mamicieblog

blog de parenting, iubire si casa…


Leave a comment

Joaca, un nou mod de a convinge copiii…

Am mai scris despre joc si joaca, despre cat de usor poti convinge copiii sa faca ceea ce au de facut atunci cand nu au chef. Si voi mai scrie, cu siguranta…

De cand l-am descoperit pe Larry Cohen si a lui Retete de jocuri, am folosit jocul de multe ori in relatia cu copiii mei. Amandoi raspund `ca la carte` la o sedinta de joaca, asadar nu ma voi opri aici.

Ultima nazdravanie de genul acesta am facut-o zilele trecute, cand, satula de refuzul lor repetat de a merge la dus si la spalat pe dinti, am inceput sa inventez versuri. Avandu-i ca personaj principal pe ei, am cautat rime pentru dus si dinti si am tot spus. Bineinteles ca au fost incantati, au inceput sa rada si sa se pregateasca fericiti de dus… Mai mult, au cautat si ei rime si ne intreceam in versuri…

Nu, nu e nevoie sa iasa ritmata, sa aiba sens sau sa fie o capodopera… E suficient sa folosesti cuvinte interzise (caca, pipi), sa inteleaga ei ce ai vrut sa spui si sa rada…

Asta imi aduce aminte ca anul viitor, in martie, Larry Cohen va fi prezent pentru a patra oara in Romania, sa ne povesteasca din secretele jocului. Detalii despre eveniment puteti gasi aici si inca sunt reduceri. Este un eveniment ce nu trebuie ratat.

Voi ce jocuri funny faceti cu copiii vostri?

 

 

Advertisements


Leave a comment

Aparatul de aerosol, da sau ba?

In ultima vreme am tot intalnit parinti preocupati de muci, tuse si viroze si, in acest context, de alegerea unui aparat pentru aerosoli. E drept, e perioada virozelor respiratorii, a mucilor in exces, a tusei de toate felurile. Si, netratate, nebagate in seama, toate acestea pot conduce la complicatii deosebite, uneori fatale copiilor.

Am ales sa descriu si experienta noastra cu aceste aparate, poate foloseste cuiva. La primul copil, prima viroza mai serioasa, am cumparat un aparat de aerosoli. Omron, daca tin bine minte. L-am folosit, mai ales ca medicul la care mergeam m-a asigurat ca e o viroza serioasa si trebuie tratata. Sincera sa fiu, nu mi s-a parut natural, normal, sa chinui copilul cu acea masca. Si nici el nu era incantat. Oare ce copil este?

Apoi, la fiecare muc si putina tuse eram intrebati daca avem aparat de aerosoli acasa. Si, inevitabil, ni se prescriau medicamente pentru acest aparat. Mi s-a parut prea mult, mai ales ca, de cele mai multe ori, mucii si tusea nu pareau atat de grave. Insa copilul era in continuare chinuit de acea masca.

Cand mi s-a prescris dexametazona pentru aerosol mi-am dat seama ca exagerez. Si eu, dar mai ales medicii la care mergeam. Apoi ne-am mutat la Constanta, am dat de medici mai bine pregatiti si nu ni s-a mai recomandat aerosol la fiecare `hapciu`. Astfel, in timp, am observat ca nici nu era necesar un astfel de aparat.

Copilul cel mare a crescut si, usor, usor, a invatat sa-si managerieze mucii astfel incat sa nu mai aiba nevoie de aparat de aerosol. Am descoperit tratamentele mai usoare, mai naturale, recomandate de medic, bineinteles. Apelam la tratamente puternice doar atunci cand boala se agrava. Si asta s-a intamplat din ce in ce mai rar.

Cel de-al doilea copil nu a cunoscut efectele aerosolilor cu un astfel de aparat. Nu ca nu ar fi fost nevoie, a racit si el destul. Mai ales de cand a intrat in colectivitate. Insa nici o raceala nu a fost atat de grava incat sa apelez la un astfel de tratament.

Asadar, din experienta mea, aparatul cu aerosoli este util atunci cand problemele cu cu adevarat serioase. Nu asa cum se recomanda deseori la noi, la fiecare muc si tuse banala. Nu cu dexametazona sau alte substante care pot pune in pericol copilul. Si strict sub supraveghere medicala. De mai bine de 3 ani aparatul meu sta in sertar, nefolosit. Sper sa nu avem nevoie de el, insa daca tot l-am luat…

Voi faceti aerosoli copiilor? Cum vi se pare?


Leave a comment

Cabana La noi din Rasnov, un mic review…

Cand copiii cresc, invata sa aprecieze mai mult calatoriile decat petrecerile… Cel putin asa a ales T pentru aniversarea de 6 ani. A renuntat la petrecerea la locul de joaca si a preferat iesirea in natura. Iar pasii ne-au dus, pentru a nu stiu cata oara, la Rasnov.

