mamicieblog

blog de parenting, iubire si casa…


Leave a comment

Cum pregatim copilul pentru vizita altor copii?

E drept ca nu am avut parte de multe vizite din partea altor copii, sau parinti cu copii, insa au fost suficiente pentru ca T sa invete sa imparta jucariile, sa invete sa se joace cu alti copii si sa isi doreasca si alte vizite. Si M se descurca bine in prezenta copiilor ce vin la noi in vizita si ii invadeaza spatiul. Insa, ma gandesc ca la el a fost mai usor sa invete, nascandu-se al doilea si impartind totul natural, inca de la inceput.

Chiar daca era prea mic sa inteleaga, am incercat sa ii povestesc lui T cand urmeaza sa primim o vizita, cine vine, cat e de mare si cum isi poate gestiona jucariile. Intotdeauna am considerat ca el este stapanul jucariilor lui (acum i-am facut stapani pe amandoi, sa nu se supere) si ca el decide ce jucarii vrea sa imparta. Inainte de vizita ne asezam impreuna in mijlocul jucariilor si il intrebam ce jucarii doreste sa imparta cu X (musafirul nostru). Jucariile pe care nu vrea sa le imparta le ascundeam in sifonier pana trecea vizita.

Inutil sa mai spun ca la inceputul acestei practici ascundeam 98% din jucarii. De cele mai multe ori, pana se termina vizita erau toate scoase din „vizuina” si folosite cu succes la joaca. Dupa ce s-a lamurit T cam cum sta treaba, a inceput sa ascunda din ce in ce mai putine jucarii. Acum ascunde rar vreo jucarie de care probabil este mai atasat in acea perioada.

Am procedat la fel si cu M, insa nu s-a aratat pana acum interesat sa ascunda ceva de musafirii lui. Voi continua sa ii propun, evident, insa am impresia ca asa va fi mereu. M imparte uneori mai usor lucrurile. Alteori iese cu scandal…

Alte reguli pentru vizita prietenilor sunt: nu oferim jucarii cadou (poate uneori sub forma de imprumut, insa destul de rar), la fel cum nu cerem jucariile musafirilor (nici macar pe perioade limitate); jucariile ramase la vedere se impart, se folosesc impreuna, pot fi atinse si de musafiri.

La voi cum decurg vizitele cu copii?

Advertisements


Leave a comment

Cum pregatim copilul sa mearga in vizita?

Ma tot gandeam zilele trecute la vizitele noastre din ultima vreme, la cum s-a transformat comportamentul baietilor in vizite si cum putem sa le facem viata mai usoara atunci cand mergem in vizita.

Intotdeauna am fost de parere ca, atunci cand un copil nu are un comportament dorit de noi intr-o anumita situatie (cum ar fi in vizita), trebuie sa creez tot mai multe ocazii pentru a-l ajuta sa obtina acel comportament.

Personal, ma aflu in doua situatii diferite atunci cand mergem in vizita: cu M (cel mic) care e usor de „manevrat”, sta linistit de regula si nu face multe stricaciuni, daca il mai pun si la san, chiar nu stiu de el. Cu T (cel mare), situatia se schimba. Este la varsta la care curiozitatea este maxima, vrea sa caute in sertare sau dulapuri, vrea sa se ascunda, vrea sa sara sa isi consume energia si sa faca multe boroboate. In timp, acest comportament s-a mai estompat. Acum T intelege de ce nu umblam in sertarele oamenilor, de ce nu intram niciunde neinvitati. Asta nu il impiedica insa sa se plictiseasca, mai ales daca mergem intr-o casa fara copii.

