mamicieblog

blog de parenting, iubire si casa…


Leave a comment

Limite, cu blandete

Dupa cum am mai spus, vine Otilia Mantelers la Constanta! Stiu, v-ati saturat de stirea asta, insa mie mi se pare importanta, iar subiectul abordat vital in relatia cu cei mici.

Sambata, Otilia ne va vorbi despre limite, despre cum sa nu ii lasam pe copii sa faca ce vor, despre educatie pozitiva, fara pedepse si fara recompense. Despre plans si ras, despre vindecarea noastra, a parintilor, dar si a lor, a copiilor, despre conectare.

De fiecare data cand T plange sau rade cu gura pana la urechi ma bucur ca am fost la primul seminar cu Otilia din Constanta. Oare am mai povestit? Chiar daca am mai spus, cred ca e important sa aflati cum s-a schimbat viata mea din acel moment.

Pana sa o ascult pe Otilia si pana sa il citesc pe Larry Cohen eram convinsa ca imi voi creste copiii cu pedepse (mici, insa stricte), cu recompense (deja pregateam arsenalul de bulinute), cu `Eu sunt mama si stiu mai bine!` etc. Am fost la primul seminar al Otiliei la Constanta si viata mi s-a schimbat total. Am inteles cat rau pot face pedepsele si recompensele, am inteles ca al meu copil are propriile trairi, experiente, sentimente si am inceput sa le accept. Nu pe toate odata, ca era greu. Insa usor, usor, am inteles ca T stie ce e mai bine pentru el, ca ne putem intelege chiar daca nu vorbeste, si stie cum sa isi exprime emotiile daca eu il ascult. Si functioneaza! Despre cat de bine functioneaza aceste limite am mai scris si voi mai scrie, cu siguranta.

De atunci am fost la fiecare seminar al Otiliei la Constanta, am fost sa il vad pe Larry Cohen la Bucuresti, am fost si la alte cursuri de parenting. Totul pentru a intelege mai bine ce se intampla cu al meu copil, cum creste si cum se dezvolta, cand si cum intelege anumite concepte, la ce ma pot astepta de la el. si incep sa inteleg din ce in ce mai bine. Si sa aplic din ce in ce mai bine. Sa nu mai spun de starea mea de bine dupa ce particip la un astfel de seminar. De fiecare data, fara exceptie, vin acasa incarcata cu o energie pozitiva tare faina, sunt bine dispusa si gata de joaca. Si de fiecare data picii mei profita si isi consuma toata energia!

Asadar, nu uitati ca sambata de la 10.00 Otilia ne va povesti si noua, constantenilor, cum sa punem limite fara sa zapacim copilul, cum sa il ascultam cand rade sau cand plange, cand sa punem aceste limite si multe alte subiecte pe aceasta tema. Mai mult, cred ca vine si cu noua ei carte, Secretul monstrului, care e minunata!

Cu cine ma vad la seminar sambata? Facem prezenta?


Leave a comment

La multi ani copii! De 1 iunie…

In fiecare an, chiar de mai multe ori pe an, incerc sa le fac copiilor zilele aniversare mai deosebite. Cred ca asa fac toti parintii. Si anul acesta, de 1 iunie, pe langa celebrele cadouri, le voi pregati celor mici o surpriza. Va povestesc si voua, poate va inspira si astfel tot mai multi copii vor fi surprinsi placut in aceste zile.

Joi, pe 1 iunie plecam cu totii la Rasnov. Bunicii au vrut sa-I duca pe cei mici intr-o excursie de ziua lor, asa ca au ales parcul cu dinozauri si cetatea Rasnovului. O alegere inspirata, de altfel. Pentru ca drumul va fi lung si probabil se vor plictisi, am decis ca M si T sa isi primeasca cadourile  de ziua copilului pe drum, pe rand. Pentru ca le-am pregatit carti, jucarii si haine. Asadar, ar trebui sa ii tina ocupati o vreme.

