mamicieblog

blog de parenting, iubire si casa…


Leave a comment

Cand copilul vrea singur in vacanta

Inca de acum 2 luni, T si-a exprimat dorinta de a merge singur in vacanta la bunici. I-am povestit ca va fi acolo fara noi, doar cu bunicii, ca va dormi acolo si va face activitati cu ei. I-am spus ca il vom lasa imediat ce ia vacanta de la gradinita si ne vom intoarce din concediu. In cele doua luni am avut timp sa il mai intrebam daca s-a razgandit, sa ii mai povestim cum va fi etc.

Cand am revenit din concediu era atat de nerabdator sa ajunga la bunici, incat inca de pe drum ne-a rugat sa il ducem la ei. Nu aveam cum, era un ocol de aproape 500 km, asa ca i-am promis ca a doua zi de dimineata va veni bunicul sa il ia. De cum s-a trezit a intrebat de bunic. Nu a vrut sa manance nimic la micul dejun, si-a facut bagajul de jucarii si a plecat foarte vesel.

Banuiesc ca a avut multe activitati inca din prima zi cu bunicii, nu a vrut sa vorbeasca cu noi la telefon. A doua zi dimineata ne-a salutat pe fuga si ne-a zis ce program are, apoi a disparut. Ne-a mai spus ca vrea sa mergem si noi acolo, insa nu parea foarte afectat ca nu suntem langa el. M m-a intrebat, in schimb, toata ziua de T. Desi plecarea lui T mi-a eliberat mult ziua, mie cred ca mi-a fost cel mai greu cu aceasta despartire temporara. Mi-e dor de el, de agitatia specifica zilelor cu ambii copii acasa, de vocea lui puternica trezindu-ma `cu capu-n noapte`.

Si uite asa, au trecut cele 4 zile de stat la bunici fara noi. Cand ne-am revazut, m-a imbratisat repede si si-a vazut de treaba. Asa cum ma gandeam, mie mi-a fost mai greu fara el. L-am intrebat daca i-a placut vacanta asta la bunici si mi-a spus ca vrea sa mai ramana si dupa ce plec eu de acolo. Dar ca i-a fost dor de noi. I-am promis ca va mai avea week-end-uri la bunici si vacante. Insa vom pleca toti acasa, pentru ca incepe gradinita. A fost de acord. Si nu am putut decat sa ma bucur ca isi doreste sa mearga in continuare la gradi, ca nu mai e speriat de aceasta idee, ca in sfarsit am gasit gradinita care sa ii placa.

Asadar, reteta copilului fericit in vacanta la bunici este sa decida el cand e pregatit sa plece fara parinti. Acum am un singur gand secret: sa decida si M mai repede ca vrea sa ramana la bunici!

 

Advertisements


Leave a comment

Hotel Perla Beach Primorsko, review

Am ales si anul acesta sa petrecem cateva zile la mare, departe de casa. Am ales Hotel Perla Beach din Primorsko, o localitate aproape de granita cu Turcia. Am ajuns aici mai mult din intamplare, dupa ce hotelul Sunrise (tot din Primorsko) ne-a anuntat cu o saptamana inainte de sejur ca nu are camera pentru noi. Desi rezervarea pe booking era confirmata de mai bine de o luna. Au fost foarte agresivi, nepasatori si chiar ne-au vorbit urat, desi ei ne lasasera fara sejur. Dupa cateva zile de telefone si emotii ca nu vom merge in vacanta la mare anul acesta, am reusit, cu ajutorul celor de la booking, sa gasim camere la Perla Beach.

Am ajuns la hotel dupa-amiaza, dupa ora 16.00. Desi anuntau check-in la 12.00, a trebuit sa asteptam o ora, ca nu era curat in camera.

