mamicieblog

blog de parenting, iubire si casa…


Leave a comment

Experiente pentru copii in Constanta

A venit vara iar si, odata cu ea, si caldura, valurile de turisti si sentimentul de vacanta. Intr-un oras precum Constanta e dificil sa gasesti activitati faine cand nu ai chef de plaja, sau e greu sa alegi cand se suprapun mai multe.

Zilele acestea m-am tot gandit ce experiente minunate sa le mai ofer copiilor, astfel incat sa nu simt ca ma plafonez si nici ei sa nu se plictiseasca.

Am tot vorbit de fermele de animale, Ograda veseliei si Calin file din povestile Malinei, am tot mers la plaja si in Piata Ovidiu la plimbare, Microrezervatia este destul de aglomerata pe timp de vara, parcul e aproape inexistent in oras…

Saptamana aceasta ne-am luat inima-n dinti si am programat o excursie cu autobuzul etajat (City Tour) in Constanta. L-am luat de la Gara si am facut un circuit. Baietii s-au simtit minunat. Au fost impresionati de inaltimea la care stateam si de marimea autobuzului, se minunau cum de incape pe unele strazi, au vazut portul Constanta, cu dane si silozuri, cu tiruri si trenuri. Au revazut centrul vechi, bulevardul Mamaia si statiunea Mamaia. Autobuzul merge pana in zona `La Butoaie` in Mamaia. O calatorie costa 3 lei sau 5 lei pentru toata ziua si poti urca si cobori oricand. Experienta a fost una reusita, asa ca o recomand.

O alta calatorie pe care o avem in plan este cea cu trenul. Ne-am propus ca intr-o dupa-amiaza sa luam trenul din Gara Constanta, sa ne oprim intr-una dintre statiunile de pe traseu (spre Mangalia), sa ne plimbam putin in statiune si apoi sa luam trenul inapoi acasa. De cand avem masina folosim mai rar alternative de transport in comun si copiii sunt fascinati cand au ocazia de a calatori si altfel. Mai mult, este o ocazie potrivita de a-i invata pe cei mici care sunt pasii unei calatorii cu trenul, de unde luam biletele, cum ne comportam in tren. O sa scriu impresii dupa ce o realizam.

Voi ce alte activitati mai faceti cu cei mici cand nu aveti chef de plaja?

Advertisements


2 Comments

Educatie financiara cu orice pret?

Nu de mult am fost rugata sa scriu un review despre o carte de educatie financiara. Imediat mi s-au aprins beculetele. Chiar ma gandeam cum sa le mai povestesc baietilor despre bani si ce activitati sa mai facem sa intelegem cum sta treaba cu finantele.

Am cerut niste pagini cu text si imagini sa vad despre ce e vorba. Nu de alta, insa nu stiu sa fac blind-review. Nu am primit, asa ca am comandat cartea, profitand ca se apropia ziua copilului. Mi se parea un cadou potrivit cu aceasta ocazie. Inainte de a da comanda am avut si curiozitatea de a citi cateva review-uri despre carte si mi s-a parut interesanta.

Ideea cartii mi s-a parut potrivita; povestea celor doi frati, Maruntila si Bancnotila, diferiti in ceea ce priveste comportamentul financiar, parea sa concorde cu gandurile mele. Conform review-urilor, nu exista o competitie intre cei doi frati, nu existau comportamente bune sau rele in privinta modului in care se cheltuiesc banii, asadar, numai de bine…

Cand m-a rugat T sa o citesc am avut o retinere. Nu stiam de ce, insa imediat cum am deschis cartea mi-am dat seama ca este o carte `proasta`. Poate imaginile, modul in care era textul aranjat in pagina sau doar modul in care fusese legata cartea, orice ar fi fost, nu am fost `imbiata` sa citesc aceasta carte.

Cand am inceput sa citesc a fost si mai rau. Am dat de o poveste scrisa foarte prost, cu fraze care nu pareau sa aiba o noima, cu repetitie de cuvinte, neplacuta auzului. Toate aceste nereguli au avut efect si asupra lui T. Nu a avut rabdare sa ii citesc pana la final, la un moment dat chiar mi-a spus ca nu ii place.

