mamicieblog

blog de parenting, iubire si casa…


Leave a comment

Cand baietii nu se inteleg…

Aveti si voi zile in care copiii vostri par cei mai aprigi dusmani din lume? Zilele acelea in care ei se cearta din orice, tot timpul, iar tu, parintele, habar n-ai cum sa faci sa ii opresti?

Oh, da! vor spune, probabil, cei mai multi parinti cu mai mult de un copil… Eu zic ca uneori, sunt zile lungi, consecutive, in care cei doi baieti ai mei nu reusesc sa se inteleaga. Se bat, se imping, se musca, se trag de par, isi baga mainile in nas sau in ochi… Au descoperit toate formele posibile de agresiune… desi am incercat sa ii ferim de acest mod de interactiune…

Mi-am dat insa seama ca nu ii pot opri tinandu-le discursuri cu celebrele clisee: `sunteti frati, trebuie sa va iubiti` sau `daca nu va potoliti, va dau afara!`, asa ca am schimbat tactica. Am pus in aplicare mai multe idei din acest articol, insa cel mai bine a functionat sa ii las sa se bata pana se potolesc…

Da, ati citit bine… Ii las sa isi consume acea energie, frutarea si lipsa de atentie pana cand isi dau seama singuri ca se pot juca foarte frumos impreuna. Sunt atenta totusi sa nu fie vreunul pus in pericol. Am observat ca si ei sunt atenti sa nu se puna in pericol.

Ideea a venit tot de la ei. Intr-o zi i-am lasat jucandu-se frumos in sufragerie si m-am dus la bucatarie sa fac ceva. Imediat ce am disparut din raza lor vizuala au inceput sa se certe si sa se bata. Chiar ma si strigau, nemultumiti unul de comportamentul celuilalt. Nu m-am putut duce imediat la ei, asa ca si-au consumat din energie… Cand am ajuns eu langa ei (maxim 1 minut a durat lipsa mea), deja radeau si ma priveau senini: `Ce? Ne jucam!`… Asa ca, atunci cand nu sunt incarcata cu emotiile si frustrarile proprii, reusesc sa ii las sa isi stabileasca singuri ordinea in relatie.

Voi cum ii impacati pe frati?

Advertisements


Leave a comment

E prea mic pentru scoala?

Anul acesta ne-am luptat cu gandul ca T e prea mic pentru scoala. Si gandul a castigat… Inca nu suntem convinsi ca este cea mai buna varianta pentru el, insa, cu siguranta a fost cea mai buna optiune la momentul la care am luat decizia.

Desi avea dreptul sa fie inscris in clasa pregatitoare daca ar fi sustinut acel test psihologic, am decis noi, parintii, ca nu e cazul sa il supunem testelor (mai ales ca nu sunt deloc de acord cu diferitele testari ale cunostintelor copiilor mai mici de 12 ani), ca ar mai putea copilari un an, ca, desi e pregatit cognitiv (cred ca toti copiii in aceasta situatie sunt) mai putem lucra pe partea de inteligenta emotionala etc.

Asadar, multe motive pentru care T va merge tot la gradinita anul acesta si nu la scoala.

Cred ca toti parintii se intreaba daca au facut alegerea corecta pentru copilul lor. Noi ne-am dat seama ca am ales bine cand T a fost de acord cu noi. Da, stiu, am lasat copilul sa decida ce e mai bine/placut pentru el… parinti denaturati…

In acest mod am procedat in multe din alegerile pe care le-am avut de facut. Adica am cerut si parerea copilului, ne-am sfatuit noi, parintii si am pus pe hartie pros/cons. Si anul acesta a iesit ca vom mai astepta inca un an pana vom vedea scoala.

Asadar, urez succes parintilor si copiilor la inceput de an scolar! Nu uitati sa va relaxati!