Ce ne-a placut:

  • camera mare, spatioasa, curatica, cu un pat dublu si o canapea pe colt.
  • piscina pentru copii si topoganul cu apa, care era destul de mic incat sa il foloseasca si M
  • linistea
  • muzica valurilor marii care ne adormea repede in fiecare seara

Ce nu ne-a placut:

  • camera avea un geam la care isi facuse cuib o pasare. Nimic rau pana aici, insa pasarea facea caca pe geam si pe pervaz si nimeni nu s-a incumetat sa stearga vreodata
  • duminica nu au avut serviciu de curatenie in camera, au ridicat doar gunoiul
  • cearceaful de pat era patat
  • toaleta noastra era stricata, curgea. Mirosul din baie era de nedescris dupa dus
  • nici mini-barul nu arata prea bine, era ingalbenit de vreme si utilizare
  • in jurul usii de la balcon se desprindea varul si il gaseam pe jos sau in mainile lui M
  • desi hotelul era de 4 stele, curatenia in spatiile comune lasa de dorit, geamurile de la restaurant nu erau sterse de multa vreme, se vedea ca nu este intretinut corespunzator.
  • baile de la restaurant aratau si miroseau jalnic incepand cu mijlocul zilei. Intrau foarte rar sa faca curat acolo, desi erau folosite intens, ele deservind restaurantul, lobby-ul si piscina.
  • locul de joaca supravegheat avea innformatie doar in limba lor. Cu exceptia zilei de sambata, nu am vazut miscare pe acolo.
  • Discoteca pentru copii a foat doar in week-end. Copiii nu aveau prea multe facilitati in caz de plictiseala sau de vreme rea.
  • locul de joaca pentru copii nu era intretinut corespunzator, erau bare metalice desprinsa, portiuni de lemn dezbinate.
  • lipseau informatiile utile din camera si lobby. Imi era mai usor sa ma organizez daca as fi gasit in camera pliante cu orele de check-in, check-out, orele de masa, programul piscinei, programul locului de joaca, lucruri de vizitat etc.
  • personalul hotelului nu vorbea engleza prea bine, spre deloc. Cei de la restaurant nu zambeau, uneori dadeau peste turisti…
  • mancarea servita la all inclusive era cam saraca, uneori se reciclau ramasitele din zilele precedente. Nici foarte proaspata nu arata… Bineinteles, mare parte din alimente erau prajite, cu mult ulei sau folosita carne cu multa grasime. Una peste alta, am gasit cate ceva de mancare la fiecare masa, mai putin pentru cei mici, care erau destul de mofturosi. Avantajul era ca am mancat mai putin.
  • cafeaua servita la micul dejun avea o minunata aroma de mucegai in primele zile. Apoi, am observat ca au spalat recipientul, si cafeaua si-a schimbat gustul. Tot proasta, insa fara aroma de mucegai.

Despre oras, pot spune ca nu m-a impresionat prea mult. Era foarte aglomerat, trotuarele erau sparte, neingrijite. In centru am  gasit un balci unde cei mici se dadeau in tiribombe in fiecare seara. Chinezisme. Nebunie. Aglomeratie.

Nu pot spune ca mi-as dori sa revad orasul in extra-sezon. Cu siguranta nu as mai alege Hotelul Perla Beach pentru un alt sejur. Insa neregulile gasite nu m-au determinat sa imi fac bagajul si sa plec acasa. Pentru ca am gasit alternative.

Sper ca va fi util cuiva acest review…


Leave a comment

Unde mancam peste bun in Constanta si imprejurimi?

Suntem mari mancatori de peste si fructe de mare, asadar, ori de cate ori avem ocazia, alegem restaurante unde gasim astfel de produse. Nu ne incanta orice restaurant de peste, nu toti bucatarii stiu sa il gateasca. Azi am ales trei recomandari de restaurante unde am consumat peste si fructe de mare si ne-a placut:

Cherhanaua Tasaul. Situata in Navodari, pe malul lacului Tasaul, Cherhanaua Tasaul este un restaurant ingrijit, curat, unde se gaseste si se mananca peste bun. Am fost de mai multe ori acolo. Au si terasa pentru zilele calduroase, aer conditionat in interior, loc de joaca exterior si sunt prietenosi cu cei mici. La orele de masa devine foarte aglomerat, de aceea e bine sa faceti rezervare inainte. Desi drumul de acces nu e foarte prietenos cu masina (nu e asfaltat), merita din plin experienta. Noua ne plac icrele, platourile cu peste si orice peste pe gratar/plita.

