Copiii si eroii din viata lor…

De pe la 6 ani, uneori si mai devreme, copiii incep sa dezvolte o pasiune deosebita pentru diversi eroi. Este de regula o perioada in care primesc si mai mult acces la ecrane, in special la desene animate. Asadar, de cele mai multe ori copiii isi aleg ca eroi personajele din desene animate.

Din dorinta de a-si vedea copiii fericiti, parintii le alimenteaza aceasta pasiune pentru eroii fantastici din desene cu fise de lucru, torturi tematice, jucarii tematice etc. Been there, done that, as zice.

Insa, ma gandesc ca avem o multime de eroi reali, unii nu mai exista, insa au lasat in urma o mostenire impresionanta, altii inca in viata. Cati dintre noi se gandesc sa le faca cunostinta copiilor lor cu astfel de eroi la varste atat de fragede? Putini, din ce in ce mai putini, din pacate.

De ce as vrea ca fetita mea (ipotetic vorbind) sa o admire pe Elsa. Elsa e un personaj imaginar, care, intre noi fie vorba, nu face nimic din ceea ce ne-am dori sa faca fetele noastre… De ce as vrea ca al meu baiat sa il idolatrizeze pe superman? Va putea el vreodata sa salveze lumea in acelasi mod in care o face superman? Sau mai bine i-as arata cum a descoperit lumea Galileo Galilei? Ma gandesc ca oferindu-le exemple concrete de eroi reali, copiii vor fi mai fascinati si se vor putea gandi la exemple clare despre cum pot face bine omenirii in loc sa viseze cu ochii deschisi la printul calare pe un cal alb.

Acum, nu zic sa ajungem in extrema cealalta, insa poate i-ar ajuta sa stie ca si ei pot inventa un medicament, pot desena ca Da Vinci sau pot crea precum Ciprian Porumbescu. Stiu, oferta nu este atat de mare pe netflix. Insa, chiar daca sunt mai putine, sunt destule carti bine scrise, valoroase, care pot fi citite copiilor sau pe care pot invata sa le citeasca singuri.

Hai sa facem o schimbare in viata copiilor nostri! Sa le oferim mai putini eroi fantastici si mai multi eroi reali! Ei vor schimba lumea!

In plin razboi cu Coronavirus

Da, stiu, m-am trezit tarziu… Ca de obicei… Insa am avut motive. Cu doi nazdravani in casa ma organizez putin mai greu. Nu, n-am sa vorbesc de ceea ce se intampla in Romania zilele acestea, nici de regulile de igiena, banuiesc ca e toata lumea constienta de aceste lucruri.

Ma gandeam numai ca am pornit cumva un razboi cu acest virus, cu noi insine si ceea ce simtim, cu cei din jurul nostru uneori. Ma gandeam ca Pamantul isi pauza de care are nevoie, dependent sau independent de vointa noastra, a oamenilor. Ma gandeam ca unele lucruri trebuie sa se intample, ca nimic nu este intamplator. Ca Planeta noastra avea nevoie de o pauza de respiro si si-a luat-o. Ca noi, oamenii aveam nevoie sa ne oprim din goana zilnica, si, vrand-nevrand, ne-am oprit.

Ma gandeam ca ai nostri copii aveau nevoie de timp cu noi, si acum il au. Aveam nevoie sa fim impreuna ca familie, si suntem… Avem nevoie sa invatam sa ne purtam unii cu ceilalti, si iata ca vom invata. Hard way, soft way, depinde de fiecare dintre noi.

Ma gandeam ca tot comportamentul oamenilor din zilele acestea se datoreaza unei educatii bazata pe pedepse si recompense. Ca cei care au implementat sisteme alternative in scolile de stat, bazate pe respect fata de copil, pe educatie cu blandete, au acum adulti responsabili, care inteleg consecintele faptelor lor. Vom invata si noi, ceilalti, cat este de important pentru societate sa stam in case in aceste zile, vom invata si noi cum sa punem problema, astfel incat toata lumea sa iasa in avantaj. Azi, maine, nu conteaza. Ceea ce conteaza este rezultatul.

Ganduri de primavara, ganduri de izolare… Va doresc sa ramaneti in siguranta!

cum sa scrii poezii?

nu m-am gandit niciodata ca voi ajunge sa scriu poezii. Dimpotriva, ma gandeam ca este atat de greu sa gasesti rima perfecta, ritmul, cuvintele… Si sa folosesti cuvinte cu inteles schimbat, sau cine stie cate si mai cate.

