mamicieblog

blog de parenting, iubire si casa…


Leave a comment

Cabana La noi din Rasnov, un mic review…

Cand copiii cresc, invata sa aprecieze mai mult calatoriile decat petrecerile… Cel putin asa a ales T pentru aniversarea de 6 ani. A renuntat la petrecerea la locul de joaca si a preferat iesirea in natura. Iar pasii ne-au dus, pentru a nu stiu cata oara, la Rasnov.

Am ales din lista booking Cabana La noi din Rasnov, trecuta ca avand 3 stele. Review-urile pareau bunicele si, chiar daca stiam ca nu avem restaurant in zona, am decis sa incercam fara. Si nu ne pare rau. Insa nici nu am fost foarte incantati. Sa va povestesc de ce…

Cabana este situata in padure, este izolata, ceea ce o face de vis. Cel putin ca amplasare. Nu se vede din strada, accesul se face pe un drum de piatra, pare cumva izolata in natura. Ne-am bucurat astfel de liniste, de aer curat, de curte. Are un loc de joaca suficient, in care copiii pot fi supravegheati de la terasa.

Cabana este mica, are doar cateva camere (cred ca vreo 6). Si camerele sunt mici, insa sunt amenajate cu gust si sunt curate. Noi am avut o camera tripla, care era de fapt o camera simpla care avea un fel de mansarda amenajata cu 2 paturi/saltele. Baietii au fost foarte incantati sa doarma acolo. Si era mai cald sus. Probabil datorita vremii mai calde din aceasta perioada incalzirea in camere se facea cu un radiator. Uneori era suficient, alteori am simtit nevoia de mai multa caldura si de un aer mai umed.

Baia este poate prea mica pentru nevoile noastre, insa am reusit sa ne descurcam cu succes si acolo. Desi gazda se temea ca nu vom avea suficienta apa calda (consumasera ceilalti turisti mai multa si boilerul avea capacitate limitata), ne-am descurcat si cu asta. Adica a fost suficienta.

Toate camerele ies intr-o terasa, una mai mica pentru cele de la etaj si mai mare pentru camerele de la parter. Terasa de la parter avea si o mica bucatarie cu toate cele necesare. Ne-am putut face singuri cafeaua, am putut pregati micul-dejun si am luat masa pe aceasta terasa, la aer curat. Parca si cafeaua a fost mai savuroasa, mai ales ca am putut s-o bem in liniste, in timp ce baietii alergau prin curte. Bucataria era mereu curata si gaseai acolo tot ce aveai nevoie. Inclusiv gratar, pe care l-am folosit si noi in ultima seara.

Fiind o cabana de munte, asezata departe de galagie, pentru noi a fost dificil sa temperam entuziasmul baietilor cand ieseau din camera. Erau atat de incantati de ceea ce vedeau, de ce puteau face, incat voiau sa spuna tuturor. Nu cred ca turistii apreciau aceste ganduri la ora 6 dimineata, insa nici in camera nu prea ii puteam tine linistiti. Asa ca a trebuit sa ne obisnuim cu privirile cu repros si sa ne cerem scuze. Varianta privitului la TV/Telefon/Tableta nu este pentru noi. Nici macar in aceste conditii.

De fapt, acesta a fost si motivul pentru care nu am reusit sa ma bucur maxim de aceasta cabana. In linistea din jurul ei rasunau puternic chiotele de fericire, intrebarile cu sau fara raspuns, rasul copiilor cand se jucau cu cainii… Si, desi cei cazati acolo aveau copii, nu au apreciat bucuria unor copii la intalnirea cu natura, fiind mai preocupati sa ne faca sa ne simtim diferiti… Da, stiu, ganduri de mamica…

Voi ati experiemntat astfel de situatii? In care cei din jur sa va reproseze ca cei mici se joaca in loc sa stea linistiti, eventual cu tableta in mana? Cum a fost?