Hanul cu peste. In aceasta vara, la iesirea/intrarea in Navodari spre Mamaia, s-a deschis Hanul cu peste. Locul este chiar pe drumul principal, are parcare proprie. De afara nu pare cine stie ce, insa cand am intrat in restaurant, am intrat parca intr-o lume de basm, subacvatica. Au o mica piscina decorativa in mijloc, meduze si pesti din hartie, plastic lemn si plante decorative, intr-un decor care aminteste de fundul unui ocean. Seara, cum am nimerit noi, se creeaza o atmosfera de basm. Meniul este simplu, doar cateva varietati de peste si  fructe de mare, precum si derivate. Eu am mancat stavrizi pe tava cu mamaliga si nu am regretat nici un minut alegerea facuta. Ca puncte minus, nu au scaun de masa pentru cei mici si locul nu este chiar atat de sigur pentru ei. Insa ne-am descurcat cu M, reusind sa ii dam sa manance fara sa faca si baie in piscina.

Pescaria lui Matei. Amplasata pe malul marii, in Agigea, Pescaria lui Matei este un alt loc bun de mancat peste. Si nu numai. Am fost aici de mai multe ori, inclusiv in extrasezon (cand e mai liber). Cu exceptia unor ospatari, care sunt mai obraznici, nu am avut alte neplaceri. Pestele este bun, mancarea vine in 30- 40 de minute, atmosfera este draguta. Un punct forte al restaurantului este faptul ca are terasa pentru fumatori si terasa dedicata nefumatorilor. Sunt multe scaune pentru copii si, in apropiere, este un loc de joaca pe nisip. Seara, ca la orice terasa, sunt tantari. Noi am nimerit foarte multi la ultima vizita, atat de multi ca am fost ciuruiti.

Ce alte locuri care servesc peste bun mai stiti in Constanta? In afara de `acasa`…


Leave a comment

Copilul meu e agresiv! Ce sa fac?

Am mai scris despre agresivitatea copiilor si voi continua sa scriu. Sunt mama de copil agresiv si agresat si asta m-a impins sa ma documentez pe aceasta tema. Recent, cateva discutii cu prietenele mele mamici, am dezbatut subiectul si mi-am dat seama ca nu am spus atat de multe despre aceasta tema cat as fi vrut. Am sa incerc sa rezum aici cateva idei.

In primul rand vreau sa amintesc ca daca ai un copil agresiv nu inseamna ca esti un parinte rau, nu inseamna ca ai agresat copilul, nu inseamna nimic. Agresivitatea copiilor este o etapa normala in dezvoltarea lui. Agresivitatea copilului poate avea mai multe cauze, de la nestiinta de a-si gestiona sentimente prea mari, coplesitoare, pana la lupta de a deveni independent, invatarea limbajului etc.

Pe mine m-a ajutat in gestionarea agresivitatii si introspectia. Am aflat de ce ma deranjeaza agresivitatea, de ce imi aminteste un copil agresiv, ce emotii am atunci cand copilul meu e agresiv.

Ce solutii avem la indemana cand un copil este agresiv?