Ca sa mearga totul mai usor, de fiecare data cand mergem in vizita fac urmatoarele:

  • ii anunt pe baieti cu o zi inainte ca urmeaza sa facem o vizita
  • le dau detalii despre gazde, despre loc, despre casa si cat stam
  • le amintesc regulile de comportament, ce e ok si ce nu e bine sa facem
  • scot in evidenta ce activitati ar putea face in vizita respectiva (sa iasa in curte, sa plimbe catelul, sa plimbe o masinuta)
  • cand gazda are copii, le reamintesc regulile jucariilor: jucariile se cer, gazda decide cine se joaca si cu ce jucarii si cel mai usor este sa caute o metoda prin care se pot juca impreuna si in care jucariile pot trece de la un copil la altul fara cearta. Este ok cand gazda nu vrea sa imparta anumite jucarii.
  • nu ma astept ca eu sa stau 2 ore neintrerupte la taclale si ei sa se joace linistiti pe langa noi. Nici macar cand gazda are copii.
  • daca gazda are copii, incerc sa ii conectez inainte de a-i lasa de capul lor
  • sunt tot timpul atenta la ce se intampla cu ei, desi nu intervin de fiecare data
  • ii hranesc bine inainte (daca apuc) sau iau cu mine diverse gustari pentru momentele cu glicemie scazuta
  • ii rog sa isi aleaga cate o jucarie pe care o pot lua cu ei in vizita
  • incerc sa am la indemana si ceva caiet cu activitati pe care il scot cand plictiseala atinge cote maxime. este momentul in care unul dintre parinti se retrage cu copilul pentru a-l intretine putin, pana trece faza
  • Am intotdeauna in masina cutia cu lego pe care o scot in caz de forta majora (nu prea am ajuns la asta)

Cam asa ne pregatim noi de vizite… Voi cum va descurcati in vizita?


Leave a comment

Cum transformam educatia?

Sau cum ne transformam noi, pentru a schimba ceva in modul in care sunt educati copiii nostri?

Abia m-am intors de la seminarul Oanei Moraru, un seminar frumos, plin de intrebari, provocari si raspunsuri, diferit fata de altele la care am fost, si totusi pe aceeasi directie. Cum ne educam copiii, cum ii acceptam asa cum sunt, privit din perspectiva educatiei in familie, dar si din unghiul educatorului.

Ideile transmise de Oana Moraru merg pe directia educatiei fara pedepse si fara recompense, respectului fata de propria persoana si pentru cei din jur (copii sau adulti), acceptarea eu-lui cu bune si rele, acceptarea celor din jur cu bune si rele… In timpul seminarului mi-am adus aminte de toate starile prin care am trecut ca parinte, de la mandria simtita pentru copilul meu care stie cate in luna si in stele, la furie, rusine, ingrijorare etc. Solutia acestor stari este impacarea cu sine, acceptarea neconditionata a fiecaruia dintre noi.

In timpul seminarului ni s-a amintit cum cei mici vin cu o incarcatura cognitiva si emotionala preluata pe linie genetica, ca ei au drumul lor in viata si ca ar fi bine (pentru toata lumea) sa ii lasam sa il descopere si sa il urmeze. Chiar daca noua ni se pare ca se rateaza, ca vor calca stramb, ar trebui sa stam deoparte. Ii putem informa despre potentialele pericole, insa e bine sa le dam si libertatea de a alege atunci cand se arata interesati.

Copilul preia informatii si se formeaza in functie de contextul in care e expus, preia stari emotionale din fiecare mediu, familie, scoala, bunici, prieteni, si asta il face sa devina mai bun si mai aproape de cine vrea sa fie.

Inca o data mi s-a confirmat ideea ca plictiseala naste creativitate. Asa ca replica mea favorita la „M-am plictisit!” va fi ”Joaca-te cu imaginatia ta!”.

Acum stiu si cum imi voi invata copiii sa se apere de vorbele grele, urate ale celor din jur: le voi spune ca toate acele cuvinte care jignesc sunt de fapt despre cel ce le rosteste si nu despre copil. Un adult impacat cu sine, ”sanatos„, bine la interior, nu va insulta niciodata un copil.

Inca o idee faina, apropo de problema parintilor si copiilor din fiecare toamna, adaptarea la gradinita, Oana Moraru spune ca aceasta teama de separare a copiilor este preluata de la parinti si izvoraste de fapt din nesiguranta noastra, a parintilor, din faptul ca nu stim unde ne lasam copiii, pe mana cui, cum se vor ocupa altii de el,etc. Tind sa cred asta, intrucat am trait-o pe propria-mi piele.

