mamicieblog

blog de parenting, iubire si casa…


Leave a comment

Cand alaptezi si vrei sa te intorci la munca…

Alaptarea si mersul la munca nu se impaca in acceptiunea unor persoane. Multi cred ca daca alaptezi, mai ales cand alaptezi la cerere, nu ai cum sa incepi munca, respectiv, atunci cand revii in campul muncii trebuie deja sa te gandesti la intarcare.

Experienta mea, in ambele cazuri, mi-a demonstrat ca se poate. Si nu e nici greu, insa poate fi obositor uneori. Sa va povestesc cele doua experiente ale mele.

Cand T avea 11 luni am decis sa ma intorc la munca. Era timpul pentru o promovare, iubeam ceea ce faceam si, mai ales, alesesem sa stau doar un an acasa, dupa legea veche. Intre noi fie vorba, inainte sa tin primul copil in brate prima data eram convinsa ca pana va implini 6 luni eu voi fi inceput deja munca…. Insa am fost mai fermecata de giumbuslucurile lui, de evolutia si dezvoltarea lui decat de ceea ce ma astepta la munca.

Inainte de a reincepe munca mi-am facut o multime de griji. Cu cine va sta copilul? Cum il va adormi acea persoana fara prea-iubita `sisi`? Cum o sa suga? Daca raman fara lapte? Stiti si voi, grijile obisnuite in asemenea situatii.

Am avut surpriza sa constat ca T s-a adaptat mult mai repede si mai usor la noua situatie decat am facut-o eu. In scurt timp de cand m-am intors la munca ne-am format cateva ritualuri foarte faine… si inca imi amintesc cu placere cum ma asezam pe fotoliu imediat ce ajungeam acasa si jumatate de ora nu avea nimeni voie sa ne deranjeze.

A fost mai dificil la inceput, noaptea, cand T recupera tot ce nu apuca sa suga peste zi. Insa in cateva saptamani s-a reglat si suptul de noapte, in sensul ca nu mai simtea nevoia sa doarma cu `sisi` in gura, ci se trezea de cateva ori sa suga. Aceea a fost si perioada cea mai obositoare pentru mine, noaptea nu reuseam sa dorm intr-o singura pozitie, ziua nu reuseam sa ma concentrez la ce am de facut din cauza oboselii. A trecut, ne-am adaptat… el mai repede decat mine… A fost adormit pe picioare sau in brate, in functie de persoana care ramanea cu el… sau a fost lasat sa se joace pana pica de oboseala…

Cu M treaba a fost putin mai usoara. Deja aveam experienta, nu mai aveam atatea nelinisti si lucrurile s-au petrecut mai usor… M a inceput sa mearga la gradi pe cand avea 1 an si 9 luni. Inca suge. A mers cateva luni la program scurt si a avut parte de o acomodare treptata. Asadar, nu a fost o problema sa suga mai rar. Apoi, dupa ce a ramas la program lung, si dupa cateva saptamani de acomodare cu acest program, nu a mai solicitat sanul la fel de des. Daca la inceput de gradi cerea san imediat ce ma vedea si ori de cate ori ma asezam in preajma lui, dupa cateva saptamani a si uitat ca are aceasta optiune. Acum suge seara, dupa cina, inainte sa adoarma, noaptea ori de cate ori vrea si dimineata cand se trezeste. Si nu pare afectat in vreun fel de acest lucru. Iar eu am inceput munca linistita.

Asadar, exista viata dincolo de alaptare, copiii se adapteaza usor noilor situatii. In mod cert nu e nevoie sa intrerupem alaptarea pentru ca ne intoarcem la munca sau pentru ca incepe gradinita. Eu am reusit… Voi?

Advertisements


2 Comments

La restaurant Ana si Ion `respectam` clientul!

Am fost zilele trecute sa mancam o ciorbita la vestitul restaurant Ana si Ion din centrul orasului. Ne aminteam de bine despre mancarea lor si mai ales despre ciorbe, asa ca nu am avut nici o ezitare. Mai ales cand am vazut si micul loc de joaca amenajat pe terasa…

Baietii, desi infometati, accepta mai usor sa astepte atunci cand gasesc ceva interesant de facut. Vazand locul de joaca, au sarit in hamac si in leagan, noi ne-am asezat linistiti la masa si am dat comanda.