Leave a comment

Vacanta la Primasol Sunrise, Nisipurile de aur…

Ca in fiecare an, chiar daca locuim aproape de mare, alegem sa petrecem cateva zile si intr-un resort all inclusive. Anul acesta am ales sa stam 4 zile in Nisipurile de Aur, la Hotel Primasol Sunrise. Am platit, pentru 4 zile, sistem all inclusive, 2 adulti si 2 copii, 1400 lei. Rezonabil, zic eu.

Nici vacanta nu a fost rea. Sa povestesc…

Plusuri:

Camera in care am stat (tripla) era mare, cu un balcon la fel de mare, dragut amenajata. Pe jos faianta, usor de curatat de nisip. Am avut doua paturi single si un fotoliu pat de care baietii au fost foarte incantati. Pentru ca am fost 2 familii, am primit camere alaturate ce comunicau intre ele. Astfel, camera s-a transformat in ditamai apartamentul, cu doua terase, in care baietii s-au putu juca atunci cand nu era vreme de plaja… sau dimineata foarte devreme, cand se trezeau. Camera era curata si curatata zilnic.

Mancarea se servea in sistem bufet. Desi nu erau foarte multe feluri de mancare, aveai de unde alege. Mai mult, nu prea am vazut mancare complicata, ci simpla, cu cat mai putine ingrediente. M-am gandit ca nu se refolosesc resturile ramase pentru crearea unor feluri noi. Mi-a placut ca nu a lipsit pestele, am gasit si alte carnuri in afara de pui (miel, vita, rata etc.) si, in general, am avut ce alege, atat pentru noi cat si pentru cei mici. La fiecare masa au fost prezente fructele, ceea ce m-a bucurat. Mi-a mai placut ca se putea lua masa si pe terasa, atunci cand prindeai loc.

Piscina este faina, in cascada, pe etaje… Piscinele nu erau adanci, inca un avantaj pentru cei cu copii. In general am gasit sezlong la piscina, chiar daca mergeam dupa-amiaza sau mai tarziu. Insa am fost si la sfarsit de sezon… Apa curata, nu ne-am intors cu nici o problema de acolo. In afara de cucuiele aferente alunecarilor pe gresie…

Cei mici au fost intretinuti de animatori daca alegeam plaja la piscina. Si pentru cei mari erau evenimente de cateva ori pe zi (jocuri, concursuri, evenimente sportive etc.). De la 20.00 la 20.30 era mini-disco, jumatatea nostra de ora libera. Copiii erau antreenati la joc si dans si s-au distrat de minune. Langa hotel era si un loc de joaca pe care cei mici l-au folosit cand erau nevoiti sa astepte…

Minusuri:

In camera au aparut niste furnici, probabil si de la firimiturile lasate de baieti… Nu ne-au deranjat, au fost material de studiu in diminetile in care se trezeau prea devreme…

Unele feluri de mancare nu erau chiar pe gustul nostru (de exemplu prea grase), insa cam asa se gateste la vecinii bulgari. Cartofii prajiti erau cam tari, pana si baietii i-au refuzat. Insa asta ar putea fi considerat avantaj din punctul meu de vedere…

Drumul pana la plaja pare destul de lung la intoarcere. Mai ales cand baietii sunt obositi… Insa mie mi-a placut acest drum. Este pe la umbra in mare parte si, in afara de faptul ca trebuie urcate cateva trepte (vreo 200), nu mi s-a parut obositor.

In concluzie, ne-a placut la Hotel Sunrise. Nu ne dorim neaparat sa ne intoarcem, insa nici nu a fost rau.