Ca ziua sa inceapa frumos, inca de cu seara voi umfla muuulte baloane si le voi imprastia prin camera. Atunci cand se trezesc vor cobori din pat intr-o mare de baloane colorate. Tot de seara voi pregati doua briose pe care le voi aduce in pat dimineata, le voi aprinde cate o lumanare si ii voi ruga sa isi puna o dorinta. Am luat si accesorii de petrecere care fac galagie, sa fie ziua mai zvapaiata.

In fiecare an de ziua lor sau de ziua coiilor le fac astfel de surprize. Baloane colorate, briose cu lumanari in care sa sufle, zgomote si lumini frumoase. Si de fiecare data sunt fericiti, rad cu gura pana la urechi si se bucura de surpriza. Si noi de bucuram de bucuria si imbratisarile lor. Pentru ca da, bucuria lor vine cu multe imbratisari si multi pupici dulci.

Nici nu conteaza cadourile pe care le primesc dupa o asa trezire. Si nici nu costa mult, insa efectul e garantat.

Asadar, La multi ani dragi copii!

Voi ce surprize pregatiti celor mici de ziua lor?


1 Comment

Secretul monstrului… sau carte cu talc pentru mari si mici deopotriva

Nu am ajuns la Bookfest si eram ingrijorata ca va trece mult timp pana voi reusi sa iau cartea Otiliei Mantelers, Secretul monstrului. Insa o prietena mi-a facut o surpriza minunata si mi-a adus-o in weekend. Nu am avut rabdare pana acasa, si, desi eu nu citesc in masina (mi se face rau), l-am intrebat pe T daca vrea sa o rasfoim. El a luat-o, s-a uitat pe ea singur, si mi-a intins-o, spunand: `Citeste-mi-o!`. M-am conformat, mai ales ca eram si eu curioasa care e secretul monstrului.

DSC_6426.JPG

M-am asezat comfortabil, sa poata vedea si T din spate, si am inceput sa citesc. Nu m-a intrerupt deloc. A ascultat cu atentie pana la sfarsit si apoi a dat verdictul: `Mai citeste-o o data!`. L-am refuzat ca deja mi se facuse rau, insa i-am promis ca o vom citi a doua zi, cand ajungem acasa.

A doua zi dimineata, cum m-am trezit, cartea ma astepta linistita pe fotoliu. Dupa toaleta de dimineata i-am citit-o iar. Ii place. Nu au fost intrebari deosebite, nu a fost curios de monstru si de ce nu mai are putere dupa lupta cu familia Pisicescu si ma intrebam cum asa…

DSC_6429.JPG

Apoi mi-am amintit ca in urma cu aproximativ un an a venit de la gradinita cu ideea de monstri… Ne tot spunea ca ii e frica de monstru, de bau bau… E drept, nu a refuzat niciodata somnul seara din cauza vreunui monstru, insa devenise suparator pentru noi, parintii, cand vedea acel monstru. Degeaba i-am spus noi ca nu exista in realitate, ca noi nu il vedem… din cand in cand isi aducea aminte de monstru si ne spunea ca el nu merge in dormitor de teama monstrului. Intr-o seara ne-am luat la bataie cu monstrul. Am intrat in jocul lui si ne-am batut cu perne, ne-am alergat prin casa si am ras pana am obosit. A doua zi am repetat povestea… si, cumva, monstrul a disparut ca prin minune… Citisem despre fricile copiilor si lupta cu ele cu ceva timp inainte, atat pe blogul Otiliei, cat si in cartea lui Larry Cohen. Si, deloc surprinzator pentru mine, ideile au functionat.

Lupta copiilor cu monstrii e povestita foarte frumos de Otilia in aceasta carte. E utila si rapid de urmarit pentru parinti, e o poveste minunata, ilustrata frumos pentru copii. Si e o poveste reala, chiar daca personajele sunt animale.

Ce i-a placut cel mai mult lui T din poveste? Exact secretul monstrului, un secret neasteptat, care arata vulnerabilitatea lui si il face chiar simpatic.

Sper ca Otilia sa scrie muulte povesti asemanatoare, utile si pline de surprize!

Si stiu ca v-am mai zis, insa nu uitati de seminarul despre limite de pe 10 iunie! Ne vedem acolo!


