Servicii private…

Îmi place sa fiu punctuala… atât cât pot… e mai greu acum, cu doi copii cu program diferit, însă în majoritatea cazurilor ma descurc. Urăsc atunci când întârzii, și mai ales urăsc sa ma întârzie o programare. Aveam programare la o clinica particulara, unde ma costa ceva bănuți sa mi se ia o tensiune. Medicul recunoscut, asa ca programarea s-a făcut cu aproape 3 săptămâni în urma… aștept sa se alinieze planetele sa îmi vina și mie rândul și se pare ca am de așteptat… Ce putem face pentru acces la servicii medicale de calitate? Se pare ca nu e suficient sa plătești… suntem în continuare tratați ca niște slugi, deși la noi e puterea… nu îmi vine sa renunț la programare, ca, na, am nevoie și am așteptat deja sa îmi vina rândul… însă nu e normal sa aștept doua ore jumate sa intru la medic și acesta sa tot fie ocupat… De fapt, medicul isi face datoria… Politica firmei e de tot rasul… Ar fi putut sa dea si ei un telefon sa spuna ca se intarzie programarea, macar pentru cei care mai fac si altceva in ziua programarii… sa nu mai spun ca macar pentru cei pe care ii asteapta copiii acasa….

Multe puncte minus pentru centrul medical Asclepios. Bebe ma așteaptă în mașină, eu stau sa pierd vremea pe hol, așteptând sa intru… Totul pare normal în tara nimănui…

 

Ce mai citim?

Nu e un secret pentru nimeni ca ne place sa citim… Am inlocuit cu succes privitul la TV si jocul pe tableta/telefon cu cartile. Si avem cateva… nu atat de multe pe cat ne-am fi dorit, insa la fiecare aniversare/zi importanta cumparam si carti. Le citesc copiilor inca de cand erau/sunt mici, chiar daca nu par a intelege ceva… Am constatat ca inteleg si isi dezvolta mult mai repede si mai corect limbajul…

Ce citim? Orice… Aproape orice… Am evitat povestile clasice care mi se par sinistre, insa nu le-am interzis… Adica la gradi cel mare asculta si Capra cu trei iezi, insa acasa nu a auzit-o.

Cele mai iubite carti sunt cele de la Usborne, pe care le-am luat de la Adina, de aici. Avem The complete book of first experiences, Wind-up-Plane book, See inside ships, How things work, Big book of big trains, 1001 things to spot long ago, Look inside trains, The little book of trains stories (exact, suntem fani trenuri), insa avem si carti de activitati ABC sticker book, 123 sticker book, Cars-first sticker book, Trains sticker book si multe altele. Pentru junior am luat de curand Little hide and seek-animals si par amandoi foarte incantati si curiosi sa descopere animalele ascunse in pagina. Cel mic e doar fericit ca cineva ii arata animalele. Cele 50 de carticele My Reding Library ne spun frumoasele povesti clasice si nu numai, si reprezinta o colectie utila pentru un interval mare de varsta.

Alte carti preferate sunt cele cu Octonauts… am luat un set din Dubai cand am fost la plimbare si am gasit apoi pe Amazon o carte mai complexa: Octonauts-Explore the great big ocean. Le citim in Engleza, iar cand ni se cere, traducem.

Citim si in romaneste, iar preferatele lui T au fost cele din seria cu iepurasul si ariciul: Ce-ti aduci aminte, Dorinta iepurasului, Bulgaras de primavara, Cadou de ziua ta, de la editura Trei. Oricat de mult le-am spune copiilor ca ii iubim, ei simt nevoia sa o auda tot mai mult, asa ca Te iubesc, orice culoare ai avea, Te iubesc zi si noapte si Ghici cat de mult te iubesc castiga destul de des in batalia cartilor cu care mergem la somn.

De mare ajutor au fost Sorichit nu vrea la ”gladinita”, La gradinita (Catherine Dolto), Vrei sa fii prietenul meu (Eric Carle), Zgamboi, ce cotoi!, mai ales pentru adaptarea la gradinita. In aceeasi categorie – carti care ne ajuta – au fost si sunt inca: Ce sa faci cand iti iesi din fire, Sunt furios, ce sa fac?, si cartile psihologice de la jucariieducationale.ro.