Leave a comment

Cand copiii pleaca la bunici…

De cateva zile traiesc o drama. Baietii au vrut la bunici, impreuna, in vacanta… Si mie mi-e dor de ei, desi abia asteptam sa plece…

Cel mare mi-a pus in vedere inca dinainte de a lua vacanta ca doreste sa stea cateva zile la bunici. M a vrut si el, s-a razgandit putin cand a auzit ca noi, parintii, ramanem in Constanta. Insa, dupa ce i-am povestit ce va face acolo, ca va sta cu bunicii si cu fratiorul lui, a acceptat sa mearga. Si iata ca de 3 zile baietii stau la bunici, la 200 km departare si par sa se simta bine. Si sa nu vrea acasa…

Nu sunt interesati sa ne auda, au diverse activitati, sunt ocupati…

Iar noi, parintii, ne simtitm atat de aiurea cand ne trezim dimineata la ce ora dorim, cand nu mai calcam pe jucarii prin casa, cand putem pleca la ora stabilita de acasa, fara sa ne rugam de cineva sa se imbrace si sa se incalte… cand ne bem cafeaua in liniste, cand ne uitam la tv fara sa ne simtim vinovati ca am depasit ora de somn…

Mda… Si rau, si bine. Abia astept sa se intoarca sa ii strang in brate… Sper sa fiu pregatita de schimbare.

Voi ce mai faceti interesant in vacanta? Ce trairi experimentati?


Leave a comment

Cand titi ramane mica… O poveste despre intarcarea blanda

Iata ca a trecut mai bine de o saptamana de cand povestea de iubire de `sisi` (titi, tzitzi sau san) s-a terminat. E oarecum ciudat sa nu mai alaptez avand in vedere ca am facut asta in fiecare zi din ultimii 5 ani jumate.

Am spus `stop` alaptarii atunci cand am simtit ca nu mai pot, ca imi e destul, ca imi vreau sanii inapoi… Bineinteles ca nu am facut-o de capul meu. Am tratat cu bebe (2 ani jumate), l-am obisnuit cu ideea, l-am familiarizat cu alternativele si… am avut rabdare.

Povestea intarcarii lui M incepe cu vreo 9 luni in urma (chiar 10, daca ma gandesc bine) cand a inceput sa mearga la gradinita. Desi era obisnuit sa serveasca `sisi` oricand, oriunde, atunci a fost prima data cand nu a mai avut acces `fara numar`. S-a obisnuit repede cu programul fara `sisi`, intr-o saptamana deja nu mai cerea, nu isi mai amintea… mai ales ca avea preocupari muuult mai interesante la gradi.

Dupa vreo 4 luni am trecut la nivelul urmator. M a ramas la somn la gradinita, asa ca a trebuit sa se dezvete de adormitul la san. Cel putin pe timp de zi. Si s-a obisnuit mai repede decat mi-am imaginat. Insa acasa cerea in continuare `sisi` la somn, inclusiv in week-end. Si primea. Pentru ca nu imi propusesem sa il intarc. Ma multumea si faptul ca sugea mai rar.

Asa ca am profitat si am introdus o noua regula: fara `sisi` in locuri publice. Si nu pentru ca imi era rusine sau ca ma intrebau oamenii, ci pur si simplu pentru ca era incomod sa ma dezbrac oricand si oriunde pentru o gura de titi. A fost o regula foarte usor acceptata. Adica nu a protestat deloc.

Cu vreo 2-3 luni in urma am decis ca e timpul sa trecem la nivelul urmator. Am amanat momentul `sisi`, fie cu jocuri, fie cu numarat… Uneori imi propunea chiar el sa numar. Alteori negociam la sange pana la cat sa numar: pana la 3, pana la 5 sau pana la 10… Incepusem sa ii povestesc cum ca a crescut, ca nu mai are nevoie de laptele din `sisi` ca la inceput si ca eu nu mai vreau sa alaptez multa vreme. Ii sugeram metode prin care ne putem conecta (stam imbratisati, citim, jucam un joc, povestim etc.).

Pana intr-o zi cand l-am pus sa aleaga la ce vrea sa renunte mai intai: la pampers sau la `sisi`. Mi-a raspuns foarte senin ca la `sisi`, asa ca i-am explicat ce urmeaza sa facem. I-am povestit ca nu va mai adormi cu `sisi`, ca va putea sa adoarma in bratele mele, sau ii pot citi, sau ii pot povesti etc. I-am spus ca peste noapte va putea sa suga, insa daca ii va fi foame e bine sa manance mancare si sa ceara lapte (de capra, de vaca, vegetal).