Leave a comment

Despre serbari, ca tot vine sezonul…

Nu stiu cine si cu ce scop a inventat serbarile, mai ales de ce sunt ele o moda la gradinite, insa stiu ca nu fac binele scontat copiilor. Serbarile au devenit un stres pentru educatori, ca sunt presati sa le faca bine, pentru copii, care nu sunt lasati sa se joace pentru a repeta, si pentru parinti, care se simt de multe ori rusinati cand copilul da gres sau refuza sa participe.

T a participat la cateva serbari la vechile gradinite. Doar pentru ca nu doream sa il excludem din gasca, ca sa nu se plictiseasca atunci cand ceilalti copii repetau. Nu l-am presat sa invete poezii sau cantece. Nici nu era nevoie. Are o memorie foarte buna si venea cu tot repertoriul lui si al colegilor invatat de la gradi. Nu l-am presat sa participe nici la serbare. De fiecare data l-am lasat sa aleaga. Voia sa mearga la serbare, insa nu voia sa danseze (nu ii place dansul decat cand il priveste) sau sa faca alte scheme. Poeziile le-a spus cu placere de fiecare data. Aproape.

As fi vazut altfel marcarea momentelor speciale din viata noastra. Nu cu serbare. Mai degraba cu intalniri in care cei mici si cei mari pot socializa, cu ateliere de lucru manual parintii si copii, cu donatii si strangere de fonduri pentru copiii nevoiasi… lucruri reale, despre care multi dintre cei mici nu invata niciunde.

Nu imi plac serbarile de la gradinita pentru ca ele se transforma in competitii (care gaseste cel mai fain costum, care spune cel mai bine poezia, care are cea mai lunga poezie etc.). Competitiile pornesc evident de la parinti, cei mici le preiau si, in final, toata relatia aia frumoasa dintre copii se transforma. Si se perpetueaza, sub o alta forma, in clasele mai mari. Apoi, banii folositi pentru serbare (pentru inchiriere sala, pentru inchiriere de costume, pentru mancare si mai stiu eu ce alte nebunii) ar folosi mult cuiva mai sarac, in scop caritabil, si copiii ar putea invata sa daruiasca.

Nu imi plac serbarile de la gradinita pentru ca au devenit spectacole complicate, regizate, care nu aduc de fiecare data copilul in perioada lui, cea a copilariei. Am vazut serbari in care se prezinta dansuri lascive, cu copii machiati si fete care purtau tocuri la 3-5 ani… Da! La gradinita, unde se presupune ca ei invata primele notiuni despre viata, invata ce e sanatos si ce nu, invata despre cum sa se poarte in diferite imprejurari… Insa ei invata cum sa se unduiasca lasciv pe melodii pe care nici macar nu le inteleg, invata prostul gust de la varste mici, invata ca nu sunt perfecti asa cum sunt, ca au nevoie de machiaj sau tocuri pentru a masca defecte care nu exista la varsta lor (eventual exista doar in mintea parintilor).

Nu imi plac serbarile pentru ca am vazut prea multi parinti mai preocupati de imaginea lor si de impresia pentru cei din jur decat de sanatatea emotionala a copiilor lor. Mi s-a intamplat sa asist la o scena in care un baietel, care fusese putin timp prezent la gradinita in perioada repetitiilor si care refuza sa spuna poezia, sa fie mustrat de mama lui la serbare cu tot repertoriul preluat din mosi stramosi (`Ma faci de rusine!`, `Nu esti in stare`, `De-aia am venit eu aici, sa ma faci de ras in fata oamenilor?` si multe altele). Noroc ca educatoarea, tare blanda si empatica, a relationat frumos cu cel mic si a mai atenuat din `pagube`.

Si sunt mult mai multe de spus aici. Insa concluzia este aceeasi: serbarile nu ajuta pe nimeni, la modul in care sunt ele organizate in gradinitele noastre. Si poate, daca tot mai multi parinti ar intelege acest lucru si ar cere sa nu se organizeze serbare la fiecare ocazie ce apare de-a lungul unui an academic, copiii ar iesi mai castigati. Si nu numai ei.