Am ales din lista booking Cabana La noi din Rasnov, trecuta ca avand 3 stele. Review-urile pareau bunicele si, chiar daca stiam ca nu avem restaurant in zona, am decis sa incercam fara. Si nu ne pare rau. Insa nici nu am fost foarte incantati. Sa va povestesc de ce…

Cabana este situata in padure, este izolata, ceea ce o face de vis. Cel putin ca amplasare. Nu se vede din strada, accesul se face pe un drum de piatra, pare cumva izolata in natura. Ne-am bucurat astfel de liniste, de aer curat, de curte. Are un loc de joaca suficient, in care copiii pot fi supravegheati de la terasa.

Cabana este mica, are doar cateva camere (cred ca vreo 6). Si camerele sunt mici, insa sunt amenajate cu gust si sunt curate. Noi am avut o camera tripla, care era de fapt o camera simpla care avea un fel de mansarda amenajata cu 2 paturi/saltele. Baietii au fost foarte incantati sa doarma acolo. Si era mai cald sus. Probabil datorita vremii mai calde din aceasta perioada incalzirea in camere se facea cu un radiator. Uneori era suficient, alteori am simtit nevoia de mai multa caldura si de un aer mai umed.

Baia este poate prea mica pentru nevoile noastre, insa am reusit sa ne descurcam cu succes si acolo. Desi gazda se temea ca nu vom avea suficienta apa calda (consumasera ceilalti turisti mai multa si boilerul avea capacitate limitata), ne-am descurcat si cu asta. Adica a fost suficienta.

Toate camerele ies intr-o terasa, una mai mica pentru cele de la etaj si mai mare pentru camerele de la parter. Terasa de la parter avea si o mica bucatarie cu toate cele necesare. Ne-am putut face singuri cafeaua, am putut pregati micul-dejun si am luat masa pe aceasta terasa, la aer curat. Parca si cafeaua a fost mai savuroasa, mai ales ca am putut s-o bem in liniste, in timp ce baietii alergau prin curte. Bucataria era mereu curata si gaseai acolo tot ce aveai nevoie. Inclusiv gratar, pe care l-am folosit si noi in ultima seara.

Fiind o cabana de munte, asezata departe de galagie, pentru noi a fost dificil sa temperam entuziasmul baietilor cand ieseau din camera. Erau atat de incantati de ceea ce vedeau, de ce puteau face, incat voiau sa spuna tuturor. Nu cred ca turistii apreciau aceste ganduri la ora 6 dimineata, insa nici in camera nu prea ii puteam tine linistiti. Asa ca a trebuit sa ne obisnuim cu privirile cu repros si sa ne cerem scuze. Varianta privitului la TV/Telefon/Tableta nu este pentru noi. Nici macar in aceste conditii.

De fapt, acesta a fost si motivul pentru care nu am reusit sa ma bucur maxim de aceasta cabana. In linistea din jurul ei rasunau puternic chiotele de fericire, intrebarile cu sau fara raspuns, rasul copiilor cand se jucau cu cainii… Si, desi cei cazati acolo aveau copii, nu au apreciat bucuria unor copii la intalnirea cu natura, fiind mai preocupati sa ne faca sa ne simtim diferiti… Da, stiu, ganduri de mamica…

Voi ati experiemntat astfel de situatii? In care cei din jur sa va reproseze ca cei mici se joaca in loc sa stea linistiti, eventual cu tableta in mana? Cum a fost?


Leave a comment

Mamicile de la locul de joaca…

Am tot mers pe la diverse locuri de joaca (in interior si in exterior) cu baietii. Lor le place, au activitati diferite de ceea ce fac acasa, mie imi place ca pot sta linistita oarecum, cat sunt ei ocupati. Asadar, win-win situation…

Bineinteles ca intalnesc diferite tipuri de parinti, in special mămici, fiecare cu abordarea proprie in materie de crescut copiii… Si, trebuie sa recunosc, ca imi place sa le observ. Nu, nu pentru a ma compara cu ele, stiu deja ca sunt mamica perfecta pentru copiii mei. Insa invat destul de multe lucruri doar observand parintii, incerc sa ma pun in pielea lor, sa ma intreb cum as reactiona eu in situatia lor, ce pot invata din fiecare situatie…

Am intalnit parinti foarte grijulii… Acei parinti care nu se indeparteaza nici macar un minut de langa copil, ii dau instructiuni la fiecare miscare, iar daca se intampla un mic accident sunt panicati la propriu.