Un mare succes au avut si cartile cu genius Apasa aici si Atinge copacul fermecat. T le-a indragit de prima data si se amuza si acum cand ne jucam cu ele…

Avem si carti Disney, preferatele fiind Intors pe dos, Cartea junglei si Aventurile lui Minnie, carti educative (minienciclopedii Larousse: Corpul, Universul). Citim si poezii, iar aici castiga aproape de fiecare data cartile Luciei Muntean (Ghici, ghici ce voi desena aici, Jocurile uite-asa, Rime pentru mama, Jocuri de-a matematica, Rime pentru cei mai mici).

In calatorii luam cu drag cartile din colectia Pixi si Biblioteca gradinitei.

Si multe alte carti, unele cu diferite activitati, altele pe care le citim cu drag cand doreste puiul…

Voi ce carti frumoase cititi? Si cat de des cititi micutilor?

Cum arata gradinita perfecta?

Pentru ca inca sunt sub influenta cautarilor de gradinite, am tot visat la gradinita perfecta… Si a iesit cam asa:

E o gradinita cu cativa copii de diverse varste (2-6 ani), cu mult spatiu de joaca afara, spatiu verde, padure/copaci, dar si cu un loc in care copiii pot planta si ingriji diverse legume si flori… O gradinita in care copiii sunt zilnic scosi afara, indiferent de vreme, imbracati adecvat. Uneori pot dormi afara, in corturi improvizate si saci de dormit… O gradinita in care cele mai multe activitati se petrec afara, inclusiv invatatul alfabetului si adunarii…

Gradinita perfecta are cativa educatori si ingrijitori bine platiti si mai ales bine instruiti. Nu exista pedepse sau recompense, iar personalul gradinitei trateaza copilul cu RESPECT (nu-l izoleaza, nu-l impinge, nu-i vorbeste urat, nu il ameninta etc). Copilul nu este fortat sa faca anumite activitati (sa doarma, sa decupeze, sa se joace un anumit joc) ci este urmarit, i se propun activitati interesante pentru el care sa acopere curricula (cu alte cuvinte nu pun copilul sa deseneze multimi, daca lui nu ii place sa deseneze, insa daca ii plac masinutele, putem face o selectie de masini pe culori, astfel incat copilul sa invete multimile).

Spatiul din interior este larg, aerisit si nu este impartit in mii de camarute… Cu siguranta gradinita perfecta are o camera/loc amenajat pentru a citi povestile… cu cartile asezate la indemana copiilor… Si jocurile si jucariile sunt peste tot, asezate astfel incat copiii sa le poata folosi in orice moment. Este curat, nu neaparat ordine, insa cu siguranta curatenie. Decorul poate fi tematic si modificat periodic, uneori chiar cu ajutorul copiilor.

Locul de pregatit si luat masa este amenajat pentru copii. Copiii pot participa la pregatirea mesei si sunt incurajati sa isi aleaga mancarea si sa manance singuri, iar la final sa stranga masa. Mancarea este diversa, echilibrata si sanatoasa. In gradinita perfecta nu exista loc pentru zahar… si nu numai… In gradinita perfecta copiii sunt invatati sa manance sanatos, sa isi aleaga mancarea ce li se potriveste, sunt invatati bunele maniere la masa si nu numai.

Nu exista serbari… copiii pot pregati spectacole frumoase la care sunt invitati si parintii, sau nu… insa doar daca vor… In schimb pot exista activitati la care sunt invitati si parintii.

In gradinita mea perfecta copiii sunt des dusi sa vada alte locuri, lucruri (muzee, cetati, experimente etc). Au un microbuz cu care se pot deplasa si fac excursii de o zi sau doua unde invata lucruri noi, care nu le pot fi prezentate in gradinita. Merg pe munte si invata ce inseamna sa faci parte dintr-un grup, sau merg la mare si inoata sau construiesc castele de nisip in echipa.

In gradinita perfecta nu e loc de televizor sau laptop… Cantecelele se invata de la educatoare, povestile se citesc, nu se privesc la TV.

La voi cum arata gradinita perfecta?