Insa in ultimele luni situatia este diferita. Nu numai ca am inceput sa scriu poezii in romana si engleza, dar a inceput sa imi si placa. Toate acestea datorita cursului de educator Montessori la care m-am inscris. Si nu, nu mi se mai pare greu, ci frumos, usor… Parca imi pare rau ca am pierdut timpul pana acum.

Pedagogia Montessori are o particularitate aparte, invata copilul sa creeze, sa nu se teama, sa fie mandru de ceea ce face. Invata copilul de la usor la greu, de la concret la abstract. Asa am invatat si eu sa scriu poezii. Va las o poezie scrisa de mine.

Love is pink

It tastes as sweet watermelon

And smells like a special perfume

Of a traditional stew prepared

by your grandmother

love looks like the arms of a happy child

coming to hug you

and sounds like his laughter

when loved and desired.

Copiii si libertatea

Ce e libertatea? De ce alergam cu totii dupa ea? Daca privim in profunzime, putem intelege ca nu suntem niciodata liberi. Suntem de fapt dependenti de ceea ce ne inconjoara…

In fine, nu voiam sa devin filozofica, doar ca zilele acestea m-am gandit mai mult decat oricand la libertatea si independenta copiilor. Maria Montessori vorbeste despre independenta totala si independenta perfecta. Libertatea totala e cea in care nu se pun limite. Independenta perfecta este cea in care exista limite care tin cont de gradul de dezvoltare si responsabilitate a copilului. libertatea copilului ar trebui sa fie data in functie de varsta copilului, de experientele lui anterioare.

Toti ne dorim copii independenti, insa cati dintre noi suntem pregatiti sa ne invatam copiii sa fie independenti? Mai mult decat atat, suntem tentati sa le dam prea multa libertate copiilor pentru a ii ajuta sa isi construiasca increderea in ei. In realitate, facem opusul. Prea multa libertate poate duce la frustrari, la neincredere in sine. Daca ii vom da unui copil de 2 ani stiloul in mana, caietul tip 2 si il rugam sa scrie litere, vom avea surpriza sa aflam ca nu poate. Ii si aratam cum sa faca, ba chiar ne si suparam putin, ca doar nu e atat de greu. Ce ziceti? Il ajutam sa aiba incredere in el?

Cu siguranta nu il vom ajuta, pentru ca inca nu este pregatit fizic sa faca acest lucru. Insa daca ii punem stiloul in mana, ii dam o foaie si il lasam sa scrie ce isi doreste, va fi fascinat sa urmareasca urmele de cerneala lasate pe hartie.

Bineinteles ca exemplul a fost exagerat, pentru un impact cat mai mare. Uneori limita este atat de fina incat doar un parinte care isi cunoaste foarte bine copilul poate sa stie cat `se intinde` cu libertatea acordata copilului.

Da, stiu, pare destul de complicat. Tocmai de aceea subliniez importanta petrecerii timpului liber impreuna cu copilul, implicarea copiilor in toate activitatile adultilor si conectarea cu copilul.

Eu, trebuie sa recunosc, sunt fascinata de descoperirile pe care le fac la cursul de educator AMI Montessori. Iar subiectul libertatii, care m-a fascinat dintotdeauna, a adus pentru mine un plus de cunoastere, o noua perspectiva de abordare a copilului.

Sa mai povestesc?

Copiii si pasiunile lor…

Ma gandeam zilele trecute la copiii mici, pana in 6 ani, care dezvolta diferite pasiuni pentru diferite lucruri (trenuri, personaje din desene animate etc. ). Imi amintesc si ca cel mare al meu a avut astfel de pasiuni, destul de multe, iar eu, ca un  parinte `responsabil` ce eram, le alimentam pe toate.

Apoi, am observat ca motivul pentru care fac acest lucru este pentru a-mi `cumpara` cateva minute de liniste zilnic. Adica ii iau copilului jucaria dorita in speranta ca se va juca putin mai mult cu ea, astfel incat sa apuc si eu sa beau o cafea linistita. Sau, caut carti cu trenuri cat mai atractive pentru cel mic, poate, poate se va uita mai mult de 5 minute pe ele sa pot citit si eu in liniste 5 pagini din cartea mea.