Terasa era aproape goala. Au mai aparut 2 copii si cativa adulti. Din ceea ce am observat, erau de-ai casei, probabil patroni sau prieteni ai acestora. La scurt timp dupa aparitia celor doi copii care se jucau si ei la locul de joaca apare un barbat, putin nervos si fixeaza niste afise in jurul locului de joaca. Se pare ca acel loc de joaca nu era destinat jocului… Cel putin nu pentru copiii nostri, ca ai lor aveau voie.

Dupa cum se observa si din poza, cel care a facut afisul a fost destul de grabit, nici nu a observat ca a scris gresit. Apoi, mi se pare nepoliticos sa imi dai copiii afara dintr-un loc ce imbie la joaca, in asemenea mod. Si la fel de nepoliticos este sa iti trimiti copiii tai sa se joace, sfidand afisul pus tocmai de tine.

Am ales acel restaurant tocmai pentru locul de joaca. Comportamentul celor de acolo, angajati sau patroni, nici nu mai conteaza, m-a determinat sa nu mai calc pe acolo. Nu eram eu un client fidel… Mi-am dat seama si de ce… Nu e prima data cand suntem tratati urat de cei din restaurant. Ne aminteam mancarea lor buna si uitam de multe ori ca eram tratati urat… Insa de aceasta data nici mancarea nu ne-a mai impresionat… Asa ca spor la clienti, dragilor! Noi ne-am lamurit!

Aveti si voi intamplari asemanatoare de la Ana si Ion?


Leave a comment

Exista speranta!

Deseori ma intreb daca mai exista vreo speranta ca stilul nostru de parenting, al romanilor in general, sa evolueze. Si mi se intampla acest lucru cel mai des atunci cand merg in parc cu copiii. Pai unde altundeva? Acolo se intalnesc cele mai multe tipuri de parinti cu copii.

Insa zilele trecute am avut si revelatia: exista sperante pentru un viitor mai bun al copiilor nostri… Toate cursurile acestea, toate atelierele dedicate copiilor, toate grupurile suport pentru parinti, toata publicitatea care se tot face in jurul unei educatii mai bune, fara pedepse si fara recompense dau roade!

Le-am vazut eu intr-o bunica calma si rabdatoare la Lidl, care facea cumparaturi cu nepotul ei! Si in vecina mea care doar ce a nascut si cauta informatii utile despre purtarea corecta a bebelusului, si care cauta sa alapteze cat mai mult…

Si in toate mamicile din parcuri si de pe strada care se opresc din ceea ce fac, se asaza in genunchi in fata copilului si ii explica cu calm de ce nu traversam pe rosu…

Si in bunicii care merg rabdatori cu copilul pe strada si raspund la miile de intrebari fara sa se plictiseasca si fara sa ridice tonul… Cei care au inteles ca vrem copii educati altfel, care au stima de sine si sunt ancorati in realitate…

Asadar, ne inmultim, noi, parintii si bunicii care dorim un viitor mai bun, mai fara traume pentru copiii nostri. Si asta nu poate decat sa ma bucure!


Leave a comment

Hotel St. Stefan, Nessebar – review

Am fost de cateva ori prin Nessebar, Bulgaria, in plimbarile noastre scurte. M-a fascinat aceasta bucatica de oras, partea veche, prin atmosfera pe care am gasit-o acolo de fiecare data. Strazi cu piatra cubica, putin circulate, case mici ce strajuiesc stradutele inguste, marea ce se simte la fiecare pas, toate imi dau o stare de relaxare pe care cu greu o intalnesc.

In mini-vacanta de 1 mai am hotarat sa mai vizitam o data Nessebar si bine am facut. Ne-am plimbat pe strazile inguste, am profitat de ziua superba si de vremea buna, ne-am relaxat la o terasa. Si pentru a duce relaxarea la maxim, am decis sa ramanem peste noapte in Nessebar.

Am intrebat de hotelurile deschise in aceasta perioada si am dat peste Family Hotel St. Stefan. Am luat o camera cu pat matrimonial si fotoliu extensibil sa fim siguri ca incapem toti. Nu numai ca am incaput, a mai ramas si loc. Si ne-am odihnit foarte bine!

Hotelul este situat aproape de mare. Din camera vedeam si auzeam marea. Camerele sunt destul de spatioase si curate. Personalul a fost destul de saritor, au rezolvat rapid problema pe care am avut-o cu cartela. Patul matrimonial este foarte mare, doi adulti si un copil am incaput fara probleme, cu spatiu intre noi.

DSC_3023

Pentru a nu cara bicicletele copiilor in camera sau la masina, le-am lasat in hol, sub paza receptionerului. Le-am putut lua si lasa ori de cate ori am avut nevoie.