Advertisements


Leave a comment

Mamicile de la locul de joaca…

Am tot mers pe la diverse locuri de joaca (in interior si in exterior) cu baietii. Lor le place, au activitati diferite de ceea ce fac acasa, mie imi place ca pot sta linistita oarecum, cat sunt ei ocupati. Asadar, win-win situation…

Bineinteles ca intalnesc diferite tipuri de parinti, in special mămici, fiecare cu abordarea proprie in materie de crescut copiii… Si, trebuie sa recunosc, ca imi place sa le observ. Nu, nu pentru a ma compara cu ele, stiu deja ca sunt mamica perfecta pentru copiii mei. Insa invat destul de multe lucruri doar observand parintii, incerc sa ma pun in pielea lor, sa ma intreb cum as reactiona eu in situatia lor, ce pot invata din fiecare situatie…

Am intalnit parinti foarte grijulii… Acei parinti care nu se indeparteaza nici macar un minut de langa copil, ii dau instructiuni la fiecare miscare, iar daca se intampla un mic accident sunt panicati la propriu.

Am intalnit si parinti care nu isi lasa copiii sa exploreze, de teama ca se vor murdari. Stiu ca detergentul e scump, ca hainele se pot pata, insa nu inteleg de ce vii cu copilul imbracat ca din neckermann la joaca in nisip sau la zoo, sau in parc… Poti imbraca copilul in haine mai inchise la culoare, ieftine, de care sa nu iti para rau ca se murdaresc… Zic si eu…

Bineinteles ca am intalnit si parinti care isi lasa copiii sa exploreze, sa socializeze (chiar daca asta inseamna uneori sa se certe cu alti copii), sa se murdareasca, sa incerce… Si, ce ma bucura cel mai mult e ca intalnesc tot mai des aceasta categorie de parinti.

Ceea ce voiam sa spun cu acest articol este de fapt un apel catre toti parintii: sunteti perfecti pentru copiii vostri, nu trebuie sa demonstrati nimanui nimic, lasati copiii sa se bucure intens de copilaria lor. Incercati sa nu ii mai aratati cu degetul pe cei care nu fac ca voi, sa fiti mai empatici si nu uitati sa va iubiti copiii neconditionat!


Leave a comment

Jocuri de reconectare…

Din cand in cand scartaie relatia de iubire dintre parinte si copil. Uneori trebuie sa facem un efort suplimentar pentru a umple `galetusa` de iubire a copilului. Sau cupa, dupa cum o denumea Larry Cohen. Si atunci, dand `in mintea copilului`, poti aduce conectarea cu copiii la nivelul optim.

Stiti momentele acelea cand nimic nu le convine? Cand, orice ai face, ei, copiii, sunt tristi si nemultumiti? Cand e suficient sa le arunci o privire aparte si izbucnesc in plans? Nu degeaba se intampla. Si tuturor ni se intampla… Sunt momentele in care copiii nu mai sunt conectati cu noi, au nevoie de reconectare, iubire si intelegere a situatiei. Cum ii pun eu pe picioare? Simplu! Cu cateva jocuri scurte, de care ei nu se mai satura.

