mamicieblog

blog de parenting, iubire si casa…


Leave a comment

Despre Montessori, de data asta la scoala…

De curand m-am inscris la un curs AMI de educator Montessori pe grupa de varsta 6-12 ani. Am vrut, si inca mai vreau, sa continui educatia baietilor in sistem Montessori, cat mai mult cu putinta. In vara am fost la primul modul. Cursul se tine in Praga. Am fost toata gasca. Ma gandeam ca voi profita de plimbare si vom face si putin din concediul mult dorit cu aceasta ocazie…

Cat m-am inselat! Cursul nu este usor (nici extraordinar de greu), insa trebuie sa-i acorzi timp. Muuult timp! Insa cursul este revelator… Cel putin pentru mine.

Am fost un copil caruia i-a placut scoala, mi-a placut sa invat. Pe vremea cand mergeam eu la scoala nu existau tablete, telefoane si nici macar emisiuni interesante la televizor. Asadar, informatia o luam din carti si de la scoala. Cu toate acestea, modul in care li se prezinta copiilor lumea in sistemul Montessori este extraordinar! Nici macar nu am cuvinte sa exprim revelatia mea dupa orele de curs, cand in sfarsit, dupa ani de studiu, s-au legat toate acele elemente. Totul are logica, totul are sens… Ma simt diferit, desi cunostintele sunt aceleasi…

Sistemul Montessori pentru scoala (cel putin pe varsta 6-12 ani pe care o studiez acum) este total diferit de cel traditional. Este un sistem in care copilul este vazut ca un adult in devenire, in care informatiile se leaga unele de altele si capata o alta valoare. Este un sistem in care copilul lucreaza singur la formarea lui intrinseca, adultul este ghid din umbra.

Stiti orele acelea plictisitoare din scoala generala in care proful tot povestea, si povestea si toti copiii cascau? Pentru ca nu intelegeau de ce le este necesara informatia… Nu ma gandesc decat la orele de istorie, care au fost un calvar pentru mine. Nu am inteles pana in vara, de ce imi este mie utila istoria in viata… Acum totul are sens…

Va invit la descoperire… Cautati informatii despre cum invata un copil la scoala Montessori. Si ce invata… Meditati.

Pentru ca nu vreau sa fie un post de promovare am sa ma rezum doar la a va invita sa-mi scrieti daca doriti mai multe informatii de la mine. Adresa mea este cami@nutrilicios.com.

`One test of the correctness of educational procedure is the happiness of the child.`

M. Montessori

Advertisements


Leave a comment

Cei sapte ani de acasa…

O alta idee, pentru cand aveti timp de meditat…

Voiam doar sa povestim putin despre `cei sapte ani de acasa`. In cultura romaneasca exista aceasta expresie si credinta potrivit careia un copil care nu este respectuos cu cei din jur, care manifesta comportament imoral, fara grija de ceilalti, nu ar avea cei sapte ani de acasa. Adica nu a fost educat de parintii lui conform cu normele morale si sociale. Ca si cum toata educatia copiilor, referitoare la moralitate se intampla in primii sapte ani de viata.

Realitatea, insa, este total diferita. Maria Montessori a observat ca cei mici devin constienti si interesati de moralitate abia dupa 6 ani. Atunci isi pun intrebari cu privire la ce e bine si ce nu, se compara cu cei din jur, cauta in ceilalti acte de moralitate, incep sa aiba spirit justitiar si sa devina constienti de sine. Adica abia dupa 7 ani ii putem invata pe copii ce e moralitatea, cum sa se poarte in societate. Abia dupa 7 ani copilul poate incepe sa inteleaga aceste concepte si va lucra cu ele, le va duce la limita, le va incerca pe toate partile, pana va intelege si isi va forma propriul set de valori, de acte morale.

Pana in 7 ani, tot ce putem face, este sa le fim exemplu. Sa fim sinceri cu ei, sa fim corecti, sa ne respectam promisiunile, sa ii ajutam sa se dezvolte emotional, pentru ca mai tarziu sa putem lucra de moralitate si spirit justitiar. E nevoie ca noi, parintii, sa le fim calauze pe acest drum. Sa le aratam cum facem noi. Ei ne vor copia. Si dupa 6-7 ani isi vor pune intrebari si vor alege propriile cai.

