o abordare `aproape` Montessori. De la atitudinea adultului, la spatiul creat special pentru copii, la programul de activitati si pana la materialele alese cu grija, prezentate cu un scop anume, totul formeaza `spiritul` Montessori. Nu, nu e suficient sa lasi copilul sa se descurce cum poate la imbracat sau dezbracat. Trebuie sa stii sa il ghidezi, sa il incurajezi. Iar acest lucru nu poate fi obtinut in `o zi/saptamana` cu activitati de tip Montessori. Sau intr-un loc de joaca `cu activitati tip Montessori`. Pai ori e Montessori, ori e o struto-camila…

Nu mai vorbesc de continuarea activitatilor in spiritul Montessori de acasa… e inutil… Macar acasa nu avem pretentia ca suntem instruiti in acest sens… Nu sunt multi parinti dispusi sa se pregateasca in educatia Montessori doar ca sa aplice acasa acest tip de educatie. Eu ii admir pe cei care incearca, insa, sa ofere o astfel de alternativa copiilor lor.

Voi ce experiente legate de educatia `aproape` Montessori aveti?


Leave a comment

Martisoare…cu cei mici

Nici anul acesta nu puteam sa lasam sa treaca 1 martie fara a face martisoare de daruit celor dragi. Baietii abia asteptau provocarea, asa ca am cautat pe repede inainte materialele de care avem nevoie.

Anul acesta i-am lasat sa aleaga ce fel de martisoare vor sa faca: din fimo sau din margele Hama (sau de la Ikea). Lucreaza de zor la ambele variante, pentru ca nu pot decide ce le place mai mult.

Pentru martisoarele din fimo am luat 3 culori de pasta de fimo (pana acum am folosit doar alb si rosu), niste ace cu care sa se prinda in piept si forme de decupat.

52605171_2140359846058329_6878453075879657472_n

Au intins pasta de fimo intr-o foaie subtire, folosind un facalet, au decupat cu formele alese de ei si au pus martisoarele pe tava, in cuptor. Dupa 10 minute la 130 de grade Celsius, martisoarele au fost gata! Urmeaza sa le lipim pe ace si sa atasam firul alb-rosu.

52467454_1150680985107697_1774898928743874560_n

Simplu! Nu?

Si lucrul cu margelele Hama le-a placut. De fapt, le avem la vedere de ceva vreme si ii tine ocupati. Au fost foarte fericiti cand le-am spus ca pot face martisoare din margele. Am scos de pe net cateva poze cu modele si ei au ales sa faca ce vor.

52601826_602118523584152_3543819031083483136_n

Si eu am lucrat cot la cot cu ei, este o activitate relaxanta si placuta. Urmeaza sa le lipim si pe ele de clame sau ace, sa le atasam snur si sa le daruim fetelor.

Voi ce martisoare lucrati?


2 Comments

Locurile de joaca si electronicele…

Stiu ca scriu la nervi acum, insa nu ma pot abtine… Pentru ca nu mi se pare ok sa merg cu baietii la loc de joaca si ei sa stea cu ochii tinta intr-un ecran… fie ca e vorba de un joc pe TV, fie ca e vorba de TV sau de telefonul/tableta unui alt copil prezent in spatiul de joaca…

Imi mai duc copiii uneori la locuri de joaca. Motivele sunt diferite, nu are sens sa le mentionez acum. Si nici nu sunt atat de importante… Mai important mi se pare modul in care sunt amenajate aceste locuri de joaca. Fie ca sunt puse la vedere, fie ca sunt mai ascunse, jocurile pe calculator/tableta/Wii etc. nu lipsesc din spatiile de joaca destinate copiilor. Cel putin din cele vizitate de mine pana acum… in Constanta. Si, cu siguranta, eu nu merg la locul de joaca cu scopul de a plati pentru joc pe electronice sau privit la TV.

Mai mult, inca ma enervez cand vad ca ai mei copii sunt neclintiti din fata dispozitivelor electronice, acolo unde le gasesc functionand. Stiu, nu ar trebui … fiecare parinte isi creste copilul asa cum doreste… Insa imi este tot mai dificil sa le explic, de fiecare data, ca nu am venit la loc de joaca pentru a sta in fata TV-ului, ci sa se joace…

Ei au inteles… Aseara s-au despartit destul de repede de locul dragut si cald din fata jocului pe care il jucau niste copii… Insa as vrea sa inteleg de ce unii parinti prefera aceasta abordare, de ce ai da bani sa lasi copilul in fata unui ecran? Nu poti beneficia de aceasta liniste acasa? Sau la o cafenea, in timp ce-ti savurezi cafeaua cu o prietena? Copilul se va bucura de aceeasi activitate, nu?

Si nu inteleg nici firmele care pun jocuri si ecrane in spatiile de joaca pentru copii.. Personal, ma indoiesc ca se castiga bine din aceasta activitate… Iar eu una, trebuie sa recunosc, ca mi-as dori sa nu castige deloc… Macar asa, poate, poate, nu mai gasesc ecrane in spatiile de joaca. Si nu, nu sunt rea… Insa nu-mi plac deloc efectele adverse ale privitului la ecran asupra creierului copiilor… Si nu sunt putine… De exemplu, in acest articol se vorbeste despre deprivarea de somn la adolescenti datorita folosirii ecranelor. Si exemplele pot continua…

Daca ar fi dupa mine, as interzice ecranele de orice fel in locul de joaca. In spatiul de joaca, strict. Pentru ca pot intelege un parinte care vine cu copilul la locul de joaca pentru ca el sa poata scrie niste emailuri… Sau sa citeasca (pe ebook, bineinteles). Sau orice… Insa nu pot intelege deloc parintii care platesc ora la spatiul de joaca si isi lasa copilul sa se joace pe TV/ecrane. Nu pot, si pace!