Asadar, schimbarea incepe cu fiecare dintre noi, inclusiv in sistemul de invatamant. Daca noi vom aprecia acei oameni, acele situatii care au efecte benefice asupra copiilor nostri si asupra sistemului, in general, daca noi, parintii, vom reactiona la fiecare abuz emotional (nu mai spun de cel fizic) indreptat asupra copiilor nostri si nu vom mai inchide ochii, atunci se vor intampla minuni si in sistemul nostru de invatamant. Si atunci copiii nostri vor intelege ca nu sunt singuri, vor avea mai multa incredere in ei si vor deveni ceea ce vor, pe calea pe care o aleg.

Multumim Oana pentru toate sfaturile pe care ni le-ai impartasit! Eu una, am plecat mai bogata, mai linistita si mai increzatoare in viitor!


Leave a comment

Acomodare la gradinita intr-o saptamana?

Dupa cum spuneam aici, am inceput acomodarea cu M la gradinita. Iata ca a trecut deja prima saptamana, suntem teferi amandoi si, mai mult decat atat, M isi doreste sa mearga la gradi in fiecare dimineata. Ca un efect aditional, in ultima vreme si T a fost mai grabit catre gradinita dimineata, incurajat probabil de placerea cu care se pregatea cel mic.

Acomodarea a durat cam o saptamana, poate putin mai mult, tinand cont si de vizitele de saptamana trecuta, pentru cunoasterea educatoarei si mediului. Primele doua zile am fost cu el cate o ora, timp in care a stat in curte si si-a cunoscut colegii. Apoi, a treia zi a urcat si in sala, a avut activitate o ora, si in curte alta ora. A patra si a cincea zi l-am dus de la prima ora a diminetii, a servit micul dejun impreuna cu colegii lui (desi mancase destul de bine si acasa), au facut activitati in sala si apoi afara. Saptamana aceasta a inceput sa ramana si la masa de pranz. Este foarte obosit cand il iau, insa e vesel cand ma vede si doreste sa mearga iar la gradinita.

Asadar, dupa prima saptamana la gradinita, copilul e vesel, in fiecare dimineata se trezeste zambind si nerabdator sa mearga la joaca cu copiii. Mami e si ea vesela si inca nu stie ce sa faca cu neasteptatul timp liber.

Ce m-a ajutat in aceasta perioada: atitudinea relaxata, faptul ca nu sunt presata de timp (mai am o luna pana sa fiu nevoita sa ma intorc in campul muncii), increderea acordata educatorilor si mediului in care merge M, experienta primului copil (care probabil m-a ajutat in castigarea atitudinii relaxate).

In cea de-a treia zi de acomodare, datorita oboselii si foamei, M mi-a aratat ca poate face un tantrum exact ca la carte. A durat vreo jumatate de ora pana am reusit sa restabilesc echilibrul. Copilul a adormit, l-am trezit din gresala dupa 10 minute, si a continuat provocarea… pana a mancat. Satul, mangaiat si iubit, descarcat de toate fricile si frustrarile mersului la gradinita, a adormit multumit. Urmatoarele zile a fost ok, bucuros. Ba chiar imi spunea ca vrea inapoi la gradinita, atunci cand mergeam sa il iau.

Asadar, se poate face o adaptare usoara, graduala, a copilului la gradinita. Fara lacrimi, fara lupte de putere. Cu dragoste, intelegere, vointa. Cu oameni dedicati, care urmaresc interesul copilului.

Va multumesc oameni buni ca ati avut atata rabdare!


Leave a comment

Illuminature, o carte fara pereche

Una din cartile frumoase din biblioteca noastra este Illuminature. Nu stiu daca ati apucat sa o rasfoiti, probabil nu atrage prea mult atentia decat prin faptul ca e cam colorata…

DSC_1671

Insa cartea e superba pentru micii devoratori de informatii reale, valide. Imaginile sunt destul de colorate, divers colorate. Cartea vine imreuna cu o pereche de „ochelari„, in 3 culori, prin care se pot vedea diferitele animale si plante: prin lentila rosie se vad animalele de zi, prin cea verde se vad plantele si prin cea albastra se pot vedea animalele de noapte.

