mamicieblog

blog de parenting, iubire si casa…


Leave a comment

Copiii si libertatea

Ce e libertatea? De ce alergam cu totii dupa ea? Daca privim in profunzime, putem intelege ca nu suntem niciodata liberi. Suntem de fapt dependenti de ceea ce ne inconjoara…

In fine, nu voiam sa devin filozofica, doar ca zilele acestea m-am gandit mai mult decat oricand la libertatea si independenta copiilor. Maria Montessori vorbeste despre independenta totala si independenta perfecta. Libertatea totala e cea in care nu se pun limite. Independenta perfecta este cea in care exista limite care tin cont de gradul de dezvoltare si responsabilitate a copilului. libertatea copilului ar trebui sa fie data in functie de varsta copilului, de experientele lui anterioare.

Toti ne dorim copii independenti, insa cati dintre noi suntem pregatiti sa ne invatam copiii sa fie independenti? Mai mult decat atat, suntem tentati sa le dam prea multa libertate copiilor pentru a ii ajuta sa isi construiasca increderea in ei. In realitate, facem opusul. Prea multa libertate poate duce la frustrari, la neincredere in sine. Daca ii vom da unui copil de 2 ani stiloul in mana, caietul tip 2 si il rugam sa scrie litere, vom avea surpriza sa aflam ca nu poate. Ii si aratam cum sa faca, ba chiar ne si suparam putin, ca doar nu e atat de greu. Ce ziceti? Il ajutam sa aiba incredere in el?

Cu siguranta nu il vom ajuta, pentru ca inca nu este pregatit fizic sa faca acest lucru. Insa daca ii punem stiloul in mana, ii dam o foaie si il lasam sa scrie ce isi doreste, va fi fascinat sa urmareasca urmele de cerneala lasate pe hartie.

Bineinteles ca exemplul a fost exagerat, pentru un impact cat mai mare. Uneori limita este atat de fina incat doar un parinte care isi cunoaste foarte bine copilul poate sa stie cat `se intinde` cu libertatea acordata copilului.

Da, stiu, pare destul de complicat. Tocmai de aceea subliniez importanta petrecerii timpului liber impreuna cu copilul, implicarea copiilor in toate activitatile adultilor si conectarea cu copilul.

Eu, trebuie sa recunosc, sunt fascinata de descoperirile pe care le fac la cursul de educator AMI Montessori. Iar subiectul libertatii, care m-a fascinat dintotdeauna, a adus pentru mine un plus de cunoastere, o noua perspectiva de abordare a copilului.

Sa mai povestesc?


Leave a comment

Copiii si pasiunile lor…

Ma gandeam zilele trecute la copiii mici, pana in 6 ani, care dezvolta diferite pasiuni pentru diferite lucruri (trenuri, personaje din desene animate etc. ). Imi amintesc si ca cel mare al meu a avut astfel de pasiuni, destul de multe, iar eu, ca un  parinte `responsabil` ce eram, le alimentam pe toate.

Apoi, am observat ca motivul pentru care fac acest lucru este pentru a-mi `cumpara` cateva minute de liniste zilnic. Adica ii iau copilului jucaria dorita in speranta ca se va juca putin mai mult cu ea, astfel incat sa apuc si eu sa beau o cafea linistita. Sau, caut carti cu trenuri cat mai atractive pentru cel mic, poate, poate se va uita mai mult de 5 minute pe ele sa pot citit si eu in liniste 5 pagini din cartea mea.

Pasiunile nu sunt rele. Folosite corect, ele pot atrage copilul in minunatul univers al cunoasterii. Insa atunci cand ele sunt alimentate artificial de parinti, cand nu se tine cont de calitatea jucariilor si cartilor, ele pot duce intr-o directie gresita. Copilul poate intelege ca a fi ca Elsa este tot ce poate primi mai bun in viata. Se poate transmite copilului un sistem de valori neadecvat vremurilor in care traim si culturii pe care dorim sa o abordam.