  • Stai calm. Incearca sa fii linistit/a atunci cand copilul tau agreseaza un alt copil. Nu tipa, nu alerga, nu il smuci.
  • Opreste comportamentul agresiv. Cu calm, il iei de mana si il indepartezi de copilul pe care il agreseaza. Eu ma asezam la nivelul lui T, ii ceream scuze copilului agresat si ma asiguram ca e bine. Apoi ii aratam lui T ca este dureros ce face, ca cel agresat plange si ii explicam consecintele comportamentului lui (ii va fi greu sa isi pastreze prietenii, provoaca durere si plans).
  • Repeta pana invata. Sigur ca nu se va opri din prima… Insa nici nu este un motiv sa pleci acasa cu el. Eu sunt de parere ca doar punand un copil in anumite situatii, el va invata sa le gestioneze corect. Repetand acelasi lucru de multe ori, va retine si va aplica.
  • Timp special/Staylistening. Am mai scris despre aceste instrumente Hand in Hand Parenting. Le-am aplicat cu succes de fiecare data. Prin timp special si ascultarea plansului copilului se elibereaza emotiile acelea care il determina sa fie agresiv. Si astfel copilul va invata sa le recunoasca si sa le gestioneze.
  • Jocuri de rol. Acasa, in timpul jocului sau din senin poti initia jocuri care sa imite viata din parc/locul de joaca. Copilul poate fi agresorul sau chiar copilul agresat, sau alegeti niste plusuri care sa joace aceste roluri… E o ocazie de a-i aminti copilului care sunt regulile, de ce nu agresam, cum sa isi recunoasca emotiile etc.
  • Carti cu mesaj. Sunt nenumarate carti pentru copii pe piata despre agresivitate, despre emotii, despre prietenie. T a reactionat foarte bine ori de cate ori ii citeam astfel de carti. Acum, cand il supara ceva si nu stie sa imi spuna ce anume, imi aduce carti care il ajuta sa treaca peste situatie.
  • Invatam emotiile. Copiii sunt uneori agresivi pentru ca nu isi recunosc emotiile, sau nu stiu sa le gestioneze, sau nu reusesc sa exprime ceea ce simt. Asadar, jocurile de recunoastere a emotiilor, amintit de fiecare data ce emotie se vede pe fata lui si cum putem recunoaste emotiile sunt binevenite. De exemplu, atunci cand cititi o carte (nu conteaza tema) cu imagini, priviti chipul persoanelor desenate si incercati sa identificati emotia transmisa. Explicati si copilului ceea ce observati. Sau puteti juca jocul `cum te simti azi?`, in care adultul descrie emotia lui din ziua respectiva si copilul spune si el ce simte (daca doreste).
  • Luptele. In perioada agresiva a lui T imi cerea foarte des sa ne luptam. Aveam regulile stabilite, ne luptam in pat, fara sa ne doara. Se descarca toata energia negativa de peste zi. Ii prindeau tare bine aceste lupte si, in zilele in care ne luptam, era mai calm in societate. Mai facem si acum acest lucru, mai rar, ca a invatat sa isi gestioneze emotiile mai bine. Ne luptam cu perne, ne alergam sau ne batem parte in parte. Fara sa doara, am zis!
  • Cand loveste ca sa se apere… Uneori copii lovesc atunci cand se simt amenintati, cand li se smulge jucaria din mana… ca sa se apere. In acest caz, cat si atunci cand sunt agresati, copilul trebuie sa aiba solutii prin care sa se apere. Si nu, solutia nu este sa dea si el, mai tare. Primul pas este sa invete sa spuna `stop`. Daca poate, are forta necesara sa indeparteze agresorul, este ok sa se dea un pas in spate si sa spuna stop. Apoi, poate sa plece de la locul agresiunii. E cel mai putin probabil sa se intample asta, nici un copil nu va renunta la ceea ce face sa se apere de un potential atac agresiv, din ceea ce am observat eu. Apoi, e bine sa fie invatat sa ceara ajutorul unui adult. Orice adult este in preajma.

Ideea este ca atunci cand un copil este agresiv nu inseamna ca ai facut ceva gresit ca parinte. Daca ai un copil agresiv e bine sa stabilesti niste limite, sa il urmaresti si sa adopti o atitudine ferma in fata agresivitatii. Cauta idei care ti se potrivesc, pe care le poti aplica cu usurinta si aplica-le de fiecare data la fel. Va inceta aceasta agresivitate. Pe de alta parte, daca esti parinte de copil agresat, care nu pare sa se fereasca de palma/pumnul ce vine spre el, invata-l sa reactioneze. Nu, nu sa dea inapoi cu pumnul sau cu piciorul. Nu e o solutie! Trebuie sa stie ca poate pleca din fata agresorului,  ca poate apela la un adult, ca poate spune copilului agresor sa inceteze. Repeta-i aceste solutii de fiecare data si, in timp, va invata sa le aplice.