Am avut si mic dejun, baietii sunt prea matinali pentru a cauta restaurante deschise cu noaptea-n cap. Desi nu a fost foarte variat, am avut ce alege si produsele au fost proaspete. Ne si asteptam sa nu gasim mare lucru de mancare, sezonul nu a inceput inca.

Nu au un loc de joaca, insa nici nu am simtit nevoia. La un minut de hotel se afla un loc de joaca exterior, public, curat si deschis non-stop. Baietii au fost incantati de el si de plimbatul pe bicicleta.

In jurul peninsulei, unde este situat orasul vechi, se afla bucati mici de plaja. Sunt inguste, cu pietre, insa intime. De data asta nu am profitat de plaja, insa cu siguranta vom reveni in zona.

Am vizitat pentru a nu stiu cata oara monumentele, ne-am bucurat de fiecare revedere cu marea si am colindat prin magazinele de suveniruri. Am profitat de vremea frumoasa. Ne-am relaxat la terasa. Asta a fost esenta unei excusii minunate in week-end-ul trecut!

Voi cum ati petrecut?

 


2 Comments

Ce este, de fapt, Montessori? (pentru mine)

In ultimul timp pedagogia Montessori a luat amploare, inclusiv la Constanta. Deja sunt gradinite care educa folosind tehnicile si materialele descrise de Maria Montessori, exista grupe in cadrul unor gradinite care folosesc aceleasi tehnici si materiale, exista si parinti care inteleg, aplica si se minuneaza de efectele acestei pedagogii.

Acum, din proprie experienta (mai degraba a lui T decat a mea), pot sa va spun ca exista Montessori si `Montessori`… Adica fiecare parinte sau pedagog aplica diferit tehnica, in functie de ce simte, de educatia pe care a primit-o, de modul in care cunoaste si urmareste copilul etc.

T a fost la doua grupe Montessori, una pe cand avea 2 ani, in cadrul unei gradinite particulare, cealalta de la 4 ani, intr-o gradinita care respecta principiile Montessori in fiecare actiune…

Nu am de gand sa compar cele doua experiente, desi in mintea mea am facut-o de zeci de ori, ci sa expun ceea ce am invatat eu din aceste experiente.

Acum, dupa mai bine de 1 an de cand T merge la o gradinita Montessori, am inceput sa vad si sa inteleg pedagogia aceasta asa cum se doreste ea in realitate. Acum am inteles ca Montessori este un stil de viata, pe care trebuie sa il simti, sa ti-l insusesti si abia apoi te vei putea bucura de beneficiile acestuia.. Cu cat am introdus mai multe materiale, carti, experiente si atitudini de tip Montessori in casa noastra, cei doi baieti sunt mai usor de controlat, mai linistiti, mai curiosi. Si incepe sa imi placa situatia.

Contrar unor opinii intalnite de mine la anumiti `educatori` Montessori, nu e nevoie sa actionezi intr-un anume fel intr-o situatie data, Maria Montessori nu a lasat lista cu `to do` si `not to do`… Insa e nevoie de respect pentru mica fiinta pe care incerci sa o educi… Mai mult, dincolo de materialele scumpe, de cursurile scumpe pentru educatori, sa nu uitam ca fiecare actioneaza din prisma propriilor valori, experientelor trecute, obiceiurilor avute… Degeaba tu, `educator` Montessori, ai materiale si cursuri cand ii dai copilului meu cu castronul in cap si apoi nu recunosti… E firesc sa gresim si la fel de firesc ar fi fost sa iti ceri scuze celui pe care l-ai lovit, nu?

Pe de alta parte, nu e musai nevoie de cursuri si materiale Montessori pentru a educa frumos, cu respect un copil. Montessori sau nu, ei au aceleasi nevoi, fiecare dintre noi avem anumite valori pe care dorim sa le transmitem copiilor nostri, fiecare dintre noi avem o educatie care ne ajuta sau ne opreste in a educa mai bine/mai frumos. Montessori sau nu, atunci cand alegem mediul in care copilul va merge la gradinita sau la scoala trebuie sa stim ce se intampla cu el acolo, cum e tratat si cu ce se intoarce acasa.

Asadar, daca e Montessori nu inseamna neaparat ca e perfect! Trebuie sa fie oameni, mai presus de toate! Oameni care inteleg evolutia unui copil, oameni care pun suflet in ceea ce fac, oameni cu care rezonezi si tu si copilul… Si, din pacate, in mediul educativ din Constanta cel putin, exista putini astfel de oameni! Eu am intalnit cativa… Voi? Vreti sa povestiti despre ei?