Asadar, gata cu cei 7 ani de acasa! Copilul va invata dupa 7 ani ce e moralitatea, ce e corect si ce nu, cum sa respecte regulile societatii.

Iar responsabili pentru acest lucru suntem noi, parintii, in primul rand. Indiferent de varsta la care se invata aceste lucruri, responsabilitatea invatarii lor este sarcina noastra. A parintilor, a educatorilor, a societatii. Pentru ca oricat de curat ai tine in casa, mizeria se va imprastia rapid daca totul e mizerabil in jurul tau.

Asa ca haideti sa fim mai buni unii cu ceilalti, sa le aratam copiilor nostri cat de frumos putem convietui. Pana la urma, toti avem acelasi scop: sa fim fericiti!


Leave a comment

Cum ne mai educam copiii?

In ultima vreme, preocupata mai mult de educatia copiilor mei, am inceput sa observ tot mai mult copiii din jur si pe parintii lor. Pana nu demult eram in bula mea cu oameni `aproape perfecti`. Glumesc, desigur. Insa e vorba de adulti care au inteles ca si copiii sunt oameni, ca si ei au nevoi, care incearca si reusesc (in cea mai mare parte a timpului) sa trateze copiii cu blandete si cu prezenta lor.

Insa in jurul meu am observat si oameni mai preocupati de hartiile de la serviciu decat de emotiile propriilor copii, Am gasit tot mai multi parinti care isi trateaza copiii ca pe niste animale, fara respect, fara empatie, si care nu inteleg de ce copiii se razvratesc. Sunt parinti care, din prea multa grija pentru copiii lor, le reteaza aripile (recunosc, uneori si eu fac asta. Noroc ca T mi-a atras atentia ca nu il las sa greseasca si ca el vrea sa faca unele greseli). Si am vazut copii care umbla ca niste roboti, conectati la priza in permanenta, prin intermediul tabletei si telefonului. De parca nu ar mai avea timp sa invete programare pana devin adulti si pentru care o ora de joaca in aer liber este un eveniment din ce in ce mai rar.

Nu as vrea sa judec nici pe unii, nici pe altii. Sunt de acord ca fiecare parinte isi creste copilul asa cum isi doreste. Insa mi se pare nepotrivit sa uiti copilul cu zilele in fata gadgeturilor si apoi sa te plangi ca nu stii ce sa mai faci cu el. Mi se pare nepotrivit sa nu stai de vorba cu el si apoi sa te plangi ca nu vorbeste corect, ca e antisocial si ca nu vrea sa iasa afara. Nu o sa vrea sa iasa afara pana ce nu i se va interzice accesul la tableta/telefon. Trebuie sa fim constienti de alegerile pe care le facem si sa ne asumam consecintele. Asa ii invatam si pe copii, nu?

Multi parinti folosesc tableta/telefonul pe post de dadaca pentru copil. Fie ca au ceva de lucru, fie ca vor cateva minute sa se adune, plaseaza copilul in fata ecranului si isi vad de treaba. Fara sa realizeze, copilul incepe sa petreaca din ce in ce mai mult timp in fata ecranelor si din ce in ce mai putin timp cu parintii. E greu sa ii ajuti sa se dezlipeasca. Dar nu imposibil. Insa e nevoie de determinare, de limite puse cu blandete, de timp de calitate petrecut cu copilul. Si e dificil sa dai acest timp cand, poate, nici tu nu l-ai avut cand erai copil. Dar, repet, nu e imposibil.

Am fost acolo, am trecut prin toate aceste stari si am realizat ca se poate. Am reusit sa ma conectez cu copiii mei, sa ii conving pe cei din jur sa mi se alature, sa fiu prezenta. Si nu, nu e totul perfect, insa nici nu trebuie sa fie. Functionam bine in imperfectiunea noastra si ne place. Si asta e tot ce conteaza.

E minunat sa vezi cum copiii isi gasesc singuri de lucru si de joaca atunci cand nu au acces la ecrane! E minunat sa ii vezi cu cartile in mana sau cerandu-ti detalii despre anumite lucruri. E minunat sa ii vezi cum inteleg cand le amintesti regula `fara ecrane` si e la fel de minunata negocierea pentru 5 minute la tv.