Leave a comment

Copiii la TV… sau nu…

T a avut o perioada cand se uita foarte des la TV, la desene sau ne cerea telefonul. Nu am considerat acest lucru o problema majora atat timp cat nu statea prea mult in fata acestor gadgeturi. Insa la un moment dat totul a devenit ca o obsesie. Sau un refugiu… Si atunci ne-am dat seama ca trebuie sa facem ceva.

Inn  acea perioada, la un moment dat, cerea obsesiv aceleasi desene animate, toate jocurile lui se invarteau in jurul ideilor din Octonauts. Cand era trist/suparat, cerea desene animate. Refuza dialogul, era necooperant… Cred ca nu mai e un secret pentru nimeni care sunt efectele pe termen lung ale privitului la TV, mai ales la varste fragede… Asa ca am luat atitudine.

Cum am facut? Desi, dupa cum am spus, nu se uita zilnic si nici multa vreme la TV, am decis sa scoatem de tot desenele animate din viata lui. I-am comunicat acest lucru, i-am spus ca vom lua atitudine si i-am spus cum intentionam sa procedam. I-am mentionat si care e raul  produs de statul la TV. Bineinteles ca a ripostat. I-am ascultat plansul si am ramas fermi.

Mai greu a fost in primele doua saptamani. Pentru mine, care petreceam destul de mult timp cu el. Am incercat (si am reusit) sa inlocuiesc privitul la TV cu cititul cartilor. Oricum citeam foarte mult, asa ca am marit disponibilitatea noastra, pentru a-i citi si mai mult. Apoi, am cautat sa ii ofer cat mai mute activitati care sa nu implice ecranele. Am iesit mai mult afara, am mers la piscina, ne-am jucat mai mult cu lego, etc. Am indesit si timpul special. De fiecare data cand imi cerea desene, ii ofeream o alternativa fara ecrane si ii reaminteam de ce am luat aceasta decizie. Apoi eram langa el cand plangea, il tineam in brate si il ascultam. Au fost primele dati cand imi spunea `Nu e drept!`. Insa a trecut.

Acum T are mai bine de o luna de cand nu se mai uita la TV/laptop/telefon in mod constant. Cred ca pot numara pe degetele de la o mana de cate ori s-a uitat la desene animate in ultimul timp. Uneori priveste la DaVinci, fascinat de cum functioneaza lucrurile si de istorie. Insa nu s-a mai intamplat sa ceara obsesiv TV.

Ce s-a schimbat de atunci? Totul. Atitudinea lui, e mai calm, se joaca singur foarte frumos, are rabdare, colaboram mai bine. Iesim mai mult in natura, citim la fel de mult si facem mai multe experimente.

Asadar, nu e imposibil sa renuntati la ecrane. Eu va incurajez!


Leave a comment

Hotel Orizont din Predeal. Review

Dupa cum am spus aici, am fost un week-end la munte. Pentru ca ne-am hotarat tarziu, nu prea am avut de unde alege. Dintre putinele optiuni am ales Hotel Orizont din Predeal. Am platit mai bine de 300 lei/noapte/camera. Am trimis email pentru a cere pat suplimentar si am pornit la drum.

Am ajuns in Predeal tarziu, dupa ora 22.00 din cauza traficului. Hotelul arata bine, am gasit loc de parcare chiar daca parea plin. Camerele sunt micute, erau curate. Nu au balcon. Cel putin nu cele Executive.

Ce mi-a placut:

  • rasaritul vazut din camera; camera are geamuri mari, pana la podea.
  • personalul foarte amabil. Cele doua nopti petrecute in hotel au fost frumoase prin amabilitatea celor de la receptie, de la restaurant, de peste tot din hotel.
  • mancarea de la restaurantul Miorita
  • locul de joaca pentru copii.