Exista asa ceva in Constanta?

Cum (nu) alegem gradinita? (I)

Multi parinti s-au aflat sau se vor afla in situatia de a alege gradinita pentru copilul lor,  daca nu opteaza pentru homeschooling sau unschooling. Asa ca voi scrie acum despre cum am fact eu acest lucru. Am cochetat si eu putin cu optiunea de homeschooling, insa T se simte mult prea bine intre copii ca sa ii iau aceasta bucurie.

Am decis de la inceput tipul gradinitei, in cazul nostru am vrut privat, pentru ca se poate, pentru ca sunt mai putini copii in grupa, pentru ca au mai multe activitati (uneori), pentru ca exista si metodica diferita in privat… Daca se alege optiunea de stat, e mai simplu: vedeti de care gradinita apartineti si depuneti cerere de inscriere (prin martie-aprilie se fac inscrierile).

Ce criterii am avut noi, atunci cand am mers la vizionare:

• acreditarea/autorizarea – putine gradinite sunt acreditate de ARACIP, unele sunt doar autorizate sa functioneze (trebuie sa aiba minim 3 generatii iesite din gradinita ca sa isi poata obtine acreditarea. Lista gradinitelor acreditate si autorizate se gaseste aici. Centrele educationale si gradinitele care nu se regasesc in lista gradinitelor acreditate, respectiv autorizate, functioneaza ilegal. Adica nu sunt monitorizate de Ministerul Educatiei si mergeti acolo pe barba voastra.
• mancarea – am fi vrut ca gradinita sa aibe cantina proprie, pentru a elimina transportul produselor de la caterer la gradi… mai mult, speram ca mancarea sa fie mai diversa si mai proaspata daca era gatita in cantina proprie. Asa ca intrebam daca au cantina, rugam sa ma lase sa vad bucataria si sala de mese, sau intrebam de la cine fac catering si ma interesam ulterior de firma… Ceream intotdeauna sa vad un meniu, iar acum, dupa experienta avuta, as cere sa stiu in ce masura se respecta meniul si cate de des se repeta… Sunt gradinite care si-au facut meniuri la diversi nutritionisti si afiseaza acele meniuri prin rotatie. Sunt gradinite care afiseaza un meniu si gatesc altceva copiilor (asta am vazut la gradinite cu bucatarie proprie, cele care au catering nu pot face modificari majore in meniu). Multe gradinite dau ceai copiilor, desi nu este necesar (contine teina, compus similar cu cafeina, insa cu efect mai slab de stimulare a sistemului nervos; taninii din ceai influenteaza negativ absorbtia fierului din alimente; ceaiul este de regula indulcit cu zahar-inamicul 1 al creierului) sau dulciuri (zaharul, asa cum spuneam, ar trebui sa fie cat mai rar folosit in alimentatie, confera dependenta, si e vinovat de rata mare de obezitate).
• curatenia – de fiecare data aruncam un ochi critic la curatenie (praf pe mobila, geamuri sterse, spalat pe jos, cum aratau toaletele)
• jucarii, jocuri, carti – observam atenta daca au jucarii, calitatea acestora mai degraba decat cantitatea… imi placeau gradinitele unde prindeam copiii jucandu-se diferite jocuri sau citind… Uram cand mergeam in vizita si lectia se desfasura monoton, cu copiii stand pe scaun si privind catre un monitor de unde canta un desen animat… Intreb ce carti/povesti sunt citite copiilor, daca le sunt citite… Evit cartile cu povestile clasice (scufita rosie, capra cu trei iezi, etc.), mi se par grele, cu idei depasite, uneori cu imagini atroce… sunt atatea carti frumoase pentru copii, cu povesti cu morala pozitiva, din care copiii chiar au ce invata. Intrebam cat timp aloca jocului in activitatile zilnice, daca jocul e liber sau controlat, cum monitorizeaza evolutia copilului, ce activitati fac zilnic, ce optionale au si costul acestora…
• afara – imi place cand copilul iese la gradi afara… chiar si jumatate de ora, chiar si pe ger sau ploaie… nu am intalnit inca gradinita cu toti parintii atat de deschisi incat sa accepte sa lase copiii afara pe ploaie sau ger/zapada, avand echipamentul adecvat, fireste. Intrebam cat de des ies afara si ce activitati au afara…