Am intalnit si parinti care nu isi lasa copiii sa exploreze, de teama ca se vor murdari. Stiu ca detergentul e scump, ca hainele se pot pata, insa nu inteleg de ce vii cu copilul imbracat ca din neckermann la joaca in nisip sau la zoo, sau in parc… Poti imbraca copilul in haine mai inchise la culoare, ieftine, de care sa nu iti para rau ca se murdaresc… Zic si eu…

Bineinteles ca am intalnit si parinti care isi lasa copiii sa exploreze, sa socializeze (chiar daca asta inseamna uneori sa se certe cu alti copii), sa se murdareasca, sa incerce… Si, ce ma bucura cel mai mult e ca intalnesc tot mai des aceasta categorie de parinti.

Ceea ce voiam sa spun cu acest articol este de fapt un apel catre toti parintii: sunteti perfecti pentru copiii vostri, nu trebuie sa demonstrati nimanui nimic, lasati copiii sa se bucure intens de copilaria lor. Incercati sa nu ii mai aratati cu degetul pe cei care nu fac ca voi, sa fiti mai empatici si nu uitati sa va iubiti copiii neconditionat!


Leave a comment

Jocuri de reconectare…

Din cand in cand scartaie relatia de iubire dintre parinte si copil. Uneori trebuie sa facem un efort suplimentar pentru a umple `galetusa` de iubire a copilului. Sau cupa, dupa cum o denumea Larry Cohen. Si atunci, dand `in mintea copilului`, poti aduce conectarea cu copiii la nivelul optim.

Stiti momentele acelea cand nimic nu le convine? Cand, orice ai face, ei, copiii, sunt tristi si nemultumiti? Cand e suficient sa le arunci o privire aparte si izbucnesc in plans? Nu degeaba se intampla. Si tuturor ni se intampla… Sunt momentele in care copiii nu mai sunt conectati cu noi, au nevoie de reconectare, iubire si intelegere a situatiei. Cum ii pun eu pe picioare? Simplu! Cu cateva jocuri scurte, de care ei nu se mai satura.

  1. Vreau sa te pup! Cand ii gasesc tristi prin casa, ma duc la baieti si le cer o imbratisare. Fiind deconectati, e evident ca imi refuza cererea. Si ma prostesc pe langa ei, cerand insistent o imbratisare sau pupici. Ei fug de mine. Eu ma prefac ca nu ii pot prinde sa imi iau imbratisarea… Si tot asa… Pana ce ne plictisim. Radem, alegam, iar eu ma rog de ei in cele mai fantastice moduri…
  2. Pastreaza-ti sosetele. E un joc gasit pe Hand in Hand parenting. Presupune prezenta a mai multor persoane, ca sa fie mai distractiv. Toata lumea sta in cerc, cu picioarele incaltate cu sosete la vedere. Scopul jocului este sa iti pastrezi sosetele in picioare in timp ce cauti sa scoti sosetele celorlalti. Se lasa cu chicoteli si distractie.
  3. Bataia cu bulgari. Nu, nu cu bulgari adevarati, ca inca nu a nins. Insa toata lumea are in casa un cos cu sosete. Noi avem 4, cate unul pentru fiecare membru al familiei. Asa ca, atunci cand ne plictisim, scoatem sosetele si ne imbulgarim cu ele. Stiti cat e de distractiv?
  4. Re-inventam mancarea! Din cand in cand inventam feluri noi de mancare. Jocul este distractiv si, daca folosim si denumiri interzise (caca, pipi etc.) ii mai scapa pe copii de dorinta de a folosi aceste denumiri in alte imprejurari, mai serioase. Astfel, ii intreb ce vor la cina: tocanita de furnici cu carne de hipopotam si ceapa albastra sau supa cu galuste de gandaci si coacaze roz? Sau, cand vreau sa aflu ce au mancat la gradinita, ii intreb daca le-a placut supa cu gust de ciulama si ostropelul de muci cu cartofi prajiti de la pranz… Efect garantat!

Asadar, iata doar cateva metode de a descarca frustarile acumulate de-a lungul zilei, de a va relaxa impreuna si de a va reconecta. Voi ce astfel de jocuri mai jucati?


Leave a comment

Puterea de a spune NU copilului…

Vad deseori in jurul meu parinti care sunt reticenti in a spune `NU` copiilor lor. Si imi amintesc de acele vremuri in care nici eu nu eram capabila sa ii pun nu lui T, chiar daca, de multe ori, trebuia sa ma dau de trei ori peste cap si sa ma transform in zana… Sau, ma rog, in cazul meu, intr-un balon… Adunam multe frustrari, eram nemultumita de multe ori de alegerile facute si nici copilul nu parea sa fie pe deplin multumit.

