mamicieblog

blog de parenting, iubire si casa…


Leave a comment

Operatiunea Martisorul 2018…

Aproape incheiata… A mai ramas partea usoara, cea in care baietii le daruiesc… Nu ca prima parte ar fi fost dificila…

Anul acesta am avut doua grade de dificultate in crearea martisoarelor… Pentru M am ales niste fundite cu buburuze, foarte usor de creat de el… Pentru T am zis ca ma pot complica putin, asa ca am folosit tehnica servetelului.

Sa le luam pe rand… Pentru martisoarele lui M am avut nevoie de niste fundite autoadezive, gargarite autoadezive, ace de siguranta si ata de martisor.

DSC_2171

M a fost tare incantat sa lipeasca gargaritele pe fundite si acele de siguranta. Ata am legat-o eu. Ta daaa!

DSC_2249

La T, lucrurile au fost putin mai complicate. Am folosit forme din lemn diverse, baza acrilica, aracet si bucati de servetele, lac transparent pentru fixare, ace de siguranta si ata de martisor.

DSC_2177

Am dat mai intai formele de lemn (care erau diferite: fundite, potcoave, ii, cercuri etc.) cu baza acrilica, le-am lasat sa se usuce bine, dupa care am lipit flori decupate de pe servetele cu aracet. Am folosit o solutie de apa cu aracet si pensula moale de desen pentru a uniformiza. Dupa ce s-au uscat, am acoperit cu un strat de lac transparent. Pentru ca nu aratau chiar minunat pe margine, am pictat cu culoarea rosie (operatiune pe care am facut-o eu in intregime, fiind foarte minutioasa si T nu a avut rabdare).

La final, am lipit cu pistolul cu silicon, ata si acele de siguranta.

DSC_2279

Pentru un transpor mai usor, si pentru efect, am luat doua cosulete din hartie, din acelea pentru flori, pe care T a vrut sa le picteze cu un model traditional (nu prea ne-a iesit lucrul cu sablonul).

DSC_2281

Baietii sunt nerabdatori sa le ofere… Si eu ii incurajez…

Asadar, primavara frumoasa va urez!

Advertisements


Leave a comment

Cine spune adevarul: copilul sau educatoarea?


Deseori aud intrebarea asta: pe cine sa cred, pe copil care imi spune ca educatoarea il bate sau tipa la el, sau pe educatoare care spune ca al meu copil inventeaza? Si mi se pare atat de simplu… sigur ca imi cred copilul!

Copiii nu mint! Mai ales cand e vorba de agresiune… Ce beneficii ar avea sa minta?

Am trecut prin episoade de agresiune in doua din cele trei gradinite pe care le-a frecventat T. Din pacate… La inceput nu am stiut ce sa cred… Copilul nu imi povestea despre ce se intampla la gradinita, insa comportamentul lui era schimbat… Avea cosmaruri noaptea, ziua abia ne intelegeam cu el… A fost si in perioada tantrumurilor… La un moment dat chiar nu mai aveam nici o solutie…

Educatoarea ne spunea ca nu e agresat la gradinita, ca i se vorbeste bland, ca e tratat cu respect… Insa copilul era tot mai agresiv… De fapt educatoarea tot tinea sa ne aminteasca despre agresivitatea aceasta a lui T si despre cum nu mai are solutii…

Atunci am decis sa apelam la un psiholog. Si bine am facut… Pentru ca, vazand cat suntem de deschisi sa rezolvam problema, copilul nostru a inceput sa ne arate si sa ne spuna cum este tratat la gradi. Da, cand intr-una din zile, nu a vrut sa intre in clasa, i-a spus tatalui lui ca a primit un castron in cap de la educatoare… Confruntata, bineinteles ca aceasta a negat… Nu stiam ce sa mai credem… Unii oameni te mint in fata atat de usor, ca si cum ar face asta in fiecare zi…

Am decis sa retragem copilul, atunci cand am observat ca starea lui nu se amelioreaza. Cand a inceput cea de-a doua gradinita si am vazut cum se poarta, cat de bine ne putem intelege, cum nu mai este agresiv, ne-am dat seama ca am crezut pe cine nu trebuia…

Insa nici aici fericirea nu a durat prea mult. S-a schimbat educatoarea, s-a trecut la programul de vara (cand copiii erau amestecati si tinuti si pe la alte grupe), personalul a devenit agresiv…. si copilul a reactionat din nou… Cosmaruri, crize, agitatie… de data asta l-am crezut mult mai repede si am luat masuri. L-am mutat la a treia gradinita, unde merge de mai bine de un an cu placere si fara schimbari de comportament.

