mamicieblog

blog de parenting, iubire si casa…


Leave a comment

Ce facem in week-end? In Bucuresti…

E iarna, e frig si timpul de stat afara e limitat… Asadar, ramane intrebarea: ce facem in week-end cu copiii? Noi am ales sa mergem in Bucuresti week-end-ul trecut, la Oraselul cunoasterii.

Am mai fost acolo si anul trecut, stiam ce ne asteapta. Eram curiosi daca va avea acelasi farmec pentru copii. Si nu am fost deloc surprinsi de faptul ca cei mici s-au simtit din nou foarte bine, s-au jucat cateva ore fara sa se plictiseasca… dimpotriva, ar mai fi vrut sa stea daca foamea le-ar fi dat pace…

Oraselul cunoasterii e un concept relativ nou in Romania, un centru al stiintei si al experimentelor, potrivit deopotriva si celor mici, insa si celor mari. M, care are 1 an, nu s-a plictisit cele 3-4 ore petrecute in Orasel. Si nici nu a vrut sa doarma. Am `facut` impreuna puzzle, am verificat luminile, am privit bazinul de joaca cu apa, am cantat la harpa si pian si am masurat viteza cu care poate merge… A fost prezent in fiecare incapere si a participat cum a putut el mai bine la activitatile incepute de T si prietena lui.

T a incercat aproape toate experimentele din Orasel. Bineinteles ca locul favorit a fost laboratorul acvatic si locul de facut valuri. Nu reuseam sa il atrag spre alte activitati… Insa a fost incantat si de jocul cu electricitatea, de puzzle si jocul cu aer. Da, cu aer… unde a vazut ce putere poate avea aerul, cum este transmis sunetul si unde a incercat harpa fara corzi. La final nu se putea dezlipi de un joc cu magneti.

Mi se pare o idee minunata de a petrece un week-end mohorat, mai ales ca vizitand Oraselul cunoasterii copilul nici nu-si da seama cat de repede invata concepte fizice. Plus ca poate experimenta, nu doar observa. Noi am avut noroc, sambata dimineata nu era aglomerat, asadar copiii s-au jucat in voie fara sa fie nevoiti sa astepte randul. Si probabil daca era un restaurant in zona, am mai fi stat cateva ore sa experimentam.

Si nu, acesta nu e un post platit… este o recomandare sincera, traita de noi.

Voi unde mai mergeti la joaca?


Leave a comment

Activitati indoor cu copiii. Azi, ora de pictura…

Voi ce faceti iarna cu copii, atata timp in casa? Vremea din ultimele zile nu ne lasa sa stam prea mult pe afara, asa ca trebuie sa regandim activitatile cu cei mici. Si nu, nu e vorba ca se plictisesc si fac prostii apoi, ci doar de faptul ca e bine sa isi mai exerseze si ei talentele.

Lui T ii place tare mult sa picteze, insa M este destul de … `imprastietor`, sa zicem… adica orice lucru noi prinde in mana, intai il imprastie prin toata casa, apoi se intreaba ce poate face cu el… Asa ca acuarele ii ajung in manute doar sub supraveghere stricta.

Zilele astea am dat peste o idee minunata. Cei mici pot picta fara sa se murdareasca. Nici macar un pic. Asa ca am pus in practica, si acum va povestesc si voua.

Aveti nevoie de pungi zipper (pungi cu fermoar), coli de hartie si acuarele (la tub). Se taie coala de hartie dupa dimensiunea exacta a pungii cu fermoar, se introduce in punga si se pun culorile pe foaie.

dsc_5100

Se inchide punga (eventual se sigileaza fermoarul) si se inmaneaza copilului/copiilor. Distractie garantata.

dsc_5102

La final se etaleaza operele de arta intr-un loc vizibil.

dsc_5108

Distractie placuta!


Leave a comment

Ce mai facem cu copiii? In Constanta

Se apropie vacanta de iarna si cei mai multi copii vor sta acasa, pe capul parintilor, plictisindu-se… sau nu… Am gasit pe net variante de ateliere si intalniri la care puteti merge cu copiii.