Mai mult, nici ideile transmise in carte nu mi s-au parut potrivite modului in care imi cresc si imi educ copiii. Bancnotila cumpara bomboane de toti banii pe care ii primeste zilnic, Maruntila viseaza sa isi construiasca palat pentru ca doua camere si o bucata de pamant nu sunt suficiente, copiii primesc bani ca recompensa pentru lucruri pe care ar trebui sa le faca din omenie. Cartea induce ideea ca cei mici ar trebui sa primeasca bani pentru a se juca, pentru a se purta frumos si a ajuta batranii, pentru a participa la gatit sau la treburile casei. In Maruntila si Bancnotila batranii sunt lipsiti de vlaga si au nevoie de ajutor, copiii sunt comparati unul cu celalalt (`De ce nu faci si tu ca fratele tau?`) si multe altele.

Stiu ca lumea mea e ideala, insa cu siguranta nu vreau sa le transmit baietilor mei astfel de idei, mi-ar placea sa ramana la fel de buni si de inocenti cum sunt acum, sa faca in continuare treburile casnice de placere si nu ca sa primeasca bani, sa nu isi doreasca bomboane in fiecare zi si sa devina batrani plini de energie si jucausi asa cum am intalnit prin alte tari.

Ce pot spune? Am ales o carte proasta, chiar daca subiectul general este unul educativ. Chiar ma gandeam daca as putea-o returna, atat de mult mi-a displacut cartea. Si cred ca m-am simtit si pacalita sa o cumpar (deh! Review-urile erau toate bune!), de am acest gand de a o trimite inapoi. Oricum, as fi putut face lucruri mult mai bune cu cei 35 de lei, cu siguranta.

Mai e cineva care simte ca mine? Sau ati fost printre norocosii care nu au cumparat cartea?


Leave a comment

Eveniment pentru mamici, tatici si nu numai…

Chiar daca luna debuteaza cu Ziua Copiilor, nu inseamna ca adultii nu au voie sa se distreze, nu? Mai ales adultii care iubesc cartile. Pentru ei scriu acum, invitandu-i la o seara culturala, o lansare de carte si o prelegere de storytelling.

Sambata, pe 9 iunie, de la 17.30 la Libraria Carturesti din City Mall Constanta, Cristina Andone va veni sa ne povesteasca despre ultima carte pe care a scris-o: Plec.

Recunosc ca inca nu am reusit sa rasfoiesc romanul, insa e pe lista de cumparaturi de cand am citit ceea ce s-a scris pana acum despre el. Povestea e desprinsa din realitatea zilelor noastre si e scrisa cu umor si ironie, exact ce imi trebuie! Abia astept sa gasesc un moment de libertate si sa fug in librarie sa iau cartea!

O cunosc pe Cristina Andone ca autor de carti pentru copii si mi-a placut stilul ei. Tocmai de aceea sunt nerabdatoare sa caut romanul in librarie. Si astept cu nerabdare si lansarea, subiectul fiind unul interesant pentru mine.

Asadar, cine vine la lansare sambata?


Leave a comment

Vopsit sanatos? Se poate!

M-am intrebat deseori cum ma pot vopsi mai sanatos, mai ales ca firele albe isi tot fac aparitia si arata…neplacut. Pe timpul celor doua sarcini am fost foarte stresata de modul in care arata parul meu, insa nu m-am incumetat sa il vopsesc foarte des… Stiu ca vopseaua de par e sigura in sarcina si alaptare, insa mirosul… si chimicalele… expunerea… nu mi s-au parut ok. Asa ca am facut-o cand eram nevoita (evenimente, stima de sine scazuta etc.)

Insa, de curand, am descoperit vopsitul sanatos! Da, exista si asa ceva, chiar aici, in Constanta! V-am mai povestit de Nicoleta, despre cat de mult imi place cum lucreaza si despre cat de deschisa este.

De curand, Nicoleta a adus in Constanta vopsea de par si produse specifice organice, Oway. Prima data cand mi-a propus sa ma decoloreze si sa ma vopseasca cu Oway, am fost destul de reticenta. Cine n-ar fi? Ma gandeam ca va trebui sa platesc o gramada de bani in plus doar pentru ca pe eticheta acestor produse scrie `Organic`. Insa am acceptat totusi provocarea, curioasa fiind. Si nu am regretat!