Apoi am descoperit puterea lui `Nu`, spus raspicat, ferm, cu explicatiile de rigoare. Da, am primit palme, am primit priviri ucigatoare de la cei din jur, insa m-am consolat cu gandul ca e spre binele copilului. Dupa ce am ascultat plansetele interminabile ale copilului dupa primii `Nu`, a venit si resemnarea. Acum T si M stiu ca atunci cand le refuz ceva o fac pentru ca am argumente. Chiar le spun si lor de ce refuz sa le fac tot timpul pe plac. Si, culmea, par sa inteleaga, de cele mai multe ori.

Am aplicat `Nu` spus ferm in multe cazuri, de la cumpararea jucariilor inutile, pana la cererile de ciocolata si prajituri la ore si in momente nepotrivite. Chiar am stabilit si reguli, pe care baietii le cunosc. Chiar daca vor sa le incalce uneori (si eu le dau voie, pentru ca regulile sunt facute pentru a fi incalcate), in cele mai multe cazuri ei le stiu si le aplica.

Ce schimbari in bine am observat de cand am inceput sa le spun `nu` copiilor? Pai nu mai am parte de tantrumurile vietii in locurile cele mai nepotrivite, sau daca incep, se termina repede. Copiii au inteles ca suntem fiinte diferite, cu nevoi diferite, si am voie sa nu ma dau de trei ori peste cap ca sa le aduc cirese in miezul iernii. Au mai multa incredere in mine si in alegerile mele, dar au incredere si in ei. Au invatat sa negocieze si sa aduca argumente din ce in ce mai bune, ceea ce face tot procesul mai amuzant si intrigant.

Iar eu am invatat ca nu trebuie sa imi pese de parerea celorlalti, ci sa ma incred in judecata mea. Daca decid ca in acel moment asta e cea mai buna decizie, o iau si gata. Daca intre timp se schimba datele problemei, am voie sa ma razgandesc. Si e ok.

Am observat ca unii copii nu pot gestiona `nu`-ul primit. Si nici parintii lor nu il pot sustine pana la capat. Adica cedeaza imediat la insistentele copilului. Si nu isi sustin cu argumente parerea… E ok sa te razgandesti cand iti schimbi parerea, insa nu mi se pare ok sa te razgandesti doar pentru ca cel mic se smiorcaie… Nu cred ca e cel mai bun exemplu pe care il poti oferi copilului tau. E doar parerea mea…

Voi spuneti `nu` copiilor? Cum?


Leave a comment

Cand baietii nu se inteleg…

Aveti si voi zile in care copiii vostri par cei mai aprigi dusmani din lume? Zilele acelea in care ei se cearta din orice, tot timpul, iar tu, parintele, habar n-ai cum sa faci sa ii opresti?

Oh, da! vor spune, probabil, cei mai multi parinti cu mai mult de un copil… Eu zic ca uneori, sunt zile lungi, consecutive, in care cei doi baieti ai mei nu reusesc sa se inteleaga. Se bat, se imping, se musca, se trag de par, isi baga mainile in nas sau in ochi… Au descoperit toate formele posibile de agresiune… desi am incercat sa ii ferim de acest mod de interactiune…

Mi-am dat insa seama ca nu ii pot opri tinandu-le discursuri cu celebrele clisee: `sunteti frati, trebuie sa va iubiti` sau `daca nu va potoliti, va dau afara!`, asa ca am schimbat tactica. Am pus in aplicare mai multe idei din acest articol, insa cel mai bine a functionat sa ii las sa se bata pana se potolesc…

Da, ati citit bine… Ii las sa isi consume acea energie, frutarea si lipsa de atentie pana cand isi dau seama singuri ca se pot juca foarte frumos impreuna. Sunt atenta totusi sa nu fie vreunul pus in pericol. Am observat ca si ei sunt atenti sa nu se puna in pericol.

Ideea a venit tot de la ei. Intr-o zi i-am lasat jucandu-se frumos in sufragerie si m-am dus la bucatarie sa fac ceva. Imediat ce am disparut din raza lor vizuala au inceput sa se certe si sa se bata. Chiar ma si strigau, nemultumiti unul de comportamentul celuilalt. Nu m-am putut duce imediat la ei, asa ca si-au consumat din energie… Cand am ajuns eu langa ei (maxim 1 minut a durat lipsa mea), deja radeau si ma priveau senini: `Ce? Ne jucam!`… Asa ca, atunci cand nu sunt incarcata cu emotiile si frustrarile proprii, reusesc sa ii las sa isi stabileasca singuri ordinea in relatie.

Voi cum ii impacati pe frati?