Pasiunile nu sunt rele. Folosite corect, ele pot atrage copilul in minunatul univers al cunoasterii. Insa atunci cand ele sunt alimentate artificial de parinti, cand nu se tine cont de calitatea jucariilor si cartilor, ele pot duce intr-o directie gresita. Copilul poate intelege ca a fi ca Elsa este tot ce poate primi mai bun in viata. Se poate transmite copilului un sistem de valori neadecvat vremurilor in care traim si culturii pe care dorim sa o abordam.

Mai mult, este obositor si pentru parinti sa caute toate acele jucarii cu personajele preferate de copil, este frustrant sa dea o multime de bani pe o jucarie din plastic cu masina lui Mickey si sa constate ca a fost folosita doar 10 minute intr-un joc. Este trist sa cumperi carti de proasta calitate doar pentru ca au personajul preferat al copilului cand sunt atatea carti faine care chiar l-ar putea invata ceva pe copilul tau.

Da, am fost acolo. Am cunoscut frustrarea data de sacii de jucarii pe care copilul nici nu le-a atins odata avute, saci care au fost aruncati. Inca mai am in biblioteca ceva carti fara nici o valoare. Insa am reusit sa ma debarasez de aceste obiceiuri. Si sa ii explic copilului, ca unui adult, de ce nu vreau sa dau 200 de lei pe masinuta din Cars. Am adus, usor usor, carti valoroase in biblioteca lui. Acum citeste cu drag despre oameni importanti, despre inventii si viata, despre aventurile altora.

La cel mic am fost mai atenta la pasiunile lui, am incercat sa ii ofer mai repede explicatiile aferente. Are si el pasiuni, fireste, insa nu au legatura cu personaje imaginare. Iar jucariile au fost alese mai cu grija, nu am mai cedat primului impuls de a cumpara lucruri pentru cateva minute de liniste. Am obtinut aceasta liniste facand mai multe activitati impreuna cu ei, i-am implicat in toata rutina noastra zilnica si acum se vad rezultatele.

Copiii vostri ce pasiuni au?

Copiii si bucatariile de jucarie

In ultima vreme am observat o isterie cu jucariile de lemn de la lidl, in special bucatariile. Toata lumea le cauta, se face trafic de bucatarii, unii au dezvoltat reale afaceri cu ele. Toata lumea isi doreste bucataria de la lidl de Craciun.

Si nu reusesc sa inteleg de ce e atat de importanta. Mie mi se pare ca sunt bani dati degeaba. Copiii nu au nevoie de o bucatarie de lemn, de jucarie, unde sa nu curga apa la chiuveta, unde nu poti da drumul la aragaz, unde nu se sparge o farfurie etc. Si ei, copiii, isi dau seama ca nu isi doresc asa ceva, ei vor sa simta adevarata bucatarie, vor sa spele vase adevarate, cu apa, nu cu aer. Vor sa simta caldura focului, sa simta greutatea unei cratite. Nicidecum nu vor sa se prefaca.

Stiu, e dificil sa faci curat dupa un copil care foloseste o bucatarie adevarata, insa si stima de sine a copilului e mai mare atunci cand invata sa foloseasca lucruri de adulti, si satisfactia copilului e mai mare atunci cand spala singur o farfurie, cu apa adevarata. Chiar daca farfuria a ramas murdara, faptul ca isi doreste sa o spele, ca se straduieste, ar trebui sa fie o mare bucurie pentruparinti. Asa va invata sa o spele din ce in ce mai bine, va invata care este greutatea acelei farfurii, despre cand se sparge, despre pericolul cioburilor etc.

Stiu, e mai usor fara cioburi, fara sa fii nevoita sa strangi in urma copilului, fara apa intinsa peste tot. Insa cum altfel ar putea copilul sa invete toate aceste lucruri?  Acasa nu au cum, de comoditate sau lipsa de timp. La gradinita e imposibil, din cauza de siguranta si copii multi. Pai atunci unde? Si cand?

Lasati bucatariile de la lidl acolo. Amenajati un colt in bucataria de acasa pentru cei mici. Puneti acolo o cana si o farfurie din ceramica. Si niste tacamuri. Si lasati copilul sa le foloseasca de mic. Cat mai mic. Nu, nu se va rani. Sigur ca va mai sparge din ele. Insa toate au un scop nobil: invatarea.

Pedepse si recompense la scoala…

Sistemul de pedepse si recompense s-a raspandit tot mai mult in ultima vreme. Copiii sunt pedepsiti sau recompensat acasa, in familie, la gradinita, la scoala, in societate. Nici ca adulti nu scapam de acest sistem, pare a a prins radacini in viata noastra. Pare ca nimic nu functioneaza daca nu suntem pedepsiti sau recompensati pentru ceea ce facem. Parca nu dorim sa facem nimic daca nu primim ceva in schimb.