Mai mult, este obositor si pentru parinti sa caute toate acele jucarii cu personajele preferate de copil, este frustrant sa dea o multime de bani pe o jucarie din plastic cu masina lui Mickey si sa constate ca a fost folosita doar 10 minute intr-un joc. Este trist sa cumperi carti de proasta calitate doar pentru ca au personajul preferat al copilului cand sunt atatea carti faine care chiar l-ar putea invata ceva pe copilul tau.

Da, am fost acolo. Am cunoscut frustrarea data de sacii de jucarii pe care copilul nici nu le-a atins odata avute, saci care au fost aruncati. Inca mai am in biblioteca ceva carti fara nici o valoare. Insa am reusit sa ma debarasez de aceste obiceiuri. Si sa ii explic copilului, ca unui adult, de ce nu vreau sa dau 200 de lei pe masinuta din Cars. Am adus, usor usor, carti valoroase in biblioteca lui. Acum citeste cu drag despre oameni importanti, despre inventii si viata, despre aventurile altora.

La cel mic am fost mai atenta la pasiunile lui, am incercat sa ii ofer mai repede explicatiile aferente. Are si el pasiuni, fireste, insa nu au legatura cu personaje imaginare. Iar jucariile au fost alese mai cu grija, nu am mai cedat primului impuls de a cumpara lucruri pentru cateva minute de liniste. Am obtinut aceasta liniste facand mai multe activitati impreuna cu ei, i-am implicat in toata rutina noastra zilnica si acum se vad rezultatele.

Copiii vostri ce pasiuni au?


Leave a comment

Copiii si bucatariile de jucarie

In ultima vreme am observat o isterie cu jucariile de lemn de la lidl, in special bucatariile. Toata lumea le cauta, se face trafic de bucatarii, unii au dezvoltat reale afaceri cu ele. Toata lumea isi doreste bucataria de la lidl de Craciun.

Si nu reusesc sa inteleg de ce e atat de importanta. Mie mi se pare ca sunt bani dati degeaba. Copiii nu au nevoie de o bucatarie de lemn, de jucarie, unde sa nu curga apa la chiuveta, unde nu poti da drumul la aragaz, unde nu se sparge o farfurie etc. Si ei, copiii, isi dau seama ca nu isi doresc asa ceva, ei vor sa simta adevarata bucatarie, vor sa spele vase adevarate, cu apa, nu cu aer. Vor sa simta caldura focului, sa simta greutatea unei cratite. Nicidecum nu vor sa se prefaca.

Stiu, e dificil sa faci curat dupa un copil care foloseste o bucatarie adevarata, insa si stima de sine a copilului e mai mare atunci cand invata sa foloseasca lucruri de adulti, si satisfactia copilului e mai mare atunci cand spala singur o farfurie, cu apa adevarata. Chiar daca farfuria a ramas murdara, faptul ca isi doreste sa o spele, ca se straduieste, ar trebui sa fie o mare bucurie pentruparinti. Asa va invata sa o spele din ce in ce mai bine, va invata care este greutatea acelei farfurii, despre cand se sparge, despre pericolul cioburilor etc.

Stiu, e mai usor fara cioburi, fara sa fii nevoita sa strangi in urma copilului, fara apa intinsa peste tot. Insa cum altfel ar putea copilul sa invete toate aceste lucruri?  Acasa nu au cum, de comoditate sau lipsa de timp. La gradinita e imposibil, din cauza de siguranta si copii multi. Pai atunci unde? Si cand?

Lasati bucatariile de la lidl acolo. Amenajati un colt in bucataria de acasa pentru cei mici. Puneti acolo o cana si o farfurie din ceramica. Si niste tacamuri. Si lasati copilul sa le foloseasca de mic. Cat mai mic. Nu, nu se va rani. Sigur ca va mai sparge din ele. Insa toate au un scop nobil: invatarea.