Ce am obtinut? Conectare cu copilul, tratare de la egal la egal, copiii sunt mai constienti de emotiile ce ii incearca si le verbalizeaza, timp de calitate petrecut impreuna, copiii au invatat sa se joace singuri, inventeaza, citesc etc.

Si nu, nu mi-e teama ca vor fi depasiti de copiii lasati in fata ecranelor. Pentru ca stiu ca vor invata rapid sa dea cu degetul pe tastatura. Va fi mai greu pentru copiii crescuti in fata ecranelor sa acumuleze informatia din carti/natura.

Voi cum stati la capitolul ecrane?


Leave a comment

Despre scoala si educatie… doar ganduri

Stiu, nu am mai scris de multa vreme, insa va asigur ca am un motiv destul de serios. Mi-as dori sa scriu mai des… uneori nici macar nu stiu despre ce sa scriu…

Azi am ales sa mai eliberez din gandurile despre scoala care nu imi dau pace in ultima vreme… Urmaresc de ceva vreme situatia invatamantului din tara si mi se pare incredibil cate transformari s-au produs in ultimul timp. Nici macar nu e vorba de educatia propriu-zisa, cat de birocratia din spatele ei. Copiii sunt buimaci, parintii nu mai stiu incotro s-o apuce iar profesorii sunt depasiti. Totul se schimba cu viteza luminii, nu stim in ce consta schimbarea, nimeni nu a facut o proiectie pe termen mediu si lung pentru a intelege unde duc aceste modificari.

Avem invatamant obligatoriu de la varste fragede (ceea ce nu e neaparat rau, atat timp cat se tine cont de dezvoltarea fiecarui copil in parte), insa nu avem gradinite si scoli capabile sa ii primeasca. Am mai dat si in institutiile particulare, care absorbeau o parte din numarul de copii de varsta scolara. Nu avem oameni pregatiti sa educe copiii cu diverse afectiuni, insa trimitem acesti copii in clase supraaglomerate, obligatoriu. Nu avem oameni pregatiti suficient, insa ii punem sa completeze hartii pana la epuizare. Vrem rezultate `ca afara`, insa nu le dam informatia necesara, materialele de lucru, metodica. Si tot asa…

In acest context, ma intreb ce sens are educatia? Cum poate ajuta scoala la dezvoltarea armonioasa a copilului meu, cand el nu este decat un numar asociat unui nume. Observ din ce in ce mai putini oameni daruiti meseriei lor, din ce in ce mai multa politica in scoala, din ce in ce mai putin timp pentru lucrurile cu adevarat importante. Si nici macar nu exista alternative… legale… sau legalizate…

Practic, statul ma obliga sa imi duc copilul la o scoala de stat, unde nu ii poate oferi conditii minime de siguranta. Nu mai vorbesc de dezvoltare emotionala… Statul nu se ingrijeste de astfel de lucruri de finete… Pentru ca nu stie… Sau nu poate…. Sau, si mai sigur, nu ii pasa.

Eu una nu mai am incredere in educatia pe care statul o poate oferi copiilor mei. De la profesori, la programa si conditiile din scoli si gradinite, toate sunt defavorabile unei educatii propice. Refuz sa imi trimit copilul la scoala/gradinita, unde ii sunt incalcate constant drepturile, unde este umilit de colegi si de cadrele didactice, unde propovaduim iubirea de Dumnezeu insa ne purtam urat cu semenii nostri, unde nota e mai importanta decat cunostintele acumulate, unde hartiile sunt degraba pregatite, insa lectiile nu au mai fost revizuite de ani buni… Unde se intampla multe, mai putin educatie…

Si ma tot intreb, din ce in ce mai des, ce as putea face eu sa schimb ceva? Pot scrie despre aceste lucruri, pot observa, pot trage de maneca atunci cand observ ceva nepotrivit… Insa mi se pare insuficient… Pot sa cer drepturile copilului meu, insa ma lupt cu morile de vant… Sau cel putin asa am impresia…

Ce credeti ca putem face pentru a schimba in bine situatia din sistemul de invatamant?