Cei de la Fire de magie au pregatit o saptamana intreaga cu ateliere de creatie, engleza, cunoastere si jocuri, in fiecare zi de vacanta, de la ora 9.00 si de la 10.50. Atelierele au loc si acum, de la inceputul anului, si au teme diverse si interesante, precum Calatorie in jurul lumii sau Recicleaza si creaza.  Pentru noi orele sunt putin nepotrivite, insa tot mai sper ca voi reusi sa ajung si eu cu T, macar o data.

Pentru cei cu copii mai mici exista in continuare atelierele Montessori la Clubul Montessori Start pentru Viata. Acolo merg si eu cu M de cateva luni si sunt incantata de abilitatile deprinse in tot acest timp. Este locul unde poti spera la o educatie mai buna, cu respect si empatie, pentru copii. Si unde copiii invata sa se descurce pe cont propriu.

Cei de la Helen Doron Constanta fac sambata, pe 28 ianuarie, de la 11.30, un atelier de creatie in limba engleza, la Bistraw Verde Viu. Atelierul de sambata e gratuit si necesita inscriere. Am vazut mai multe ateliere facute de ei in ultima vreme, asa ca nu ar fi rau sa le urmariti pagina de facebook. Si cursurile lor de engleza sunt faine. T a invatat destul de multe lucruri in cele cateva luni cat a fost.

School of Music Constanta ofera cursuri de canto, pian, chitara electrica/acustica,chitara-bass,vioara, actorie, limbi straine, tobe, dans si cor.

All in One Dance, Total Dance Center si Black Sea Dance Studio ofera cursuri de dans copiilor de diferite varste. NutriFitness Kids &Teens este o sala de sport noua care ofera cursuri de gimnastica, dans, trasee sportive si educatie in nutritie copiilor. Cursurile sunt in fiecare zi dupa ora 16.00.

Voi ce alte activitati indoor mai stiti in Constanta?

UPDATE: Am primit notificare de la prietenul facebook ca saptamana viitoare, pe 7 februarie de la ora 11.00, cei de la Helen Doron si Bistraw Verde Viu au programat un alt atelier fain pentru copii: Eat to be fit! Suna bine, asa ca m-am gandit sa va povestesc si voua…


1 Comment

Despre educatia rutiera

Vad din ce in ce mai des oameni, maturi, uneori chiar in varsta, care habar nu au cum sa traverseze strada. Cred ca toti stim ca cele cateva secunde de traversat pot face diferenta intre viata si moarte. Ii scot din calcul pe cei care se grabesc si traverseaza prin locuri nepermise, printre masini, convinsi ca nu li se poate intampla mare lucru… Inconstienti… Insa banuiesc ca ei sunt impacati cu alegerea lor… Insa sunt oameni care nu stiu sa traverseze nici pe la semafor sau trecerea de pietoni… Unii au impresia ca atunci cand sunt pe trecerea de pietoni trec printr-un tunel… E drept, daca da unul peste tine pe trecere si te accidenteaza, el poate face puscarie. Insa cu ce te ajuta pe tine, cel din spital sau de la morga, ca ala face inchisoare (uneori nu face nici atat)? Tie ti-a dat viata peste cap…

Mai grav, sunt unii care isi arunca copiii pe trecere, in carucior, pe bicicleta sau pe jos, ca si cum ar trece prin parc… Nu stiu sa se asigure, nu stiu sa ii arate copilului cum se asigura corect, uita sa fie atenti, sa isi ia telefonul de la ureche pentru cateva secunde pentru a obtine vizibilitate si atentie maxime, uita sa se dea jos de pe bicicleta, sau sa isi dea copilul jos de pe bicicleta… Noi suntem exemplu pentru copiii nostri si daca noi ne aruncam pe trecere sau la semafor fara sa ne asiguram, in graba, fara sa tinem cont de niste reguli elementare (in fond e viata noastra, nu?), atunci sa nu ne mire ca si ai nostri copii se arunca in fata masinilor, dupa o minge fugita prea repede de sub picior.