Leave a comment

Pedepse si recompense la scoala…

Sistemul de pedepse si recompense s-a raspandit tot mai mult in ultima vreme. Copiii sunt pedepsiti sau recompensat acasa, in familie, la gradinita, la scoala, in societate. Nici ca adulti nu scapam de acest sistem, pare a a prins radacini in viata noastra. Pare ca nimic nu functioneaza daca nu suntem pedepsiti sau recompensati pentru ceea ce facem. Parca nu dorim sa facem nimic daca nu primim ceva in schimb.

De multa vreme am uitat sa fim oameni, sa facem lucruri bune pentru cei din jur, doar de dragul de a ajuta, de a fi mai buni, de a ne simti mai bine pentru ca am ajutat pe cineva. Acum totul se reduce la bani, la `si mie ce-mi iese?`, la castig.

Si e normal cumva sa fie asa, avand in vedere ca asa am fost crescuti. Cei mai multi dintre noi… Am fost invatati sa ne comparam in permanenta cu cei din jur, sa ne uitam la capra vecinului, sa concuram cu oricine, sa fim mai buni decat toti, sa atingem perfectiunea. Rareori ni s-a spus ca trebuie doar sa fim mai buni decat ieri, sau ca putem concura cu succes cu noi insine.

Ma uit in jur la copiii de varsta scolara care se intrec in haine de firma, telefoane scumpe si excursii scumpe si unii abia stiu sa citeasca. Nu mai vorbesc de scris. Si imi pare rau pentru ei, pentru cei din jurul lor, pentru ceea ce va urma…

Am inceput acest articol in urma cu doua zile… Nu am stiut cum sa-l termin, sau poate asteptam ceva… cum ar fi rezultatele la testele PISA, unde Romania a iesit mai rau ca in anii trecuti. Insa mai grav mi se pare declaratia doamnei ministru, care afirma cu non-salanta ca aceste teste nu reflecta cunostintele copiilor, ci modul in care sunt puse in practica aceste cunostinte. De parca nu pentru a folosi practic acele cunostinte ii trimitem la scoala… Nu, ii ducem la scoala sa memoreze comentarii la nesfarsit…

Sper sa se simte tonul ironic mai sus. D-na ministru, cred ca e timpul sa lasati pe altcineva in locul dumneavoastra. Nu de alta, insa cu o asa mentalitate, nu avem sanse sa iesim din mocirla prea curand…


Leave a comment

Despre alegeri…

Rareori mi se intampla sa fiu ingrijorata de ceea ce se va intampla in urma votului… Ma gandesc de fiecare data ca imi fac datoria pentru care s-au luptat predecesorii nostri. Si aleg in functie de ceea ce mi se pare mai putin riscant in acel moment.

Insa acum, in acest tur al alegerilor, am devenit foarte ingrijorata. Niciodata nu m-am gandit ca vom avea de ales intre VVD si altcineva. Niciodata nu mi-am inchipuit ca ma voi teme de vremurile ce vor urma atat de tare, daca nu iesim la vot. Niciodata nu mi-am pus problema de efectul unui vot asupra viitorului copiilor mei ca acum. Sunt uimita ca VVD a ajuns in turul doi, mult mai uimita ca atunci cand am vazut-o candidand.

Asadar, mi se pare extrem de simplu raspunsul la intrebarea `Eu cu cine votez` duminica? Sigur ca voi merge la vot. Si va invit si pe voi, mi se pare extrem de importanta prezenta noastra, a celor ce ne dorim normalitatea, la urne.

Asadar, pe la ce ora v-ati propus sa iesiti la vot duminica, 23 noiembrie? Eu voi merge dimineata, cu siguranta.


Leave a comment

Copiii si grupul de prieteni…

Dupa vârsta de  6 ani copiii au nevoie de grup, de apartenenta la un grup, de prieteni sau mai putin prieteni, de proiecte comune.

Uneori noi, adultii, intervenim in dinamica grupului. De cele mai multe ori, cu intentii bune. Sau cel putin asa credeam. Fie ca aparam un copil nedreptatit, fie ca ni se pare ca nu s-a facut dreptate. Adevarul e ca nu vom sti niciodata unde e dreptatea, pe de o parte pentru ca nu avem toate datele problemei, pe de alta parte pentru ca ceea ce noua ni se pare dreptate, pentru altii poate fi nedreptate.