Stiti cum arata parul vostru atunci cand il decolorati si il vopsiti, nu? Fara vlaga, matura, nu se asaza etc. Asa arata si al meu, chiar daca este foarte scurt. Parca mi-am pus o matura pe cap! Ei, dupa ce m-am vopsit cu produsele Oway, parul era matasos, moale, se aseza frumos… Ma gandeam ca minunea nu va dura mult. Mai ales ca dupa fiecare vopsire si decolorare, cumva se facea ca parul isi pierdea stralucirea dupa prima spalare si aparea in peisaj acea culoare de `galben pui`, specifica decolorarii cu pudra. Nu a mai fost cazul de data aceasta. Parul a ramas la fel de frumos colorat multa vreme, pana a trebuit sa il vopsesc din nou ca a crescut prea mult.

Cu o luna in urma, pentru ca aveam un eveniment si trebuia sa ma vopsesc, insa nu eram in Constanta, am ales iar vopsitul clasic. Mi-am luat vopsea de decolorare si o vopsea bio de la un magazin cu produse profesionale din mall. Am regretat mult aceasta decizie! Am revenit la parul `matura`, dupa prima spalare a inceput sa iasa vopseaua si aratam ca o zebra…

Nerabdatoare, am ajuns iar la Nicoleta si am apelat la produsele Oway. Sunt fericita ca le-am descoperit. Nu mai trebuie sa stau in mirosul specific de chimicale, parul ramane moale chiar daca il decolorez, sunt evident mai sanatoase! Nu cred ca ma voi mai intoarce la vopselurile clasice pentru par.

Voi unde va vopsiti parul?


Leave a comment

Cand alaptezi si vrei sa te intorci la munca…

Alaptarea si mersul la munca nu se impaca in acceptiunea unor persoane. Multi cred ca daca alaptezi, mai ales cand alaptezi la cerere, nu ai cum sa incepi munca, respectiv, atunci cand revii in campul muncii trebuie deja sa te gandesti la intarcare.

Experienta mea, in ambele cazuri, mi-a demonstrat ca se poate. Si nu e nici greu, insa poate fi obositor uneori. Sa va povestesc cele doua experiente ale mele.

Cand T avea 11 luni am decis sa ma intorc la munca. Era timpul pentru o promovare, iubeam ceea ce faceam si, mai ales, alesesem sa stau doar un an acasa, dupa legea veche. Intre noi fie vorba, inainte sa tin primul copil in brate prima data eram convinsa ca pana va implini 6 luni eu voi fi inceput deja munca…. Insa am fost mai fermecata de giumbuslucurile lui, de evolutia si dezvoltarea lui decat de ceea ce ma astepta la munca.

Inainte de a reincepe munca mi-am facut o multime de griji. Cu cine va sta copilul? Cum il va adormi acea persoana fara prea-iubita `sisi`? Cum o sa suga? Daca raman fara lapte? Stiti si voi, grijile obisnuite in asemenea situatii.

Am avut surpriza sa constat ca T s-a adaptat mult mai repede si mai usor la noua situatie decat am facut-o eu. In scurt timp de cand m-am intors la munca ne-am format cateva ritualuri foarte faine… si inca imi amintesc cu placere cum ma asezam pe fotoliu imediat ce ajungeam acasa si jumatate de ora nu avea nimeni voie sa ne deranjeze.

A fost mai dificil la inceput, noaptea, cand T recupera tot ce nu apuca sa suga peste zi. Insa in cateva saptamani s-a reglat si suptul de noapte, in sensul ca nu mai simtea nevoia sa doarma cu `sisi` in gura, ci se trezea de cateva ori sa suga. Aceea a fost si perioada cea mai obositoare pentru mine, noaptea nu reuseam sa dorm intr-o singura pozitie, ziua nu reuseam sa ma concentrez la ce am de facut din cauza oboselii. A trecut, ne-am adaptat… el mai repede decat mine… A fost adormit pe picioare sau in brate, in functie de persoana care ramanea cu el… sau a fost lasat sa se joace pana pica de oboseala…

Cu M treaba a fost putin mai usoara. Deja aveam experienta, nu mai aveam atatea nelinisti si lucrurile s-au petrecut mai usor… M a inceput sa mearga la gradi pe cand avea 1 an si 9 luni. Inca suge. A mers cateva luni la program scurt si a avut parte de o acomodare treptata. Asadar, nu a fost o problema sa suga mai rar. Apoi, dupa ce a ramas la program lung, si dupa cateva saptamani de acomodare cu acest program, nu a mai solicitat sanul la fel de des. Daca la inceput de gradi cerea san imediat ce ma vedea si ori de cate ori ma asezam in preajma lui, dupa cateva saptamani a si uitat ca are aceasta optiune. Acum suge seara, dupa cina, inainte sa adoarma, noaptea ori de cate ori vrea si dimineata cand se trezeste. Si nu pare afectat in vreun fel de acest lucru. Iar eu am inceput munca linistita.