Voi in ce relatie sunteti cu ecranele?

 


Leave a comment

Cum convingi copilul sa doarma singur?

Este intrebarea pe care am auzit-o tot mai des in ultima perioada… Iar raspunsul e simplu: nu-l convingi, il faci sa creada ca e alegerea lui si ca e cea mai buna alegere facuta vreodata!

Stiu, nu e simplu sa trimiti copilul in camera lui si el sa doarma singur fara sa riposteze… Nu e nici complicat, sau poate am avut noi noroc… Ideea e ca, de cand ne-am mutat, T si M sunt incantati sa doarma singuri. Adormiti de noi, fireste.

Ce am facut?

Pai inca de cand am inceput amenajarile la noua locuinta, i-am dus sa vada casa, sa isi aleaga dormitoarele, sa isi imagineze cum asezam mobila, jucariile si cartile. Am ales impreuna mobila, am montat-o impreuna cu ei si am aranjat impreuna camerele. Tot de la inceputuri am vorbit cu ei, le-am povestit cum vor putea ei dormi singuri la ei in camera, ca vor avea lumina de veghe si ca usile vor sta deschise, astfel incat sa poata veni la noi in orice moment.

Se pare ca au inteles. Au fost nerabdatori sa se mute in noua locuinta, sa isi ia fiecare in primire camera si nici macar nu au fost deranjati de lipsa jucariilor din primele zile.

T (6 ani) a dormit singur din prima noapte, dupa ce i-am citit o poveste si, pana acum, nu a dat semne ca ar avea nevoie sa stam mai mult cu el in camera. Ba, mai mult, dimineata isi face de lucru singur prin camera lui si nu ne mai deranjeaza somnul.

M (3 ani) a avut nevoie de o perioada de acomodare. In primele nopti de trezea dupa 2 ore de somn si venea la noi in camera. Era primit de fiecare data intre noi sa-si continue somnul. Apoi, a inceput sa vina spre dimineata (pe la 4-5 dimineata) si l-am primit la fel de bine. Acum nu doreste sa vina intre noi. Cand se trezeste peste noapte ne striga sa mergem sa-l adormim la el in pat. Astept cu nerabdare urmatoarea etapa…

Asadar, trebuie sa recunosc: sunt o norocoasa ca ai mei copii au acceptat sa doarma singuri… Sau poate doar asta a fost calea potrivita pentru noi: sa ii informez, sa accept ca nu vor vrea de la bun inceput ce vreau si eu, sa ii fac partasi la decizie.

Voi cum ati convins copiii sa doarma la ei in camera?


Leave a comment

Despre serbari, din nou…

Pentru ca azi este ultima zi de gradi/scoala de anul acesta, pentru ca si noi sarbatorim Craciunul si pentru ca evenimentele din ultimele zile m-au determinat sa ma gandesc mai mult la serbari, iata ca va scriu din nou despre ele.

Inca imi mentin parerea ca serbarile, cel putin la gradinita (insa si la scoala), asa cum sunt ele intelese de parinti si cadre didactice, nu aduc nici un beneficiu in viata copilului mic. Copiii sunt pusi sa invete poezii si cantece si sa le recite in fata unor oameni pe care nu-i cunoaste, sunt tinuti in stres (`stai acolo`, `nu te murdari`, `stai drept`, `fa asa`….), sunt emotionati si nimeni nu are timp sa le valideze emotiile si multe altele. Copiii nu invata despre traditii, despre motivele pentru care sarbatorim, despre prezenta scenica. Ei sunt pusi sa faca niste lucruri si le fac. Mai ales ca acum, in aceasta perioada vine Mos Craciun si trebuie sa fie ascultatori.

Mai mult, parintii alearga disperati dupa costumele picilor, dupa cadouri, multe cadouri, de parca doar despre asta e Craciunul… Cadou pentru copil la gradi, cadou pentru doamna, cadou pentru directoare, cadou pentru toti cei pe care poate nici nu-i salutam cand ii vedem pe strada… As fi curioasa ce s-ar intampla daca, in locul acestor cadouri cumparate, copiii ar aparea cu mici lucruri facute de mana lor, un glob, o decoratiune, o felicitare etc.

Rareori aud de serbari (intalniri) relaxate, unde copiii participa la pregatirea casei/gradinitei pentru sosirea colindatorilor, unde se impodobeste bradul, unde nu este asteptat Mosu` ci sunt asteptati colindatorii si sarbatoarea in sine. Se intampla, insa mult prea rar.

Ma gandesc ca viata noastra, a tuturor, ar fi mult mai relaxata si mai usoara daca am inlocui goana dupa mancare si cadouri cu timp petrecut impreuna…

Aceasta este rezolutia mea pentru aceste Sarbatori. Ceea ce va urez si voua!

Pana atunci, as fi curioasa sa stiu unde (la ce gradinita/scoala), in Constanta, se sarbatoreste Craciunul asa cum se cuvine, fara Mos si alte artificii, doar cu timp de calitate impreuna? Ma ajutati voi?