Dupa vârsta de 6 ani copiii au nevoie de grup, de apartenenta la un grup, de prieteni sau mai putin prieteni, de proiecte comune.
Uneori noi, adultii, intervenim in dinamica grupului. De cele mai multe ori, cu intentii bune. Sau cel putin asa credeam. Fie ca aparam un copil nedreptatit, fie ca ni se pare ca nu s-a facut dreptate. Adevarul e ca nu vom sti niciodata unde e dreptatea, pe de o parte pentru ca nu avem toate datele problemei, pe de alta parte pentru ca ceea ce noua ni se pare dreptate, pentru altii poate fi nedreptate.
Am urmarit in zilele acestea un grup de copii de peste 6 ani. Am vazut dinamica grupului, cum se moduleaza fiecare dupa nevoile grupului, cum trairile fiecarui copil afecteaza aceasta dinamica. Am vazut cum interventia unor adulti, chiar daca a fost o intentie pozitiva, s-a transformat la nivel de grup in separarea copilului aparat de grup. E foarte greu sa intri in grup dupa ce ai fost separat. Toate eforturile au fost in zadar. Tin sa mentionez ca separarea a fost cumva auto-separare. Copilul aparat s-a purtat superior cu ceilalți (avea puterea) pana cand ceilalti au refuzat sa il implice in activitatile de grup. Cand si-a dat seama ca e separat, copilul a inceput sa incerce reintegrarea. A inceput prin a face anumite servicii grupului. Nu a functionat, a trecut la artileria grea: a inceput sa jigneasca si sa se retraga. Nu a functionat nici asa, asa ca a incercat glumele si jocuri comune. Inca se negociaza.
Asadar, dragi parinti, chiar daca sunteti tentati sa interveniti sa va aparati copilul pentru ca i s-a facut o nedreptate, atat timp cat nu exista agresivitate, incercati sa va lasati copiii sa isi rezolve singuri conflictele. Pe termen lung, vor avea de castigat.
Va asigur!
mamicieblog 