Am urmarit in zilele acestea un grup de copii de peste 6 ani. Am vazut dinamica grupului, cum se moduleaza fiecare dupa nevoile grupului, cum trairile fiecarui copil afecteaza aceasta dinamica. Am vazut cum interventia unor adulti, chiar daca a fost o intentie pozitiva, s-a transformat la nivel de grup in separarea copilului aparat de grup. E foarte greu sa intri in grup dupa ce ai fost separat. Toate eforturile au fost in zadar. Tin sa mentionez ca separarea a fost cumva auto-separare. Copilul aparat s-a purtat superior cu ceilalți (avea puterea) pana cand ceilalti au refuzat sa il implice in activitatile de grup. Cand si-a dat seama ca e separat, copilul a inceput sa incerce reintegrarea. A inceput prin a face anumite servicii grupului. Nu a functionat, a trecut la artileria grea: a inceput sa jigneasca si sa se retraga. Nu a functionat nici asa, asa ca a incercat glumele si jocuri comune. Inca se negociaza.

Asadar, dragi parinti, chiar daca sunteti tentati sa interveniti sa va aparati copilul pentru ca i s-a facut o nedreptate, atat timp cat nu exista agresivitate, incercati sa va lasati copiii sa isi rezolve singuri conflictele. Pe termen lung, vor avea de castigat.

Va asigur!


Leave a comment

« Le maître est l’enfant »

V-am povestit deja ca sunt din ce in ce mai apropiata de educatia Montessori, v-am mai vorbit si despre beneficiile acetui tip de educatie. Nu sunt singura care doreste sa imparta cu lumea intreaga aceasta descoperire.

`Ca proaspăt tătic preocupat de primii paşi în viaţă ai fiicei sale, regizorul Alexandre Mourot descoperă metoda Montessori şi se decide să îşi instaleze camera de filmat într-o casă a copiilor (cu vârste între 3 şi 6 ani) în cea mai veche şcoală Montessori din Franţa. Alexandre e primit cu căldură într-o atmosferă surprinzător de calmă şi liniştită, cu multe flori, fructe şi materiale Montessori. Cunoaşte copii fericiţi, cu multă libertate de mişcare, care lucrează fie singuri, fie în grupuri mici. Observă că prezenţa educatorului e foarte discretă. Unii copii citesc, unii frământă pâine, alţii fac calcule, râd sau dorm. Copiii l-au ghidat pe regizor de-a lungul întregului an şcolar şi l-au ajutat să înţeleagă secretul autonomiei lor şi al încrederii de sine – seminţele unei noi societăţi bazate pe pace şi libertate – cărora Maria Montessori le-a dedicat întreaga sa viaţă profesională.`

Pe scurt, Alexandre Mourot a filmat copiii dintr-o clasa Montessori si acum doreste sa imparta cu noi toti, cei interesati, descoperirile sale. Clubul Montessori Start pentru Viata din Constanta a facut demersurile necesare pentru a aduce si in Romania, mai precis in Constanta, filmul.

Va invit cu drag la vizionare, sunt convinsa ca va veti indragosti si voi de acest mod de educare si disciplinare a copilului. Da, e vorba si despre disciplina, insa nu cea cu sens negativ, la care ne gandim cu totii cand auzim acest cuvant, ci o auto-disciplinare a copilului, la care adultul participa din umbra. Si educatia copilului are o alta conotatie in metoda Montessori, sunt convinsa ca va veti da seama repede de avantajele ei.

Asadar, filmul Copilul e maestrul va avea premiera in Constanta luni, 25 noiembrie, ora 17.30, la Centrul Jean Constantin (fostul cinema Republica). Biletele se vor gasi la vanzare in mai multe centre din Constanta si va puteti inscrie pe lista de aici.

Cine vine?