  1. Vreau sa te pup! Cand ii gasesc tristi prin casa, ma duc la baieti si le cer o imbratisare. Fiind deconectati, e evident ca imi refuza cererea. Si ma prostesc pe langa ei, cerand insistent o imbratisare sau pupici. Ei fug de mine. Eu ma prefac ca nu ii pot prinde sa imi iau imbratisarea… Si tot asa… Pana ce ne plictisim. Radem, alegam, iar eu ma rog de ei in cele mai fantastice moduri…
  2. Pastreaza-ti sosetele. E un joc gasit pe Hand in Hand parenting. Presupune prezenta a mai multor persoane, ca sa fie mai distractiv. Toata lumea sta in cerc, cu picioarele incaltate cu sosete la vedere. Scopul jocului este sa iti pastrezi sosetele in picioare in timp ce cauti sa scoti sosetele celorlalti. Se lasa cu chicoteli si distractie.
  3. Bataia cu bulgari. Nu, nu cu bulgari adevarati, ca inca nu a nins. Insa toata lumea are in casa un cos cu sosete. Noi avem 4, cate unul pentru fiecare membru al familiei. Asa ca, atunci cand ne plictisim, scoatem sosetele si ne imbulgarim cu ele. Stiti cat e de distractiv?
  4. Re-inventam mancarea! Din cand in cand inventam feluri noi de mancare. Jocul este distractiv si, daca folosim si denumiri interzise (caca, pipi etc.) ii mai scapa pe copii de dorinta de a folosi aceste denumiri in alte imprejurari, mai serioase. Astfel, ii intreb ce vor la cina: tocanita de furnici cu carne de hipopotam si ceapa albastra sau supa cu galuste de gandaci si coacaze roz? Sau, cand vreau sa aflu ce au mancat la gradinita, ii intreb daca le-a placut supa cu gust de ciulama si ostropelul de muci cu cartofi prajiti de la pranz… Efect garantat!

Asadar, iata doar cateva metode de a descarca frustarile acumulate de-a lungul zilei, de a va relaxa impreuna si de a va reconecta. Voi ce astfel de jocuri mai jucati?


Leave a comment

Puterea de a spune NU copilului…

Vad deseori in jurul meu parinti care sunt reticenti in a spune `NU` copiilor lor. Si imi amintesc de acele vremuri in care nici eu nu eram capabila sa ii pun nu lui T, chiar daca, de multe ori, trebuia sa ma dau de trei ori peste cap si sa ma transform in zana… Sau, ma rog, in cazul meu, intr-un balon… Adunam multe frustrari, eram nemultumita de multe ori de alegerile facute si nici copilul nu parea sa fie pe deplin multumit.

Apoi am descoperit puterea lui `Nu`, spus raspicat, ferm, cu explicatiile de rigoare. Da, am primit palme, am primit priviri ucigatoare de la cei din jur, insa m-am consolat cu gandul ca e spre binele copilului. Dupa ce am ascultat plansetele interminabile ale copilului dupa primii `Nu`, a venit si resemnarea. Acum T si M stiu ca atunci cand le refuz ceva o fac pentru ca am argumente. Chiar le spun si lor de ce refuz sa le fac tot timpul pe plac. Si, culmea, par sa inteleaga, de cele mai multe ori.

Am aplicat `Nu` spus ferm in multe cazuri, de la cumpararea jucariilor inutile, pana la cererile de ciocolata si prajituri la ore si in momente nepotrivite. Chiar am stabilit si reguli, pe care baietii le cunosc. Chiar daca vor sa le incalce uneori (si eu le dau voie, pentru ca regulile sunt facute pentru a fi incalcate), in cele mai multe cazuri ei le stiu si le aplica.

Ce schimbari in bine am observat de cand am inceput sa le spun `nu` copiilor? Pai nu mai am parte de tantrumurile vietii in locurile cele mai nepotrivite, sau daca incep, se termina repede. Copiii au inteles ca suntem fiinte diferite, cu nevoi diferite, si am voie sa nu ma dau de trei ori peste cap ca sa le aduc cirese in miezul iernii. Au mai multa incredere in mine si in alegerile mele, dar au incredere si in ei. Au invatat sa negocieze si sa aduca argumente din ce in ce mai bune, ceea ce face tot procesul mai amuzant si intrigant.

Iar eu am invatat ca nu trebuie sa imi pese de parerea celorlalti, ci sa ma incred in judecata mea. Daca decid ca in acel moment asta e cea mai buna decizie, o iau si gata. Daca intre timp se schimba datele problemei, am voie sa ma razgandesc. Si e ok.