De multa vreme am uitat sa fim oameni, sa facem lucruri bune pentru cei din jur, doar de dragul de a ajuta, de a fi mai buni, de a ne simti mai bine pentru ca am ajutat pe cineva. Acum totul se reduce la bani, la `si mie ce-mi iese?`, la castig.

Si e normal cumva sa fie asa, avand in vedere ca asa am fost crescuti. Cei mai multi dintre noi… Am fost invatati sa ne comparam in permanenta cu cei din jur, sa ne uitam la capra vecinului, sa concuram cu oricine, sa fim mai buni decat toti, sa atingem perfectiunea. Rareori ni s-a spus ca trebuie doar sa fim mai buni decat ieri, sau ca putem concura cu succes cu noi insine.

Ma uit in jur la copiii de varsta scolara care se intrec in haine de firma, telefoane scumpe si excursii scumpe si unii abia stiu sa citeasca. Nu mai vorbesc de scris. Si imi pare rau pentru ei, pentru cei din jurul lor, pentru ceea ce va urma…

Am inceput acest articol in urma cu doua zile… Nu am stiut cum sa-l termin, sau poate asteptam ceva… cum ar fi rezultatele la testele PISA, unde Romania a iesit mai rau ca in anii trecuti. Insa mai grav mi se pare declaratia doamnei ministru, care afirma cu non-salanta ca aceste teste nu reflecta cunostintele copiilor, ci modul in care sunt puse in practica aceste cunostinte. De parca nu pentru a folosi practic acele cunostinte ii trimitem la scoala… Nu, ii ducem la scoala sa memoreze comentarii la nesfarsit…

Sper sa se simte tonul ironic mai sus. D-na ministru, cred ca e timpul sa lasati pe altcineva in locul dumneavoastra. Nu de alta, insa cu o asa mentalitate, nu avem sanse sa iesim din mocirla prea curand…

Copiii si grupul de prieteni…

Dupa vârsta de  6 ani copiii au nevoie de grup, de apartenenta la un grup, de prieteni sau mai putin prieteni, de proiecte comune.

Uneori noi, adultii, intervenim in dinamica grupului. De cele mai multe ori, cu intentii bune. Sau cel putin asa credeam. Fie ca aparam un copil nedreptatit, fie ca ni se pare ca nu s-a facut dreptate. Adevarul e ca nu vom sti niciodata unde e dreptatea, pe de o parte pentru ca nu avem toate datele problemei, pe de alta parte pentru ca ceea ce noua ni se pare dreptate, pentru altii poate fi nedreptate.

Am urmarit in zilele acestea un grup de copii de peste 6 ani. Am vazut dinamica grupului, cum se moduleaza fiecare dupa nevoile grupului, cum trairile fiecarui copil afecteaza aceasta dinamica. Am vazut cum interventia unor adulti, chiar daca a fost o intentie pozitiva, s-a transformat la nivel de grup in separarea copilului aparat de grup. E foarte greu sa intri in grup dupa ce ai fost separat. Toate eforturile au fost in zadar. Tin sa mentionez ca separarea a fost cumva auto-separare. Copilul aparat s-a purtat superior cu ceilalți (avea puterea) pana cand ceilalti au refuzat sa il implice in activitatile de grup. Cand si-a dat seama ca e separat, copilul a inceput sa incerce reintegrarea. A inceput prin a face anumite servicii grupului. Nu a functionat, a trecut la artileria grea: a inceput sa jigneasca si sa se retraga. Nu a functionat nici asa, asa ca a incercat glumele si jocuri comune. Inca se negociaza.

Asadar, dragi parinti, chiar daca sunteti tentati sa interveniti sa va aparati copilul pentru ca i s-a facut o nedreptate, atat timp cat nu exista agresivitate, incercati sa va lasati copiii sa isi rezolve singuri conflictele. Pe termen lung, vor avea de castigat.

Va asigur!

Despre Montessori, de data asta la scoala…

De curand m-am inscris la un curs AMI de educator Montessori pe grupa de varsta 6-12 ani. Am vrut, si inca mai vreau, sa continui educatia baietilor in sistem Montessori, cat mai mult cu putinta. In vara am fost la primul modul. Cursul se tine in Praga. Am fost toata gasca. Ma gandeam ca voi profita de plimbare si vom face si putin din concediul mult dorit cu aceasta ocazie…

Cat m-am inselat! Cursul nu este usor (nici extraordinar de greu), insa trebuie sa-i acorzi timp. Muuult timp! Insa cursul este revelator… Cel putin pentru mine.