• acomodarea – eu as fi vrut sa fac o acomodare treptata, sa pot sta in preajma in primele zile de gradinita, ca atunci cand copilul are nevoie de mine sa stie ca sunt acolo… pentru copiii mai mari nu este atat de necesara. Multe gradinite nu accepta parintii in gradi, nici macar sa isi conduca copiii pana in clasa. Intrebarea mea era: cum se face acomodarea copilului la noua situatie?
• olita – pentru copiii mai mici, care nu au invatat sa faca inca la olita e foarte important sa intrebati daca sunt acceptati (de regula trebuie sa fie disponibila o ingrijitoare care sa schimbe copilul de pampers). Apoi, unele gradinite au program de mers la olita (din jumatate in jumatate de ora cineva merge cu copiii la toaleta si sunt pusi pe olita), din punctul meu de vedere acesta este un dresaj… Mi se pare mai important ca in perioada de invatare la olita sa fie dispusi sa ii schimbe, parintii sa aduca mai multe randuri de haine si copiii sa fie instruiti, cu blandete, cum sa ceara la olita. La fel de importanta mi se pare si existenta wc-urilor mici, pentru copii.
• TV – mie una nu-mi place sa dau bani unei gradinite si aceasta sa imi puna copilul in fata televizorului/laptopului. Pot sa il tin gratis acasa, la desene animate sau filme. Sau muzica… Sunt atatea jocuri de jucat, atatea activitati de facut si carti de citit incat televizorul/laptopul nu sunt necesare in activitatea zilnica a copilului, mai ales inainte de somn (am vazut gradinite care pun desene copiilor sa adoarma – al meu e atat de fascinat de desene incat nu adoarme, dimpotriva). Asadar, ma uit dupa televizor, intreb daca exista si cand il folosesc.
• serbarea – toate gradinitele fac serbare… cu diferite ocazii… nu le vad rostul, iar intrebarea mea este daca copilul nu vrea sa participe la serbare, care sunt consecintele? Eu stiu ca el a invatat sa cante, sa danseze, a invatat poezii si cate si mai cate. De-aia l-am trimis la gradi. Nu am nevoie sa ma laud in fata celorlalti parinti cu ce stie copilul meu. Obligandu-l sa mearga la serbare si sa participe pot sa ii fac mai mult rau decat bine. Asadar, imi intreb copilul daca doreste sa participe ca spectator sau ca actor la serbare si incerc sa ii respect decizia.
• educatie fara pedepse si fara recompense – este partea care ma doare cel mai mult. Pentru ca nu exista gradinita care sa nu aplice pedepse sau care sa nu ofere recompense. Recompensele sunt prezente in majoritatea gradinitelor sub forma de abtipilduri colorate, cu fete zambitoare sau triste, cu scos in fata clasei si aplaudat si laudat, etc. Pedepsele sunt si ele prezente, din pacate, desi legea le interzice. Uneori sunt usoare (buline negre, fete triste, izolare), alteori sunt grave (scos in fata clasei si ras de el, izolare, coltul rusinii, scaunul rusinii, covorasul trist, agresivitate fizica sau verbala sau mai stiu eu cate nebunii). Mi s-a spus ca sunt nebuna, ca fac parte dintr-o secta ca imi educ astfel copilul, ca nu exista copil care sa invete ceva daca nu il recompensezi. Pentru ca educatia psiho-pedagogica din Romania nu iti arata cum sa profiti de curiozitatea nativa a copilului, ci cum sa il motivezi extrinsec ca sa invete.  Cei care aud de un copil nepedepsit si nerecompensat spun ca e alintat, ca ti se urca in cap si ca nu te poti intelege cu el. Nu se cunoaste conceptul de limite si cum se traseaza ele, ferm dar bland. Pot exista reguli, iar copiii carora li se explica insemnatatea si importanta acestor reguli le inteleg si le respecta. Asadar, la gradinite intreb ce sistem de pedepse si recompense au, cat de des primesc bulinutele sau cand, in ce context, se aplica o pedeapsa (la prima abatere, dupa ce i se explica de 3 ori copilului, etc.), daca au camere video externe  (de preferat pentru a putea urmari de acasa ce se intampla la gradi) sau interne.