Nu am stiut si nici nu am avut dovezi de agresiune asupra lui. La prima gradinita ne-am dat seama destul de tarziu, nu am depus plangere. La cea de-a doua ne-am dat seama foarte devreme si l-am mutat inainte ca el sa fie agresat. Insa, doar pentru ca vedea agresivitate in jurul lui, si pentru ca ii era teama sa nu pateasca ca alta data, ne-a aratat repede ce il doare.

Ce m-a impresionat mai mult la cea de-a doua gradinita a fost decizia lui brusca si hotarata de a se tunde scurt. Desi isi iubea carliontii. I-am respectat aceasta decizie, pentru ca mai tarziu sa aflam cum unii copii din gradinita erau trasi de par pe la spate de unele persoane din cadrul gradinitei. Nu, nu am dovezi… Nici nu-mi trebuie… Gestul copilului meu a fost suficient!

Ce e si mai grav in toata povestea asta, este ca am intalnit parinti care sunt de acord cu agresiunea (fizica sau verbala). La una din sedintele cu parintii, cand am pus probleme pedepselor si recompenselor am primit raspunsul `Ce, doamna?! Si noi am fost batuti si uite ce bine suntem!`. Nu, nu suntem bine… Si ascunzandu-ne si scuzandu-ne astfel, nici nu vom ajunge bine…. Nu, nu suntem bine… Daca eram bine, colegul meu nu ar fi omorat-o pe sotia lui si nu ar fi lasat doi copilasi pe drumuri… Daca era educat bland, cu respect fata de el si de cei din jur, nu s-ar intampla astfel de nenorociri…

Asadar, dragi parinti, cand aflati de la copilul vostru, direct sau indirect, ca este agresat la gradinita, nu lasati lucrurile asa… Mergeti la director, la inspectorat si la politie. Faceti plangere, aratati-i copilului ca viata si fericirea lui conteaza pentru voi!

Daca aveti povesti legate de agresiunea in gradinite si scoli, nu ezitati sa-mi scrieti pe mamicieblog@yahoo.com. Haideti sa facem publice aceste povesti, poate tot mai putini oameni vor avea curajul sa ne agreseze copiii in viitor!


Leave a comment

Educatie sexuala… cand incepem?

Deseori aud in jurul meu intrebari despre cum, cand si cat le vorbim copiilor despre sex. Si unii se minuneaza cand le spun ca eu le-am vorbit alor mei inca de cand erau bebelusi. Pai da! Le-am denumit organele genitale cu numele reale. Am mai folosit noi si nume de pasari, insa doar pentru a ne alinta si pentru ca sunt atat de raspandite, incat cred ca trebuie sa le cunoasca…

Apoi am povestit despre rolul dusului, despre cum ne spalam, despre diferentele intre baieti si fetite, despre de ce ne imbracam, despre cine are voie sa ne dezbrace si sa ne atinga si cum, despre bombonelele cu care ne ademenesc strainii si multe altele.

Asa am facut cu T si apoi cu M, cand acesta a venit pe lume. Nu, nu mi-a fost usor sa trec peste bariere, insa am reusit, perseverand si convingandu-ma ca fac cel mai bun lucru pentru copiii mei.

Cu T am ajuns la explicatii mai avansate atunci cand a devenit curios cu privire la cum a ajuns fratiorul lui in burtica. Desi i-am spus de mai multe ori povestea, adaptata varstei lui, intrebarile nu se opreau. Mi-am dat seama intr-un final, ca nu intelegea cum ajunge spermatozoidul pana la ovul. Insa nici nu stia sa ma intrebe direct, si tot punea intrebari pe langa… Pentru ca nu stiam sa imbrac raspunsul intr-o forma usor de inteles si, mai ales, usor de spus pentru mine, am apelat la carti.