Am fost un copil caruia i-a placut scoala, mi-a placut sa invat. Pe vremea cand mergeam eu la scoala nu existau tablete, telefoane si nici macar emisiuni interesante la televizor. Asadar, informatia o luam din carti si de la scoala. Cu toate acestea, modul in care li se prezinta copiilor lumea in sistemul Montessori este extraordinar! Nici macar nu am cuvinte sa exprim revelatia mea dupa orele de curs, cand in sfarsit, dupa ani de studiu, s-au legat toate acele elemente. Totul are logica, totul are sens… Ma simt diferit, desi cunostintele sunt aceleasi…

Sistemul Montessori pentru scoala (cel putin pe varsta 6-12 ani pe care o studiez acum) este total diferit de cel traditional. Este un sistem in care copilul este vazut ca un adult in devenire, in care informatiile se leaga unele de altele si capata o alta valoare. Este un sistem in care copilul lucreaza singur la formarea lui intrinseca, adultul este ghid din umbra.

Stiti orele acelea plictisitoare din scoala generala in care proful tot povestea, si povestea si toti copiii cascau? Pentru ca nu intelegeau de ce le este necesara informatia… Nu ma gandesc decat la orele de istorie, care au fost un calvar pentru mine. Nu am inteles pana in vara, de ce imi este mie utila istoria in viata… Acum totul are sens…

Va invit la descoperire… Cautati informatii despre cum invata un copil la scoala Montessori. Si ce invata… Meditati.

Pentru ca nu vreau sa fie un post de promovare am sa ma rezum doar la a va invita sa-mi scrieti daca doriti mai multe informatii de la mine. Adresa mea este cami@nutrilicios.com.

`One test of the correctness of educational procedure is the happiness of the child.`

M. Montessori

Cei sapte ani de acasa…

O alta idee, pentru cand aveti timp de meditat…

Voiam doar sa povestim putin despre `cei sapte ani de acasa`. In cultura romaneasca exista aceasta expresie si credinta potrivit careia un copil care nu este respectuos cu cei din jur, care manifesta comportament imoral, fara grija de ceilalti, nu ar avea cei sapte ani de acasa. Adica nu a fost educat de parintii lui conform cu normele morale si sociale. Ca si cum toata educatia copiilor, referitoare la moralitate se intampla in primii sapte ani de viata.

Realitatea, insa, este total diferita. Maria Montessori a observat ca cei mici devin constienti si interesati de moralitate abia dupa 6 ani. Atunci isi pun intrebari cu privire la ce e bine si ce nu, se compara cu cei din jur, cauta in ceilalti acte de moralitate, incep sa aiba spirit justitiar si sa devina constienti de sine. Adica abia dupa 7 ani ii putem invata pe copii ce e moralitatea, cum sa se poarte in societate. Abia dupa 7 ani copilul poate incepe sa inteleaga aceste concepte si va lucra cu ele, le va duce la limita, le va incerca pe toate partile, pana va intelege si isi va forma propriul set de valori, de acte morale.

Pana in 7 ani, tot ce putem face, este sa le fim exemplu. Sa fim sinceri cu ei, sa fim corecti, sa ne respectam promisiunile, sa ii ajutam sa se dezvolte emotional, pentru ca mai tarziu sa putem lucra de moralitate si spirit justitiar. E nevoie ca noi, parintii, sa le fim calauze pe acest drum. Sa le aratam cum facem noi. Ei ne vor copia. Si dupa 6-7 ani isi vor pune intrebari si vor alege propriile cai.

Asadar, gata cu cei 7 ani de acasa! Copilul va invata dupa 7 ani ce e moralitatea, ce e corect si ce nu, cum sa respecte regulile societatii.

Iar responsabili pentru acest lucru suntem noi, parintii, in primul rand. Indiferent de varsta la care se invata aceste lucruri, responsabilitatea invatarii lor este sarcina noastra. A parintilor, a educatorilor, a societatii. Pentru ca oricat de curat ai tine in casa, mizeria se va imprastia rapid daca totul e mizerabil in jurul tau.

Asa ca haideti sa fim mai buni unii cu ceilalti, sa le aratam copiilor nostri cat de frumos putem convietui. Pana la urma, toti avem acelasi scop: sa fim fericiti!