Dupa experienta avuta insa, cel mai important este ca personalul gradinitei sa respecte copilul. Am intalnit diverse situatii in care copilului ii erau smulse jucariile din mana de catre cadrul didactic, copilul era fortat sa faca anumite activitati, in care educatorul se purta ca si cum copilul e un animal, nu un om. Copilul trebuie sa mearga cu placere la gradi si sa vina cu povesti frumoase de acolo si cu lucruri noi invatate. Daca nu se intampla asa, copilul refuza sa mearga la gradi, este trist, plange, atunci ceva se intampla. Aveti incredere in copiii vostri.

Voi ce mai aveti pe lista de intrebari pentru gradinite?

Lansare de carte

Ieri am fost la lansare de carte pentru copii: ”Te iubesc orice culoare ai avea”. O zi excelenta petrecuta in aer liber, alaturi de familii care cresc copii in spiritul AP, fara pedepse, fara recompense, copii echilibrati, prietenosi si isteti. T. a fost putin incurcat la inceput, s-a simtit izolat cand a observat ca ceilalti copii se cunosteau, insa dupa 5 minute avea deja un prieten si doua ore mai tarziu abia reuseam sa il convingem sa plecam…

Cartea este foarte frumoasa, ilustratiile m-au captat si pe mine, dar si pe cei mici. Inclusiv M., la cele 5 luni ale lui, privea cu drag la desene si a ascultat o buna parte din poveste. Asadar, declar activitatea de ieri un real succes.

Atentie la trenulet!

Suntem din Constanta… si profitam uneori de linistea dinaintea sezonului estival sa ne plimbam pe malul marii… Azi am mers in Mamaia si pentru ca cel mare voia cu telegondola si trenuletul, ne-am gandit sa ii facem pe plac. Am plecat din Mamaia, zona Cazino, am gasit un trenulet si ne-am urcat… 5 lei/persoana.. A pornit si… in locul unei plimbari frumoase pe malul marii ne-am ales cu o plimbare pe bulevardul Mamaia in trocarici, printre masinile si gazele de esapament aferente… Asadar, atentie! Daca doriti o plimbare relaxanta cu trenuletul, pe malul marii, ar fi bine sa luati trenuletul din directia Hotel Parc spre Cazino Mamaia… Altfel, e ca si cum ati merge cu caruta printre masinile de pe bulevardul Mamaia…

copilul meu musca, ce sa fac?

Iata ca revin cu cateva idei pentru ce e de facut atunci cand copilul musca. Pe unele le-am incercat, pe altele nu, insa in functie de copil pot fi utile sau inutile. Cred ca in primul rand trebuie aflata cauza pentru care un copil musca: unii musca din prea multa iubire si nu stiu cum altfel sa iubeasca, altii ca sunt suparati/frustrati/furiosi si nu stiu cum sa gestioneze aceste sentimente, altii pentru ca au fost agresati fizic si/sau verbal. Unii copii musca atunci cand le e foame. Mi se pare foarte importanta discutia cu copilul nostru, care poate fi serioasa, ca intre adulti (daca varsta si dezvoltarea copilului o permite) sau prin joc (prin joc am aflat multe lucruri nu tocmai placute despre cum era tratat copilul meu la gradi).

Nu trebuie deloc neglijat copilul muscat. E bine sa fim empatici, sa ii intelegem durerea… Cred ca i-ar fi util sa stie de ce a fost muscat (daca a smuls jucaria din mana celui ce l-a muscat ar trebui sa ii explicam ca e mai bine sa ceara jucaria… si sa isi astepte randul la joaca) si sa stabilim impreuna cu el ce ar putea face ca alta data sa nu mai fie muscat (sa respecte colegii, sa nu ii provoace, sa se fereasca atunci cand un coleg pare a veni spre el cu ganduri nu tocmai curate etc.).