2 Comments

Despre mancare si moarte…

Rezultatele unui studiu statistic facut de OMS au tot fost promovate zilele acestea, asa ca aleg sa scriu si eu despre el.  OMS a publicat un studiu conform caruia 11 milioane de oameni mor anual datorita unor boli generate de alimentatie, boli precum cele cardio-vasculare, diabet, cancer, obezitate. Se pare ca cele mai nocive alimente in prezent sunt pizza, inghetata si prajiturile.

Chiar si asa, OMS nu sfatuieste populatia sa evite cu orice pret aceste alimente, ci, mai degraba, sa le consume in cantitate mai mica, mai moderat.

Realitatea este ca mancarea poate ucide, daca nu este folosita cu moderatie. Nici macar nu conteaza daca e vegetarian sau vegan, mediteraneean sau francez, meniul supraestimat, nediversificat, nemoderat poate fi generator de probleme majore de sanatate. Si, ce e mai trist, din punctul meu de vedere, e faptul ca nu ne invata nimeni cum sa ne hranim, cum sa ne alegem cele mai sanatoase meniuri, cum sa citim o eticheta. Nu exista educatie alimentara in Romania. Nici exemple nu prea avem in jurul nostru. Am trecut prea repede de la gaina si legumele din curtea bunicilor la abundenta de alimente din supermarket. Nu am avut de unde sa invatam ce e E 948 si nici in ce alimente il gasim. Nu am invatat cate mese sa mancam intr-o zi, ce inseamna o portie si ce trebuie sa contina. Nu am invatat ce se intampla cu mancarea in organism, de ce mancam…

Sunt prea putine informatii in acest sens in cartile dedicate copiilor, adultii nu se gandesc uneori ca se poate invatat despre alimentatia corecta, alteori nu stiu cum sa explice copiilor aceste lucruri. Stiu, pentru ca, desi am terminat o facultate de profil, mi-a fost greu sa adopt o cale spre educatia alimentara a copiilor mei. Insa, in timp am invatat sa le spun nu atunci cand imi cer ciocolata seara, sa ii fac sa manance fructe si legume proaspete fara sa ii oblig, sa le dau informatii valide despre alimentatie si alimente.

Si, da, vreau sa povestesc si altora cum am reusit eu, sa le dau idei, sa iau atitudine, astfel ca peste cativa ani, tot mai putini oameni sa fi murit din cauza alimentatiei. Din acest motiv a luat nastere nutrilicios. In curand ne veti gasi in Constanta cu ateliere dedicate copiilor pe tema alimentatiei, cu seminarii pentru parinti, cu joaca si distractie cat cuprinde.

Tu ce ai vrea sa gasesti la noi?

 


2 Comments

Despre `aproape` Montessori

Vad din ce in ce mai des vorbindu-se despre activitati Montessori in diverse medii (gradinite, locuri de joaca etc.), gradinite cu cate o grupa Montessori (restul grupelor sunt traditionale), activitati in `stil` Montessori, jocuri si jucarii Montessori (si care, de fapt, sunt niste chinezarii ieftine si fara nici o legatura)… Nu ca sunt vreo experta, ca nu sunt, insa, de cand mi-am dus copiii la activitati Montessori am realizat ca nu orice activitate promovata astfel, este cu adevarat in spiritul a ceea ce a vrut Maria Montessori sa creeze.

Din pacate, denumirea Montessori nu este marca inregistrata, asadar oricine o poate folosi. Si poate nu m-ar deranja folosirea denumirii Montessori atunci cand mi se explica o anumita activitate sau cum functioneaza un joc. Insa ma deranjeaza aparitia acestei descrieri in mesaje publicitare tot mai agresive.

Nu e vorba ca se folosesc de aceasta denumire, insa, de cele mai multe ori, cei care fac astfel de afirmatii nu stiu nici ei despre ce e vorba. Nu stiu exact ce caracteristici are un joc Montessori, sau cum trebuie sa arate o carte in spiritul Montessori, sau cum se face o activitate Montessori. Si nici nu lucreaza cu cineva specializat in educatia Montessori. Nici eu nu stiu totul despre Montessori. Si nu am pretentia ca voi sti vreodata. Insa mi se pare nedrept sa folosesti denumirea fara a avea cunostinte minime legate de aceasta.