Vreti sa marcati Ziua Mamei cumva? E simplu! Invitati-o pe doamna educatoare, impreuna cu cei mici, la un picnic, la o iesire in natura, la o cafea sau pur si simplu intr-un parc. Organizati la gradinita ateliere de confectionat martisoare sau aranjamente florale. Cei mici vor fi incantati, isi vor cultiva simtul estetic, si se vor bucura de prezenta parintilor mai mult timp. Dispare si stresul ca nu iese cum trebuie serbarea ca a uitat un copil un cuvant. Sau de Craciun, faceti prajituri impreuna cu cei mici si le donati celor defavorizati. Alegeti din jucariile vechi, dar functionale, impreuna cu copiii si faceti un bazar. Cu banii castigati isi pot lua lucruri noi. Idei sunt multe, important este sa ne dorim.

Voi cat de stresati sunteti cand vine serbarea?


Leave a comment

Contraste in purtarea bebelusului

Azi ma miscam cu ceva treaba prin oras.

In prima parte a diminetii M (1 an jumate aproape) dormea, asa ca il purtam de zor in SSC. Il mai mangaiam, il mai pupam… Intru intr-un magazin sa iau ceva de mancare. O vanzatoare tanara, draguta, zambitoare. Dupa ce ma serveste spune: `Ce fel sta el acolo!` Zambesc. Incurajata, continua: `Eu n-as putea sa stau asa!`. Ma gandesc, cu rautate recunosc, `cine te-ar tine!`. Raspund zambind: `Cum asa? Lipit de mama ta? In siguranta? Simtind bataile inimii? Simtind iubirea mamei tale? E cel mai bun loc din lume pentru el!`. A ramas putin cu gura cascata… Am iesit nerabdatoare din magazin.

Mai tarziu am luat niste fructe din piata si pentru a nu alerga cu pungile in mana dupa M, l-am pus in SSC. Ne jucam frumos, iniminimainimo. El incerca sa ma imite, radeam amandoi. Mai ales cand ii iesea… Ne opreste un batran (peste 70 de ani dupa statura, fata si port), zambind. Imi  spune zambind: `Nu va suparati pe mine, lasati-ma sa va dau un sfat!`. Ascult. Si el continua: `Sa fiti intotdeauna prietena copilului acesta, sa radeti, sa va jucati cu el asa, ca acum. Sa ii spuneti povesti… si el va veni la dumneavoastra. Ca stie ca este iubit.`M-a emotionat, recunosc. I-am promis ca asa voi face.

De ce va povestesc? Pentru ca intalnesc des aceste `personaje` pe strada, fiecare cu filozofia lui de viata, fiecare cu povestile lui. Cand am timp, ma opresc sa ascult ce au de spus. La inceput ma enervam cand nu gandeau ca mine. Acum sunt mai calma. Incerc doar sa scot in evidenta ce cred eu si cam atat…

 


2 Comments

Idei de weekend… parenting si joaca

Am aflat si eu ca in Constanta nu se mai organizeaza nici un festival, nici o petrecere, de ziua copilului. Iata ca suntem in 2017, parintii au liber pe 1 iunie, copiii pot sta si ei acasa, insa nu prea au optiuni diferite de petrecere cu aceasta ocazie. Nu-i nimic! Noi ne-am asigurat ca M si T vor petrece frumos de ziua lor, planificand o excursie la Rasnov.

Si pentru a compensa lipsa petrecerilor diferite de 1 iunie, am ales sa le oferim ceva diferit in week-end-ul urmator, pe 10 si 11 iunie.

Pe 10 iunie, recunosc, este mai mult pentru mine, ei se vor bucura (sau nu!) de beneficii. Pentru ca atunci voi (re)invata sa pun limite cu blandete de la Otilia Mantelers. Abia astept sa imi aduc aminte teoria, sa vad cum as mai putea proceda de acum in colo… Baietii au crescut, au alte nevoi si uneori ma simt depasita in setarea limitelor. Asa ca pe 10 iunie, de la ora 10, voi fi si eu la evenimentul `Limite… cu blandete`. Puteti afla detalii pe evenimentul creat de BBCenter. Garabiti-va, pana pe 22 mai sunt reduceri!