Este foarte important, din punctul meu de vedere, ca educatorul, impreuna cu parintii copiilor implicati si copiii sa faca echipa pentru rezolvarea problemei. Afirmatii precum ca cel care musca nu este educat sau ca familia lui este intr-un fel sau altul, nu isi au rostul… mai mult, pot face mai mult rau decat bine. Nu mi se pare o idee buna nici sa inveti copilul muscat sa muste inapoi… vei perpetua un obicei care se poate stinge mai repede prin lucrul in echipa.

Excluderea din colectivitate a uneia dintre parti iar nu mi se pare o idee buna. Copilul care musca nu va invata sa nu mai muste daca nu va merge in continuare la gradi, iar copilul care a fost muscat nu va invata cum sa gestioneze o astfel de situatie.

Atunci cand copilul musca sistematic acelasi copil de la gradi ar fi utila o invitatie la joaca a celor doi copii, undeva in afara gradinitei (acasa la cel muscat mi se pare ideal). Cei doi pot descoperi cum sa se joace impreuna frumos, fara sa fie deranjati de ceilalti copii din grupa.

O alta unealta extrem de puternica este data de cei de la hand in hand parenting si care consta in trei pasi: ”timp special”, setarea unor limite si ”staylistening”. Pe scurt,  setez ceasul 10-20-30 de minute (cat imi permite timpul), explic regulile copilului si incepe joaca. Atata timp cat nu ne facem rau unul altuia, ne jucam exact asa cum doreste copilul si accept sa ma maimutaresc asa cum imi cere el. Nu raspund la telefon, nici macar nu ma uit la el, televizorul este inchis, nu sunt alti stimuli care sa deranjeze. Cand s-a terminat timpul il anunt, insa termin jocul in care eram antrenata. Copilul ramane apoi in jocul lui, insa nu stiu cum se face, ca la scurt timp imi cere ceva ce stie ca nu e ok atunci (vrea o jucarie uitata in masina, inghetata inainte de masa, ciocolata seara, nu vrea sa manance din castronul lui ci din farfuria roz, etc.). Atunci setez limita cu blandete (”inteleg ca ai vrea jucaria aia acum, e o jucarie tare faina si s-ar potrivi in jocul tau, insa e in masina, e noapte si nu voi merge dupa jucarie”). Si atunci incepe suvoiul (plange)… il iau in brate (daca ma lasa) sau stau langa el si il ascult (staylistening). E un instrument foarte puternic si chiar functioneaza (nu din prima). Mai multe detalii gasiti pe site-ul lor, in cartea lui Larry Cohen (Retete de jocuri) sau la conferintele Otiliei sau ale Alexandrei.

La noi au functionat si cartile terapeutice si jocurile cu si despre sentimente. A invatat care sunt sentimentele, ce stari ne provoaca in organism si cum sa procedam in anumite situatii. Exemple de carti folosite de noi: ”Sunt furios, ce sa fac?”, ”Ce sa faci cand iti iesi din fire”, ”Poate ca sunt un curcubeu”, ”Theeth are not for biting”, dar si filmul si cartea ”Inside out”. Am jucat si multe jocuri si am avut activitati despre sentimente.

O alta tactica este o mai buna informare a copiilor asupra regulilor si asteptarilor in ceea ce priveste relatia cu colegii. Atunci cand educatorul are senzatia ca regulile au fost uitate e bine sa se faca o intrunire a clasei sau un joc in care le sunt reamintite aceste reguli… copiii uita usor lucrurile care nu ii intereseaza… E bine sa nu se depaseasca un numar de trei limite/reguli cu privire la comportamentul si respectul fata de ceilalti, si regulile sa fie exprimate prin propozitii scurte, pozitive (cum ar fi: mainile sunt pentru a-i ajuta pe ceilalti copii, dintii sunt pentru a rupe alimentele, vorbim in soapta cand ceilalti se odihnesc etc.). Pe peretii clasei ar putea sta postere/fotografii cu regulile clasei, precum si cu activitatile si comportamentele dezirabile.

Nu este rau sa ii invatam pe copii sa inlocuiasca muscatul cu alte activitati mai putin agresive (de exemplu sa muste dintr-un mar cand sunt furiosi, sau sa bata o perna). Pentru asta, copilul agresiv trebuie urmarit cu atentie, trebuie cunoscut cand are intentia de a musca sau bate si intervenit inainte de a se produce accidentul. De asemenea, prin diferite activitati, copilul poate fi invatat sa exprime verbal ceea ce il deranjeaza, mai ales dupa ce invata emotiile.