Am observat ca unii copii nu pot gestiona `nu`-ul primit. Si nici parintii lor nu il pot sustine pana la capat. Adica cedeaza imediat la insistentele copilului. Si nu isi sustin cu argumente parerea… E ok sa te razgandesti cand iti schimbi parerea, insa nu mi se pare ok sa te razgandesti doar pentru ca cel mic se smiorcaie… Nu cred ca e cel mai bun exemplu pe care il poti oferi copilului tau. E doar parerea mea…

Voi spuneti `nu` copiilor? Cum?


Leave a comment

Cand baietii nu se inteleg…

Aveti si voi zile in care copiii vostri par cei mai aprigi dusmani din lume? Zilele acelea in care ei se cearta din orice, tot timpul, iar tu, parintele, habar n-ai cum sa faci sa ii opresti?

Oh, da! vor spune, probabil, cei mai multi parinti cu mai mult de un copil… Eu zic ca uneori, sunt zile lungi, consecutive, in care cei doi baieti ai mei nu reusesc sa se inteleaga. Se bat, se imping, se musca, se trag de par, isi baga mainile in nas sau in ochi… Au descoperit toate formele posibile de agresiune… desi am incercat sa ii ferim de acest mod de interactiune…

Mi-am dat insa seama ca nu ii pot opri tinandu-le discursuri cu celebrele clisee: `sunteti frati, trebuie sa va iubiti` sau `daca nu va potoliti, va dau afara!`, asa ca am schimbat tactica. Am pus in aplicare mai multe idei din acest articol, insa cel mai bine a functionat sa ii las sa se bata pana se potolesc…

Da, ati citit bine… Ii las sa isi consume acea energie, frutarea si lipsa de atentie pana cand isi dau seama singuri ca se pot juca foarte frumos impreuna. Sunt atenta totusi sa nu fie vreunul pus in pericol. Am observat ca si ei sunt atenti sa nu se puna in pericol.

Ideea a venit tot de la ei. Intr-o zi i-am lasat jucandu-se frumos in sufragerie si m-am dus la bucatarie sa fac ceva. Imediat ce am disparut din raza lor vizuala au inceput sa se certe si sa se bata. Chiar ma si strigau, nemultumiti unul de comportamentul celuilalt. Nu m-am putut duce imediat la ei, asa ca si-au consumat din energie… Cand am ajuns eu langa ei (maxim 1 minut a durat lipsa mea), deja radeau si ma priveau senini: `Ce? Ne jucam!`… Asa ca, atunci cand nu sunt incarcata cu emotiile si frustrarile proprii, reusesc sa ii las sa isi stabileasca singuri ordinea in relatie.

Voi cum ii impacati pe frati?


Leave a comment

E prea mic pentru scoala?

Anul acesta ne-am luptat cu gandul ca T e prea mic pentru scoala. Si gandul a castigat… Inca nu suntem convinsi ca este cea mai buna varianta pentru el, insa, cu siguranta a fost cea mai buna optiune la momentul la care am luat decizia.

Desi avea dreptul sa fie inscris in clasa pregatitoare daca ar fi sustinut acel test psihologic, am decis noi, parintii, ca nu e cazul sa il supunem testelor (mai ales ca nu sunt deloc de acord cu diferitele testari ale cunostintelor copiilor mai mici de 12 ani), ca ar mai putea copilari un an, ca, desi e pregatit cognitiv (cred ca toti copiii in aceasta situatie sunt) mai putem lucra pe partea de inteligenta emotionala etc.

Asadar, multe motive pentru care T va merge tot la gradinita anul acesta si nu la scoala.

Cred ca toti parintii se intreaba daca au facut alegerea corecta pentru copilul lor. Noi ne-am dat seama ca am ales bine cand T a fost de acord cu noi. Da, stiu, am lasat copilul sa decida ce e mai bine/placut pentru el… parinti denaturati…

In acest mod am procedat in multe din alegerile pe care le-am avut de facut. Adica am cerut si parerea copilului, ne-am sfatuit noi, parintii si am pus pe hartie pros/cons. Si anul acesta a iesit ca vom mai astepta inca un an pana vom vedea scoala.