Si ca sa nu ma bucur numai eu in acel week-end, am gasit si o activitate faina, de familie. Cei de la Helen Doron au anuntat un eveniment frumos, cu ateliere pentru copii si parinti, cu spactacole, limba engleza si jocuri interactive pentru intreaga familie in Parcul Tabacariei. Ar putea compensa lipsa activitatilor de ziua copilului. .. Abia astept sa se afiseze intreg programul, desi ziua aceea e rezervata exact pentru familie!

Putem continua la fel de frumos si week-end-ul urmator, adica pe 17 iunie, cand Cristina Andone vine sa lanseze minunata carte `Enescu si hora razelor de soare`.  E o carte foarte frumoasa, pe T l-a fermecat si, de cand i-am citit-o prima data, a inceput sa ma intrebe despre gama, sa isi doreasca sa invete pianul si sa cante. Recunosc, ma simt cam `handicapata` la acest capitol, al muzicii, abia imi amintesc gama si cheia sol (pe care am desenat-o multa vreme in sens invers, pana mi-am amintit cum se face). Insa ma bucur ca sunt pe piata initiative frumoase, de imprietenire a copiilor cu muzica, asa cum este si acest proiect al Cristinei.

Asadar, cu cine si unde ma vad in iunie?


Leave a comment

Despre targuri si produsele lor

Sunt un mare fan al targurilor. Handmade, de copii, de mancare sau haine si incaltaminte, orice targ ar fi imi place sa merg, sa vad si sa cumpar atunci cand gasesc ceva interesant sau bun.

Am fost zilele trecute la targul de la Pavilionul expozitional din Mamaia. Nu mai fusesem de multa vreme si eram curioasa daca gasesc ceva fain. Eram si cu chef de cheltuit, asa ca m-am pus pe vizitat. Am gasit si rele si bune. Si despre astea vreau sa va vorbesc acum.

Afara, in parcarea targului erau tarabe (multe) cu flori, mancare si oarece produse chipurile handmade. Florile erau frumoase, chiar tentante. Mancarea… era peste tot. Erau producatori (sau distribuitori, nici nu mai conteaza) de preparate de carne, fructe, paine si branzeturi. Toate produsele erau expuse la vedere, afara, in aer liber, neacoperite. Oricine putea pune mana, stranuta pe langa ele, erau fructele langa branza si carne. Mi s-a parut o bomba microbiologica acolo. Nu sunt pretentioasa de felul meu, insa nu am avut curaj sa gust sau sa cumpar ceva de pe acele tarabe. Stiam ca produsele perisabile trebuie protejate, tinute la frig, chiar si in cazul targurilor. Aici nu erau asa… erau peste tot, intinse pe tarabe, in bataia soarelui si la indemana oricui. Oare cei de la ANPC sau DSV controleaza aceste targuri? Mie mi se pare ca nu.

Tot afara erau si asa zisii mestesugari,  cu produse `hand made in china`. Nu contest ca acei papuci, linguri, oale si ce mai vindeau ei acolo, nu erau facute de mana. Insa calitatea lor era vizibil slaba si etichetele (acolo unde existau) dovedeau provenienta.

La acest targ am intalnit si cativa artisti handmade locali. Ii vad des la targurile de profil, le apreciez munca si sper sa razbata in lumea asta. Nu le dau numele azi pentru ca nu sunt sigura ca mi-i amintesc pe toti si nu as vrea sa fiu partinitoare. Insa am gasit haine pictate manual, bijuterii din fimo, plante prinse in rasina, purtabile ca bijuterii,  produse cosmetice, papioane si bentite.

Despre hainele din targ (exceptandu-le pe cele pictate manual) nu am cuvinte de apreciere. Mi s-au parut de slaba calitate, din materiale  urate si uneori nesanatoase, prea scumpe. Eu una nu am gasit nici o haina care sa ma imbie sa o probez. Si nu sunt `in pas cu moda`, ci doar imi plac hainele frumoase, care imi lasa pielea sa respire, comode.

Dezamagita de ceea ce am gasit la haine, am plecat fara sa incerc sa vad ce incaltaminte s-a expus la targ. Poate data viitoare… desi nu sunt convinsa ca imi fac timp sa ajung…