Avem in biblioteca doua carti pe tema sexualitatii. Nu sunt citite din scoarta in scoarta, insa sunt la indemana curiosilor. `Prima mea carte despre sex si corpul meu` de la Ed. Aquila este cartea care i-a oferit toate rasunsurile lui T. Dupa ce a rasfoit-o si am citit ce il interesa, au incetat si intrebarile. O alta carte, care mie imi place tare mult, este `Cum venim pe lume`, scrisa de Janina Vlad. Este intr-adevar nerecomandata pudicilor, ilustratiile sunt realiste, insa povestea e minunata si raspunde multor intrebari ale celor mici.

Studiile arata ca, atunci cand copiii sunt invatati de mici despre corpul lor si despre sexualitate, riscul de a incepe viata sexuala la varste fragede este mai mic, adolescentii stiu sa se fereasca mai bine de sarcini nedorite si boli cu transmitere sexuala. Si experienta ne invata acelasi lucru. Tarile care incep educatia sexuala a copiilor de la varste fragede (la gradinita) se confrunta cu mai putine astfel de probleme in randul adolescentilor si nu numai.

In 2013, Romania se afla pe primul loc in UE privind nasterile la varste fragede (inainte de 20 de ani), asadar nevorbind despre sex cu copiii nu ne aduce nici un avantaj. In Olanda, unde educatia sexuala incepe de la 4 ani, la gradinita, adolescentii nu isi incep viata sexuala mai devreme decat alte natii, adolescentii folosesc mai des si inca de la inceput contraceptie, rata victimelor abuzurilor sexuale este mai mica… Cum altfel sa iti inveti copilul sa se fereasca de pedofili daca nu ii vorbesti despre sex, despre intentiile acestuia, despre durerea unei astfel de experiente?

Voi ce spuneti? Cand incepem educatia sexuala?

 

 

 


Leave a comment

Carti si activitati pentru copii… Magia naturii…

Nu de mult am vazut cateva fotografii ale unor carti pe site-ul editurii Cartemma si m-au atras tematica acestora si ilustratiile. Apoi am citit cateva fragmente si am si decis ca aceste carti trebuie sa fie in biblioteca noastra, mai ales ca T este tot mai interesat de natura si de ceea ce se intampla in jurul nostru.

Si asa a fost. T a fost impresionat inca de la primul contact cu cartile. Nici M nu a stat deoparte. Le-a rasfoit, a intrebat, a recunoscut… Asa a inceput aventura.

DSC_2019

In colectia Magia naturii sunt deocamdata 6 titluri (eu sper ca in curand vor fi mai multe): Fluturii sunt rabdatori, Semintele sunt somnoroase, Ouale sunt tacute, Gandacii sunt sfiosi, Pietrele suntt vii si Cuiburile sunt galagioase, scrise de Dianna Hutts Aston și ilustrate de Sylvia Long. Preferata lui T este cea cu fluturii, pe care a si inceput sa ii retina.

Cartile sunt atat de frumoase, incat nu ne-am despartit de ele nici in vacanta. Si ca sa facem lucrurile mai frumoase, am facut si o activitate pe baza lor.

T m-a rugat sa ii fac un caiet pentru fluturi. Asa ca am luat cateva foi A4, le-am injumatatit, am taiat si le-am indoit pe mijloc. Am capsat pe margine si asa am obtinut cartea dorita. T a scris pe prima pagina titlul si m-a rugat sa ii desenez anumiti fluturi. Eu am desenat, el a colorat si a scris denumirea. Si asa a aparut cartea cu fluturi a lui T. Astept sa initieze si alte proiecte…

Voi ce mai faceti?


Leave a comment

Vreau schimbare! Vreau educatie!

M-am tot gandit in ultima vreme ce as putea si ce as vrea sa fac, sa las in urma mea… Ma pricep. zic eu, la alimentatie si alimente, doar nu am invatat atatia ani degeaba! Evident ca nu le stiu pe toate, cum nimeni nu le stie, oricat de bun ar fi!