A durat cam o saptamana pana s-a obisnuit cu noul program. In prima faza protesta, insa am fost ferma si nu am cedat. I-am oferit alternative la lapte si l-am tinut in brate, plimbat, citit cat a vrut. Cand a vazut ca sunt serioasa a incercat sa renegocieze. Insa i-am spus ca nu sunt pregatita sa o iau de la capat si ca sunt decisa sa continuam intarcarea.

Da, i-am vorbit ca unui om mare, i-am spus tot ce simt eu, am ascultat plansul lui si l-am asigurat ca il iubesc si ca il inteleg. Am fost acolo, langa el. Nu l-am lasat sa adoarma cu altcineva, desi poate mi-ar fi fost mai usor. Pentru ca el nu a vrut sa adoarma cu altcineva.

Ultimul pas a fost scoaterea celorlalte mese, in special cele de noapte. Care se indesisera, ca nu mai avea acces seara la culcare si recupera peste noapte… Am fost langa el, i-am oferit apa sau lapte cand se trezea. Ii povesteam de ce facem asta si cum se poate alina daca nu mai suge san. Si a inteles.

A trecut mai bine de o saptamana de cand M nu mai suge. Intarcarea a decurs lin, fara urlete si fara probleme. Dormim mai bine. Inca mai cauta `sisi`, insa nu mai protesteaza cand ii amintesc ca am luat o decizie si vreau sa o respectam. Inca mai incearca sa negocieze si imi este foarte drag cand o face.

Ma bucur ca s-a terminat, ca s-a terminat frumos, usor, cu mine aproape. Asadar, se poate! Se poate sa alaptezi atat timp cat vrei, se poate sa intarci bland, se poate sa ramai cu amintiri frumoase din aceasta perioada. Cel putin la mine s-a putut! Secretul a fost rabdarea!

Alaptare lina!


Leave a comment

Alti 2000 de km in cateva zile…

Doar ce ne-am intors din concediu si, cu forte proaspete si cu amintiri frumoase, am decis sa povestim traseul din acest an. Am revazut locuri frumoase, insa ne-am si aventurat in spatii noi. Ne-am imbogatit in cunostinte si idei, am petrecut timp impreuna si am profitat de fiecare aventura ce ne-a iesit in cale.

Prima zi a fost de sacrificiu, mai ales ca am prins blocaj pe autostrada si circulatia a fost deviata. Am ajuns tarziu, dupa ora 23.00 la cazarea din Cartisoara. Am facut un dus si ne-am bagat la somn, aveam planuri mari pentru a doua zi.

Inca de cand eram pe traseul spre Cascada Urlatoarea, T ne tot intreba cand o sa faca urmatorul traseu. Asa ca i-am indeplinit dorinta. Am urcat cu masina pana la Lacul Balea. Am ales traseul catre Saua Capra, nefiind foarte pregatiti pentru ceva mai complicat. Am pornit pe traseu plini de voiosie. Dupa ce am trecut de jumate, M da semne de oboseala si era exclus sa il care cineva in spate atata drum. Asa ca eu si M ne-am intors si am facut ceva mai usor, ne-am bucurat de ultimele urme de zapada din jurul Lacului Balea (2034 m). Tati si T au facut tot traseul spre Saua Caprei (2315 m) si Lacul Capra. 3 ore mai tarziu ne-am revazut. T era plin de adrenalina, incantat de ceea ce realizase. Nu mai prididea cu povestitul. Si, inevitabil, ne-a pus sa-i promitem ca vom mai face trasee… Seara s-a incheiat romaneste, cu un gratar.