Cand T avea 1 an si putin si-a manifestat pentru prima data interesul pentru semafor si trecerea de pietoni. Era o zi in care plouase, primavara tarzie, si am iesit putin in jurul blocului la joaca. I-a placut semaforul, l-a urmarit, i-am povestit ce semnifica zebra si culorile semaforului, si am traversat, pe verde, de mana. Apoi a aseptat sa se faca iar verde, si am traversat in sens opus. Si tot asa, vreo jumatate de ora, ca se minunau vanzatoarele de la magazinele din apropiere cata rabdare are si am… Si nu, nu mi-a pasat de vorbele si privirile lor, am continuat sa traversez strada cu T pana cand el a considerat ca stapaneste procedura si a renuntat. De atunci, la fiecare trecere si semafor ne oprim, stie ca trebuie sa ma tina de mana sau sa stea langa mine, se asigura inainte, si apoi trece, asa cum a fost inavatat. Evident ca mai sunt si momente in care uita ce l-am invatat, sau poate se grabeste sa faca ceva, asa ca il iau frumos de mana, ii amintesc ce se intampla, fara sa il sperii si il rog sa se asigure si apoi sa traverseze. Sper sa fie o strategie buna si atunci cand va fi mai mare si va merge singur pe strada sa nu uite ca am petrecut ore bune impreuna inavatand sa traversam.


Leave a comment

Gogosele cu branza, facute la cuptor

Am gasit pe net o reteta tare faina pentru gustarea copiilor. Asa ca, la primul moment liber, am incercat-o. mi-a placut ce a iesit, copiii au mancat cu pofta, asa ca o impart cu voi. E vorba de niste gogosele facute la cuptor, pline cu branza delicioasa.

dsc_5046400

Avem nevoie de:

O cana de apa (cam 200 ml)

70 g unt

O cana de faina (120 g)

3 oua

150 g Emmentaler ras

Ou batut

Cum se face?

Apa se pune pe foc impreuna cu 70 g de unt si se asteapta sa se topeasca untul. Se adauga un praf de sare. Dupa ce s-a topit untul se adauga faina si se amesteca bine. Se ia de pe foc si se incorporeaza 3 oua, unul cate unul. Se adauga 150 g de Emmentaler ras.

Se pun gogosele mici cu lingura sau cu posul pe hartia de copt din tava. Se ung cu ou batut. Se baga la cuptor, 25 de minute la 180 grade.

dsc_5045401

Pofta buna!


Leave a comment

Psihologia din spatele alimentatiei copiilor

Am predat, in activitatea mea didactica la Universitate, si un seminar de Psihologia alimentatiei umane. O materie tare draga mie, si foarte usor inteleasa de studenti, mai ales ca informatia era in mare parte deja cunoscuta de ei. Un capitol din aceasta materie vorbea despre perioada copilariei si modul in care abordam alimentatia celor mici. Ii rugam pe studenti sa isi aminteasca cum erau `pacaliti` sa manance atunci cand erau mici, si daca acum, la varsta adulta, respecta indicatiile parintilor sau sfatul nutritionistilor in ceea ce priveste alimentatia…

Evident ca raspunsul lor era: `Daca prin alimentatie sanatoasa intelegeti cola, cafea, covrigi, sandvisuri si cartofi prajiti, sigur respectam aceste indicatii!`.

Dintre metodele folosite de parinti pentru a convinge copiii sa manance erau: bataia (in cele mai grave cazuri), respectiv amenintarea cu bataia si pedepsirea, rusinarea (`milioane de copii sufera de foame in lume, si tu nu vrei sa mananci`, `eu muncesc cu orele sa iti pun o mancare calda pe masa si tu nu mananci`), mituirea (`primesti dulciuri/tv/tableta daca mananci`), pacalirea (`nu, nu e broccoli, e o salata mai speciala cu gust bun`, `mmmm, ce buna e fasolea asta!`).

Bineinteles, ca si noi avem tendinta de a recurge la astfel de metode pentru a convinge copilul sa manance. Mai ales ca, oricat ar manca un copil, parca tot timpul mananca putin, ni se pare ca e prea slab sau ca nu se va dezvolta suficient. Pe de alta parte, putini sunt parintii care isi schimba dieta zilnica intr-una mai sanatoasa, astfel incat copilul sa aiba cel mai bun exemplu. Si e destul de greu sa gatim alaturi si impreuna cu copilul, oferindu-i astfel posibilitatea de a cunoaste mancarea in ansamblul ei…

Practicile alimentare din copilarie au repercursiuni asupra dietei adultului de mai tarziu. Si nu, nu o spun eu de la mine putere, ci o demonstreaza studiile din ultima vreme, precum si realitatea care ne inconjoara. In Romania, un sfert din copiii de opt ani sunt supraponderali sau obezi. Si obezitatea atrage alte probleme de sanatate. Deci nu e de glumit!