Asa ca am decis sa ma axez pe ceea ce stiu mai bine, si anume sa vorbesc, sa informez, sa educ in domeniul alimentatiei. Am inceput cu deschiderea unui blog. Se numeste www.nutrilicios.com si va cuprinde toate informatiile gasite si prelucrate de mine in domeniul alimentatiei. Toate gandurile mele, si bune si rele, in domeniul alimentatiei… Toate experientele mele din acest domeniu…

Mai am in plan si alte idei, insa pana nu le coc, nu le voi dezvalui.

Asadar, tot ceea ce gandesc si gasesc important in domeniul alimentatiei, fie ca e vorba despre copii, adulti sau batrani, sanatosi sau bolnavi, voi scrie pe www.nutrilicios. com.

Va astept cu pareri, idei, intrebari!


1 Comment

Victimele violentei domestice

A trecut o saptamana de cand Nicoleta a fost luata dintre noi, cu violenta, de insusi sotul ei si tatal copiilor lor. Inca nu reusesc sa imi revin din socul avut. Ii cunosteam pe cei doi si e cu atat mai greu… pentru ca nu mi-am imaginat ca el poate ucide cu sange rece … mai ales pe fiinta care i-a daruit acesti copii minunati…

Inca imi este greu sa scriu despre aceasta intamplare, insa ma gandesc ca sunt multe victime ale violentei in familie. Si vreau, sper sa pot ajuta cumva.

Asadar, am cautat informatii despre abuzul in familie si pun aici cateva linkuri ce va pot fi de folos. Treaba nu e chiar atat de simpla, dupa cum citesc pe forumuri despre acest lucru… si, din pacate, dupa cum a trait-o Nico, pe pielea ei…

In primul rand trebuie recunoscut abuzul, cel sau cea abuzat/a sa stie ca e abuzat/a, si sa ceara ajutor. Da, poate suna a gluma, insa datorita unor factori (nu mai mentionez aici), cel sau cea abuzata nici nu isi da seama uneori ca este victima unui abuz.

Sa ceri ajutor este urmatorul pas. Cui putem cere ajutor? Tind sa scriu ca nu familiei (uneori familia poate incuraja abuzul). Eu as vorbi cu o prietena si cu politia. Insa, avand reper tot cazul Nicoletei, se pare ca nici politia nu ajuta uneori.

Exista in tara ONG-uri, grupuri care se ocupa de victimele abuzurilor in familie si de copiii lor. Si primul telefon sau drum ar trebui dat la DGASPC (telefon:  0241 480 851, adresa: Str. Decebal, 22, Constanta) si la Centrul de primire a copilului in regim de urgenta (adresa: Str. Alunis, Nr. 4, Constanta). Bineinteles, alaturi de sesizarea la politie. DGASP-ul poate ajuta victima sa ajunga intr-un centru maternal, la Mangalia gasindu-se un astfel de centru. 

Daca va e frica de agresor, va temeti pentru viata voastra, nu strica sa vorbiti si la BGS, care are un program pentru victimele violentei domestice gratuit, in anumite orase ale tarii. Din cate vad pe pagina lor, nu si in Constanta…

BBCenter se implica, de asemenea, in astfel de cazuri si aici puteti beneficia de consiliere in cazul in care sunteti victima unui astfel de abuz.

Da, stiu, optiunile nu sunt prea multe in zona Constantei… Insa sunt convinsa ca puteti primi consilierea de care aveti nevoie in cazul violentei domestice…

Mai mult decat atat, amintiti-va sa va cresteti copiii fara violenta verbala sau fizica, amintiti-va ca noi suntem modelele lor si, acceptand violenta in viata noastra, ii ajutam sa o accepte si ei mai tarziu… Cu siguranta voi mai scrie despre acest lucru…

Daca mai stiti ONG-uri, firme, care pot ajuta victimele abuzului in familie, nu ezitati sa-mi scrieti pe mamicieblog@yahoo.com.