 

 


Leave a comment

Evenimente cu mancare si nu numai… in Constanta, evident!

Vine vara, iese soarele si incep evenimentele in aer liber in oras… Deja e miros de vacanta in jur, se apropie si celebrul 1 mai, si ziua copilului… si vacanta cea mare si binemeritata…

Asa ca ma gandeam sa va povestesc despre evenimentele ce vor avea loc in perioada urmatoare in oras.

Un eveniment deosebit pentru copii, si nu numai, este spectacolul de magie oferit de magicianul Robert Tudor, Magia Copilariei la Constanta. Spectacolul va avea loc la Casa de Cultura si gasiti bilete pe  www.entertix.ro.

Startul evenimentelor `cu gust` este dat de Festival du Bonheur care incepe in weekendul prelungit de Ziua Muncii, adica pe 27 aprilie. Se tine ca si anul trecut, in Mamaia Nord. Mancare buna, diversa, atmosfera relaxata… este ceea ce imi amintesc de anul trecut. Am mancat o pizza delicioasa, inclusiv de desert (cu mar), paste proaspete, pregatite pe loc, clatite gustoase si nu numai. De mers, inclusiv cu cei mici…

Pe 3 mai incepe Constanta Street Food Festival, in Piata Ovidiu. Mancaruri bune, servite in picioare, sau nu, de luat acasa, sau nu, insa cu siguranta abundenta de gusturi si experiente.

Pe 5 mai, incepand cu 9.30, Oratoriul Don Bosco Constanța organizeaza o avanpremiera a zilei copilului, in evenimentul Sarbatoarea copilului. Se anunta o zi plina, cu jocuri si mancare la pachet, cu teatru si voie buna, numai bine pentru un weekend reusit.

Pe 17 mai incepe a treia editie a Festivalului scoicilor, in Piata Ovidiu. In afara de aglomeratia specifica la astfel de evenimente, pot spune ca la editiile anteriore am mancat scoci bune, pregatite in multe feluri de catre cei implicati. Asa ca, daca aveti timp si vreti sa degustati mancaruri bune cu scoici, nu ratati acest eveniment!

Voi la ce evenimente mai mergeti?

 


Leave a comment

Fii creativa, schimba abordarea! Convinge-ti copilul sa stranga jucariile!

Cand ceva nu merge in viata noastra asa cum ne planuim intram de multe ori intr-un cerc vicios, in care noi facem de fiecare data lucrurile intr-un anume fel, si totul ramane exact asa cum a fost de la inceput.

Sa va dau un exemplu: Copilul nu strange jucariile dupa ce se joaca. Sau inainte de a rasturna alta lada de jucarii… asa ca podeaua devine un loc de nestrabatut, o mare de jucarii pe care ti-e teama sa calci si nu ai unde sa le dai la o parte. Ce faci?

Pai, ai mai multe variante: fie te apuci sa le strangi, fie iti rogi copilul sa le stranga (oare le strange vreun copil din proprie initiativa?), fie iti conditionezi copilul sa le stranga, fie cauti alte si alte metode, in fiecare zi diferite, prin care sa convingi copilul sa stranga jucariile. Dupa care cedezi si le strangi tu, sau rogi sotul. Nu? La noi cam asa se intampla.

Insa cand schimb atitudinea, cand nu ma deranjeaza podeaua plina de jucarii, ba chiar ma bucur de fericirea copiilor care se joaca, lucrurile parca se schimba. Uneori (e drept, destul de rar), copiii mei isi strang singuri jucariile. Daca le mai propun si o activitate care necesita podeaua libera si care stiu sigur ca le place (sa dansam anumite melodii, sa jucam un joc, sa ne alergam), uneori nici nu trebuie sa le spun sa stranga. Au simtit pe pielea lor ce inseamna sa te impiedici de o jucarie sau sa calci pe una…

Harriet Lerner vorbeste in cartea ei, Confesiunile unei mame imperfecte, despre schimbarea abordarii unei situatii si da un exemplu foarte creativ. Este pilda batranului care a dat bani unor copii galagiosi sa se joace in preajma casei lui. Ei oricum se jucau si faceau o galagie de nedescris. Batranul a oferit din ce in ce mai putini bani copiilor pana cand acestia au refuzat sa se mai joace pe cativa lei (dolari in cazul de fata) in preajma casei batranului. Asa ca batranul a putut sa se bucure iarasi de liniste, fara a se purta urat cu copiii.

Ce cai pasnice mai folositi pentru a-i convinge pe copii sa isi stranga jucariile?