In periplul nostru am trecut si pe la Castelul de lut – Valea Zanelor si am fost placut impresionati de concept si de ceea ce au realizat pana acum. Am promis ca vom reveni cand se va da in folosinta. In Sibiu am oprit la Muzeul Astra de aceasta data, indemnati fiind de festivalul ce avea loc in acel week-end si de promisiunea unei ciorbe tatarasti. Atat ciorba cat si suberekul au fost gustoase, ne-am plimbat prin muzeul satului, profitand de umbra racoritoare si prin gradina zoo, pana ce copiii au dat semne clare de oboseala. Ne-am cazat pe drumul dintre Orastie si Costesti la pensiunea Daniela, atrasi fiind de piscina zarita din drum. Am profitat de ultimele raze de soare si ne-am balacit in piscina, dupa care am asteptat cuminti cina, gatita cu drag de gazda cu produse din gospodaria proprie. Mancarea a fost delicioasa, preturile au fost mici, pensiunea e curata. Singurul lucru care ne-a dezamagit a fost timpul de asteptare a cinei, insa dupa ce ne-am potolit foamea toti am spus ca a meritat asteptarea. Si totul s-a confirmat la micul dejun cand ne-am infruptat din deliciile pregatite de gazda, de aceasta data fara sa mai asteptam. Ca de obicei, am fost cei mai matinali din pensiune, asadar si primii la masa.

Urmatoarea zi am mers sa ne cunoastem originile, am vizitat Sarmizegetusa Regia. Ne-am incarcat cu o portie de cultura si una de natura. E un loc atat de frumos incat cu greu ne-am hotarat sa plecam mai departe. Noroc ca ne era foame… Am oprit pe drumul de intoarcere la Lupul Dacic unde am gasit si un spatiu de joaca asezat frumos la umbra. Am mancat acolo, langa el, in timp de baietii au risipit si ultima energie pe care o mai aveau. Asa ca drumul pe Transalpina (2145 m) a fost linistit.

Pentru ca am ajuns tarziu in Ranca si dupa ora 20.00 nu este recomandat sa traversezi Transalpina, am decis sa ramanem in Ranca. Ranca este o statiune relativ recenta. Mie nu imi place deloc. Am mai trecut pe acolo de cateva ori si niciodata nu m-a atras suficient incat sa raman peste noapte. Nici acum nu as fi ramas daca aveam alternative. Insa situatia de moment ne-a fortat sa cautam un spatiu de innoptat. Am ramas la Pensiunea Ingrid. Nu ne-a placut mai nimic acolo. Nici curatenia nu excela, nici mancarea nu a fost wow, nici servirea nu a fost ok… Insa pentru un somn, a fost ok.

In penultima zi de concediu am revazut Transalpina, barajul pe Lotru (Bradisor), ne-am oprit la o inghetata in Avrig (cea mai buna decizie), apoi am mers spre Brasov. La Avrig am fost de mai multe ori, insa de curand a aparut Orangeria si s-a renovat Palatul Bruckenthal. Locul este minunat, cu loc de joaca pentru copii (de care ai mei s-au desprins cu greu), restaurant (unde am mancat o placinta foarte buna de mere), parc zoo si multa, multa verdeata. Spre seara am oprit in comuna Racos unde ne-am bucurat de privelistea minunata de la Cetatea din Racos, de noutatea experientei Vulcanului din Racos si de Lacul de smarald din zona. Nu am apucat sa mai vizitam si coloanele de bazalt. De departe cea mai interesanta experienta din aceasta zi a fost plimbarea prin craterul vulcanului, pe pietre vechi de sute de mii de ani, pastrand urme ale eruptiei de alta data.

vulcanul racos

Am innoptat la Casa Viorel in Poiana Brasov, unde ne-am simtit bine, am avut o camera mare, multe paturi si liniste. Ultima zi de concediu a inceput cu o mica excursie pentru baieti, prin padure, calare pe doi ponei simpatici, de la pensiune. Apoi am vizitat Brasovul, ne-am facut pofta de mancare urcand pe Tampa, am mancat pranzul si a urmat lungul drum spre casa.