Asadar, urez succes parintilor si copiilor la inceput de an scolar! Nu uitati sa va relaxati!


Leave a comment

Vacanta la Primasol Sunrise, Nisipurile de aur…

Ca in fiecare an, chiar daca locuim aproape de mare, alegem sa petrecem cateva zile si intr-un resort all inclusive. Anul acesta am ales sa stam 4 zile in Nisipurile de Aur, la Hotel Primasol Sunrise. Am platit, pentru 4 zile, sistem all inclusive, 2 adulti si 2 copii, 1400 lei. Rezonabil, zic eu.

Nici vacanta nu a fost rea. Sa povestesc…

Plusuri:

Camera in care am stat (tripla) era mare, cu un balcon la fel de mare, dragut amenajata. Pe jos faianta, usor de curatat de nisip. Am avut doua paturi single si un fotoliu pat de care baietii au fost foarte incantati. Pentru ca am fost 2 familii, am primit camere alaturate ce comunicau intre ele. Astfel, camera s-a transformat in ditamai apartamentul, cu doua terase, in care baietii s-au putu juca atunci cand nu era vreme de plaja… sau dimineata foarte devreme, cand se trezeau. Camera era curata si curatata zilnic.

Mancarea se servea in sistem bufet. Desi nu erau foarte multe feluri de mancare, aveai de unde alege. Mai mult, nu prea am vazut mancare complicata, ci simpla, cu cat mai putine ingrediente. M-am gandit ca nu se refolosesc resturile ramase pentru crearea unor feluri noi. Mi-a placut ca nu a lipsit pestele, am gasit si alte carnuri in afara de pui (miel, vita, rata etc.) si, in general, am avut ce alege, atat pentru noi cat si pentru cei mici. La fiecare masa au fost prezente fructele, ceea ce m-a bucurat. Mi-a mai placut ca se putea lua masa si pe terasa, atunci cand prindeai loc.

Piscina este faina, in cascada, pe etaje… Piscinele nu erau adanci, inca un avantaj pentru cei cu copii. In general am gasit sezlong la piscina, chiar daca mergeam dupa-amiaza sau mai tarziu. Insa am fost si la sfarsit de sezon… Apa curata, nu ne-am intors cu nici o problema de acolo. In afara de cucuiele aferente alunecarilor pe gresie…

Cei mici au fost intretinuti de animatori daca alegeam plaja la piscina. Si pentru cei mari erau evenimente de cateva ori pe zi (jocuri, concursuri, evenimente sportive etc.). De la 20.00 la 20.30 era mini-disco, jumatatea nostra de ora libera. Copiii erau antreenati la joc si dans si s-au distrat de minune. Langa hotel era si un loc de joaca pe care cei mici l-au folosit cand erau nevoiti sa astepte…

Minusuri:

In camera au aparut niste furnici, probabil si de la firimiturile lasate de baieti… Nu ne-au deranjat, au fost material de studiu in diminetile in care se trezeau prea devreme…

Unele feluri de mancare nu erau chiar pe gustul nostru (de exemplu prea grase), insa cam asa se gateste la vecinii bulgari. Cartofii prajiti erau cam tari, pana si baietii i-au refuzat. Insa asta ar putea fi considerat avantaj din punctul meu de vedere…

Drumul pana la plaja pare destul de lung la intoarcere. Mai ales cand baietii sunt obositi… Insa mie mi-a placut acest drum. Este pe la umbra in mare parte si, in afara de faptul ca trebuie urcate cateva trepte (vreo 200), nu mi s-a parut obositor.

In concluzie, ne-a placut la Hotel Sunrise. Nu ne dorim neaparat sa ne intoarcem, insa nici nu a fost rau.