DSC_1672

Totodata, cartea prezinta si cateva informatii despre ceea ce vedem in poze:

DSC_1674

Mi-a captat atentia atunci cand am vazut-o pe raft la Carturesti. Eu am comandat-o pe bookdepository.com, pentru ca planuiam sa iau mai multe carti.

Sunt prezentate zece habitate, de la padurea tropicala din Congo, la Reciful APO, cu informatii despre fiecare, dar si despre animalele prezentate in carte. Poate fi o carte de cautare atipica, o carte de biologie (tot atipica) si o carte de informare pretioasa.

Voi ce carti deosebite aveti in biblioteca?

 


1 Comment

Cand si al doilea copil merge la gradinita

Iata ca a venit vremea ca si M sa se acomodeze la gradinita. Acum sunt mai relaxata, pentru ca stiu in ce mediu va merge, stiu ce se intampla acolo, stiu ca va fi tratat cu respect si incurajat sa se dezvolte in ritmul lui.

Insa emotii tot sunt… Nu stiu cum se va acomoda, nu stiu cum se va descurca alaturi de alti copii si alti adulti, nu stiu daca ii va placea… Pot spera doar ca va fi mai usor si ca eu, ca mama, voi aborda mai calm situatia.

Mergem deja de un an la ateliere la Club, cunoaste o parte din personal si, in ultima vreme a fost tot mai doritor sa ramana sa se joace cu copiii. Am inceput deja si acomodarea, a cunoscut educatoarele, a cunoscut mediul (clasa, activitatile si curtea) si pare sa ii placa. De fiecare data cand ii spun ca merge la gradinita e incantat, se trezeste daca doarme si pare in regula. Chiar si la ultima vizita, trezit din somn, marait pentru ca nu-si terminase odihna, a reusit sa stea cateva minute sa viziteze curtea.

E usor pentru mine sa il urmaresc, sa vad cum se bucura de fiecare vizita si cum arde de nerabdare sa intre la copii. De azi incepe distractia si este prima data cand experimentez acest sentiment de liniste vazandu-mi copilul mergand la gradinita.

Copiii vostri cum s-au acomodat la gradi?


Leave a comment

Tati, eroul copilului meu!

Nu stiu cum se intampla in alte familii, insa stiu ca la noi, tati e eroul! Inca de cand s-a nascut T, tati a fost prezent in fiecare etapa de crestere si ingrijire. Cand am ramas insarcinata cu M, pe tot parcursul sarcinii, tati a preluat multe din indatoririle de ingrijire ale copilului cel mare, singura mea grija fiind sa ma joc cu el cand era acasa.

Treptat, tati a devenit eroul lui T. Cu tati a reusit sa treaca peste teama de apa, cu tati a reusit sa comunice problemele cu care se confrunta, cu tati a reusit sa treaca peste neplacerile de la gradinita…

Asadar, atunci cand tati lipseste de langa noi din anumite motive, e jale. Nu, nu face rau, nu plange dupa el fizic… Insa se transforma… Poate peste prima zi mai trece cum mai trece, insa apoi,e greu de comunicat cu el, isi face scenarii cum ca tati nu se mai intoarce, nu are stare… Totul culmineaza cand stie ca trebuie sa se intoarca tati… E agitat, furios, se supara din orice, devine putin agresiv daca nu e lasat in pace…

Si cand apare tati… nu are voie sa se odihneasca, e tot timpul langa el, nu poate pleca nicaieri tati, ca trebuie sa stea cu el…

Este intotdeauna interesat de orice activitate cu tati, il prefera aproape in orice situatie, mai putin cand se loveste/raneste/imbolnaveste… Ceea ce ma bucura enorm! Si-a ales cel mai bun model de urmat!

La voi cum e? E tati eroul?