Nici nu ne-am dat seama cand au zburat cele 6 zile de concediu. Iar baietii nu s-au hotarat inca ce experienta li s-a parut mai interesanta dintre cele prezentate. Desi mai obositi dupa lungul drum, suntem mai incarcati cu energie pozitiva si dornici de noi aventuri.

Voi pe unde mai umblati vara aceasta?

 


1 Comment

La munte cu cei mici…

Am continuat cu succes indragosteala copiilor de munte si trasee si anul acesta, cu un traseu usor spre Cascada Urlatoarea. Ne-am luat inima in dinti si am pornit spre Busteni chiar daca vremea nu parea sa tina cu noi. Planurile ne-au fost date putin peste cap de ploaie, insa am fost destul de hotarati, asa ca nu am renuntat la ideea de traseu chiar daca pamantul era umed.

Am gasit o cazare faina in Busteni, chiar in apropiere de locul in care incepe traseul spre Cascada. Am stat la Pensiunea Confort Lia intr-o camera cu 3 paturi. Am gasit camere curate, bine intretinute, bucatarie dotata si utilata complet si o gradina mare cu loc de joaca amenajat pentru copii. Ai mei, e drept, au fost mai fascinati de animalele din curte, in special de cainii de la pensiune, asadar nu s-au bucurat pe deplin de facilitatile din curte. Insa au fost incantati sa mangaie si sa pupe cainii, sa le dea mancare, sa se joace impreuna. Singurul lucru care ne-a nemultumit a fost faptul ca pensiunea nu are restaurant. Insa gazda a fost foarte draguta si ne-a indrumat spre cele mai bune variante din zona.

Pentru ca sambata, ziua in care programasem sa facem traseul, a plouat, ne-am plimbat prin Brasov si imprejurimi, ocolind ploaia. Copiii au fost dezamagiti ca nu putem face traseul chiar daca ei s-au bucurat de joaca in ploaie. Asa ca duminica, pentru ca iesise soarele, am decis sa incercam totusi traseul.

Traseul Busteni-Cascada Urlatoarea este unul usor, potrivit pentru copii. Teoretic dureaza cam 40 de minute- o ora, insa noua ne-a luat cam o ora jumate – doua. Insa copiii au mers toti pe jos pana la cascada, inclusiv M, de 2 ani jumate.

spre cascada

Am invatat cum sa ne orientam pe traseu, am urmarit punctul rosu, reperul nostru pentru Cascada Urlatoarea, am citit informatiile afisate despre copaci si animalele pe care le putem intalni pe drum, am identificat cateva specii de copaci, am mirosit florile, am vorbit despre importanta apei in viata noastra si despre deshidratare, am testat ecoul si am explicat cum se formeaza, ne-am orientat dupa muschii de pe copaci si am cules pietre din rau. Am testat inclusiv apa izvoarelor de pe traseu. Am urmarit cum circula seva prin trunchiul unui copac (am gasit un copac proaspat taiat care inca `traia`), am pozat si am urmarit fluturii, am observat copacii, florile si ciupercile gasite pe traseu. Nici nu ne-am dat seama cand a trecut timpul si ne-am trezit fata in fata cu apa `urlatoare`. Sau `urlacioasa` dupa cum o numea M.

cascada

Copiii au fost atat de incantati de experienta incat tot drumul au planificat urmatorul traseu. Mai putin M care a adormit imediat ce a fost asezat in SSC.

Asadar, pentru copiii mai mici, neobisnuiti cu trasee montane, drumul Busteni-Cascada Urlatoarea este un succes. Se merge prin padure, sunt multe lucruri care pot fi urmarite si invatate de cei mici, nu au timp sa se plictiseasca. Nu uitati sa aveti in bagaj o bluza mai grosuta, gustari si apa.