Deseori aud intrebarea asta: pe cine sa cred, pe copil care imi spune ca educatoarea il bate sau tipa la el, sau pe educatoare care spune ca al meu copil inventeaza? Si mi se pare atat de simplu… sigur ca imi cred copilul!
Copiii nu mint! Mai ales cand e vorba de agresiune… Ce beneficii ar avea sa minta?
Am trecut prin episoade de agresiune in doua din cele trei gradinite pe care le-a frecventat T. Din pacate… La inceput nu am stiut ce sa cred… Copilul nu imi povestea despre ce se intampla la gradinita, insa comportamentul lui era schimbat… Avea cosmaruri noaptea, ziua abia ne intelegeam cu el… A fost si in perioada tantrumurilor… La un moment dat chiar nu mai aveam nici o solutie…
Educatoarea ne spunea ca nu e agresat la gradinita, ca i se vorbeste bland, ca e tratat cu respect… Insa copilul era tot mai agresiv… De fapt educatoarea tot tinea sa ne aminteasca despre agresivitatea aceasta a lui T si despre cum nu mai are solutii…
Atunci am decis sa apelam la un psiholog. Si bine am facut… Pentru ca, vazand cat suntem de deschisi sa rezolvam problema, copilul nostru a inceput sa ne arate si sa ne spuna cum este tratat la gradi. Da, cand intr-una din zile, nu a vrut sa intre in clasa, i-a spus tatalui lui ca a primit un castron in cap de la educatoare… Confruntata, bineinteles ca aceasta a negat… Nu stiam ce sa mai credem… Unii oameni te mint in fata atat de usor, ca si cum ar face asta in fiecare zi…
Am decis sa retragem copilul, atunci cand am observat ca starea lui nu se amelioreaza. Cand a inceput cea de-a doua gradinita si am vazut cum se poarta, cat de bine ne putem intelege, cum nu mai este agresiv, ne-am dat seama ca am crezut pe cine nu trebuia…
Insa nici aici fericirea nu a durat prea mult. S-a schimbat educatoarea, s-a trecut la programul de vara (cand copiii erau amestecati si tinuti si pe la alte grupe), personalul a devenit agresiv…. si copilul a reactionat din nou… Cosmaruri, crize, agitatie… de data asta l-am crezut mult mai repede si am luat masuri. L-am mutat la a treia gradinita, unde merge de mai bine de un an cu placere si fara schimbari de comportament.
Nu am stiut si nici nu am avut dovezi de agresiune asupra lui. La prima gradinita ne-am dat seama destul de tarziu, nu am depus plangere. La cea de-a doua ne-am dat seama foarte devreme si l-am mutat inainte ca el sa fie agresat. Insa, doar pentru ca vedea agresivitate in jurul lui, si pentru ca ii era teama sa nu pateasca ca alta data, ne-a aratat repede ce il doare.
Ce m-a impresionat mai mult la cea de-a doua gradinita a fost decizia lui brusca si hotarata de a se tunde scurt. Desi isi iubea carliontii. I-am respectat aceasta decizie, pentru ca mai tarziu sa aflam cum unii copii din gradinita erau trasi de par pe la spate de unele persoane din cadrul gradinitei. Nu, nu am dovezi… Nici nu-mi trebuie… Gestul copilului meu a fost suficient!
Ce e si mai grav in toata povestea asta, este ca am intalnit parinti care sunt de acord cu agresiunea (fizica sau verbala). La una din sedintele cu parintii, cand am pus probleme pedepselor si recompenselor am primit raspunsul `Ce, doamna?! Si noi am fost batuti si uite ce bine suntem!`. Nu, nu suntem bine… Si ascunzandu-ne si scuzandu-ne astfel, nici nu vom ajunge bine…. Nu, nu suntem bine… Daca eram bine, colegul meu nu ar fi omorat-o pe sotia lui si nu ar fi lasat doi copilasi pe drumuri… Daca era educat bland, cu respect fata de el si de cei din jur, nu s-ar intampla astfel de nenorociri…
Asadar, dragi parinti, cand aflati de la copilul vostru, direct sau indirect, ca este agresat la gradinita, nu lasati lucrurile asa… Mergeti la director, la inspectorat si la politie. Faceti plangere, aratati-i copilului ca viata si fericirea lui conteaza pentru voi!
Daca aveti povesti legate de agresiunea in gradinite si scoli, nu ezitati sa-mi scrieti pe mamicieblog@yahoo.com. Haideti sa facem publice aceste povesti, poate tot mai putini oameni vor avea curajul sa ne agreseze copiii in viitor!
mamicieblog 