Ce nu mi-a placut:

  • usa la baie si caloriferele erau scorojite, aratau urat.
  • nu au facut curat in camera duminica, desi au intrat sa ne aduca un pat  suplimentar.
  • nu au primit emailul nostru prin care anuntam ca venim cu 2 copii si avem nevoie de pat suplimentar; nu ne-au putut pune patul suplimentar decat pentru a doua noapte.
  • aerul conditionat nu a facut fata caldurii pe timp de noapte… sau nu am reusit noi sa il reglam corect.
  • copiii au facut ceva alergie de la piscina banuim noi.

Micul dejun era ok, nu s-a schimbat prea mult in cele doua dimineti cat am stat acolo, insa aveam de unde alege. Au doua restaurante a la carte, Miorita si Orizont. La Restaurantul Orizont au preparate mai fitoase si preturi pe masura. La Restaurantul Miorita au feluri de mancare comune, preturi pamantene. Mancarea a fost buna.

SPA-ul si piscina arata bine, sunt frumos amenajate. Copiii au fost incantati de aceasta optiune si au profitat din plin sambata seara, dupa traseu. A doua zi cel mic a facut cateva bubite pe corp.

Hotelul este cotat cu scor peste 8 pe booking. Cam pe-acolo l-as situa si eu, desi mi se pare pretul cam mare pentru calitatea camerei si serviciile oferite.

 


Leave a comment

Pe carari de munte cu picii

De ceva vreme, cand T voia sa adoarma si ne plictiseam de citit povesti, ii povesteam cum mergeam eu si tati pe munte inainte de a se naste el. Ii placea tare mult sa ne auda povestind cat de frumos este pe munte, cu rucsacul in spate si de fiecare data ne ruga sa il ducem si pe el. Pentru ca baietii au crescut, ne-am gandit ca e timpul pentru o asa experienta.

Week-end-ul trecut ne-am luat inima in dinti si am plecat la munte sa facem un mic traseu. T a fost extrem de incantat inca din momentul in care am facut anuntul. Si-a luat un rucsac si a inceput sa puna in el lucruri despre care auzise in povestile noastre ca ii sunt necesare. A indesat acolo o harta, o busola, gustare (nuci), apa, walkie-talkie si multe masinute. In drum spre traseu a mai scos din masinute, rucsacul era prea greu.

Am mers pe Valea Prahovei, acolo am gasit cazare intr-un timp atat de scurt. Aveam de gand sa il duc pe traseul catre cascada Urlatoarea. Insa am gasit ceva mai usor si mai interesant: Cabana Piatra Arsa-Babele.

Am urcat cu masina pana la Cabana Piatra Arsa. Acolo ne-am pregatit de traseu. Am mancat o inghetata, ne-am luat incaltaminte comoda, am dat copiii cu crema de protectie solara si am pus palariile. Am pornit.

Ma asteptam ca T sa se plictiseasca repede si sa ceara acasa/la hotel. Ma asteptam si ca M sa fie prea obosit si sa nu coopereze. Am avut parte doar de surprize placute. T a facut tot traseul singur, cu rucsacul lui in spate. Am cules conuri de jepi, am vorbit despre cum se inmultesc jepii, am salutat oamenii de pe traseu si am admirat fiecare colt de rai. Traseul este destul de usor. L-am parcurs cam intr-o ora si jumatate cu T mergand doar pe jos si, o buna bucata din el, cu M alergand pe cararui.

Ne-am oprit pentru gustari si apa, am facut poze, ne-am dragalit… Pana am ajuns la Babele. Nu a parut impresionat de Babe, insa a vrut neaparat sa ajunga si la Sfinx. Apoi am mancat o ciorba gustoasa la cabana si ne-am intors. Eu cu baietii am luat telecabina spre Pestera Ialomita, iar sotul a fost dupa masina si a venit dupa noi.

Desi a fost obositor pentru T, i-a placut tare mult si acum asteapta cu nerabdare urmatorul traseu. Si noi, incurajati de prima experienta, ne facem urmatoarele planuri de urcat pe munte.