Asadar, exista viata dincolo de alaptare, copiii se adapteaza usor noilor situatii. In mod cert nu e nevoie sa intrerupem alaptarea pentru ca ne intoarcem la munca sau pentru ca incepe gradinita. Eu am reusit… Voi?


2 Comments

La restaurant Ana si Ion `respectam` clientul!

Am fost zilele trecute sa mancam o ciorbita la vestitul restaurant Ana si Ion din centrul orasului. Ne aminteam de bine despre mancarea lor si mai ales despre ciorbe, asa ca nu am avut nici o ezitare. Mai ales cand am vazut si micul loc de joaca amenajat pe terasa…

Baietii, desi infometati, accepta mai usor sa astepte atunci cand gasesc ceva interesant de facut. Vazand locul de joaca, au sarit in hamac si in leagan, noi ne-am asezat linistiti la masa si am dat comanda.

Terasa era aproape goala. Au mai aparut 2 copii si cativa adulti. Din ceea ce am observat, erau de-ai casei, probabil patroni sau prieteni ai acestora. La scurt timp dupa aparitia celor doi copii care se jucau si ei la locul de joaca apare un barbat, putin nervos si fixeaza niste afise in jurul locului de joaca. Se pare ca acel loc de joaca nu era destinat jocului… Cel putin nu pentru copiii nostri, ca ai lor aveau voie.

Dupa cum se observa si din poza, cel care a facut afisul a fost destul de grabit, nici nu a observat ca a scris gresit. Apoi, mi se pare nepoliticos sa imi dai copiii afara dintr-un loc ce imbie la joaca, in asemenea mod. Si la fel de nepoliticos este sa iti trimiti copiii tai sa se joace, sfidand afisul pus tocmai de tine.

Am ales acel restaurant tocmai pentru locul de joaca. Comportamentul celor de acolo, angajati sau patroni, nici nu mai conteaza, m-a determinat sa nu mai calc pe acolo. Nu eram eu un client fidel… Mi-am dat seama si de ce… Nu e prima data cand suntem tratati urat de cei din restaurant. Ne aminteam mancarea lor buna si uitam de multe ori ca eram tratati urat… Insa de aceasta data nici mancarea nu ne-a mai impresionat… Asa ca spor la clienti, dragilor! Noi ne-am lamurit!

Aveti si voi intamplari asemanatoare de la Ana si Ion?


Leave a comment

Exista speranta!

Deseori ma intreb daca mai exista vreo speranta ca stilul nostru de parenting, al romanilor in general, sa evolueze. Si mi se intampla acest lucru cel mai des atunci cand merg in parc cu copiii. Pai unde altundeva? Acolo se intalnesc cele mai multe tipuri de parinti cu copii.

Insa zilele trecute am avut si revelatia: exista sperante pentru un viitor mai bun al copiilor nostri… Toate cursurile acestea, toate atelierele dedicate copiilor, toate grupurile suport pentru parinti, toata publicitatea care se tot face in jurul unei educatii mai bune, fara pedepse si fara recompense dau roade!

Le-am vazut eu intr-o bunica calma si rabdatoare la Lidl, care facea cumparaturi cu nepotul ei! Si in vecina mea care doar ce a nascut si cauta informatii utile despre purtarea corecta a bebelusului, si care cauta sa alapteze cat mai mult…

Si in toate mamicile din parcuri si de pe strada care se opresc din ceea ce fac, se asaza in genunchi in fata copilului si ii explica cu calm de ce nu traversam pe rosu…

Si in bunicii care merg rabdatori cu copilul pe strada si raspund la miile de intrebari fara sa se plictiseasca si fara sa ridice tonul… Cei care au inteles ca vrem copii educati altfel, care au stima de sine si sunt ancorati in realitate…

Asadar, ne inmultim, noi, parintii si bunicii care dorim un viitor mai bun, mai fara traume pentru copiii nostri. Si asta nu poate decat sa ma bucure!