Asadar, sa le acordam putina incredere celor mici, sa nu ne temem ca vor suferi de foame, sa incercam sa ii hranim cat mai sanatos. Sa nu ii fortam sa manance, nici sa ii pacalim. Eu, de exemplu, ii spun lui T ca atunci cand mananca carne ii da organismului proteina, si proteina ajuta la contructia de celule. Chiar daca are 4 ani. Ca sa inteleaga mai bine, imi tot pune intrebari si ii raspund cu rabdare la fiecare. La fel i-am povestit si despre vitamine. Si despre zahar si nocivitatea lui i-am spus, mentionandu-i ca si mie imi place ciocolata. Acum e mai usor cand ii refuz desertul seara.

Daca nu sunt mancaciosi le putem lasa la indemana mici gustari, cu fructe sau seminte sau orice ni se pare sanatos si bun pentru ei. Sa ii implicam cat mai mult in pregatirea si prepararea mesei, sa ii facem ajutor de bucatar sau sa scornim jocuri interesante prin care sa ii atraga mancarea. Mancatul in fata televizorului si tabletei nu este o solutie. Nici macar pentru adulti. Cred ca daca le oferim informatia corecta intr-un mod atractiv, vor incerca sa manance si broccoli sau conopida. Si exemplul parintilor cantareste cel mai mult.

Voi cum ii convingeti pe cei mici sa manance?


1 Comment

Vindecarea ranilor emotionale ale copiilor

T isi schimba gradinita. Am observat ca si-a schimbat comportamentul in ultima perioada la gradi, ba chiar nu mai voia sa mearga la gradinita, asa ca l-am intrebat. Si a vrut sa viziteze o noua gradinita, chiar daca el e mai timid uneori si nu se simte in largul lui in preajma strainilor. I-a placut in gradinita cea noua, a vrut sa revina si, mai ales, a vrut sa renunte la vechea gradinita.

Acum, ca l-am asigurat ca nu va mai merge la vechea gradinita, a inceput sa capete curaj sa spuna si sa ne arate ce se intampla acolo. Intr-o seara a facut asta. Mi-a cerut, din senin, sa ne jucam de-a gradinita. Oh! Cat ma rugasem de el inainte sa ne jucam de-a gradinita! Zile intregi, in speranta ca voi afla si eu noutati de la gradi… ca pe camere nu se vedea mare lucru care sa explice comportamentul lui… Dadeam si roluri, insa nici o sansa. Aseara, din senin, ma intreaba daca vreau sa fiu eu dna educatoare, ca el este copilul la gradinita. Zic ok, insa ce educatoare sa fiu: cea veche sau cea noua? `Cea veche!`

Nu sunt convinsa ca educatoarea se purta cu el asa cum mi-a cerut el, insa am inceput sa strig la el, sa nu imi convina nimic din ceea ce face, sa il caut sa-l `ciufulesc`, sa il pun intr-un loc etc., cam tot ce credeam eu ca se intampla la gradinita. El radea. Un ras nervos, se vedea ca nu-i e bine, insa tot voia jocul. Si fugea de mine, se ascundea, tipa si ma ruga sa nu ma opresc.

Stiam ca e incarcat cu multe emotii pe care nu stie sa le gestioneze, stiam ca toata joaca asta il va ajuta. Asa ca am continuat pret de cateva minute, cat  ne-a lasat cel mic sa ne jucam asa… si T nu s-a saturat, tot cerea sa fiu educatoarea de la vechea gradinita.

Am incercat la un moment dat sa schimb rolurile, sa aflu si eu cum facea educatoarea. Insa nu a vrut. Nici atunci, nici dupa cateva zile cand l-am provocat iar…

Si apoi mi-am amintit ca am avut o perioada in care el imi spunea pe diverse nume (jucam pe legume, animale sau jucarii) si eu trebuia sa il alerg prin casa, prefacandu-ma suparata pe el… avea acelasi ras nervos….

Nu stiu daca am facut bine sau nu ca l-am mutat de la gradinita, insa stiu ca nu mai voia sa mearga, ca era prea trist cand trebuia sa mearga la gradi, el fiind un copil extrem de vesel de obicei. Voi afla peste o perioada daca am luat decizia corecta. Pana atunci, sper la tot mai multe jocuri de vindecare…