Unii cred ca daca pregatesti, impreuna cu copiii, la gradinita, o paine, ai facut o activitate Montessori. Insa nu e intotdeauna asa. Pentru ca cei mai multi, din lipsa de timp, spatiu, cunostinte etc., pregatesc ingredientele, le masoara, le amesteca, iar copiii se uita si au voie sa se joace putin cu aluatul. Eventual sa il puna in tava si sa ii urmareasca coacerea. In realitate, activitatea este Montessori atunci cand cei mici sunt implicati inca de la inceput. Ei trebuie sa isi caute ingredientele in bucatarie, sa isi ia ustensilele necesare, sa masoare singuri, sa amestece singuri, sa puna painea in cuptor si sa o verifice (cu ajutorul adultului, bineinteles) cand e gata. Mai mult, ei strang la finalul activitatii, spala vasele, dau cu matura. Asta implica multa mizerie, un timp indelungat si un anumit comportament al adultului supraveghetor. Iar un adult fara studii de specialitate, nu va avea rabdarea sa observe, fara sa intervina.

Repet, e doar parerea mea. E doar ceea ce am observat de-a lungul timpului.

Mai rau mi se pare ca nici potentialii clienti nu stiu exact despre ce e vorba. Adica, am fost si eu acolo. Copilul meu a fost dus la o clasa Montessori dintr-o gradinita traditionala. La inceput. Si am crezut ca e wow. Insa, abia mai tarziu, cand am incercat Montessori `adevarat`, cu oameni instruiti in acest sens, cu materiale Montessori, cu metode specifice de lucru, abia atunci am inteles ce nu e corect intr-o abordare `aproape` Montessori. De la atitudinea adultului, la spatiul creat special pentru copii, la programul de activitati si pana la materialele alese cu grija, prezentate cu un scop anume, totul formeaza `spiritul` Montessori. Nu, nu e suficient sa lasi copilul sa se descurce cum poate la imbracat sau dezbracat. Trebuie sa stii sa il ghidezi, sa il incurajezi. Iar acest lucru nu poate fi obtinut in `o zi/saptamana` cu activitati de tip Montessori. Sau intr-un loc de joaca `cu activitati tip Montessori`. Pai ori e Montessori, ori e o struto-camila…

Nu mai vorbesc de continuarea activitatilor in spiritul Montessori de acasa… e inutil… Macar acasa nu avem pretentia ca suntem instruiti in acest sens… Nu sunt multi parinti dispusi sa se pregateasca in educatia Montessori doar ca sa aplice acasa acest tip de educatie. Eu ii admir pe cei care incearca, insa, sa ofere o astfel de alternativa copiilor lor.

Voi ce experiente legate de educatia `aproape` Montessori aveti?


Leave a comment

Martisoare…cu cei mici

Nici anul acesta nu puteam sa lasam sa treaca 1 martie fara a face martisoare de daruit celor dragi. Baietii abia asteptau provocarea, asa ca am cautat pe repede inainte materialele de care avem nevoie.

Anul acesta i-am lasat sa aleaga ce fel de martisoare vor sa faca: din fimo sau din margele Hama (sau de la Ikea). Lucreaza de zor la ambele variante, pentru ca nu pot decide ce le place mai mult.

Pentru martisoarele din fimo am luat 3 culori de pasta de fimo (pana acum am folosit doar alb si rosu), niste ace cu care sa se prinda in piept si forme de decupat.

52605171_2140359846058329_6878453075879657472_n

Au intins pasta de fimo intr-o foaie subtire, folosind un facalet, au decupat cu formele alese de ei si au pus martisoarele pe tava, in cuptor. Dupa 10 minute la 130 de grade Celsius, martisoarele au fost gata! Urmeaza sa le lipim pe ace si sa atasam firul alb-rosu.

52467454_1150680985107697_1774898928743874560_n

Simplu! Nu?

Si lucrul cu margelele Hama le-a placut. De fapt, le avem la vedere de ceva vreme si ii tine ocupati. Au fost foarte fericiti cand le-am spus ca pot face martisoare din margele. Am scos de pe net cateva poze cu modele si ei au ales sa faca ce vor.

52601826_602118523584152_3543819031083483136_n

Si eu am lucrat cot la cot cu ei, este o activitate relaxanta si placuta. Urmeaza sa le lipim si pe ele de clame sau ace, sa le atasam snur si sa le daruim fetelor.

Voi ce martisoare lucrati?