Am mai gasit o idee si suntem in curs de a o experimenta: sa aratam fata furiei/supararii/frustrarii. Adica sa incurajezi copilul sa deseneze/picteze/modeleze sentimentul ce il determina sa muste (frica, furia, supararea, frustrarea etc). Il poti ajuta sa obtina un monstru de furie sau frica… si daca monstrul  e prea urat, puteti rupe hartia si sa o imprastiati… monstrul dispare… la fel si furia…

Certarea copilului care musca sau bate, compararea lui cu animalele sau izolarea lui de colectivitate nu vor face decat sa agraveze situatia. Copilul va avea si mai multe motive sa fie agresiv. Nu mai spun ca metodele cu palma sau sa fie si el muscat mi se par atroce.

Cam atat mi-am amintit azi… Daca mai aveti idei le puteti scrie intr-un comentariu si le vom posta aici. Sper sa fie de folos cuiva aceasta postare…

 

unde gresesc?

ma tot intreb unde gresesc… stiu ca nu am eu vreo vina ca cel mare musca… nu l-am invatat eu sa muste, nici macar sa se apere… insa firea umana e destul de complexa, iar copiii au cel mai puternic instinct de aparare… ma lansez in discutii despre educatie in incercarea de a-mi clarifica niste cunostinte, idei… stiu ca ceilalti nu gandesc ca mine si e normal, insa ma enerveaza teribil sa ascult mamici care sustin ca al lor copil e perfect, nu musca, nu bate, iese ok din orice conflict ca ele au stiut sa educe… si mai rau, de cele mai multe ori aflu ca educatia lor a fost cu palma si cu pedeapsa… un mod urat de a educa din punctul meu de vedere… eu sunt multumita ca am un copil mare destept, curios, ceea ce il face mai activ (vrea sa afle, sa descopere si astea nu se invata cu fundul pe scaun sau in fata televizorului)… totodata, este sensibil la comportamentul celor din jur si… da… musca… musca atunci cand i se vorbeste urat, cand i se smulge jucaria din mana sau cand e bruscat… si nici macar nu stiu daca vreau sa fie altfel… asa e el… insa ma doare ca e pus la zid… a fost marginalizat de educatoare, e acuzat de mamicile perfecte ale caror copii nu musca (poate uneori sunt muscati), insa ale caror copii nici nu rezolva puzzle 6 ani + la varsta de 3 ani…

as vrea sa schimb acest mod de a gandi… sa fie clar ca nu e ok sa scoatem din colectivitate un copil care musca sau bate sau impinge alti copii… pentru ca el nu mai are cum sa invete comportamentul dezirabil… gandind in directia asta, ar trebui sa ii scoatem din colectiv pe copiii care nu impart jucarii, care smulg din mana jucarii… sau care fac un tantrum pentru ca nu i-am cumparat ultimul gaget… si ei unde sa invete? acasa ati putea spune… insa acasa nu se confrunta cu aceleasi situatii… si nu va sti sa rezolve astfel de conflicte…

pana sa ma confrunt cu astfel de probleme si eu credeam ca e o problema de educatie… insa singurele idei ce mi-au fost date de parinti, in incercarea de a-l determina pe cel mare sa muste, au implicat bataia si pedeapsa… Nu, multumesc! Imi voi accepta copilul asa cum este, voi face tot ce pot sa il invat sa isi rezolve conflictele si altfel, insa fara bataie… nu e vina lui… asa cum nici eu nu sunt o mama rea pentru ca nu l-am educat…

si poate va veni o vreme cand mai multi parinti vor intelege, sau macar nu vor judeca…

mamicie

primul post… primele intrebari… despre ce sa scriu? am atatea de spus… despre mine, mama si sotia, despre copii, despre educatie si sanatate… despre ce si cat mancam… si de ce… homeschoolig sau educatie de masa… spital privat sau de stat… etc… muuulte intrebari… uneori voi fi trista, alteori vesela… asa cum e si in viata…